Asemănarea cu lumea
Domnul Isus a zis: “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze”. (Luca 9, 23.) Cuvintele lui Hristos au făcut impresie asupra minții ascultătorilor Săi. Mulți dintre ei, deși nu înțelegeau clar învățăturile Lui, au fost mișcați să spună hotărât și cu o adâncă convingere: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”. (Ioan 7, 46.) Ucenicii nu înțelegeau totdeauna învățăturile pe care Hristos dorea să le dea prin parabole, dar când mulțimea pleca, ei Îl rugau să le tâlcuiască cuvintele Sale. El era totdeauna gata să-i conducă la deplină înțelegere a Cuvântului Său și a voii Sale, deoarece de la ei, în exprimări clare și lămurite, adevărul trebuia să pornească la lume.
Uneori, Hristos le reproșa ucenicilor Săi că înțelegeau cu întârziere. El le dădea în stăpânire adevăruri a căror valoare ei nici nu o bănuiau. El fusese multă vreme cu ei, dându-le lecții de adevăr divin; dar educația lor religioasă anterioară, interpretarea greșită pe care ei o auziseră de la învățătorii iudei, cu privire la Scripturi, le păstrau mintea înnorată. Hristos le-a făgăduit că le va trimite Duhul Său, care le va reaminti cuvintele Sale ca pe un adevăr uitat. “El vă va învăța toate lucrurile”, a spus Hristos “și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. (Ioan 14, 26.)
-249-
Felul în care învățătorii iudei explicau Scripturile, continua lor repetare de maxime și povești L-au provocat pe Hristos să spună: “Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Ei îndeplineau în curțile templului șirul lor de slujbe. Ei aduceau sacrificii care preînchipuiau marea Jertfă, spunând prin ceremoniile lor: “Vino, Mântuitorul meu”, dar Hristos, Acela pe care-L reprezentau toate ceremoniile lor, era printre ei și nu voiau nici să-L recunoască, nici să-L primească. Mântuitorul a declarat: “Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”. (Matei 15, 8-9.)
Hristos spune servilor Săi de astăzi, așa cum a spus și ucenicilor Săi de atunci: “Dacă cineva vrea să-Mi urmeze, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. Dar oamenii sunt acum tot atât de întârzietori de a învăța lecția ca și pe timpul lui Hristos. Dumnezeu a dat poporului Său avertizare după avertizare; dar obiceiurile, deprinderile și practicile lumii au avut o putere atât de mare asupra minților celor care se declară drept popor al Său, încât avertizările Sale au fost trecute cu vederea.
Aceia care au de îndeplinit o parte în marea lucrare a lui Dumnezeu nu trebuie să urmeze exemplul celor lumești. Glasul lui Dumnezeu trebuie să fie ascultat. Acela care depinde de oameni în ceea ce privește puterea și influența se sprijină pe o trestie frântă.
Dependența de oameni a fost marea slăbiciune a bisericii. Oamenii au dezonorat pe Dumnezeu prin faptul că au dat greș în a aprecia competența și eficiența Sa, umblând după influența oamenilor. În felul acesta a ajuns Israel să fie slab. Oamenii au dorit să fie ca celelalte națiuni ale lumii și au cerut un împărat. Ei au dorit să fie călăuziți de o putere omenească, pe care să o poată vedea, iar nu de puterea dumnezeiască, invizibilă, care-i condusese și-i călăuzise până atunci și care le dăduse biruința în luptă. Ei au făcut propria lor alegere, iar rezultatul a fost văzut în nimicirea Ierusalimului și împrăștierea națiunii.
-250-
Noi nu ne putem pune încrederea în nici un om, oricât de învățat, oricât de elevat ar fi el, dacă nu-și ține cu tărie până la sfârșit încrederea lui de la început în Dumnezeu. Cât de mare trebuie să fi fost puterea vrăjmașului asupra lui Solomon, un om pe care Inspirația l-a numit de trei ori iubitul lui Dumnezeu și căruia îi fusese încredințată marea lucrare de zidire a templului. Chiar în lucrarea aceea Solomon a făcut alianță cu națiunile idolatre, iar prin căsătoriile sale s-a legat cu femei păgâne, prin a căror influență, în anii de mai târziu, el a părăsit templul lui Dumnezeu pentru a se închina prin dumbrăvile pe care le pregătise pentru idolii lor.
La fel și acum, oamenii Îl dau la o parte pe Dumnezeu, ca nefiind îndestulător pentru ei. Ei recurg la oamenii din lume pentru a fi recunoscuți și cred că, prin mijlocirea influenței obținute de la lume, ei pot face lucruri mari. Dar greșesc. Sprijinindu-se pe brațul lumii în loc să se sprijine pe brațul lui Dumnezeu, ei dau la o parte lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o aducă la îndeplinire prin poporul Său ales.
Atunci când vine în contact cu clasele mai înalte ale societății, medicul să nu-și închipuie că trebuie să ascundă caracteristicile speciale pe care le-a dat sfințirea prin adevăr. Medicii care se alătură lucrării lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu Dumnezeu ca instrumente numite de El; ei trebuie să folosească toată puterea și eficiența pentru a mări lucrarea poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Aceia care, în înțelepciunea lor omenească, încearcă să ascundă caracteristicile speciale care deosebesc pe poporul lui Dumnezeu de lume își vor pierde viața spirituală și nu vor mai fi sprijiniți mai departe de puterea Lui.
-251-
Niciodată n-ar trebui ca lucrătorii noștri medicali să cultive ideea că este absolut necesar să dea impresia că sunt bogați. Va fi o puternică ispită de a face lucrul acesta cu gândul că aceasta le va da influență. Dar sunt instruită să spun că aceasta va avea efectul opus.
Toți aceia care caută să se înalțe, conformându-se lumii, dau un exemplu care duce pe căi greșite. Dumnezeu îi recunoaște ca fiind ai Săi numai pe aceia care practică lepădarea și jertfirea de sine, pe care El le-a poruncit. Medicii trebuie să înțeleagă faptul că puterea lor stă în blândețea și smerenia inimii lor. Dumnezeu îi va onora pe aceia care fac din El sprijinul lor.
Stilul îmbrăcăminții medicului, trăsura sau mașina lui, mobilierul lui nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu poate să lucreze prin Duhul Său Cel Sfânt cu aceia care încearcă să se ia la întrecere cu lumea în îmbrăcăminte și în fală. Acela care urmează lui Hristos trebuie să se lepede de sine și să-și ia crucea.
Medicul care-L iubește pe Dumnezeu și se teme de El nu trebuie să se fălească, să facă “paradă” în comportarea sa pentru a se distinge, deoarece Soarele neprihănirii strălucește în inima lui și se descoperă în viața lui — și aceasta este ceea ce îl face să fie deosebit. Aceia care lucrează după metodele lui Hristos vor fi epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Prin exemplul și influența lor, oamenii bogați și talentați vor fi întorși de la lucrurile materiale ce n-au nici o valoare veșnică la posedarea realităților veșnice. Cel mai mare respect va fi arătat medicului care lasă să se vadă faptul că El primește de la Dumnezeu îndrumările Sale. Nimic nu va lucra atât de puternic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu ca faptul că aceia care sunt uniți cu ea vor sta neclintiți ca servi credincioși ai Lui.
Medicul va vedea că este spre binele său prezent și veșnic să se țină de metodele de lucru ale Domnului. Mintea pe care a făcut-o Dumnezeu poate fi modelată fără să fie nevoie de puterea omului, dar El îi onorează pe oameni, chemându-i să lucreze cu El în marea Lui lucrare.
-252-
Mulți consideră propria lor înțelepciune ca fiind îndestulătoare și își aranjează lucrurile după judecata lor, gândind că vor obține rezultate minunate. Dar, dacă ar depinde de Dumnezeu și nu de ei înșiși, ei ar primi înțelepciune cerească. Aceia care sunt atât de mult prinși în lucrarea lor, încât nu pot găsi timp pentru a-și face drum la tronul harului și să obțină sfat de la Dumnezeu vor abate lucrarea pe căi greșite. Tăria noastră stă în unirea noastră cu Dumnezeu prin singurul Său Fiu și în unirea noastră unul cu altul.
Chirurgul care are succes cu adevărat este acela care Îl iubește pe Dumnezeu, care Îl vede pe Dumnezeu în lucrarea creațiunii Lui și care I se închină atunci când urmărește înțeleapta alcătuire făcută de El în organismul omului. Medicul cu cel mai mare succes este acela care se teme de Dumnezeu din tinerețea sa, așa cum a făcut Timotei, care simțea că Hristos era însoțitorul său permanent, un prieten cu care putea sta totdeauna de vorbă. Un astfel de medic nu va schimba poziția sa nici chiar pentru cea mai înaltă slujbă pe care i-ar putea-o da lumea. El este mai doritor să-L onoreze pe Dumnezeu și să-și asigure aprobarea Lui decât să-și asigure sprijinul și onoarea celor mai mari oameni ai lumii.
Rugăciune
Fiecare sanatoriu înființat în mijlocul adventiștilor de ziua a șaptea ar trebui să fie făcut un Betel. Toți aceia care sunt legați de această ramură a lucrării ar trebui să fie consacrați lui Dumnezeu. Aceia care lucrează pentru bolnavi, care săvârșesc operații delicate și grave, ar trebui să-și aducă aminte că o alunecare a bisturiului, un tremur nervos ar putea face ca sufletul să fie aruncat în neființă. Lor nu ar trebui să li se îngăduie să ia asupră-le atât de multe răspunderi, încât să nu aibă timp pentru momente speciale de rugăciune. Prin rugăciunile lor călduroase, ei ar trebui să recunoască dependența lor de Dumnezeu. Numai printr-un simțământ al faptului că adevărul curat al lui Dumnezeu lucrează în minte și inimă, numai prin calmul și puterea pe care numai El le poate da, ei sunt calificați să aducă la îndeplinire operațiile acelea critice, care înseamnă viață sau moarte pentru cei suferinzi.
-253-
Medicul cu adevărat convertit nu-și va lua asupră-și răspunderi care să-l împiedice de la lucrarea lui pentru suflete. Întrucât fără Hristos noi nu putem face nimic, cum poate un medic sau un misionar medical să se angajeze cu succes în importanta lui lucrare fără a-L căuta serios pe Domnul în rugăciune? Rugăciunea și studierea Cuvântului aduc viață și sănătate sufletului.
Domnul așteaptă să manifeste prin poporul Său harul și puterea Sa. Dar El cere ca aceia care se angajează în slujba Sa să-și păstreze mintea totdeauna îndreptată spre El. În fiecare zi, ei trebuie să-și ia timp pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu și pentru rugăciune. Fiecare ofițer și fiecare soldat de sub comanda Dumnezeului lui Israel are nevoie de timp, ca să se consulte cu Dumnezeu și să caute binecuvântarea Lui. Dacă lucrătorul își îngăduie să fie abătut de la aceasta, el își va pierde puterea spirituală. Noi trebuie să umblăm și să vorbim în mod individual cu Dumnezeu; atunci influența cea sfântă a Evangheliei lui Hristos, în toată importanța ei, va fi prezentă în viața noastră.
În instituțiile noastre, trebuie să aibă loc o lucrare de reformă. Medicii, lucrătorii, infirmierii, infirmierele trebuie să-și dea seama că ei sunt puși la probă, puși la încercare atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața aceea care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Noi trebuie să întrebuințăm la maximum fiecare însușire, pentru a aduce adevărurile salvatoare în atenția ființelor omenești, suferinde. Lucrul acesta trebuie să fie făcut în legătură cu lucrarea de vindecare a bolnavilor. Atunci, lucrarea adevărului va sta înaintea lumii în puterea pe care Dumnezeu intenționează să o aibă. Prin influența lucrătorilor sfințiți, adevărul va fi proslăvit. El va merge înainte ca “o candelă care arde”.
-254-
Nevoia lumii
Când Hristos a văzut gloatele adunându-se în jurul Său, “I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor”. Hristos a văzut boala, întristarea, lipsa și degradarea gloatelor care se îngrămădeau în jurul Său. Lui Îi erau prezentate nevoile și durerile omenirii din toată lumea. Printre cei de sus și cei de jos, cei prea onorați și cei prea înjosiți, El vedea suflete care doreau după acele binecuvântări pe care El a venit să le aducă; sufletele care aveau nevoie numai de o cunoaștere a harului Său pentru a deveni supuși ai Împărăției Sale. “Atunci a zis ucenicilor Săi: ‘Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui’”. (Matei 9, 36-38.) Astăzi există aceeași lipsă. Lumea are nevoie de lucrători care să lucreze așa cum a lucrat Hristos pentru cei suferinzi și păcătoși. Într-adevăr, există o mulțime de oameni la care trebuie să se ajungă. Lumea e plină de boală, de suferință, nenorociri și păcat. Ea este plină de aceia cărora trebuie să li se vină în ajutor: slabi, neajutorați, necunoscători, degradați.
Mulți din tinerii generației acesteia, în mijlocul bisericilor, instituțiilor religioase și familiilor care se numesc creștine, aleg cărarea distrugerii. Prin obiceiuri de necumpătare, ei își atrag boli, iar prin lăcomia de a obține bani pentru satisfacerea poftelor lor păcătoase, ei cad în practici necinstite. Sănătatea și caracterul sunt ruinate. Străini de Dumnezeu și lepădați de societate, aceste biete suflete își dau seama că sunt fără nădejde atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare. Inima părinților este zdrobită. Oamenii vorbesc despre acești rătăciți ca fiind fără nădejde; dar Dumnezeu privește la ei cu o milă duioasă. El înțelege toate împrejurările care i-au făcut să cadă în ispită. Aceasta este o categorie care cere osteneală.
-255-
În apropiere și în depărtare sunt suflete — nu numai tineri, dar și persoane de toate vârstele — care sunt în sărăcie și nenorocire, afundate în păcate și apăsate de un simțământ de vinovăție. Este lucrarea servilor lui Dumnezeu de a căuta aceste suflete, de a se ruga cu ele și pentru ele și de a le conduce pas cu pas la Mântuitorul.
Dar aceia care nu recunosc cerințele lui Dumnezeu nu sunt singurii care sunt în nenorocire și care au nevoie de ajutor. În lumea de astăzi, unde domnește egoismul, lăcomia și apăsarea, mulți din adevărații copii ai Domnului sunt în lipsă și în suferință. În locuri umile și mizerabile, înconjurați de sărăcie, boală și vinovăție, mulți își poartă cu răbdare propria lor povară a suferinței și încearcă să-i mângâie pe cei deznădăjduiți și loviți de păcat din jurul lor. Mulți dintre ei sunt aproape necunoscuți bisericilor și predicatorilor; dar ei sunt lumini ale lui Dumnezeu, luminând în mijlocul întunericului. Pentru aceștia, Domnul are o grijă deosebită și-l invită pe poporul Său să-I fie o mână de ajutor în alinarea lipsurilor lor. Oriunde este o comunitate, ar trebui să se dea o atenție deosebită căutării acestei categorii de oameni și să li se slujească.
Și în timp ce lucrăm pentru săraci, noi trebuie să fim atenți și la cei bogați, ale căror suflete sunt la fel de prețioase înaintea lui Dumnezeu. Hristos lucra pentru toți aceia care voiau să asculte Cuvântul Său. El căuta nu numai pe vameș și pe cel lepădat, dar și pe fariseul bogat și cult, pe nobilul iudeu, ca și pe cârmuitorul roman. Omul bogat are nevoie să se lucreze pentru el cu iubirea și temere de Dumnezeu. Prea adesea el se încrede în bogățiile sale și nu-și dă seama de primejdie. Bunurile lumești, pe care Domnul le-a încredințat oamenilor, sunt prea adesea un izvor de mari ispite. Mii de oameni sunt conduși în felul acesta la satisfacții păcătoase, care îi întăresc în deprinderile de necumpătare și viciu. Printre victimele nenorocite ale lipsei și păcatului se găsesc mulți care au fost cândva oameni bogați. Oameni cu diferite vocații și de diferite poziții în viață au fost biruiți de stricăciunile lumii, de întrebuințarea băuturilor alcoolice, de lăsarea în voia poftelor cărnii și au căzut în ispită. În timp ce aceste persoane căzute trezesc mila și cer ajutorul nostru, nu ar trebui oare să se dea oarecare atenție și celor care încă nu s-au prăbușit în adâncimile acestea, dar care își așează piciorul pe aceeași cărare? Sunt mii de persoane care ocupă locuri de onoare și de folos, dar care se lasă în voia unor obiceiuri care înseamnă ruină pentru suflet și pentru corp. Nu ar trebui oare să se facă cel mai serios efort pentru a-i lumina?
-256-
Slujitori ai Evangheliei, bărbați de stat, scriitori, oameni cu avere și talent, bărbați cu mari capacități în afaceri și puterea de a fi de folos, sunt în primejdie de moarte, deoarece ei nu văd necesitatea unei stricte cumpătări în toate lucrurile. Ei au nevoie de a li se atrage atenția la principiile cumpătării, nu într-un fel strâmt sau arbitrar, ci în lumina marelui plan al lui Dumnezeu pentru omenire. Dacă s-ar putea ca principiile adevăratei cumpătări să fie astfel aduse înaintea lor, sunt foarte mulți din clasele superioare care ar recunoaște valoarea lor și le-ar primi cu toată inima.
Mai este o altă primejdie la care clasele bogate sunt în mod deosebit expuse și aici, de asemenea, este un câmp pentru lucrarea misionară medicală. Mulțimi de oameni, care sunt prosperi în lume și care niciodată nu se pleacă la formele comune ale viciului, sunt totuși aduse la nimicire prin plăcerea după bogății. Absorbiți de comorile lor pământești, ei sunt insensibili la cerințele lui Dumnezeu și la nevoile semenilor lor. În loc să privească la bogăția lor ca la un dar care să fie folosit spre slava lui Dumnezeu și la înălțarea omenirii, ei privesc la ea ca la un mijloc de satisfacții și slavă deșartă. Ei adaugă casă lângă casă și ogor lângă ogor, își umplu casele cu obiecte de lux, în timp ce lipsa defilează pe străzi și de jur împrejurul lor sunt ființe omenești în mizerie și crimă, în boală și moarte. Aceia care în felul acesta își consacră viața slujirii de sine dezvoltă în ei înșiși nu atributele lui Dumnezeu, ci atributele lui Satana.
-257-
Bărbații aceștia au nevoie de Evanghelie. Ei au nevoie să-și abată privirile de la deșertăciunea celor materiale și să privească la valoarea bogățiilor dăinuitoare. Ei au nevoie să guste bucuria de a da, fericirea de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu.
Persoane din categoria aceasta sunt adesea cel mai greu de abordat, dar Hristos va deschide căi pe care se va putea ajunge la inima lor. Lucrătorii cei mai înțelepți, cei mai de încredere, cei mai plini de nădejde trebuie să caute aceste suflete. Cu înțelepciunea și tactul născute din iubire divină, cu rafinamentul și curtoazia care vin numai ca urmare a prezenței lui Hristos în suflet, ei trebuie să lucreze pentru aceia care, orbiți de scânteierea bogățiilor pământești, nu văd gloria comorii cerești. Lucrătorii să studieze Biblia cu aceștia, imprimând puternic adevărul în inima lor. Citiți-le cuvintele lui Dumnezeu: “Și voi prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare”. “Așa vorbește Domnul: ‘Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în aceasta găsesc plăcere Eu, zice Domnul’”. “În El avem răscumpărarea, prin sângele lui iertarea păcatelor după bogățiile harului Său”. “Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos”. (1 Corinteni 1, 30; Ieremia 9, 23-24; Efeseni 1, 7; Filipeni 4, 19.)
-258-
Un astfel de apel, făcut în Spiritul lui Hristos, nu va fi socotit necuviincios. El va impresiona mintea multora din clasele înalte ale societății.
Prin eforturi făcute cu înțelepciune și iubire, mulți oameni bogați pot fi treziți la un simțământ al răspunderii și obligației lor față de Dumnezeu. Atunci când este făcut clar faptul că Domnul așteaptă ca ei, în calitate de reprezentanți ai Lui, să aline suferințele omenirii, mulți vor răspunde și vor da din mijloacele și simpatia lor pentru folosul săracilor. Atunci când în felul acesta mintea le este abătută de la interesele lor egoiste, mulți vor fi determinați să se predea lui Hristos. Cu talanții lor de influență și mijloace, aceștia se vor uni bucuros în lucrarea de binefacere împreună cu umilul misionar care a fost unealta lui Dumnezeu pentru convertirea lor. Printr-o dreaptă folosire a comorii pământești, ei își vor aduna “o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia”. Ei își vor aduna comoara pe care o oferă înțelepciunea, și anume “bogăție și neprihănire nepieritoare”.
Prin observarea vieții noastre, oamenii din lume își formează părerea cu privire la Dumnezeu și la religia lui Hristos. Toți aceia care nu-L cunosc pe Hristos au nevoie de a li se prezenta fără încetare înaintea lor înaltele și nobilele principii ale caracterului Lui prin viața acelora care Îl cunosc. A face față acestei nevoi, a duce lumina iubirii lui Hristos în familia celor mari și a celor smeriți, bogați și săraci, este înalta datorie și privilegiul prețios al misionarului medical.
“Voi sunteți sarea pământului”, spunea Hristos ucenicilor Săi; și în aceste cuvinte, El vorbește și lucrătorilor Săi de azi. Dacă voi sunteți sarea, în voi se găsesc puteri salvatoare, iar virtutea caracterului vostru va avea influență mântuitoare.
Va continua.