Nu e timp de întârziere
Sunt printre noi mulți tineri și multe tinere care, dacă vor auzi invitația atrăgătoare, vor fi în chip natural înclinați să urmeze un curs de studii de câțiva ani, care să-i pregătească pentru slujire. Dar merită? Timpul e scurt. Lucrători pentru Hristos sunt necesari pretutindeni. În câmpurile misionare din patrie și din străinătate, unde acum este numai unul, ar trebui să fie o sută de lucrători sârguincioși și credincioși. Drumurile și gardurile sunt nelucrate. Ar trebui să se prezinte invitații stăruitoare acelora care ar trebui să fie acum angajați în lucrare pentru Domnul.
Semnele care arată că venirea lui Hristos e aproape se împlinesc cu repeziciune. Domnul invită tineretul nostru să lucreze ca evangheliști și colportori și să facă lucrare din casă în casă, în locurile în care nu s-a auzit încă adevărul. El îi vorbește tineretului nostru, zicând: “Voi nu sunteți ai voștri căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Aceia care vor merge în lucrare sub îndrumarea lui Dumnezeu vor fi binecuvântați în chip minunat. Aceia care fac tot ce pot mai bine în viața aceasta vor fi pregătiți pentru viața viitoare, pentru viața veșnică.
Domnul îi invită pe aceia care sunt în legătură cu sanatoriile, editurile și școlile noastre să-i învețe pe tineri să facă lucrare evanghelistică. Timpul și puterea noastră nu ar trebui să fie atât de mult folosite la înființarea de sanatorii, magazine alimentare și restaurante, încât alte ramuri de lucrare să fie neglijate. Tineri și tinere care ar trebui să fie angajați în lucrarea pastorală, biblică și în lucrarea de colportaj, n-ar trebui să fie înhămați la slujiri tehnice.
-230-
Tineretul ar trebui să fie încurajat să meargă la școlile noastre, unde se formează lucrători creștini, școli care ar trebui să devină tot mai asemănătoare cu școlile profeților. Instituțiile acestea au fost înființate de Domnul și, dacă sunt conduse în armonie cu planul Său, tineretul trimis la ele va fi grabnic pregătit să se angajeze în diferite ramuri de lucrare misionară. Unii vor fi instruiți să meargă în câmp, ca misionari medicali, unii în calitate de colportori, iar alții ca slujitori ai Evangheliei.
-231-
O împărțire a responsabilității
St. Helena, California,
4 august 1903
Către conducătorii lucrării medicale
Iubiții mei frați,
Am o solie pentru voi. Sunt instruită să spun că nu toate aranjamentele în legătură cu administrarea lucrării misionare medicale trebuie să pornească din Battle Creek. Lucrarea misionară medicală este lucrarea Domnului și, în fiecare conferință și în fiecare comunitate, trebuie să luăm poziție hotărâtă împotriva îngăduinței de a fi condusă în chip egoist.
După ce am primit vești cu privire la excelenta adunare de mărturisire și unitate, care s-a ținut în Battle Creek, scriam în jurnalul meu și eram pe punctul de a nota recunoștința pe care o simțeam, pentru că se făcuse o schimbare, când mâna mi-a fost oprită și mi s-au adresat cuvintele: “Nu scrie aceasta. N-a avut loc o schimbare spre mai bine. Sunt prezentate ca având mare valoare învățături care abat sufletele de la adevăr. Sunt prezentate învățături care îi duc pe cei ce le primesc pe căi lăturalnice și interzise; doctrine care îi îndeamnă pe oameni să se poarte după propriile lor înclinații și să-și realizeze scopurile lor nesfinte; doctrine care, dacă sunt primite, vor distruge demnitatea și puterea poporului lui Dumnezeu, întunecând lumina care, altminteri, ar sosi la ei prin instrumentele rânduite de Dumnezeu.”
Conducătorii din lucrarea noastră medicală din Battle Creek s-au străduit să lege strâns instituțiile noastre medicale de planurile lor. În ciuda multelor avertismente ce li s-au dat ca lucrul acesta să nu se facă, ei au dorit să lege la un loc instituțiile acestea pe o cale oarecare, așa încât lucrarea noastră medicală să fie sub controlul lor.
În trecut, am scris mult despre acest subiect și acum trebuie să repet îndemnul dat, deoarece pare greu pentru frații mei să-și înțeleagă poziția primejdioasă.
-232-
“Domnul interzice ca fiecare sanatoriu și fiecare instituție balneară, înființate, să fie aduse sub o conducere unică, să fie legate cu instituția medicală din Battle Creek. Administratorii sanatoriului din Battle Creek au mâinile pline acum. Ei ar trebui să-și consacre puterile lucrării de a face din sanatoriu ce ar trebui să fie de fapt.
Nici un om nu trebuie să considere că poate fi conștiință pentru toți lucrătorii medicali. Ființele omenești ar trebui să privească numai la Domnul Dumnezeul cerului, pentru a primi înțelepciune și îndrumare.
Când se înființează și se dezvoltă instituții medicale, nu ar trebui să li se ceară fraților noștri să lucreze în acord cu planurile unei puteri regale de conducere. Trebuie să se facă o schimbare. Planul care leagă orice instituție medicală de organizația concentrată în Battle Creek trebuie să fie părăsit. Dumnezeu interzice planul acesta.
Timp de ani de zile, am fost instruită că e primejdie, o primejdie constantă, ca frații să caute la semenii lor permisiunea de a face cutare sau cutare lucru, în loc să o caute la Dumnezeu. În felul acesta, ei ajung slăbănogi și îngăduie să fie legați prin restricții omenești, dezaprobate de Dumnezeu. Domnul poate să le impresioneze mintea și conștiința, pentru ca să se facă lucrarea Lui, cu obligația dată de El și într-un spirit de frăție care este în acord cu principiile Legii Sale.
Dumnezeu cunoaște viitorul. El este Acela la care trebuie să ne îndreptăm pentru a primi călăuzire. Să ne punem încrederea în El pentru a primi îndrumare cu privire la dezvoltarea diferitelor ramuri ale lucrării Sale. Nimeni să nu încerce să lucreze după impulsuri nesfinte….
Împărțirea Conferinței Generale în Uniuni de Conferințe, pe districte, a fost un aranjament de la Dumnezeu. În lucrarea Domnului pentru aceste zile de pe urmă, nu trebuie să fie centre ca Ierusalimul, nici vreo putere regească. Iar lucrarea din diferite țări nu trebuie să fie legată prin contracte de lucrarea cu centrul în Battle Creek, deoarece nu acesta e planul lui Dumnezeu. Frații trebuie să se consfătuiască între ei, deoarece suntem tot atât de mult sub controlul lui Dumnezeu într-o parte a viei, cât și în altă parte. Frații trebuie să fie una în inimă și în suflet, așa după cum Hristos și Tatăl sunt una. Dați aceasta ca învățătură, puneți-o în practică, pentru ca să putem fi una cu Hristos în Dumnezeu, lucrând toți pentru a ne întări unii pe alții.
-233-
Puterea regească, ce s-a dat pe față mai înainte, la Conferința Generală de la Battle Creek, nu trebuie să fie perpetuată. Editura nu trebuie să fie un regat de sine stătător. Este esențial ca principiile care guvernează treburile Conferinței Generale să fie menținute în administrarea lucrării editoriale și a lucrării medicale. Nimeni nu trebuie să creadă că ramura de lucrare de care este legat el este de o mult mai mare importanță ca alte ramuri.
Lucrarea de educație trebuie să se facă în fiecare sanatoriu ce se înființează. Dumnezeu are controlul lucrării și nimeni nu trebuie să-și închipuie că tot ce se face în sanatoriile înființate trebuie să fi supus mai întâi unei grupe de oameni. Dumnezeu interzice felul acesta de a proceda. Același Dumnezeu, care i-a instruit pe medicii de la Battle Creek, îi va instrui și pe bărbații și pe femeile care sunt chemate să servească pentru Domnul în diferite părți ale viei.
Se fac legi omenești și aranjamente omenești care nu sunt acceptabile pentru Dumnezeu. Ele nu se vor dovedi ca o mireasmă de viață spre viață. Mă găsesc în situația de a simți că este necesar să dau semnalul de alarmă. Administratorii fiecăreia dintre instituțiile noastre au nevoie să ajungă mai inteligenți cu privire la lucrarea lor individuală, nu depinzând de altă instituție, ci păstrând identitatea lucrării lor și privind la Dumnezeu, ca fiind instructorul lor, și dându-și pe față credința în El printr-o slujire din toată inima. Atunci își vor dezvolta talentele și capacitățile.”
-234-
Domnul Hristos cere o slujire la un nivel mult mai înalt de cum I s-a dat. Ar trebui ca, prin primirea puterii Duhului Sfânt, bărbații din poziții de răspundere să-L descopere pe Mântuitorul mult mai clar de cum L-au descoperit. Veșnicul Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca jertfă pentru noi, pentru ca noi, primindu-L pe El în credință și practicând virtuțile Lui, să nu pierim, ci să avem viața veșnică. Frații mei, cum vă închipuiți voi că privește El marea lipsă de entuziasm spiritual, manifestată față de raportul despre dăruirea jertfei acesteia, nemărginite, ce s-a adus pentru mântuirea noastră?
Orice ambiție omenească și orice lăudăroșenie să fie aruncate în țărână. Eul, păcătosul de eu, trebuie să fie înjosit, nu înălțat. Prin sfințenie în viața de toate zilele, noi trebuie să-L descoperim pe Hristos înaintea celor din jurul nostru. Natura omenească coruptă trebuie să fie supusă, nu înălțată. Numai în felul acesta putem să ajungem curați și nepătați. Noi trebuie să fim bărbați și femei, smeriți și credincioși. Niciodată să nu ne așezăm pe scaunul de judecată. Dumnezeu cere ca reprezentanții Lui să fie curați și sfinți, descoperind frumusețea sfințeniei. Canalul trebuie să rămână totdeauna neînfundat, pentru ca Spiritul Sfânt să poată avea drum liber; altminteri, unii vor comenta despre lucrarea ce trebuie să se facă în inima firească cu scopul de a desăvârși caracterul creștin și vor prezenta propriile lor nedesăvârșiri în așa fel, încât să facă fără efect adevărul lui Dumnezeu, care este tot atât de neclintit, ca și tronul veșnic. Și, în timp ce îi invită pe străjerii Săi să tragă semnalul de alarmă, Dumnezeu prezintă în fața lor viața Mântuitorului, ca un exemplu de ceea ce trebuie să fie și să facă pentru a fi mântuiți.
-235-
Hristos S-a rugat, pentru ucenicii Săi, astfel: “Sfințește-i prin adevărul Tău, Cuvântul Tău este adevărul.” O stare sufletească plăcută, mulțumită de sine, nu e o dovadă de sfințenie. Se ține un raport credincios despre toate faptele fiilor oamenilor. Nimic nu se poate ascunde de ochiul Celui Prea Înalt și Sfânt, care locuiește în veșnicie. Unii fac ca Domnului Hristos să-I fie rușine de ei, datorită născocirilor, planurilor și uneltirilor lor. Dumnezeu nu aprobă purtarea lor, deoarece Domnul Hristos e făcut de ocară prin spiritul și faptele lor. Ei uită cuvintele apostolului: “Noi am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.” (1 Corinteni 4, 9.)
Învățătura pe care a dat-o Domnul cu privire la lucrarea Lui arată calea cea bună. Planurile lui Dumnezeu și gândurile lui Dumnezeu sunt cu atât mai presus de planurile și gândurile omului, cu cât sunt mai presus cerurile de pământ. Glasul lui Dumnezeu trebuie să fie auzit, înțelepciunea Lui trebuie să fie călăuză. El a schițat planul Său în Cuvânt și în mărturiile pe care le-a trimis poporului Său. Numai acea lucrare care e săvârșită în acord cu principiile Cuvântului Său va rezista pururea.
-236-
Conducerea
St. Helena, California,
17 noiembrie 1900
În ziarele din diferite orașe, au apărut articole care spun că e o ceartă între dr. Kellogg și doamna E. G. White: care dintre ei să fie conducătorul adventiștilor de ziua a șaptea. Când am citit aceste articole, am fost peste măsură de întristată, văzând că cineva ar putea înțelege atât de greșit lucrarea mea și lucrarea dr. Kellogg, încât să publice astfel de informații greșite. N-a fost nici o controversă între dr. Kellogg și mine cu privire la conducere. Nimeni nu m-a auzit vreodată pretinzând poziția de conducător al denominațiunii.
Am o lucrare de mare răspundere de făcut — aceea de a face cunoscut, prin scris și prin viu grai, învățătura ce mi-a fost dată, nu numai adventiștilor de ziua a șaptea, ci lumii întregi. Am publicat multe cărți, mari și mici, și unele dintre acestea au fost traduse în diferite limbi. Aceasta este lucrarea mea — de a le explica altora Scripturile, așa cum mi le-a explicat mie Dumnezeu.
Dumnezeu n-a așezat o putere regească în Biserica Adventistă de Ziua a șaptea, care să controleze întreaga organizație sau să controleze vreuna dintre ramurile lucrării. El n-a dispus ca povara conducerii să se sprijine pe câțiva oameni competenți.
Fiecare membru al comunității are un vot în alegerea slujbașilor comunității. Comunitatea îi alege pe slujbașii Conferinței locale. Delegații aleși de Conferințele locale îi aleg pe slujbașii Uniunilor de Conferințe, iar delegații aleși de Uniunile de Conferințe îi aleg pe slujbașii Conferinței Generale. Prin aranjamentul acesta, fiecare Conferință, fiecare instituție, fiecare comunitate și fiecare individ, fie direct, fie prin reprezentanți, are un vot în alegerea bărbaților care poartă răspunderea principală la Conferința Generală.
-237-
Exeperiențe de la începutul lucrării
În zilele de la începutul lucrării noastre denominaționale, Domnul l-a rânduit pe pastorul James White ca pe unul care, în unire cu soția lui și sub călăuzirea specială a Domnului, avea să aibă o parte importantă în conducere la înaintarea lucrării Sale.
Istoria creșterii lucrării este bine cunoscută. Tipografia a fost mai întâi așezată la Rochester, N.Y, și după aceea a fost mutată la Battle Creek, Michigan. Iar după ani de zile, s-a înființat o Casă de editură pe coasta Pacificului.
Mulțumesc Domnului că ne-a dat prilejul de a avea o parte în lucrare, de la început. Dar nici atunci și nici de când lucrarea a ajuns la proporții mari, în care timp răspunderile au fost larg împărțite, nimeni nu m-a auzit să pretind conducerea poporului acestuia.
De la anul 1844 și până acum, am primit solii de la Domnul și le-am dat poporului Său. Aceasta e lucrare mea — să dau poporului lumina pe care mi-o dă Domnul. Am însărcinarea să primesc și să transmit soliile Sale. Eu nu trebuie să apar înaintea poporului, ca deținând vreo altă poziție decât aceea a unui sol cu o solie.
De mulți ani, dr. J. H. Kellogg ocupă poziția de medic șef în lucrarea medicală susținută de adventiștii de ziua a șaptea. Ar fi imposibil ca el să fie conducător al lucrării generale. Aceasta nu a fost niciodată partea sa și nici nu poate fi niciodată.
-238-
Dumnezeu, Conducătorul nostru
Scriu lucrurile acestea, pentru ca toți să poată ști că nu e nici o controversă între adventiștii de ziua a șaptea, cu privire la problema conducerii. Domnul Dumnezeul cerului e Împăratul nostru. El e Conducătorul în care ne putem încrede în mod sigur, deoarece El nu face niciodată nici o greșeală. Să-L onorăm pe Dumnezeu și pe Fiul Său, prin care El comunică cu lumea.
Dumnezeu ar lucra cu putere pentru poporul Său astăzi, dacă el s-ar așeza pe deplin sub călăuzirea Sa. Credincioșii au nevoie de locuirea fără încetare a Duhului Sfânt în ei. Dacă ar fi mai multă rugăciune în consiliile acelora care poartă răspunderi, mai multă smerenie a inimii înaintea lui Dumnezeu, am vedea dovezi mai abundente ale conducerii divine și lucrarea noastră ar face un progres rapid.