Centralizare
St. Helena, California,
4 septembrie, 1902.
Către conducătorii lucrării noastre medicale:
Iubiți frați,
Domnul lucrează nepărtinitor pentru fiecare parte a viei Sale. Oamenii sunt aceia care dezorganizează lucrarea Sa. El nu dă poporului Său privilegiul de a strânge atât de multe mijloace pentru a înființa instituții numai în câteva locuri, în așa fel că nu mai rămâne nimic pentru înființarea de instituții asemănătoare în alte locuri.
Multe fabrici trebuie să fie înființate în orașele Americii, și în special în orașele din sud, unde până acum s-a făcut foarte puțin. Și în țări străine trebuie să ia ființă și să fie duse la succes multe întreprinderi medicale misionare. Înființarea de sanatorii este tot atât de necesară în Europa și în alte țări străine, ca și în America.
Domnul dorește ca poporul Său să aibă o înțelegere clară a lucrării pe care o are de făcut și, ca slujitori credincioși, să procedeze cu înțelepciune la investirea de mijloace. Când urmează să se înalțe o clădire, El dorește ca ei să calculeze costul, să vadă dacă au destui bani ca să o termine. El dorește, de asemenea, ca ei să-și aducă aminte că n-ar trebui ca în mod egoist să strângă toate mijloacele cu putință pentru ca să le investească în vreo câteva locuri, ci că ar trebui să lucreze gândindu-se și la celelalte multe locuri unde trebuie să se înființeze instituții.
Din lumina dată mie, administratorii tuturor instituțiilor noastre, și în mod deosebit ai sanatoriilor nou înființate, trebuie să fie atenți să facă economii în cheltuirea mijloacelor pentru a putea fi în situația de a ajuta instituții asemănătoare care trebuie să fie înființate și în alte părți ale lumii. Chiar dacă au o mare sumă de bani în tezaur, ei trebuie să facă fiecare plan în concordanță cu nevoile marelui câmp misionar al lui Dumnezeu.
-100-
Nu e voia Domnului ca poporul Lui să înalțe sanatorii uriașe oriunde. Trebuie să se înființeze multe sanatorii. Ele nu trebuie să fie mari, dar destul de complete pentru a face o lucrare bună și cu succes.
Am fost avertizată cu privire la lucrarea de pregătire de infirmieri și de misionari evangheliști medicali. Nu trebuie să concentrăm lucrul acesta într-un singur loc. În fiecare sanatoriu înființat, tinere și tineri să fie instruiți să devină misionari medicali. Domnul va deschide calea înaintea lor atunci când pornesc să lucreze pentru El.
Dovezile ce ne stau în față cu privire la împlinirea profeției ne declară că sfârșitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. O mare și importantă lucrare urmează să se facă în afară și departe de locurile în care în trecut s-a concentrat mult lucrarea noastră.
Când aducem un curent de apă într-o grădină pentru a o uda, nu ne îngrijim de udarea numai a unei singure părți, lăsând celelalte părți uscate și goale, ca să strige: “Dați-ne apă” și totuși, aceasta reprezintă felul în care a fost dusă lucrarea numai în vreo câteva locuri, neglijând câmpul cel mare. Oare locurile pustii să rămână pustii? Nu! Faceți astfel încât curentul de apă să curgă prin fiecare loc, aducând cu el veselie și fertilitate.
Niciodată să nu ne bizuim pe lauda lumii și pe treapta socială înaltă la care am tinde. Niciodată, când înființăm instituții, să nu încercăm să ne luăm la întrecere cu instituțiile lumii în mărime și splendoare. Noi trebuie să câștigăm biruința, nu prin înălțarea de construcții masive, în rivalitate cu vrăjmașii noștri, ci cultivând un duh creștinesc — un duh de blândețe și smerenie. E mult mai bine să porți crucea și să nu-ți realizezi visurile, dar să ai în final viața veșnică, decât să trăiești ca un prinț și să pierzi cerul.
-101-
Mântuitorul omenirii S-a născut din părinți umili, într-o lume nelegiuită, sub blestemul păcatului. El a fost crescut în obscuritate în Nazaret, un târgușor din Galilea. Și-a început lucrarea în sărăcie și fără rang lumesc înalt. În felul acesta a introdus Dumnezeu Evanghelia, într-un chip cu totul diferit de felul în care mulți din zilele noastre consideră înțelept să proclame aceeași Evanghelie.
Chiar la începutul dispensațiunii Evangheliei, El și-a învățat biserica să se sprijine nu pe rang lumesc și splendoare, ci pe puterea credinței și ascultării. Favoarea lui Dumnezeu este de mai mare valoare decât aurul și argintul. Puterea Duhului Său are o valoare ce nu se poate arăta în cuvinte.
Așa zice Domnul: “Clădirile vor da prestigiu lucrării Mele numai când aceia care le înalță urmează instrucțiunile Mele cu privire la înființarea de instituții. Dacă aceia care au administrat și susținut lucrarea în trecut ar fi fost totdeauna stăpâniți de principii curate și neegoiste, niciodată nu ar fi fost o concentrare egoistă a unei mari părți a mijloacelor Mele în unul sau două locuri. S-ar fi înființat instituții în multe localități. Semințele adevărului, semănate în mult mai multe câmpuri, ar fi răsărit și ar fi adus roade spre slava Mea.”
“Locurile care au fost neglijate trebuie să primească acum atenția. Poporul Meu are de făcut o lucrare precisă și grabnică. Aceia care în curăția scopului urmărit Mi se consacră pe deplin, trup, suflet și spirit, vor lucra în felul rânduit de Mine și în Numele Meu. Fiecare să stea la locul lui, privind la Mine, Călăuza și Sfătuitorul lui.
Îl voi învăța pe cel neștiutor și voi unge cu alifie cerească ochii multora care acum sunt în întuneric spiritual. Voi ridica unelte care vor face voia Mea, pregătind un popor care să stea înaintea Mea în timpul sfârșitului. În multe locuri, care cu multă vreme mai înainte ar fi trebuit să fie înzestrate cu sanatorii și școli, voi înființa instituțiile Mele, iar instituțiile acestea vor deveni centre de educație pentru formare de lucrători”.
-102-
Domnul va lucra asupra minții oamenilor în locuri neașteptate. Unii care în aparență sunt vrăjmași ai adevărului, prin providența lui Dumnezeu vor investi mijloacele lor pentru dezvoltarea de proprietăți și vor zidi case. Cu timpul, aceste proprietăți vor fi oferite spre vânzare la un preț mult sub costul lor. Poporul nostru va recunoaște mâna Providenței în ofertele acestea și va procura proprietăți valoroase pentru a fi folosite în lucrarea educațională. Ei vor plănui și administra cu umilință, lepădare de sine și sacrificiu de sine. În felul acesta oamenii, dispunând de mijloace, pregătesc inconștient unelte ajutătoare care vor sprijini poporul lui Dumnezeu să facă să înainteze cu repeziciune lucrarea Lui.
În diferite locuri, urmează să fie cumpărate proprietăți spre a fi folosite pentru sanatorii. Poporul nostru trebuie să caute ocazii de a cumpăra proprietăți departe de orașe, pe care sunt construite deja clădiri și livezi pe rod. Pământul e o posesiune valoroasă. În legătură cu sanatoriile noastre, ar trebui să fie terenuri din care mici porțiuni pot fi folosite pentru locuințe ale persoanelor care dau ajutor și ale acelora care se instruiesc pentru lucrarea misionară medicală.
Mi s-a arătat în repetate rânduri că nu e înțelept să ridicăm instituții uriașe. Nu prin întinderea unei instituții se realizează lucrarea cea mai mare pentru suflete. Un sanatoriu uriaș pretinde mulți lucrători. Și acolo unde sunt atât de mulți, este peste măsură de greu să se mențină o înaltă treaptă de spiritualitate. Într-o instituție mare se întâmplă adesea că locurile de răspundere sunt ocupate de lucrători nespirituali, care nu exercită înțelepciune atunci când se ocupă de persoane care, dacă ar fi tratate cu înțelepciune, s-ar trezi, s-ar convinge și s-ar pocăi.
-103-
Nu s-a făcut nici măcar un sfert din lucrarea care se putea face, de a prezenta Scripturile celor bolnavi, și lucrul acesta s-ar fi făcut în sanatoriile noastre dacă lucrătorii înșiși ar fi primit învățătură temeinică în cele religioase.
Acolo unde sunt adunați mulți lucrători într-un singur loc, se cere cultivarea unei spiritualități mult mai înalte decât s-a menținut în sanatoriile noastre mari.
Suntem pe pragul lumii veșnice. Judecățile lui Dumnezeu au și început să cadă peste locuitorii pământului. Dumnezeu trimite judecățile acestea pentru a face pe bărbați și pe femei să-și vină în simțiri. El are un scop în tot ceea ce îngăduie să aibă loc în lumea noastră și El dorește ca să fim atât de spirituali, încât să putem pricepe acțiunea Sa în evenimentele atât de neobișnuite din trecut, dar care acum au loc aproape zilnic.
Ne stă înainte o lucrare mare — încheierea lucrării de vestire a ultimei solii de har a lui Dumnezeu către o lume păcătoasă. Dar ce am făcut noi pentru a vesti solia aceasta? Priviți, vă rog, la multele, multele locuri în care nici măcar nu s-a intrat până acum. Priviți la lucrătorii noștri care calcă iarăși și iarăși același teritoriu, în timp ce în jurul lor este o lume neglijată, zăcând în nelegiuire și stricăciune — o lume ce este încă neavertizată. Pentru mine este un tablou îngrozitor. Ce nepăsare izbitoare manifestăm față de o lume ce piere!
-104-
Semnul distinctiv al ordinului nostru
Mi-a fost arătat că instituțiile noastre medicale urmează să dea mărturie pentru Dumnezeu. Ele sunt înființate pentru a-i ajuta pe cei bolnavi și suferinzi, pentru a trezi spiritul de cercetare, pentru a răspândi lumină și pentru a face să înainteze reforma. Instituțiile acestea, dacă sunt bine conduse, vor fi mijlocul prin care se vor face cunoscute reformele necesare pentru a pregăti un popor în vederea venirii Domnului, în felul acesta ajungând la mulți oameni, la care, de altfel, ar fi cu neputință să ajungem.
Mulți pacienți din instituțiile noastre medicale au idei înalte cu privire la prezența lui Dumnezeu în instituția pe care o vizitează și sunt susceptibili la influențele spirituale care predomină acolo. Dacă ar umbla cu înțelepciune înaintea lui Dumnezeu, toți medicii, infirmierele și ajutoarele ar avea o putere mai mult decât omenească atunci când se ocupă de bărbații și femeile acestea. Fiecare instituție ai cărei asistenți sunt consacrați este străbătută de putere divină, iar pacienții nu numai că află vindecare de infirmitățile corporale, dar află și un balsam vindecător pentru sufletele lor bolnave de păcat.
Conducătorii din poporul nostru trebuie să scoată în evidență necesitatea de a menține o puternică influență religioasă în instituțiile noastre medicale. Domnul intenționează ca acestea să fie locuri în care El să fie onorat în cuvânt și faptă, locuri în care Legea Lui să fie înălțată, iar adevărurilor biblice să li se dea locul de frunte. Misionarii medicali urmează să facă o lucrare mare pentru Dumnezeu. Ei trebuie să fie treji și vigilenți, îmbrăcați cu toată armura creștină și luptând bărbătește. Ei trebuie să fie credincioși față de Conducătorul lor, ascultând poruncile Lui, inclusiv aceea prin care arată semnul distinctiv al ordinului lor.
-105-
Păzirea Sabatului este semnul dintre Dumnezeu și poporul Său. Să nu ne fie rușine să purtăm semnul care ne deosebește de lume. Cercetând lucrul acesta acum, de curând, în timpul nopții, Cineva cu autoritate ne sfătuia să studiem învățătura dată izraeliților cu privire la Sabat. “Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele”, le-a declarat Domnul; “căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn, după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt…. Să lucrezi șase zile, dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic”. (Exod 31, 13-17.)
Sabatul este pururea semnul care îi deosebește pe cei ascultători de cei neascultători. Satana a lucrat cu putere vicleană ca să facă nulă și fără valoare porunca a patra ca semnul lui Dumnezeu să fie pierdut din vedere. Lumea creștină a călcat în picioare Sabatul Domnului și a ținut un sabat instituit de vrăjmașul. Dar Dumnezeu are un popor care Îi este credincios. Lucrarea Lui trebuie făcută pe căile cele drepte. Poporul care poartă semnul Lui urmează să înființeze biserici și instituții ca monumente de aducere aminte pentru El. Aceste monumente de aducere aminte, oricât de umile ar fi în aparență, vor mărturisi fără încetare împotriva sabatului fals instituit de Satana și în favoarea Sabatului instituit de Domnul în Eden, când stelele dimineții cântau laolaltă și toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie.
-106-
Este tendința ca în sanatoriile noastre să vină un duh de lipsă de respect și de neglijență cu privire la ținerea Sabatului. Asupra persoanelor care poartă răspunderea în lucrarea misionară medicală planează obligația de a da instrucțiuni medicilor, infirmierelor și ajutoarelor lor cu privire la sfințirea zilei celei sfinte a lui Dumnezeu. În mod deosebit, fiecare medic ar trebui să se străduiască să dea un exemplu bun. Natura obligațiilor sale tinde în mod natural să-l facă să se simtă îndreptățit să facă în Sabat multe lucruri de la care ar trebui să se abțină. Pe cât este cu putință, el ar trebui să-și planifice lucrarea în așa fel, încât să poată lăsa la o parte obligațiile sale obișnuite.
Adesea medicii și infirmierele sunt chemați în cursul Sabatului să servească bolnavilor și uneori le este cu neputință să-și ia timp să se odihnească și să participe la serviciile divine. Nevoile omenirii suferinde nu trebuie să fie niciodată trecute cu vederea. Mântuitorul, prin pilda Sa, ne-a arătat că e bine să-i vindeci pe cei suferinzi în Sabat. Dar lucrările care nu sunt necesare, ca de pildă tratamentele obișnuite și operațiile care pot fi amânate, ar trebui lăsate pe altă zi. Pacienții trebuie să înțeleagă că medicii și ajutoarele lor trebuie să aibă o zi de odihnă. Ei să înțeleagă că lucrătorii se tem de Dumnezeu și doresc să sfințească ziua pe care El a pus-o deoparte pentru ca urmașii Lui să o țină ca un semn între El și ei.
Educatorii și cei educați în instituțiile noastre medicale trebuie să-și aducă aminte că ținerea Sabatului așa cum trebuie înseamnă mult și pentru ei, și pentru pacienți. ținând Sabatul, despre care Dumnezeu declară că trebuie sfințit, ei prezintă semnul distinctiv al ordinului lor, arătând lămurit că ei sunt de partea Domnului.
Acum și întotdeauna noi trebuie să stăm ca un popor deosebit și aparte, liberi de metodele lumești, neîmpiedicați de alinierea cu aceia care nu au înțelepciunea de a deosebi cerințele lui Dumnezeu arătate atât de clar de Legea Lui. Toate instituțiile noastre medicale sunt înființate ca instituții ale adventiștilor de ziua a șaptea, pentru a reprezenta diferitele faze ale lucrării evanghelice misionare medicale și a pregăti în felul acesta calea pentru venirea Domnului. Noi trebuie să arătăm că ne străduim să lucrăm în armonie cu cerul. Noi trebuie să mărturisim la toate neamurile, popoarele și limbile că suntem un popor care Îl iubește pe Dumnezeu și se teme de El, un popor care sfințește monumentele de aducere aminte al creațiunii, semnul dintre El și copiii Lui ascultători, că El îi sfințește. Și trebuie să arătăm lămurit credința noastră în apropiata venire a Domnului nostru pe norii cerului.
-107-
Ca popor, noi am fost greu umiliți prin purtarea pe care unii din frații noștri din posturi de răspundere au adoptat-o, depărtându-se de la vechile semne de hotar. Există unii care, pentru a-și realiza planurile, au tăgăduit credința lor prin cuvinte. Lucrul acesta arată cât de puțină bază se poate pune pe înțelepciunea și pe judecata omenească. Acum, ca niciodată mai înainte, avem nevoie să vedem primejdia de a fi duși, din lipsă de ocrotire, departe de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. E nevoie să ne dăm seama că Dumnezeu ne-a dat o solie de avertizare hotărâtă pentru lume, așa după cum El i-a dat lui Noe o solie de avertizare pentru antediluvieni. Poporul nostru să se ferească să minimalizeze importanța Sabatului, în scopul de a se lega cu necredincioșii. Să se ferească să se îndepărteze de la principiile credinței noastre, făcând să pară că nu e rău să ne conformăm lumii. Să se teamă să asculte sfatul vreunui om, oricare ar fi poziția lui, care lucrează exact invers de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru a ține poporul Său separat de lume.
Domnul pune la încercare pe poporul Său, ca să vadă cine va rămâne credincios la principiile adevărului Său. Lucrarea noastră trebuie să vestească lumii cele trei solii îngerești. În împlinirea datoriilor noastre, noi nu trebuie nici să disprețuim pe vrăjmașii noștri, nici să ne temem de ei. Nu e planul lui Dumnezeu să ne legăm prin contracte cu persoane care nu sunt de credința noastră. Noi trebuie să-i tratăm cu amabilitate și curtoazie pe aceia care refuză să fie loiali față de Dumnezeu, dar niciodată, niciodată nu trebuie să ne unim cu ei la sfat cu privire la interesele vitale ale lucrării Lui. Punându-ne încrederea în Dumnezeu, noi trebuie să mergem fără încetare înainte, făcând lucrarea Lui fără egoism, în dependență umilă de El, predând cu umilință persoana noastră și toate cele privitoare la prezentul și viitorul nostru providenței Lui, ținând cu tărie până la capăt începutul credinței noastre, aducându-ne aminte că noi nu primim binecuvântările cerului datorită vredniciei noastre, ci datorită vredniciei Domnului Hristos pentru că acceptăm harul îmbelșugat al lui Dumnezeu, prin credința în El.
-108-
Mă rog ca frații mei să-și dea seama că solia îngerului al treilea înseamnă mult pentru noi și că ținerea adevăratului Sabat trebuie să fie un semn care îi deosebește pe aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu de aceia care nu-I slujesc. Aceia care au devenit somnoroși și nepăsători ar trebui să se trezească. Noi suntem chemați să fim sfinți și ar trebui să evităm cu grijă să dăm impresia că e de mică importanță că păstrăm sau nu particularitățile credinței noastre. Noi avem solemna obligație de a lua o poziție mai hotărâtă pentru adevăr și neprihănire de cum am făcut în trecut. Linia de demarcație dintre aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și aceia care nu le țin trebuie să fie dată pe față cu o claritate ce nu poate da greș. Noi trebuie să Îl onorăm conștiincios pe Dumnezeu, folosind cu sârguință fiecare mijloc prin care putem păstra legătura cu El, pentru ca să putem primi binecuvântările Lui — binecuvântări atât de esențiale pentru poporul care urmează să fie atât de sever încercat. A da impresia că religia noastră, credința noastră, nu este o putere dominantă în viața noastră înseamnă a-L dezonora mult pe Dumnezeu. În felul acesta ne abatem de la poruncile Sale, care sunt viața noastră, tăgăduind că El este Dumnezeul nostru și că noi suntem poporul Lui.
Va continua.