Sporiți înlesnirile
O mare lucrare trebuie să fie făcută pe întreaga față a pământului și nimeni să nu tragă concluzia că, întrucât sfârșitul este aproape, nu e nevoie de efort special pentru dezvoltarea diferitelor instituții în măsura în care lucrarea o cere. Voi nu trebuie să știți ziua sau ceasul venirii Domnului, deoarece lucrul acesta nu v-a fost descoperit. Fiecare să lucreze ceea ce i-a fost încredințat, aducând la îndeplinire datoriile zilnice pe care le cere Dumnezeu.
Atunci când Domnul ne va spune să nu mai facem eforturi pentru a construi case de rugăciuni și a înființa școli, sanatorii și instituții de editură, va fi timpul ca noi să încrucișăm brațele și să lăsăm ca Domnul să încheie lucrarea; dar acum este ocazia noastră de a ne dovedi zelul pentru Dumnezeu și iubirea pentru omenire.
Noi trebuie să fim părtași la lucrarea lui Dumnezeu pretutindeni, în toată lumea; oriunde sunt suflete de mântuit, noi trebuie să oferim ajutorul nostru, pentru ca mulți fii și multe fiice să poată fi aduse la Dumnezeu. Sfârșitul este aproape și, pentru motivul acesta, noi trebuie să folosim la maximum fiecare capacitate ce ne-a fost încredințată și fiecare instrument ce trebuie să ajute în lucrare.
Trebuie să se înființeze școli, pentru ca tineretul să poată fi educat, pentru ca cei angajați în lucrarea de pastorație să poată ajunge la realizări mai înalte în ce privește cunoașterea Bibliei și a științei. Trebuie să se înființeze instituții pentru îngrijirea bolnavilor în țări străine și să fie formați misionari medicali, plini de tăgăduire de sine, care vor înălța crucea, care vor fi pregătiți să ocupe locuri de răspundere și vor fi în stare să-i învețe pe alții. Și, pe lângă toate acestea, Dumnezeu cere misionari pentru patrie. Lucrătorii pentru Dumnezeu, din câmp sau de acasă, trebuie să dea pe față tăgăduire de sine, purtând crucea, restrângându-și nevoile personale, pentru ca să fie bogați în roade bune.
-441-
O credință care înțelege mai puțin de atât tăgăduiește caracterul creștin. Credința evanghelică este o credință a cărei putere și har sunt de obârșie divină. Să facem să se vadă că Hristos locuiește în noi, încetând de a mai cheltui banii pe îmbrăcăminte, pe lucruri fără de folos, atunci când lucrarea lui Hristos șchioapătă din lipsă de mijloace, când rămân neplătite datorii pentru casele de rugăciuni, iar tezaurul este gol. Nu cultivați gustul pentru obiecte scumpe de îmbrăcăminte și mobilier. Lăsați ca lucrarea să înainteze așa cum a început, într-o lepădare de sine și o credință simplă.
Folosiți-vă mijloacele mai de grabă pentru a crea, decât pentru a diminua prin influența voastră posibilitățile pentru facerea de bine. Nimeni să nu asculte de sugestia că putem exercita credința și că toate slăbiciunile noastre vor fi înlăturate și, prin urmare, nu e nevoie de instituții pentru refacerea sănătății. Credința și faptele nu sunt despărțite. Deoarece Domnul urmează să vină în curând, lucrați în acord hotărât și categoric pentru a spori posibilitățile ca în scurt timp să se poată face o mare lucrare.
Întrucât Domnul urmează să vină în curând, este timpul să punem banii noștri la schimbător, este timpul să punem în tezaurul Domnului fiecare ban pe care îl putem economisi, pentru ca să se poată înființa instituții pentru formarea de lucrători, care să fie instruiți asemenea celor care erau în școlile profeților. Dacă Domnul vine și vă găsește făcând lucrul acesta, El va zice: “Bine, slugă bună și credincioasă, intră în bucuria stăpânului tău!”
A venit timpul când nici o putere fizică, mintală sau morală nu trebuie să fie irosită sau greșit întrebuințată. Domnul dorește ca poporul Său din America să nu mai restrângă la câteva locuri din patrie marile înlesniri de care depinde propășirea morală și spirituală a lucrării Sale. Aceia cărora li s-a dat mult sunt chemați să dea și altora din ceea ce au. Puneți acum mijloacele voastre acolo unde ele vor ajuta să se dea lumină națiunilor ce sunt în întuneric, ale pământului și insulelor mării.
-442-
Lucru de făcut. Dacă unele familii s-ar așeza în locurile întunecate ale pământului, locuri unde oamenii sunt învăluiți în negură spirituală, și ar lăsa să strălucească prin membrii lor lumina vieții lui Hristos, o mare lucrare s-ar putea face. Ei ar trebui să înceapă lucrarea într-un mod liniștit și fără a fi împiedicați cu ceva, fără a folosi bani din fondurile conferinței, până când lucrarea s-ar dezvolta atât de mult, încât ei nu ar mai putea s-o facă fără ajutorul unui pastor.
Când se țin cursuri sau adunări asemănătoare, ele să nu se țină pentru comunitățile noastre mari. Ele să dea tărie lucrării și să răspândească cunoștința adevărului în localități unde adevărul este puțin cunoscut. Poate că lucrul acesta nu este convenabil, dar întreb: A fost convenabil pentru Hristos să părăsească curțile împărătești? A fost convenabil pentru El să părăsească onoarea Sa, gloria Sa, înalta Sa poziție de conducere și să Se smerească pentru a deveni una cu noi? El nu s-a dus la ființele necăzute, ci la acelea care aveau cel mai mult nevoie de El. Noi, cărora ni s-a încredințat lucrarea Lui, trebuie să urmăm exemplul Său.
Noi trebuie să prezentăm cuvântul vieții acelora pe care îi putem socoti ca fiind atât de fără de nădejde, ca și când ar fi în mormintele lor. Cu toate că ei ar putea să pară că sunt lipsiți de voința de a auzi sau de a primi lumina adevărului, noi trebuie să ne facem partea fără murmur și șovăire.
-443-
Amânarea este primejdioasă. Sufletul acela pe care tu l-ai fi putut găsi, sufletul acela căruia tu i-ai fi putut face cunoscut Scripturile nu mai poate fi întâlnit de tine. Satana a pregătit o cursă pentru picioarele lui și s-ar putea ca mâine el să aducă la îndeplinire planurile arhivrăjmașului lui Dumnezeu. De ce să amâni o zi? De ce să nu mergi imediat la lucru?
Cum trebuie să se simtă îngerii când văd sfârșitul apropiindu-se și când îi văd pe mulți dintre aceia cărora li s-a încredințat ultima solie grămădindu-se la un loc, luând parte la adunări cu scopul de a-și mulțumi propriul lor suflet și fiind nesatisfăcuți, dacă nu se țin multe predici, în timp ce ei nu simt nici o povară și nu fac nimic pentru salvarea altora. Toți aceia care sunt într-adevăr uniți cu Hristos printr-o credință vie vor fi părtași naturii dumnezeiești. Ei vor primi fără încetare viață spirituală de la El și nu vor putea să tacă.
Viața se dă totdeauna pe față prin acțiune. Dacă inima este vie, ea va trimite sângele dătător de viață în toate părțile corpului. Aceia a căror inimă este plină de viață spirituală nu vor avea nevoie să fie îndemnați pentru a o da pe față. Viața dumnezeiască se va revărsa de la ei în bogate torente de har. Atunci când ei se roagă, când vorbesc și când lucrează, Dumnezeu este proslăvit.
Lucrătorii. Nu cei mai iluștri și cei mai talentați sunt aceia care produc cele mai mari și cele mai dăinuitoare rezultate. Cine sunt lucrătorii cei mai rodnici? Aceia care vor răspunde la invitația: “Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine; căci Eu sunt blând și smerit cu inima”.
Dacă oamenii cărora Dumnezeu le-a încredințat talente intelectuale refuză să folosească aceste daruri pentru slava Sa, după ce au fost încercați și puși la probă, El îi va lăsa în voia propriei lor închipuiri și va lua oameni care nu apar atât de bogat înzestrați, care n-au o prea mare încredere în sine, și îi va face tari pe cei slabi, pentru că aceștia se încred în Dumnezeu, spre a face pentru ei ceea ce ei singuri nu pot face. Dumnezeu va primi serviciul făcut din toată inima și El Însuși va completa lipsurile.
-444-
Domnul Isus îi alege pe aceia care se vor lăsa modelați și-i folosește pentru slava Numelui Său, pentru a corespunde propriei Sale concepții spirituale. El îi folosește pe toți aceia pe lângă care alții au trecut indiferenți și-i prelucrează pe toți aceia care se lasă să fie prelucrați. Prin mijloace foarte simple se deschide o poartă în ceruri, și simplitatea instrumentului omenesc este folosită de Dumnezeu pentru a I se descoperi omului.
Ați gustat voi din puterile lumii ce va veni? Ați mâncat voi carnea și ați băut voi sângele Fiului lui Dumnezeu? Atunci, cu toate că mâini de pastori nu au fost așezate asupra voastră, pentru a fi întăriți prin binecuvântare, Hristos și-a pus mâinile asupra voastră și a spus: “Voi sunteți martorii Mei”.
Aceia pe care Dumnezeu îi întrebuințează ca instrumente ale Sale ar putea fi priviți de unii ca fiind neroditori dar, dacă ei se pot ruga, dacă în simplitate pot rosti adevărul pentru că au plăcere de el, ei pot avea acces la inima oamenilor prin puterea Duhului Sfânt. Atunci când ei prezintă adevărul în simplitate, citind din Cuvânt sau povestind lucruri din experiență, Duhul Sfânt le va impresiona mintea și caracterul. Voința ajunge subordonată voinței lui Dumnezeu; adevărul, care până aici nu era înțeles, pătrunde în inimă cu putere de convingere și devine o realitate spirituală.
-445-
Ajutor pentru câmpurile misionare
Pe sufletul meu apasă o povară pentru câmpurile misionare în lipsă. Trebuie să se facă o lucrare agresivă în misiunile din apropierea noastră; este o mare nevoie de fonduri pentru înaintarea lucrării în câmpurile din străinătate. Misiunile noastre din străinătate lâncezesc. Misionarii nu sunt susținuți așa cum cere Dumnezeu. Din lipsă de fonduri, lucrătorii nu sunt capabili să intre în câmpuri noi.
De jur împrejurul nostru sunt suflete care pier în păcatele lor. În fiecare an, mii și mii mor fără Dumnezeu și fără speranța unei vieți veșnice. Plăgile și judecățile lui Dumnezeu își fac lucrarea lor, iar sufletele merg la ruină din cauză că lumina adevărului n-a strălucit pe cărare. Dar cât de puțini poartă povara pentru starea semenilor lor! Lumea piere în mizerie; dar aceasta nu-i mișcă nici chiar pe aceia care pretind a crede adevărul cel mai sublim și cel mai cuprinzător, care a fost dat vreodată muritorilor. Dumnezeu cere ca poporul Său să fie mâna Sa de ajutor spre a ajunge la cei care pier, dar cât de mulți sunt mulțumiți să nu facă nimic! Lipsește iubirea aceea care L-a făcut pe Hristos să părăsească locașul Său ceresc și să ia asupra Sa natura omenească, pentru ca natura omenească să poată lua contact cu natura omenească și să atragă neamul omenesc spre divinitate. Poporul lui Dumnezeu este cuprins de o somnolență, o amorțeală, care-i împiedică să înțeleagă nevoia acestui timp.
Poporul lui Dumnezeu e pus la probă înaintea Universului ceresc, dar zgârcenia darurilor și jertfelor lor, ca și eforturile lor slabe în slujba lui Dumnezeu, îi marchează ca necredincioși. Dacă puținul ce se face acum ar fi tot ce pot ei face mai bine, ei nu ar fi sub osândă; dar, cu resursele lor, ei ar putea face mult mai mult. Ei știu și lumea știe de asemenea că în mare măsură ei au pierdut spiritul tăgăduirii de sine și al purtării crucii.
-446-
Dumnezeu cheamă oameni care să avertizeze lumea care este adormită, moartă în vinovății și păcate. El cere daruri de bunăvoie de la aceia a căror inimă este pentru lucrare, care au o povară pentru lucrare, care au o povară pentru suflete; pentru ca ele să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Satana joacă jocul vieții pentru sufletele oamenilor. El caută să asigure mijloace, ca el să le țină legate, așa încât să nu poată fi folosite la înaintarea lucrării misionare. Să nu ne dăm noi oare seama de uneltirile lui? Să-i îngăduim să ne adoarmă simțurile?
Fac apel la frații noștri de pretutindeni să se trezească, să se consacre lui Dumnezeu și să caute înțelepciune la El. Fac apel la slujbașii conferințelor noastre să facă eforturi serioase în comunitățile lor. Treziți-le, ca să dea din mijloacele ce le au pentru întreținerea misiunilor externe. Dacă inimile noastre nu sunt atinse la vederea situației din câmpurile externe, ultima solie de har pentru lume va fi restrânsă, iar lucrarea lui Dumnezeu nu va fi împlinită.
Ultimii ani de probă se sfârșesc grabnic. Ziua cea mare a Domnului s-a apropiat. Acum trebuie să facem orice efort pentru a trezi poporul nostru. Cuvintele Domnului, rostite prin profetul Maleahi, trebuie să fie săpate în inima fiecărui suflet: “Din vremea părinților voștri voi v-ați abătut de la poruncile Mele, și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: În ce trebuie să ne întoarcem? Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: Cu ce te-am înșelat? Cu zecimile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântări. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă, (lăcusta) și nu vă voi nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor”. (Maleahi 3, 7-12.)
-447-
E timpul să luăm seama la învățătura Cuvântului lui Dumnezeu. Toate îndemnurile Lui sunt date pentru binele nostru, pentru a întoarce sufletul de la păcat la neprihănire. Fiecare persoană convertită la adevăr trebuie să fie învățată cu privire la cerințele Domnului în ceea ce privește zecimea și darurile. Pe măsură ce se formează comunități, această lucrare trebuie să fie adusă la îndeplinire cu hotărâre și să fie dusă mai departe în spiritul lui Hristos. Toate lucrurile de care se bucură oamenii, sunt primite de la marea firmă a Domnului, și Lui îi face plăcere ca moștenitorii Lui să se bucure de bunurile Sale; dar toți cei care stau sub steagul scăldat în sânge al Prințului Emanuel trebuie să recunoască dependența lor de Dumnezeu și răspunderea lor față de El de a întoarce în tezaur o anumită parte, ca fiind a Lui. Aceasta trebuie să fie investită în lucrare misionară, ca împlinire a însărcinării date ucenicilor Săi de Fiul lui Dumnezeu: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate Neamurile. Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură … botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt! Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”
Aceia care sunt cu adevărat convertiți sunt chemați să facă o lucrare care cere bani și consacrare. Obligația care ne cere să ne înscriem numele în registrul comunității ne face răspunzători de a lucra pentru Dumnezeu, folosind toate capacitățile noastre. El cere o slujire neîmpărțită, o deplină consacrare a inimii, a sufletului, a minții și a puterilor noastre. Hristos ne-a adus în cadrul comunității, pentru ca să poată angaja și întrebuința pe deplin toate capacitățile noastre în slujire devotată pentru salvarea sufletelor. Tot ce e mai puțin este în opoziție cu lucrarea Sa. Sunt numai două locuri pe lume unde ne putem depune comorile — în tezaurul lui Dumnezeu sau în al lui Satana; și tot ce nu e consacrat în slujba lui Hristos e socotit de partea lui Satana și merge să întărească lucrarea lui.
-448-
Domnul intenționează ca mijloacele încredințate nouă să fie folosite la dezvoltarea Împărăției Lui. Bunurile Lui sunt încredințate ispravnicilor Săi, pentru ca să facă negoț în chip credincios cu ele și să-i aducă înapoi un venit sub forma salvării de suflete pentru viața veșnică. Iar sufletele acestea, la rândul lor, vor deveni ispravnici ai adevărului, pentru a conlucra cu marea firmă în interesul împărăției lui Dumnezeu.
Oriunde e viață este și spor și creștere; în Împărăția lui Dumnezeu este un continuu schimb; primire înăuntrul ei și aruncare afară; primire și înapoiere către Domnul a ceea ce este al Lui. Dumnezeu lucrează cu fiecare credincios adevărat, iar lumina și binecuvântările primite sunt din nou date și altora în lucrarea pe care o săvârșește credinciosul. În felul acesta, crește capacitatea de a primi. Atunci când cineva dă altora darurile cerești, el face loc pentru valuri proaspete de har și de adevăr, care să se reverse în suflet din izvorul cel viu. El are parte de mai multă lumină, de mai multă cunoștință și binecuvântare. În lucrarea aceasta, care revine fiecărui membru al bisericii, stă viața și creșterea bisericii. Acela a cărui viață constă în a primi fără încetare, și care nu dă niciodată, în curând va pierde binecuvântarea. Dacă adevărul nu se revarsă de la sine spre alții, el își pierde capacitatea de a primi. Noi trebuie să dăm altora bunurile cerești, dacă dorim binecuvântări proaspete.
Lucrul acesta este la fel de adevărat atât în cele trecătoare, cât și în cele spirituale. Domnul nu vine în lumea aceasta cu aur și argint pentru a face ca lucrarea Sa să înainteze. El dăruiește oamenilor resurse, ca prin darurile lor și prin ofrandele lor să poată ține lucrarea Lui în continuă înaintare. Singurul scop, mai presus de toate celelalte pentru care trebuie să fie folosite darurile lui Dumnezeu, este susținerea lucrătorilor din marele câmp al secerișului. Și, dacă bărbații și femeile vor deveni canale de binecuvântare pentru alte suflete, Domnul va face ca aceste canale să fie mereu aprovizionate. Nu înapoierea către Dumnezeu a ceea ce este al Lui face ca oamenii să fie săraci; ci reținerea este ceea ce tinde spre sărăcie.
Va continua.