Continuare.
-69-
Noi trebuie să ne străduim să redăm sănătatea fizică și spirituală acelora care vin la sanatoriile noastre. De aceea, să facem pregătiri pentru a-i sustrage un timp din mediul care îi îndepărtează de Dumnezeu și să-i aducem într-o atmosferă mai curată. În aer liber, înconjurați de lucrurile frumoase pe care le-a făcut Dumnezeu, respirând aerul proaspăt, dătător de sănătate, bolnavilor li se poate spune cel mai bine despre viața cea nouă în Hristos. Aici pot fi făcute cunoscut cuvintele lui Dumnezeu. Aici poate străluci în inimile întunecate de păcat lumina neprihănirii Domnului Hristos. Cu răbdare și cu simpatie conduceți pe bolnavi să vadă nevoia lor de Mântuitorul. Spuneți-le că El dă putere celui ce cade în leșin și că acelora care n-au putere El le sporește forțele.
Avem nevoie să apreciem mai pe deplin însemnătatea cuvintelor: “Cu … drag stau la umbra lui”. (Cântarea Cântărilor 2, 3.) Cuvintele acestea nu aduc în mintea noastră tabloul unei treceri grăbite, ci al unei odihne liniștite. Mulți așa-ziși creștini sunt îngrijorați și deprimați, mulți sunt atât de copleșiți de o activitate atât de intensă, încât nu-și pot găsi timp să se odihnească liniștiți în făgăduințele lui Dumnezeu, purtându-se în așa fel ca și cum nu și-ar putea permite să aibă pace și liniște. Tuturor acestora Domnul Hristos le face invitația: “Veniți la Mine, … și vă voi da odihnă”. (Matei 11, 28.)
Să ne abatem de la căile pline de praf și dogoritoare ale vieții și să ne odihnim la umbra iubirii Domnului Hristos. Aici câștigăm tărie pentru luptă. Aici învățăm cum să mai ușurăm truda și chinul și cum să vorbim și să cântăm spre lauda lui Dumnezeu. Cei obosiți și împovărați să învețe de la Hristos lecția încrederii liniștite. Ei trebuie să șadă la umbra Lui dacă vor să aibă pacea și odihna Lui.
-70-
Aceia care se angajează în lucrare la sanatoriu ar trebui să aibă o comoară plină de experiențe bogate, deoarece adevărul este sădit în inimă și ca ceva sfânt este îngrijit și hrănit prin harul lui Dumnezeu. Înrădăcinați și întemeiați în adevăr, ei trebuie să aibă o credință care lucrează prin iubire și purifică sufletul. Cerând fără încetare binecuvântări, ei ar trebui să țină ferestrele sufletului închise către pământ, ca să nu pătrundă atmosfera bolnavă a lumii, și deschise către cer, pentru a primi razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.
Cine se pregătește să pornească cu pricepere la lucrarea medicală misionară? Prin lucrarea aceasta, mintea acelora care vin la sanatoriile noastre pentru tratament trebuie să fie călăuzită la Hristos și învățată să unească slăbiciunea lor cu tăria Lui. Fiecare lucrător ar trebui să aibă pricepere eficientă. Atunci, într-un sens înalt și larg, poate prezenta adevărul așa cum este în Isus.
Lucrătorii din sanatoriile noastre sunt fără încetare expuși la ispite. Ei vin în legătură cu necredincioși, iar cei care nu sunt tari în credință vor avea de suferit de pe urma acestei legături. Dar cei care rămân în Hristos îi vor întâmpina pe cei necredincioși așa cum i-a întâmpinat El, refuzând să fie abătuți de la ascultarea lor, dar totdeauna gata să rostească un cuvânt la timp, totdeauna gata să semene semințele adevărului. Ei vor veghea în vederea rugăciunii, menținându-și cu putere integritatea și arătând zilnic trăinicia religiei lor. Influența unor astfel de lucrători este o binecuvântare pentru mulți. Printr-o viață bine ordonată, ei atrag suflete la cruce. Un creștin sincer Îl recunoaște totdeauna pe Hristos. El e totdeauna voios, totdeauna gata să-i spună cuvinte de nădejde și mângâiere celui suferind.
-71-
“Frica Domnului este începutul științei”. (Proverbe 1, 7.) O propoziție din Scripturi este de mai mare valoare decât zece mii de idei sau argumente omenești. Aceia care refuză să meargă pe calea lui Dumnezeu vor primi în cele din urmă sentința: “Depărtați-vă de la Mine”. Dar dacă ne supunem căii lui Dumnezeu, Domnul Isus ne călăuzește mintea și ne umple gura cu asigurarea mântuirii. Noi putem fi tari în Domnul și în puterea tăriei Lui. Primindu-L pe Hristos, suntem îmbrăcați cu puterea Lui. Un Salvator locuind înăuntru face din puterea Lui proprietatea noastră. Adevărul devine capitalul nostru. Nici un fel de fapte de nedreptate nu se văd în viață. Suntem capabili să rostim la timp cuvinte către aceia care nu cunosc adevărul. Prezența în inimă a Domnului Hristos este o putere vitalizantă, întărind întreaga ființă.
Am fost instruită să spun lucrătorilor din sanatoriile noastre că necredința și mulțumirea de sine sunt primejdiile de care trebuie să se ferească fără încetare. Ei trebuie să ducă lupta împotriva răului cu atâta râvnă și devotament, încât bolnavii să simtă influența înălțătoare a eforturilor lor neegoiste.
Nici o umbră de egoism nu ar trebui să mânjească slujba noastră. “Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona.” Înălțați-L pe El, pe Omul Golgotei. Înălțați-L pe El prin trăirea credinței în Dumnezeu, pentru ca rugăciunile voastre să poată fi biruitoare. Ne dăm noi seama cât de mult Se va apropia Domnul Isus de noi? El ne vorbește la fiecare în parte, El Se va descoperi oricui e gata să fie îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale. El spune: “Eu te țin de mâna ta cea dreaptă”. Să ne așezăm dar în situația ca El să ne poată ține de mână, ca noi să-L putem auzi spunând cu certitudine și autoritate: “Eu sunt Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor”.
-72-
O solie pentru medicii noștri
Medicul creștin trebuie să fie pentru bolnavi un sol al îndurării, aducându-le leac vindecător atât pentru sufletul bolnav de păcat, cât și pentru corpul bolnav. Atunci când folosește remedii simple pe care Dumnezeu le-a prevăzut pentru ușurarea suferințelor fizice, el trebuie să vorbească despre puterea Domnului Hristos de a vindeca bolile sufletului.
Cât de necesar este deci ca medicul să trăiască în strânsă comuniune cu Mântuitorul! Bolnavii și suferinzii de care se ocupă au nevoie de ajutorul pe care numai Domnul Hristos îl poate da. Ei au nevoie de rugăciuni inspirate de Duhul Său. Cel bolnav se lasă în seama înțelepciunii și îndurării medicului, a cărui iscusință și credincioșie poate fi unica lui nădejde. Medicul să fie deci un administrator credincios al harului lui Dumnezeu, un păzitor atât al sufletului, cât și al trupului.
Medicul care a primit înțelepciune de sus, care știe că Hristos este Mântuitorul său personal, deoarece el însuși a fost condus la Refugiu, știe cum să se poarte cu sufletele tremurânde, vinovate, bolnave de păcat, care se îndreaptă către el după ajutor. El poate răspunde plin de siguranță la întrebarea: “Ce să fac ca să fiu mântuit?” El poate povesti despre iubirea Răscumpărătorului. El poate vorbi din experiență despre puterea pocăinței și a credinței. Stând lângă patul suferindului, străduindu-se să-i spună cuvinte care îi vor aduce ajutor și mângâiere, Domnul lucrează cu el și prin el. Atunci când mintea bolnavului este ațintită la Vindecătorul cel puternic, pacea lui Hristos îi umple inima; iar sănătatea spirituală care i se dă o folosește ca un mijloc ajutător al lui Dumnezeu pentru refacerea sănătății trupului.
Prețioase sunt ocaziile pe care le are medicul să trezească în inimile celor cu care vine în contact un simțământ al marii lor nevoi după Hristos. El trebuie să scoată din comoara inimii sale lucruri noi și vechi, spunând cuvinte de mângâiere și învățătură după care tânjește. El trebuie să semene fără încetare semințele adevărului, nu prezentând subiecte doctrinale, ci vorbind despre iubirea Mântuitorului care iartă păcatele. El nu trebuie să se rezume la a da învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu, învățătură după învățătură, sfat după sfat; ci trebuie să-și amestece învățătura cu lacrimile sale și să o întărească cu rugăciunile sale, pentru ca sufletul să poată fi salvat de la moarte.
-73-
În grija lor zeloasă și febrilă de a evita primejdiile trupului, medicii sunt în pericol de a pierde din vedere primejdiile sufletului. Medicilor, fiți atenți; deoarece la scaunul de judecată al lui Hristos voi trebuie să dați ochi cu aceia lângă al căror pat de moarte vă aflați acum.
Solemnitatea lucrării medicului, contactul lui permanent cu bolnavii și cu muribunzii cer ca, atât cât e cu putință, el să fie eliberat de obligațiile de altă natură pe care alții le pot îndeplini. Asupra lui să nu fie puse poveri care nu sunt necesare, pentru ca să aibă timp să facă cunoștință cu nevoile spirituale ale pacienților săi. Mintea lui trebuie să fie pururea sub influența Duhului Sfânt, pentru ca să poată fi în stare să spună la timp cuvinte care să trezească speranța și credința.
La patul muribundului nu trebuie să se rostească nici un cuvânt de doctrină sau de controversă. Suferindul trebuie să fie îndreptat către Acela care este gata să mântuiască pe toți aceia care vin la El în credință. Cu râvnă și cu duioșie străduiți-vă să ajutați sufletul care se află între viață și moarte.
Medicul niciodată n-ar trebui să-i facă pe pacienții lui să-și fixeze atenția la el. El trebuie să-i învețe să apuce cu mâna credinței mâna întinsă a Mântuitorului. Atunci mintea va fi iluminată de lumina care radiază de la Soarele neprihănirii. Ceea ce încearcă medicii să facă Domnul Hristos a făcut în faptă și adevăr. Ei se străduiesc să salveze viața; El este viața însăși.
-74-
Străduința medicului de a îndrepta mintea pacienților săi spre o acțiune sănătoasă trebuie să fie liberată de orice amăgiri omenești. El nu trebuie să le îndrepte atenția spre cele ale firii omenești, ci să se avânte în sus către cele spirituale, apucând cele veșnice.
Medicul nu trebuie să fie făcut un obiect al criticilor lipsite de amabilitate. Faptul acesta aduce asupra lui poveri care nu sunt necesare. El are de purtat răspunderi grele și are nevoie de simpatia celor legați cu el în lucrare. El trebuie să fie susținut prin rugăciune. Faptul că se știe apreciat îi va da nădejde și curaj.
Medicul creștin inteligent înțelege tot mai profund legătura dintre păcat și boală. El se străduiește să vadă tot mai clar legătura dintre cauză și efect. El se îngrijește ca persoanele care urmează cursul de infirmieri să ajungă să cunoască profund principiile reformei sanitare; să fie deprinși cu o strictă cumpătare în toate privințele, deoarece nepăsarea cu privire la legile sănătății este de nescuzat la aceia care sunt puși să-i învețe pe alții cum să trăiască.
Când un medic vede că un pacient suferă de ceva datorită faptului că mănâncă și bea cum nu trebuie, și cu toate acestea neglijează să-i spună lucrul acesta și să-i arate nevoia de reformă, el aduce un prejudiciu semenului său. Bețivii, maniacii și aceia care se lasă în voia pasiunilor animalice — toți strigă către medic să declare clar și lămurit că suferința este urmarea păcatului. Noi am primit multă lumină cu privire la reforma sanitară. Atunci, pentru ce nu suntem mai hotărâți și plini de râvnă în străduința de a lupta împotriva cauzei care produce boala? Văzând veșnica luptă cu durerea, lucrând fără încetare să ușureze suferința, cum pot medicii să fie liniștiți? Se pot ei abține să nu ridice glasul pentru a avertiza? Sunt ei generoși și miloși dacă nu susțin stricta cumpătare ca un remediu împotriva bolii?
-75-
Medicilor, studiați avertismentul pe care îl dă Pavel romanilor: “Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu; cea bună, plăcută și desăvârșită”. (Romani 12, 1.)
Lucrarea spirituală din sanatoriile noastre nu trebuie să fie sub controlul medicilor. Lucrarea aceasta cere gândire, tact și o adâncă cunoaștere a Bibliei. Predicatorii care posedă calificativele acestea trebuie să fie în legătură cu sanatoriile noastre. Ei ar trebui să înalțe stindardul temperanței dintr-un punct de vedere creștin, arătând că trupul este templul Duhului Sfânt, făcându-i pe oameni să înțeleagă răspunderea pe care o au, ca proprietate a lui Dumnezeu răscumpărată de El, să facă tot ce pot ca mintea și corpul să fie un templu sfânt, pregătit pentru locuirea în el a Duhului Sfânt. Dacă temperanța va fi prezentată ca o parte a Evangheliei, mulți vor vedea nevoia lor de reformă. Vor vedea răul care e în băuturile îmbătătoare și că abstinența totală este unica platformă pe care poporul lui Dumnezeu poate sta cu conștiința împăcată. Dacă se dă învățătura aceasta, oamenii vor ajunge să se intereseze și de alte puncte ale studiului biblic.
-76-
Valoarea viețuirii în aer liber
Marile instituții medicale din orașele noastre, numite sanatorii, fac numai o mică parte din binele pe care l-ar putea face dacă ar fi așezate acolo unde pacienții ar putea avea avantajele viețuirii în aer liber. Am fost instruită că sanatoriile trebuie să fie așezate în multe locuri la țară și că lucrarea acestor instituții va face să înainteze foarte mult cauza sănătății și a neprihănirii.
Lucrurile naturii sunt binecuvântările lui Dumnezeu, prevăzute pentru a da sănătate corpului, minții și sufletului. Ele sunt date celor sănătoși pentru a-i păstra sănătoși și celor bolnavi pentru a-i face sănătoși. Împreună cu tratamentul cu apă, ele sunt mai cu efect în refacerea sănătății decât toate medicamentele din lume.
La țară, bolnavii pot găsi multe lucruri care să le sustragă atenția de la sine și de la suferințele lor. Pretutindeni pot privi la lucrurile frumoase ale naturii și se pot bucura de ele; florile, holdele, pomii roditori încărcați cu comoara lor bogată, copacii pădurii dând umbra lor încântătoare, precum și dealurile și văile cu verdeața lor felurită și cu multele lor forme de viață.
Și nu numai că ei sunt plăcut impresionați de aceste lucruri înconjurătoare, dar în același timp învață și lecții spirituale de cea mai mare însemnătate. Înconjurați de minunatele opere ale lui Dumnezeu, mintea lor este înălțată de la cele văzute la cele nevăzute. Frumusețea naturii îi conduce să se gândească la frumusețile neîntrecute ale pământului înnoit, unde nu va fi nimic care să întunece frumusețea, nimic care să întineze sau să distrugă, nimic care să îmbolnăvească sau să aducă moarte.
Natura este medicul lui Dumnezeu. Aerul curat, lumina veselă a soarelui, frumusețea florilor, a copacilor, livezile și viile și exercițiul, mișcarea în aer liber, în mijlocul acestor lucruri, sunt dătătoare de sănătate — elixirul vieții. Viețuirea în aer liber este unicul leac de care mulți bolnavi au nevoie. Influența ei e puternică pentru a vindeca boala cauzată de viața la modă, o viață care slăbește și nimicește puterile fizice, mintale și spirituale.
-77-
Cât de reconfortante sunt liniștea și libertatea de la țară pentru cei bolnavi și obosiți, obișnuiți cu viața de oraș, cu strălucirea orbitoare a luminilor și cu zgomotul străzilor! Cât de avizi se întorc către priveliștile naturii! Cât de bucuroși vor fi de avantajele unui sanatoriu la țară, unde pot să stea în aer liber, să se bucure de lumina soarelui și să respire parfumul pomilor și al florilor! În balsamul pinului și în parfumul cedrului și al bradului sunt însușirile dătătoare de viață. Și mai sunt și alți copaci care ajută la sănătate. Nici un astfel de pom să nu fie tăiat fără milă. Îngrijiți-i cu drag acolo unde sunt din abundență și sădiți mulți alții acolo unde nu sunt decât puțini.
Pentru bolnavul cronic, nimic nu tinde să-i refacă sănătatea și fericirea ca trăirea în mijlocul lucrurilor atractive de la țară. Aici, și cei mai slabi și fără putere pot fi așezați pe scaune sau culcați la lumina soarelui sau la umbra pomilor. Ei n-au decât să-și înalțe privirile și să vadă deasupra lor frunzișul frumos. Ei se minunează că n-au observat până acum cât de grațios se pleacă ramurile, formând un baldachin viu deasupra lor, dându-le exact umbra de care au nevoie. Au un simțământ plăcut de odihnă și de înviorare când ascultă adierea șoptitoare a aerului. Spiritul istovit reînvie. Puterea pe sfârșite e recâștigată. Pe neștiute mintea se liniștește, pulsul febril se face mai calm și mai regulat. Pe măsură ce bolnavii se întăresc, ei vor îndrăzni să facă câțiva pași spre a culege câteva flori frumoase — mesageri scumpi ai iubirii lui Dumnezeu pentru suferinda Lui familie de aici, de jos.
-78-
Încurajați-i pe pacienți să petreacă mult timp în aer liber. Faceți planuri pentru a-i ține afară din casă, unde, prin natură, ei pot să comunice cu Dumnezeu. Așezați sanatoriile pe întinderi mari de pământ, unde, prin cultivarea pământului, pacienții pot avea ocazia să facă mișcări sănătoase în aer liber. Exercițiul de felul acesta, combinat cu un tratament sănătos, va săvârși minuni în ce privește refacerea și înviorarea corpurilor bolnave și împrospătarea minții istovite și obosite. În mijlocul unor condiții atât de favorabile, pacienții nu vor cere atât de multă îngrijire ca dacă ar fi închiși într-un sanatoriu din oraș. Și iarăși, în natură nu vor fi atât de mult înclinați spre nemulțumire și iritare. Ei vor fi gata să învețe lecții despre iubirea lui Dumnezeu, gata să recunoască faptul că Acela care Se îngrijește atât de minunat de păsări și de flori Se va îngriji și de făpturile create după chipul Său. În felul acesta, se dă prilej medicilor și ajutoarelor lor să se apropie de suflete, înălțându-L pe Dumnezeul naturii înaintea acelora care caută refacerea sănătății.
În timpul nopții mi-a fost arătată priveliștea unui sanatoriu la țară. Instituția nu era mare, dar era completă. Era înconjurată de copaci și arbuști frumoși, dincolo de care se aflau livezi și dumbrăvi. În jurul locului erau grădini, în care pacientele, atunci când voiau, puteau să cultive tot felul de flori, fiecare alegându-și o porțiune de care să se îngrijească. Munca în aer liber în grădinile acestea era prescrisă ca o parte a tratamentului obișnuit.
Scenă după scenă mi-a trecut pe dinainte. Într-una din scene, un număr de suferinzi abia venise la unul din sanatoriile noastre. În alta am văzut aceeași grupă, dar cât de schimbată le era înfățișarea! Boala fugise, pielea era curată, privirea voioasă; trupul și mintea păreau animate de o viață nouă.
Va continua.