Continuare.
-189-
Însușirile naturale și cele câștigate sunt toate daruri de la Dumnezeu și trebuie să fie ținute mereu sub controlul Duhului Său, al puterii Sale divine și sfințitoare. Voi aveți nevoie să simțiți cât mai profund lipsa voastră de experiență în lucrarea aceasta și să depuneți eforturi serioase de a obține cunoștința și înțelepciunea necesare, pentru ca să puteți folosi fiecare însușire a corpului și a minții în așa fel, încât, să-L slăviți pe Dumnezeu.
“Vă voi da o inimă nouă”. (Ezechiel 36, 26.) Hristos trebuie să locuiască în inima voastră, după cum sângele este în corp și circulă ca o putere dătătoare de viață. În privința aceasta nu putem fi mai zoritori. În timp ce adevărul trebuie să fie armura noastră, convingerile noastre trebuie să fie întărite prin simpatiile vii care au caracterizat viața Domnului Hristos. Dacă adevărul, adevărul cel viu, nu este exemplificat în caracter, nimeni nu poate rezista. Într-adevăr, este o singură putere care poate să ne facă statornici și să ne păstreze, astfel, harul lui Dumnezeu. Cel care se încrede în orice altceva a și început să se clatine și e aproape de cădere.
Domnul dorește ca voi să vă sprijiniți pe El. Folosiți cât mai bine fiecare ocazie pentru a veni la lumină. Dacă rămâneți departe de influențele sfinte care vin de la Dumnezeu, cum puteți discerne cele spirituale?
Dumnezeu ne cheamă să folosim orice ocazie pentru a ne pregăti pentru lucrarea Lui. El așteaptă ca să folosiți toate forțele la săvârșirea ei și să vă țineți inima trează față de sfințenia ei și față de înspăimântătoarele ei răspunderi. Ochii lui Dumnezeu sunt asupra voastră. Nu e bine pentru nici unul dintre voi să aduceți în fața Lui o jertfă schiloadă, o jertfă care nu vă costă nici studiu, nici rugăciune. El nu poate primi o astfel de jertfă.
-190-
Vă îndemn să vă treziți și să-L căutați personal pe Dumnezeu. În timp ce Isus din Nazaret trece pe alături, strigați cu toată seriozitatea după El: “Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David”, și veți căpăta vedere. Prin harul lui Dumnezeu veți primi ceea ce va fi de o mai mare valoare pentru voi decât aurul sau argintul sau decât multe pietre prețioase.
Dacă e un timp mai presus de altul, când oamenii trebuie să păstreze legătura lor cu Dumnezeu, acesta e atunci când sunt chemați să poarte răspunderi speciale. Nu suntem în siguranță dacă, atunci când mergem la luptă, aruncăm armele. Atunci avem nevoie să fim echipați cu întreaga armură a lui Dumnezeu. Fiecare piesă e necesară.
Niciodată să nu nutriți gândul că puteți fi creștini și totuși să vă închideți în voi înșivă. Fiecare este o parte a marii țesături a omenirii, iar natura și calitatea experienței voastre va fi determinată mai ales de experiențele celor cu care vă însoțiți. Domnul Isus zice: “Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20.) Deci, să nu părăsim adunările noastre, cum au unii obiceiul; ci îndemnați-vă unul pe altul; și aceasta cu atât mai mult, cu cât vedem că ziua se apropie.
Faceți adunările de experiențe ale comunității cât mai interesante cu putință. Fiecare dintre cei prezenți să-și dea seama că are o datorie de îndeplinit în adunare. Conlucrați cu îngerii sfinți, care se străduiesc să facă o impresie dreaptă asupra fiecărui lucrător.
-191-
Sfințenia uneltelor lui Dumnezeu
Sunt mulți aceia care nu recunosc deosebirea dintre întreprinderile obișnuite de afaceri, ca de pildă un atelier, o fabrică sau un lan de porumb, și o instituție înființată anume ca să facă să înainteze lucrarea lui Dumnezeu. Dar există aceeași deosebire pe care Dumnezeu a stabilit-o pe vremuri între cele sacre și cele de rând, între cele sfinte și cele profane. El dorește ca fiecare lucrător din instituțiile noastre să o observe și să aprecieze această deosebire. Aceia care ocupă o poziție de răspundere în editurile noastre sunt foarte mult onorați. Ei au o sarcină sfântă — sunt chemați să fie împreună lucrători cu Dumnezeu. Ei ar trebui să prețuiască o legătură atât de strânsă cu uneltele cerești și ar trebui să considere că sunt foarte mult privilegiați prin faptul că li se permite să dea instituției Domnului iscusința, slujba și atenția lor neobosită. Ei ar trebui să aibă un scop hotărât, o aspirație înălțătoare, un zel de a face din casa de editură exact ceea ce Dumnezeu dorește ca ea să fie: o lumină în lume, un martor credincios al Lui, un monument al Sabatului poruncii a patra.
“Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; și M-a făcut o săgeată ascuțită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeți și Mi-a zis: ‘Israele, Tu ești robul Meu, în care Mă voi slăvi’…. ‘Este prea puțin lucru să fii robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului’”. (Isaia 49, 2-6.) Acesta este cuvântul Domnului, adresat tuturor acelora care, într-un mod oarecare, sunt legați de instituțiile rânduite de El. Ei sunt favorizați de Dumnezeu deoarece sunt așezați pe căile pe care strălucește lumina. Ei sunt în slujba Lui specială și n-ar trebui să considere aceasta ca ceva de mică însemnătate. În raport cu poziția lor de sfântă însărcinare, ar trebui să fie și simțul lor de răspundere și devoțiune. O vorbire ușuratică, de rând, și o purtare batjocoritoare nu ar trebui să fie tolerate. Un simț al sfințeniei locului ar trebui să fie încurajat și cultivat.
-192-
Asupra acestui mijloc de lucrare rânduit de El, Domnul exercită o grijă și o veghere continuă. Mașinile pot fi puse la lucru de oameni iscusiți; dar cât de ușor ar fi să fie lăsată în dezordine o mică rotiță, o mică parte din mașini, și cât de dezastruos ar putea fi rezultatul! Cine a prevenit nenorocirea? Îngerii lui Dumnezeu au supravegheat lucrul. Dacă ochii acelora care folosesc mașinile ar putea fi deschiși, ei ar discerne paza cerească. În fiecare sală a casei de editură unde se lucrează, este un martor care ia notă de spiritul în care se face lucrarea și care notează credincioșia și devotamentul dat pe față.
Dacă n-am izbutit să prezint lumina în care Dumnezeu privește instituțiile Sale — ca centre prin care El lucrează într-un mod deosebit — atunci fie ca El să înfățișeze lucrurile acestea pentru mintea voastră prin Duhul Său Sfânt, pentru ca voi să puteți înțelege deosebirea dintre lucrarea de rând și cea sacră.
Atât membrii bisericii, cât și angajații casei de editură ar trebui să considere că, în calitate de conlucrători cu Dumnezeu, ei au ceva de făcut în apărarea instituției Sale. Ei ar trebui să fie apărători credincioși ai intereselor ei în orice direcție, căutând să o ferească nu numai de pierderi și dezastru, dar și de orice ar putea să o profaneze și să o contamineze. Niciodată nu ar trebui să fie pătată faima ei nici prin faptele lor și nici măcar prin suflul criticării sau mustrării. Instituțiile lui Dumnezeu ar trebui să fie apărate cu aceeași gelozie cu care chivotul legii era apărat de vechiul Israel.
-193-
Când lucrătorii din casa de editură sunt educați să considere că acest mare centru este în legătură cu Dumnezeu și că e sub supravegherea Lui, când își dau seama că este un canal prin care lumina din cer trebuie să fie transmisă lumii, ei o vor privi cu mult respect și cu multă venerație. Ei vor cultiva gândurile cele mai bune și sentimentele cele mai nobile, pentru faptul că în lucrarea lor pot avea conlucrarea inteligentă a ființelor cerești. Atunci când lucrătorii își dau seama că sunt în prezența îngerilor, ai căror ochi sunt prea curați ca să poată privi nedreptatea, o puternică înfrânare va fi exercitată asupra gândurilor, cuvintelor și faptelor. Lor li se va da putere morală; deoarece Domnul zice: “Voi cinsti pe cine Mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.) Fiecare lucrător va avea o experiență prețioasă și va poseda credință și putere care vor întrece împrejurările. Fiecare va fi capabil să spună: “Domnul este în locul acesta”.
-194-
Dependența de Dumnezeu
Prima lecție care trebuie să fie predată lucrătorilor din instituțiile noastre este lecția dependenței de Dumnezeu. Înainte de a izbuti să aibă succes în vreo direcție oarecare, ei trebuie să primească, fiecare pentru sine, adevărul cuprins în cuvintele Domnului Hristos: “Fără Mine nu puteți face nimic.”
Neprihănirea își are rădăcinile în evlavie. Nici o ființă omenească nu este neprihănită, decât atâta timp cât are credință în Dumnezeu și menține o legătură vie cu El. După cum o floare de pe câmp își are rădăcina înfiptă în pământ, după cum ea are nevoie să primească aer, rouă, ploaie și lumină, la fel și noi avem nevoie să primim de la Dumnezeu resurse spirituale. Numai devenind părtași ai naturii Sale primim putere să ascultăm de poruncile Lui. Nici un om, de sus sau de jos, experimentat sau neexperimentat, nu poate să mențină fără încetare în fața semenilor săi o viață curată și puternică, decât numai atunci când viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu cât activitatea în mijlocul oamenilor e mai extinsă, cu atât mai strânsă trebuie să fie comuniunea inimii cu Dumnezeu.
Domnul a dat învățătura că angajații casei de editură trebuie să fie educați în cele religioase. Lucrul acesta are o însemnătate mult mai mare decât câștigul financiar. Sănătatea spirituală a lucrătorilor trebuie să primeze. În fiecare dimineață, luați-vă timp pentru a începe lucrul vostru cu rugăciune. Nu considerați aceasta ca un timp pierdut; este un timp care va dăinui în veacurile veșnice. Prin mijlocul acesta vor fi asigurate succesul și victoria. Mașinile vor răspunde la atingerea mâinii Domnului. Atunci, cu siguranță, binecuvântarea lui Dumnezeu poate fi cerută, iar lucrul nu poate fi săvârșit bine decât dacă începutul este bun. Mâinile fiecărui lucrător trebuie să fie întărite, inima trebuie să-i fie curățită, înainte ca Domnul să-l poată folosi cu succes.
-195-
Dacă vrem să trăim o adevărată viață creștinească, conștiința trebuie să fie înviorată prin contactul neîncetat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Toate lucrurile prețioase, pe care Dumnezeu ni le-a procurat cu un preț nemărginit de mare, nu ne pot aduce nici un bine; ele nu ne pot întări și nu pot să producă o creștere spirituală dacă nu ni le însușim. Trebuie să mâncăm Cuvântul lui Dumnezeu, să facem din el o parte din noi înșine.
Mici grupe să se adune seara, la prânz sau dimineața devreme, pentru a studia Biblia. Ei să aibă un timp de rugăciune, pentru ca să poată fi întăriți, luminați și sfințiți de Duhul Sfânt. Domnul Hristos dorește ca lucrarea aceasta să se realizeze în inima fiecărui lucrător. Dacă voi înșivă veți deschide ușa pentru a o primi, o mare binecuvântare va veni asupra voastră. Îngeri de la Dumnezeu vor fi în adunarea voastră. Voi vă veți hrăni cu frunzele pomului vieții. Ce mărturie veți putea da cu privire la cunoștința plină de iubire pe care ați făcut-o cu conlucrătorii voștri, la aceste prețioase ocazii când ați căutat binecuvântarea lui Dumnezeu! Fiecare să-și povestească experiența în cuvinte simple. Aceasta va aduce mai multă întărire și bucurie sufletului decât toate instrumentele muzicale din comunități. Domnul Hristos va veni în inima voastră. Numai în felul acesta vă puteți menține integritatea.
Se pare că mulți cred că timpul folosit pentru a-L căuta pe Domnul este un timp pierdut. Dar când El vine pentru a conlucra cu străduințele omenești și când bărbați și femei conlucrează cu El, se va vedea o schimbare remarcabilă în lucrare și în rezultate. Fiecare inimă care a fost cercetată de razele strălucitoare ale soarelui neprihănirii va da pe față lucrarea Duhului lui Dumnezeu în glas, în minte și în caracter. Mașinile vor lucra ca unse și conduse de o mână măiastră. Va fi mai puțină fricțiune atunci când spiritul lucrătorilor primește uleiul de la cele două ramuri de măslin. Influența cea sfântă va fi împărtășită altora prin cuvinte de bunătate, duioșie, iubire și încurajare.
-196-
Ar trebui ca evangheliști temători de Dumnezeu să facă eforturi, în favoarea ucenicilor, pentru ca aceștia să poată fi convertiți. Ei ar trebui să fie învățați cu grijă căile adevărului. Ar trebui să fie încurajați să studieze Biblia în fiecare zi și ar trebui să aibă un instructor care să citească și să studieze împreună cu ei.
Cunoașterea tot mai bine a Domnului Hristos, obținută prin studierea Scripturilor, sub conducerea Duhului Sfânt ca învățător, îl face în stare pe primitor să deosebească binele de rău în toate treburile vieții. Dacă aceia care sunt în legătură cu casele noastre de editură obțin această cunoștință și ajung să fie înrădăcinați în adevăr, ei se vor menține pe calea Domnului, pentru a lucra cu dreptate și judecată.
Aceia care se ocupă de lucrurile sfinte în instituțiile de editură și în oricare ramură a lucrării lui Dumnezeu, trebuie să exercite energiile cele mai alese ale puterilor lor mintale și morale. Ei trebuie să studieze continuu nu voia oamenilor, ci voia lui Dumnezeu. Harul Lui trebuie să se dea pe față în toată lucrarea lor.
Noi trebuie să fim “în sârguință … fără preget … plini de râvnă cu Duhul, slujind Domnului”. (Romani 12, 11.) Noi trebuie să fim activi în lucrarea noastră; dar un alt element trebuie să se amestece cu energia aceasta — un zel viu în slujba lui Dumnezeu. În lucrarea noastră de toate zilele, noi trebuie să aducem devoțiune, evlavie, temere de Dumnezeu. Dacă vă desfășurați afacerile voastre fără să le aveți pe acestea, faceți cea mai mare greșeală din viața voastră; voi Îl jefuiți pe Dumnezeu, în timp ce pretindeți că-L serviți.
-197-
Conlucrare
Cu prilejul înființării de instituții în câmpuri noi, adesea e necesar să se așeze răspunderea asupra unor persoane care nu cunosc pe deplin amănuntele lucrării. Persoanele acestea muncesc sub povara unor mari dezavantaje și, afară de cazul că atât ei, cât și conlucrătorii lor au un interes neegoist pentru instituția Domnului, va rezulta, din cauza aceasta, o stare de lucruri care va împiedica propășirea ei.
Multora li se pare că ramura de lucrare de care se ocupă ei le aparține în mod exclusiv și că nimeni altul nu ar trebui să dea vreo sugestie cu privire la ea. Ei înșiși pot fi foarte nepricepuți în ce privește metodele cele mai bune de a conduce lucrarea; dar, dacă cineva îndrăznește să le ofere un sfat, se simt ofensați și se încăpățânează și mai tare să-și păstreze independența în gândirea lor. Pe de altă parte, unii dintre lucrători nu sunt binevoitori să-i ajute sau să-i instruiască pe conlucrătorii lor. Alții, care sunt fără experiență, nu doresc ca ignoranța lor să fie cunoscută. Ei fac greșeli cu prețul pierderii de mult timp și material, pentru că sunt prea mândri ca să ceară sfat.
Cauza greutății nu e greu de determinat. Lucrătorii au fost firi independente, când de fapt ar fi trebuit să se considere ca niște fire care trebuie să fie țesute împreună, pentru a ajuta la realizarea modelului.
Lucrurile acestea Îl întristează pe Duhul Sfânt. Dumnezeu dorește ca noi să învățăm unii de la alții. Independența nesfințită ne așează în poziția în care El nu poate lucra cu noi. Cu o astfel de stare de lucruri, Satana este foarte mulțumit.
N-ar trebui să existe înclinație spre tăinuire și nici îngrijorarea că alții vor ajunge să posede o știință deținută de câțiva. Un astfel de spirit dă naștere la o continuă bănuială și reținere. Se cultivă gândirea și bănuiala rea, iar dragostea frățească dispare din inimă.
-198-
Fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu are o legătură cu oricare altă ramură a lucrării. Exclusivismul nu poate să existe într-o instituție în care prezidează Dumnezeu; deoarece El este Domnul oricărei iscusințe și ingeniozități; El e temelia oricăror metode corecte. El este Cel care dă pricepere cu privire la ele și nimeni nu trebuie să considere știința sa ca fiind exclusiv a sa.
Fiecare lucrător ar trebui să aibă interes pentru oricare ramură a lucrării și, dacă Dumnezeu i-a dat prevedere, capacitate și cunoștințe care ar fi de folos în oricare ramură a lucrării, el ar trebui să comunice ceea ce a primit.
Toată iscusința care poate fi pusă în legătură cu instituția, printr-un efort dezinteresat, ar trebui folosită pentru a face ca ea să aibă succes și să devină un instrument viu și activ pentru Dumnezeu. Casele de editură au nevoie de lucrători consacrați, care posedă talanți și influență.
Fiecare lucrător va fi pus la probă cu privire la faptul dacă lucrează pentru înaintarea instituției Domnului sau pentru servirea propriilor sale interese. Aceia care s-au convertit vor dovedi zilnic că nu caută să folosească pentru câștig personal avantajele și cunoștința pe care le-au obținut. Ei își dau seama că providența divină le-a dat avantajele acestea pentru ca, în calitate de instrumente ale Domnului, să poată servi cauzei Sale, făcând lucrare de calitate superioară.
Nimeni n-ar trebui să lucreze din plăcere pentru aplauze sau din ambiție după supremație. Adevăratul lucrător va face tot ce poate mai bine, deoarece, făcând lucrul acesta, poate să Îl proslăvească pe Dumnezeu. El va căuta să-și sporească toate facultățile. El își va îndeplini obligațiile ca pentru Dumnezeu. Unica lui dorință va fi ca Domnul Hristos să poată primi închinare și slujire desăvârșită.
Lucrătorii să-și concentreze energiile într-un efort de a câștiga avantaje pentru lucrarea lui Dumnezeu. Făcând lucrul acesta, ei înșiși vor câștiga tărie și eficacitate.