Chemați pentru a fi martori
Într-un sens special, adventiștii de ziua a șaptea au fost puși în lume ca străjeri și purtători de lumină. Lor le-a fost încredințată ultima avertizare pentru o lume ce piere. Asupra lor luminează lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le-a fost dată o lucrare de cea mai mare însemnătate — proclamarea primei, a doua și a treia solii îngerești. Nu e o altă lucrare de o așa mare importanță. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenția.
Adevărurile cele mai solemne, încredințate vreodată celor muritori, ne-au fost date nouă să le vestim lumii. Proclamarea acestor adevăruri trebuie să fie lucrarea noastră. Lumea trebuie să fie avertizată și poporul lui Dumnezeu trebuie să fie sincer față de sarcina încredințată lui. Ei nu trebuie să se angajeze în speculații, nici nu trebuie să intre în legături de afaceri cu necredincioșii, deoarece aceasta i-ar împiedica în lucrarea încredințată lor de Dumnezeu.
Hristos spune poporului Său: “Voi sunteți lumina lumii”. (Matei 5, 14.) Nu e lucru de mică importanță că sfaturile și planurile lui Dumnezeu le-au fost descoperite atât de clar. Acesta e un privilegiu minunat de a fi în stare să înțelegi voia lui Dumnezeu, așa cum e descoperită în cuvântul sigur al profeției. Acesta așează asupra noastră o grea răspundere. Dumnezeu așteaptă ca noi să împărtășim altora cunoștința pe care El ne-a dat-o. Este scopul Său ca unelte dumnezeiești și omenești să se unească la proclamarea soliei de avertizare.
În măsura în care se extind ocaziile sale, fiecare om care a primit lumina adevărului este sub aceeași răspundere ca și profetul lui Israel căruia i s-a adresat cuvântul: “Fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea, și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui Rău: ‘Răule, vei muri negreșit!’ Și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul”. (Ezechiel 33, 7-9.)
-20-
Să așteptăm noi oare până la împlinirea profețiilor cu privire la sfârșit ca de-abia atunci să spunem ceva cu privire la ele? De ce valoare vor mai fi atunci cuvintele noastre? Să așteptăm noi oare până când judecățile lui Dumnezeu vor cădea asupra călcătorului de Lege, ca de abia atunci să-i spunem cum să le evite? Unde este credința noastră în Cuvântul lui Dumnezeu? Trebuie oare să vedem cum se împlinesc cele prezise ca de-abia atunci să credem ce a spus El? În raze clare și distincte, lumina a venit la noi, arătându-ne că ziua cea mare a Domnului este aproape, “este chiar la uși”. Să căutăm să citim și să înțelegem înainte de a fi prea târziu.
Noi trebuie să fim canale consacrate, prin care viața cerească să se transmită altora. Duhul sfânt trebuie să anime și să pătrundă întreaga biserică, curățind și legând laolaltă inimi. Cei care au fost înmormântați cu Hristos în botez trebuie să se ridice la înnoirea vieții, dând o vie imagine a vieții lui Hristos. Asupra noastră a fost pusă o sarcină sfântă. Ne-a fost dată însărcinarea: “Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Matei 28, 19.20.) Voi sunteți consacrați lucrării de a face cunoscut Evanghelia mântuirii. Perfecțiunea cerului urmează să fie puterea voastră.
-21-
O viață sfântă
Nu numai prin predicarea adevărului, nu numai prin distribuirea de literatură trebuie să fim martori pentru Dumnezeu. Să ne aducem aminte că o viață creștină e argumentul cel mai puternic ce poate fi adus în favoarea creștinismului și că un caracter creștin de mică valoare face mai mult rău în lume decât caracterul omului din lume. Nici toate cărțile scrise nu pot răspunde scopului unei vieți sfinte. Oamenii vor crede nu ceea ce predică deserventul cultic, ci ceea ce trăiește biserica. Prea adesea, influența predicii ținute de la amvon e combătută de predica ținută în viața celor care pretind a fi adepți ai adevărului.
Scopul lui Dumnezeu este acela de a Se proslăvi în poporul Său în fața lumii. El așteaptă ca aceia care poartă Numele lui Hristos să-L reprezinte în gândire, în cuvânt și în faptă. Gândurile lor trebuie să fie curate și cuvintele lor nobile și înălțătoare, atrăgându-i pe cei din jur tot mai aproape de Mântuitorul. Religia lui Hristos trebuie să fie întrețesută cu tot ceea ce ei fac și spun. Fiecare tranzacție de afaceri a lor trebuie să fie înmiresmată de prezența lui Dumnezeu.
Păcatul e ceva odios. El a stricat frumusețea morală a unui mare număr de îngeri. A pătruns în lumea noastră și aproape a șters chipul moral al lui Dumnezeu din om. Dar în marea Lui iubire, Dumnezeu a prevăzut o cale pe care omul poate să recâștige poziția de la care a căzut când a cedat ispititorului. Hristos a venit pentru a sta la conducerea omenirii, pentru a lucra în favoarea noastră un caracter desăvârșit. Cei care Îl primesc sunt născuți din nou.
Hristos a văzut neamul omenesc prin lucrarea puternicei creșteri a păcatului, posedat de domnul puterii văzduhului și cheltuind o forță uriașă în isprăvi ale răului. El a văzut că o forță și mai tare trebuie să întâmpine și să-l înfrângă pe Satana. “Acum are loc”, spunea El, “judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” (Ioan 12, 31.) El a văzut, de asemenea că, dacă ființele omenești credeau în El, lor urma să li se dea putere împotriva oștirii îngerilor căzuți, al căror nume e legiune. Hristos și-a întărit sufletul cu gândul că, prin sacrificiul minunat pe care era gata să-l facă, stăpânitorul lumii acesteia urma să fie aruncat afară, iar bărbații și femeile să fie așezați în situația ca, prin harul lui Dumnezeu, să poată recâștiga ceea ce pierduseră.
-22-
Viața pe care Hristos a trăit-o în lumea acesta, bărbații și femeile o pot trăi prin puterea Lui și sub îndrumarea Lui. În lupta lor cu Satana, ei pot avea tot ajutorul pe care El l-a avut. Ei pot fi mai mult decât biruitori prin Acela care i-a iubit și S-a dat pe Sine pentru ei.
Viața celor care mărturisesc a fi creștini, dar care nu trăiesc viața lui Hristos, e o bătaie de joc la adresa religiei. Fiecare persoană al cărei nume e scris în registrul bisericii are obligația de a-L reprezenta pe Hristos, dând pe față podoaba lăuntrică a unui duh blând și liniștit. Ei trebuie să fie martorii Lui, făcând cunoscut avantajele umblării și lucrării, așa cum le-a dat exemplu Hristos. Adevărul pentru acest timp trebuie să apară în puterea lui în viața acelora care-l cred și trebuie să fie transmis lumii. Credincioșii trebuie să reprezinte în viața lor puterea Lui de a sfinți și înnobila.
Reprezentanți ai lui Hristos
Locuitorii Universului ceresc așteaptă ca urmași lui Hristos să lumineze ca lumini în lume. Ei urmează să dea pe față puterea harului pe care, ca să-l dea oamenilor, Hristos a murit. Dumnezeu așteaptă ca aceia care mărturisesc a fi creștini să descopere în viața lor cea mai înaltă dezvoltare a creștinismului. Ei sunt reprezentanți recunoscuți ai lui Hristos și trebuie să arate că creștinismul e o realitate. Ei trebuie să fie oameni ai credinței, oameni ai curajului, oameni cu tot sufletul, care, fără discuție, se încred în Dumnezeu și în făgăduințele Lui.
-23-
Toți cei care urmează să intre în cetatea lui Dumnezeu trebuie ca în cursul vieții lor pământești să-L prezinte pe Hristos în comportarea lor. Tocmai aceasta îi face soli ai lui Hristos, martorii Lui. Ei trebuie să aducă o mărturie clară, hotărâtă, tuturor practicilor rele, îndreptând atenția păcătoșilor la Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatele lumii. El dă tuturor celor care-L primesc putere de a deveni copii ai lui Dumnezeu. Renașterea este singura cale prin care noi putem intra în cetatea lui Dumnezeu. Ea este strâmtă, și poarta pe care urmează să intrăm e îngustă, dar pe ea trebuie să conducem bărbați, femei și copii, învățându-i că, pentru a fi mântuiți, trebuie să aibă o inimă nouă și un duh nou. Vechile trăsături de caracter ereditare trebuie să fie biruite. Dorințele firești ale sufletului trebuie să fie schimbate. Orice înșelăciune, orice falsificare, orice vorbire de rău trebuie să fie înlăturate. Viața cea nouă care îi face pe bărbați și pe femei să fie asemenea lui Hristos, trebuie să fie trăită.
Aderarea stăruitoare la adevăr
Nu trebuie să fie prefăcătorie în viața celor care au de dus o solie atât de sfântă și de solemnă cum avem noi. Lumea îi privește pe adventiștii de ziua a șaptea, deoarece cunoaște ceva despre mărturisirea lor de credință, despre înaltele lor idealuri și, când îi vede pe aceia care nu trăiesc potrivit cu mărturisirea lor, arată la ei cu dispreț.
Aceia care-L iubesc pe Isus vor aduce totul în viața lor în armonie cu voința Lui. Ei au ales să fie de partea Domnului și viața lor trebuie să stea în contrast viu cu viața oamenilor din lume. Ispititorul va veni cu toate lingușirile și mituirile lui, zicând: “Toate acestea ți le voi da ție, dacă te vei închina mie”. Dar ei știu că el nu are nimic vrednic de a fi primit și refuză a ceda la ispitele sale. Prin harul lui Dumnezeu, ei sunt făcuți în stare să păstreze neîntinată curăția lor față de principii. Îngeri sfinți sunt chiar alături de ei, iar Hristos e descoperit în statornica lor aderare la adevăr. Ei sunt slujitori ai lui Hristos, gata oricând să facă voia Lui, dând ca martori sinceri o mărturie hotărâtă în favoarea adevărului. Ei arată că există o putere spirituală, care-i poate face în stare pe bărbați și pe femei să nu se abată nici cu un deget de la adevăr și dreptate chiar și pentru toate darurile pe care oamenii le-ar putea acorda. Unii ca aceștia, oriunde ar fi, vor fi onorați de cer, deoarece și-au conformat viața lui Dumnezeu, fără să se îngrijească de sacrificiile ce sunt chemați să le facă.
-24-
O solie mondială
Lumina pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său nu trebuie să fie reținută înăuntrul bisericilor care deja cunosc adevărul. Ea trebuie să fie dusă pretutindeni în locurile întunecate ale pământului. Aceia care umblă în lumină, așa cum Hristos este lumină, vor conlucra cu Mântuitorul, descoperind altora aceea ce El le-a descoperit. Intenția lui Dumnezeu este ca adevărul pentru acest timp să fie făcut cunoscut la orice seminție, neam, limbă și popor. În lumea de astăzi, bărbații și femeile sunt absorbiți de alergarea după câștig lumesc și plăcere lumească. Sunt mii care nu folosesc nici timp, nici gând pentru mântuirea sufletului. A sosit timpul când solia apropiatei veniri a lui Hristos trebuie să răsune pretutindeni în lume.
-25-
Semne fără greș, neînșelătoare, atrag atenția la apropierea sfârșitului. Avertizarea trebuie să se dea în tonuri sigure. Trebuie să se pregătească pentru venirea Prințului Păcii pe norii cerului. E mult de făcut în orașele care încă nu au auzit adevărul pentru timpul de față. Noi nu trebuie să înființăm instituții care să rivalizeze în mărime și splendoare cu instituțiile lumii, ci în Numele Domnului, cu stăruință și cu zel neistovit, pe care Hristos le-a adus în lucrările Sale, trebuie să ducem mai departe lucrarea Domnului.
Ca popor, avem mare nevoie să ne smerim inimile înaintea lui Dumnezeu, solicitând iertarea Lui pentru neglijența noastră de a împlini însărcinarea Evangheliei. Am făcut centre mari în câteva locuri, lăsând nelucrate multe orașe importante. Să preluăm lucrarea ce ne-a fost rânduită și să proclamăm solia care trebuie să trezească bărbați și femei la un simț al primejdiei lor. Dacă fiecare adventist de ziua a șaptea ar fi făcut lucrarea pusă în sarcina lui, numărul credincioșilor ar fi acum mult mai mare decât este. În toate orașele Americii ar fi persoane care să fi luat aminte la solia de a asculta de Legea lui Dumnezeu.
În unele locuri, solia cu privire la ținerea Sabatului a fost prezentată cu claritate și putere, în timp ce alte locuri au fost lăsate fără avertizare. Oare nu se vor trezi aceia care cunosc adevărul la răspunderea care zace asupra lor? Fraților, voi nu vă puteți îngădui să vă angrenați în întreprinderi și interese lumești. Nu vă puteți permite să neglijați însărcinarea pe care v-a dat-o Mântuitorul.
Totul în Univers îi cheamă pe aceia care cunosc adevărul să se consacre fără rezervă proclamării lui, așa cum le-a fost făcut cunosc în solia îngerului al treilea. Ceea ce vedem și auzim ne cheamă la datoria noastră. Lucrarea agenților lui Satana îl cheamă pe fiecare creștin să-și facă datoria.
-26-
Felul de lucrători necesari
Lucrarea dată nouă e mare și importantă și în ea sunt necesari oameni înțelepți, oameni neegoiști, oameni care înțeleg ce înseamnă a te consacra unui efort neegoist de a mântui suflete. Dar pentru serviciu, nu e nevoie de oameni care sunt încropiți, căci pe asemenea oameni Hristos nu-i poate folosi. Sunt necesari bărbați și femei a căror inimă este mișcată de suferința omenească și a căror viață dă dovadă că primesc și dau lumină, viață și har.
Poporul lui Dumnezeu trebuie să-L ajungă de aproape pe Hristos în lepădare de sine și sacrificiu, unica lui țintă fiind aceea de a da lumii întregi solia de har. Unii vor lucra într-un fel, alții în altul, așa cum îi va chema și îi va conduce Domnul. Dar ei toți trebuie să depună eforturi comune, căutând să facă lucrarea un tot desăvârșit. Cu pana și cu glasul, ei trebuie să lucreze pentru El. Cuvântul tipărit al adevărului trebuie să fie tradus în diferite limbi și să fie dus până la marginile pământului.
Inima mea este adesea împovărată, deoarece atât de mulți, care ar putea lucra, nu fac nimic. Ei sunt jucăria ispitelor lui Satana. Fiecare membru al bisericii, care cunoaște adevărul, e așteptat să lucreze cât mai e ziuă, deoarece vine noapte, când nimeni nu poate să lucreze. Peste scurt timp, vom înțelege ce înseamnă noaptea aceea. Duhul lui Dumnezeu e întristat și Se retrage de pe pământ. Națiunile sunt mâniate una pe alta. Se fac intense pregătiri pentru război. Noaptea s-a apropiat. Biserica trebuie să se trezească și să pornească să-și facă lucrarea încredințată. Fiecare credincios, educat sau nu, poate să ducă solia.
Veșnicia se întinde înaintea noastră. Perdeaua e gata să se ridice. La ce ne gândim noi când ne agățăm de egoista noastră plăcere de viață tihnită, în timp ce pretutindeni în jurul nostru pier suflete? Au devenit inimile noastre cu totul dure? Nu putem noi vedea și înțelege că avem o lucrare de făcut în folosul altora? Fraților și surorilor, sunteți voi printre aceia care, deși au ochi, nu văd și, deși au urechi, nu aud? Este oare în zadar că Dumnezeu v-a dat o cunoaștere a voinței Sale? E în zadar că El v-a trimis avertizare după avertizare cu privire la apropierea sfârșitului? Credeți voi declarațiile Cuvântului Său cu privire la ceea ce stă să vină asupra lumii? Credeți voi că judecățile lui Dumnezeu atârnă asupra locuitorilor pământului? Atunci cum puteți sta comozi, fără grijă și indiferenți?
-27-
Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de sfârșit. Ne apropie de sfârșit. Ne apropie și de Dumnezeu? Veghem noi în vederea rugăciunii? Cei cu care avem de-a face zi după zi au nevoie de ajutorul și de îndrumarea noastră. Ei s-ar putea să fie într-o așa stare sufletească, încât un cuvânt spus la timp va fi înfipt de Duhul Sfânt ca un cui într-un loc sigur. Mâine unele dintre sufletele acestea s-ar putea să fie acolo unde să nu mai ajungem la ele niciodată. Care este influența noastră asupra acestor împreună călători? Ce efort facem noi pentru a-i câștiga la Hristos?
Timpul e scurt și forțele noastre trebuie să fie organizate pentru a face o lucrare mai mare. Sunt necesari lucrători care înțeleg mărimea lucrării și care se angajează în ea, nu pentru salariile pe care le primesc, ci din înțelegerea apropierii sfârșitului. Timpul cere o mai mare eficiență și o mai profundă consacrare. O, sunt atât de plină de subiectul acesta, încât strig către Dumnezeu: “Ridică-Te și trimite soli plini de simțul răspunderii lor, soli în ale căror inimi idolatria de sine, care stă la temelia oricărui păcat, a fost crucificată”.
-28-
O scenă impresionantă
În viziunile de noapte mi-a trecut pe dinainte o scenă foarte impresionantă. Am văzut un imens glob de foc căzând peste unele clădiri frumoase, pricinuind nimicirea lor instantanee. Am auzit pe cineva spunând: “Noi știam că judecățile lui Dumnezeu vin asupra pământului, dar n-am știut că vor veni atât de curând”. Alții, cu glasuri jalnice, spuneau: “Ați știut! Atunci de ce nu ne-ați spus? Noi n-am știut”. De fiecare parte, auzeam rostite cuvinte asemănătoare de reproș.
M-am trezit într-o mare mâhnire. Din nou am adormit și se părea că sunt într-o mare adunare. Cineva cu autoritate vorbea adunării, înaintea căreia era întinsă o hartă a lumii. El spunea că harta descria via lui Dumnezeu, care trebuia să fie cultivată. Când lumina din cer strălucea asupra cuiva, acela trebuia să reflecte lumina și asupra altora. Lumini urmau să fie aprinse în multe locuri și de la luminile acestea și alte lumini urmau să fie aprinse.
Se repetau cuvintele: “Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca să o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. (Matei 5, 13-16.)
Am văzut raze de lumină strălucind din orașe și sate, și din locurile de sus și cele de jos ale pământului. Cuvântul lui Dumnezeu a fost ascultat, și drept urmare, erau monumente pentru El în fiecare oraș și sat. Adevărul Lui era proclamat pretutindeni în lume.
-29-
Apoi, harta acesta a fost îndepărtată și o alta pusă în locul ei. Pe ea, lumina strălucea numai din puține locuri. Restul lumii era în întuneric, numai cu o licărire de lumină ici și colo. Călăuza noastră spunea: “Întunericul acesta este rezultatul faptului că oamenii urmau propria lor cale. Ei au nutrit tendințe spre rău, moștenite sau cultivate. Ei au făcut din punerea la îndoială și căutarea de greșeli ocupația principală a vieții lor. Inima lor nu stă bine cu Dumnezeu. Ei au ascuns lumina lor sub obroc.”
Dacă fiecare ostaș al lui Hristos și-ar fi făcut datoria, dacă fiecare străjer de pe zidurile Sionului ar fi dat cu trâmbița un sunet lămurit, lumea ar fi putut să audă mai de mult solia de avertizare. Dar lucrarea noastră este cu ani în urmă. În timp ce oameni dormeau, Satana a făcut pe furiș un marș asupra noastră.
Punându-ne încrederea în Dumnezeu, noi trebuie să înaintăm, făcând lucrarea Lui fără egoism, în smerită dependență de El, predându-ne pe noi, prezentul și viitorul nostru, înțeleptei Lui providențe, ținând începutul încrederii noastre cu tărie până la sfârșit, aducându-ne aminte că nu din cauza vredniciei noastre primim noi binecuvântările cerului, ci din cauza vredniciei lui Hristos și a primirii din partea noastră, prin credința în el, a harului îmbelșugat al lui Dumnezeu.