Lucrarea medicilor pentru suflete
Fiecare medic practicant poate, prin credința în Hristos, să aibă un leac de cea mai mare valoare — un remediu pentru sufletul bolnav de păcat. Medicul care este convertit și sfințit prin adevăr este înregistrat în cer ca un împreună lucrător cu Dumnezeu, un urmaș al lui Isus Hristos. Prin sfințirea adevărului, Dumnezeu dă medicilor și infirmierilor înțelepciune și iscusință de a trata bolnavii, iar lucrarea aceasta deschide ușa înțepenită a inimii multor persoane. Bărbați și femei sunt conduși să înțeleagă adevărul de care este nevoie pentru a salva atât sufletul, cât și trupul.
Acesta este un element care dă distincție lucrării pentru timpul de față. Lucrarea misionară medicală este ca brațul drept pentru solia îngerului al treilea care trebuie să fie vestită unei lumi pierdute; iar medicii, administratorii și lucrătorii din toate ramurile, îndeplinindu-și în mod credincios partea lor, vestesc această solie. În felul acesta, proclamarea adevărului va fi dusă la oricare națiune, neam, limbă și popor. Îngeri cerești își au partea lor în lucrarea aceasta. Ei trezesc bucurie și cântec spiritual în inima celor care au fost scăpați de suferință, iar de pe buzele multora care au primit adevărul cel prețios se ridică mulțumire față de Dumnezeu.
Fiecare medic din rândurile noastre trebuie să fie un creștin. Numai acei medici care sunt adevărați creștini biblici pot îndeplini bine înaltele datorii ale profesiunii lor.
Medicul care înțelege răspunderea și obligațiile poziției sale va simți necesitatea prezenței lui Hristos cu el în lucrarea sa pentru aceia pentru care s-a făcut un astfel de sacrificiu. El va subordona totul intereselor superioare care privesc viața ce poate fi salvată pentru viața veșnică. El va face tot ce-i stă în putere pentru a salva atât trupul, cât și sufletul. El se va strădui să facă exact lucrarea aceea pe care Hristos ar face-o dacă ar fi în locul lui. Medicul care-L iubește pe Hristos și sufletele pentru care a murit Hristos va căuta cu cea mai mare râvnă să aducă în camera bolnavului o frunză din pomul vieții. El va încerca să frângă pâinea vieții pentru suferind. În ciuda piedicilor și greutăților pe care le au de întâmpinat, aceasta este solemna și sfânta lucrare a profesiunii medicale.
-230-
Adevărata lucrare misionară este aceea în care lucrarea Mântuitorului este cel mai bine reprezentată, în care metodele Lui sunt copiate îndeaproape și în care slava Lui este cel mai bine promovată. Lucrarea misionară care nu atinge standardul acesta este socotită în cer ca fiind cu lipsă. Ea este cântărită în balanța sanctuarului și găsită cu lipsă.
Medicii ar trebui să îndrepte mintea bolnavilor lor la Hristos, Medicul sufletului și al corpului. Ceea ce medicii nu pot decât să încerce să facă, Hristos aduce la îndeplinire. Agentul omenesc se străduiește să prelungească viața. Hristos este viața însăși. Acela care a trecut prin moarte, ca să nimicească pe acela care avea puterea morții, este Izvorul a toată vitalitatea. Există balsam și Medic în Galaad. Hristos a suferit o moarte chinuitoare în împrejurările cele mai umilitoare, pentru ca noi să putem avea viață. El și-a dat viața Sa prețioasă, pentru ca să poată birui moartea. Dar S-a ridicat din mormânt, și miliardele de îngeri care veniseră să-L vadă, reluându-și viața pe care o depusese în mormânt, au auzit cuvintele Lui de triumfătoare bucurie atunci când a stat deasupra mormântului deschis al lui Iosif, spunând: “Eu sunt învierea și viața”.
La întrebarea: “Dacă un om moare, va mai trăi el?” s-a răspuns. Luând asupra Sa pedeapsa pentru păcat, coborându-Se în mormânt, Hristos a luminat mormântul pentru toți aceia care mor în credință. Dumnezeu în corp omenesc a adus la lumină viața și nemurirea prin Evanghelie. Murind, Hristos a asigurat viața veșnică pentru toți aceia care cred în el. Murind, El a osândit pe cel ce este originea păcatului și a neascultării, ca să sufere pedeapsa pentru păcat — moartea veșnică.
-231-
Posesorul și dătătorul vieții veșnice, Hristos, era singurul care putea să biruie moartea. El este Răscumpărătorul nostru; și fericit este fiecare medic care, în adevăratul sens al cuvântului, este un misionar, un salvator de suflete pentru care Hristos și-a dat viața. Un astfel de medic învață zi de zi de la Marele Medic cum să vegheze și să lucreze la salvarea sufletelor și a corpurilor bărbaților și femeilor. Mântuitorul este prezent în odaia bolnavului, în sala de operații; iar puterea Lui pentru slava Numelui Său aduce la îndeplinire lucruri mari.
Medicul poate face o lucrare nobilă, dacă este în legătură cu Marele Medic. Rudele bolnavului, a căror inimă e plină de simpatie pentru cel suferind, pot găsi prilejul de a-i spune cuvintele vieții și pot alina și înălța sufletul celui suferind, făcându-l să privească la Acela care-i poate mântui în chip desăvârșit pe toți aceia care vin la El spre a fi mântuiți.
Atunci când Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra minții celui suferind, îndemnându-l să se intereseze de adevăr, medicul trebuie să lucreze pentru sufletul prețios așa cum Hristos ar lucra pentru el. Nu-i impuneți o anumită doctrină, ci îndreptați-i atenția la Isus, ca fiind Mântuitorul care iartă păcatele. Îngerii lui Dumnezeu vor impresiona mintea. Unii vor refuza să fie iluminați de lumina pe care Dumnezeu ar lăsa-o să pătrundă în odăile minții și în templul sufletului; dar mulți vor răspunde luminii și de la mințile acestea va fi îndepărtată înșelăciunea și rătăcirea în diferitele ei forme.
Fiecare ocazie de a lucra așa cum a lucrat Hristos trebuie folosită cu multă grijă. Medicul ar trebui să vorbească despre lucrările de vindecare pe care le-a săvârșit Hristos, despre gingășia și iubirea Sa. El ar trebui să creadă că Isus este Însoțitorul său, stând alături de el. “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 9.) Niciodată nu ar trebui ca medicul să neglijeze a îndrepta mintea pacienților săi la Hristos, Medicul șef. Dacă medicul Îl are pe Mântuitorul în inima sa, gândurile lui vor fi îndreptate totdeauna către Vindecătorul sufletului și al corpului. El va îndrepta mintea celor suferinzi către Acela care poate să refacă, Acela care, atunci când era pe pământ, a redat bolnavilor sănătatea și a vindecat atât trupul, cât și sufletul, spunând: “Fiule, iertate-ți sunt păcatele”. (Marcu 2, 5.)
-232-
Niciodată nu ar trebui ca familiarizarea cu bolnavul să-l facă pe medic să devină nepăsător sau lipsit de simpatie. În caz de boală primejdioasă, cel suferind își dă seama că este la discreția medicului. El privește la medicul acela ca la unica lui nădejde pământească, iar medicul ar trebui să îndrepte totdeauna sufletul tremurând la Acela care este mai mare ca el, și anume la Fiul lui Dumnezeu, care și-a dat viața pentru a-l salva de la moarte, care are milă de suferind și care prin puterea Sa divină va da pricepere și înțelepciune tuturor celor care-L roagă.
Atunci când pacientul nu știe ce întorsătură va lua cazul său, e timpul ca medicul să influențeze mintea acestuia. El n-ar trebui să facă lucrul acesta cu dorința de a se scoate pe sine în evidență, ci ca să poată îndrepta sufletul la Hristos, ca Mântuitor personal. Dacă viața este salvată, există un suflet asupra căruia medicul va veghea. Pacientul își dă seama că medicul este însăși viața vieții sale. Și în ce scop trebuie să fie folosită această mare încredere? Totdeauna pentru a câștiga un suflet la Hristos și a preamări puterea lui Dumnezeu.
După ce a trecut criza și succesul e vizibil, fie că pacientul e credincios sau necredincios, trebuie să se folosească vreo câteva clipe de rugăciune împreună cu el. Dați glas recunoștinței voastre pentru viața care a fost cruțată. Medicul care urmează o astfel de cale îl poartă pe bolnavul său la Acela de care depinde viața sa. Cuvinte de recunoștință pot să se reverse de la pacient la medic; deoarece prin Dumnezeu el a legat viața aceasta cu a sa; dar lauda și mulțumirea trebuie să fie aduse lui Dumnezeu, ca Unuia care este prezent, deși e invizibil.
-233-
Pe patul de suferință, Hristos este adesea primit și mărturisit; iar lucrul acesta se va face mai des în viitor decât s-a făcut în trecut, deoarece Domnul va face o lucrare grabnică în lumea noastră. Cuvinte de înțelepciune trebuie să fie pe buzele medicului, iar Hristos va uda semințele semănate, făcându-le să aducă roade spre viața veșnică.
Noi pierdem ocaziile cele mai prețioase, neglijând a rosti un cuvânt la timp. Prea adesea un talent prețios, care ar fi trebuit să producă roadă înmiită, e lăsat nefolosit. Dacă ocazia de aur nu e prinsă, ea trece. Ceva a fost îngăduit ca să-l împiedice pe medic să-și facă lucrarea rânduită lui în calitate de slujitor al neprihănirii.
Nu sunt prea mulți medici evlavioși, care să servească în profesiunea lor. Este mult lucru de făcut, iar predicatorii și doctorii trebuie să lucreze în perfectă unire. Luca, scriitorul Evangheliei care-i poartă numele, este numit medicul iubit, iar aceia care fac o lucrare asemănătoare cu cea pe care o făcea el trăiesc Evanghelia în viața lor.
Nenumărate sunt ocaziile medicului pentru a avertiza pe cel nepocăit, pentru a îmbărbăta pe cel nemângâiat și deznădăjduit și pentru a prescrie leacuri pentru sănătatea minții și a corpului. Atunci când instruiește în felul acesta pe oameni în principiile adevăratei cumpătări și când, ca paznic al sufletelor, dă sfat celor care sunt bolnavi la minte și la trup, medicul își face partea lui în marea lucrare de a pregăti un popor pentru Domnul. Aceasta este ceea ce are de îndeplinit lucrarea misionară medicală în legătura ei cu solia îngerului al treilea.
Predicatorii și medicii trebuie să lucreze în mod armonios pentru a salva sufletele care s-au prins în cursele lui Satana. Ei trebuie să îndrepte atenția bărbaților și femeilor la Isus, Neprihănirea lor, Tăria lor și Sănătatea feței lor. Ei trebuie să vegheze continuu asupra sufletelor. Sunt unii care fără încetare se luptă cu ispite puternice, în primejdia de a fi înfrânți în lupta cu puterile satanice. Vei trece tu pe lângă aceștia fără să le dai ajutor? Dacă vezi un suflet care are nevoie de ajutor, intră în vorbă cu el chiar dacă nu îl cunoști. Roagă-te cu el. Îndreaptă-i atenția la Isus.
-234-
Lucrarea aceasta aparține la fel de sigur medicului, cât și predicatorului. Prin eforturi publice și particulare, medicul trebuie să caute să câștige multe suflete la Hristos.
În toate întreprinderile și instituțiile noastre, Dumnezeu trebuie să fie recunoscut ca Lucrătorul Suprem. Medicii trebuie să stea ca reprezentanți ai Lui. Instituția medicală a făcut multe reforme și ei încă trebuie să înainteze. Aceia care țin viața ființelor omenești în mâinile lor ar trebui să fie educați, cultivați și sfințiți. Atunci Domnul va lucra prin ei cu o mare putere pentru a-și proslăvi Numele.
Lucrarea lui Hristos pentru paralitic este o ilustrare a felului în care trebuie să lucrăm. Prin prietenii săi, omul acesta auzise de Isus și a cerut să fie adus în prezența Marelui Vindecător. Mântuitorul știa că paraliticul fusese chinuit de ideile preoților și că, din cauza păcatelor lui, Dumnezeu îl lepădase. De aceea, prima Lui lucrare a fost aceea de a-i reda liniștea sufletului. “Fiule”, a zis El, “păcatele îți sunt iertate”. Asigurarea aceasta i-a umplut inima cu pace și bucurie. Dar unii din cei de față au început să murmure, spunând în inima lor: “Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” Apoi, pentru ca ei să știe că Fiul omului avea putere să ierte păcatele, li s-a arătat cum Mântuitorul a legat la un loc lucrarea de predicare a adevărului cu aceea de vindecare a bolnavilor.
-235-
Unitate în lucrarea noastră
Pe măsură ce lucrarea misionară medicală se extinde, va apărea ispita ca ea să fie independentă de Conferințele noastre. Dar mi-a fost arătat că planul acesta nu este bun. Diferitele ramuri ale lucrării sunt numai părți dintr-un mare tot. Ele au un singur centru.
În Coloseni, citim: “Trupul este al lui Hristos. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-și voia lui însuși printr-o smerenie și închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești, și nu se ține strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu”. (Coloseni 2, 17-19.) Lucrarea noastră în toate ramurile ei trebuie să demonstreze influența crucii. Lucrarea lui Dumnezeu în planul mântuirii nu trebuie să fie făcut într-un chip incoerent. Ea nu trebuie săvârșită la întâmplare. Planul care a prevăzut influența crucii a prevăzut și metodele pentru difuzarea ei. Metoda aceasta este simplă în principiile ei și cuprinzătoare în ramurile ei simple și distincte. Parte este legată cu parte într-o perfectă ordine și legătură.
Dumnezeu a adus laolaltă pe poporul Său ca biserică, pentru ca el să poată descoperi lumii înțelepciunea Aceluia care a format această organizație. El știa ce planuri să schițeze pentru eficacitatea și succesul poporului Său. Aderarea la planurile acestea îl va face în stare să dea mărturie despre obârșia divină a marelui plan al lui Dumnezeu pentru refacerea lumii.
Aceia care iau parte la lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie conduși și călăuziți de El. Orice ambiție omenească trebuie să se topească în Hristos, care este Capul tuturor instituțiilor pe care le-a înființat Dumnezeu. El știe cum să pună și să păstreze în funcțiune propriile Sale unelte. El știe că ea, crucea, trebuie să ocupe locul central, pentru că este mijlocul prin care se face ispășirea păcatelor omului și datorită influenței pe care o exercită asupra fiecărei părți a cârmuirii divine. Domnul Isus, care a fost prezent în cursul întregii istorii a lumii noastre, înțelege metodele care ar trebui să fie dotate cu putere asupra minții oamenilor. El cunoaște importanța fiecărei unelte și înțelege cum diferitele unelte trebuie să se lege unele cu altele.
-236-
“Nici unul din noi nu trăiește pentru sine”. (Romani 14, 7.) Aceasta este o lege a lui Dumnezeu în cer și pe pământ. Dumnezeu este marele centru. De la El purcede tot ce are … viață. Lui I se cuvine toată slujirea, închinarea și supunerea. Pentru toate ființele create, există un singur mare principiu de viață — dependența de Dumnezeu și conlucrarea cu El. Raporturile care existau în familia curată a lui Dumnezeu din cer urmau să existe în familia lui Dumnezeu de pe pământ. Subordonat lui Dumnezeu, Adam trebuia să stea în fruntea familiei pământești, pentru a păstra principiile familiei cerești. Aceasta ar fi adus pacea și fericirea. Dar Satana s-a hotărât să se opună legii că “nici unul nu trăiește numai pentru sine”. El dorea să trăiască numai pentru sine. El a căutat să facă din persoana sa un centru de influență. Lucrul acesta a fost ceea ce a ațâțat rebeliunea în cer, iar acceptarea de către om a acestui principiu a adus păcatul pe pământ. Când Adam a păcătuit, omul s-a rupt de centrul rânduit de cer. Un demon a devenit puterea centrală în lume. Acolo unde ar fi trebuit să fie tronul lui Dumnezeu, Satana și-a așezat tronul său. Lumea a depus omagiul ei, ca jertfă de bună voie la picioarele vrăjmașului.
Cine ar fi putut să introducă principiile poruncite de Dumnezeu în conducerea și cârmuirea Lui, pentru a contracara planurile lui Satana și pentru a aduce lumea înapoi la credincioșia ei? Dumnezeu a zis: “Voi trimite pe Fiul Meu”. “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu; pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) Acesta este leacul contra păcatului. Hristos spune: “Acolo unde Satana și-a așezat tronul, acolo va sta crucea Mea. Satana va fi dat afară, iar Eu voi fi înălțat pentru a atrage pe toți oamenii la Mine. Eu voi ajunge centrul lumii răscumpărate. Domnul Dumnezeu va fi înălțat. Aceia care sunt acum stăpâniți de ambiții și pasiuni omenești vor deveni lucrători pentru Mine. Influențele cele rele au conspirat, ca să se împotrivească la tot ceea ce este bine. Ele s-au unit pentru a-i face pe oameni să creadă că e drept să se opună Legii lui Iehova. Dar oștirea Mea se va măsura în luptă cu forțele satanice. Duhul Meu se va uni cu fiecare unealtă cerească pentru a i se opune. Voi înrola fiecare unealtă omenească sfințită din Univers. Nici una din uneltele Mele nu trebuie să lipsească. Am de lucru pentru toți cei care Mă iubesc, o slujbă pentru fiecare suflet care va lucra sub călăuzirea Mea. Activitatea oștirii lui Satana, primejdia care înconjoară sufletul omenesc, apelează la energiile fiecărui lucrător. Dar nici o constrângere nu trebuie să fie exercitată. Stricăciunea omului trebuie să fie întâmpinată prin iubirea, răbdarea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Lucrarea Mea va fi de a salva pe aceia care sunt sub stăpânirea lui Satana”.
-237-
Prin Hristos, Dumnezeu lucrează spre a-l aduce pe om înapoi, la prima lui relație cu Creatorul Său, și pentru a corecta influențele dezorganizatoare, introduse de Satana. Numai Hristos a stat neîntinat în mijlocul unei lumi pline de egoism, unde oamenii erau gata să-l distrugă pe un prieten sau pe un frate pentru a realiza o uneltire pusă de Satana în mâinile lor. Hristos a venit în lumea noastră, îmbrăcând divinitatea Sa cu natura omenească, pentru ca natura omenească să poată servi în legătură cu natura omenească și divinitatea să se prindă de divinitate. În mijlocul strigătelor egoismului, El putea să spună oamenilor: întoarceți-vă la centrul vostru — la Dumnezeu. El Însuși a făcut cu putință ca omul să facă lucrul acesta, trăind principiile Cerului în lumea aceasta. În corp omenesc, El a trăit Legea lui Dumnezeu. Oamenilor din orice neam, din orice țară, din orice climat, El le va împărți darurile cerești cele mai alese, dacă ei Îl vor primi pe Dumnezeu ca pe Creatorul lor, și pe Hristos, ca Mântuitor al lor.
-238-
Numai Hristos poate face aceasta. Evanghelia Lui, în inimile și mâinile urmașilor Săi, este puterea care are să realizeze această mare lucrare. “O, adâncul bogăției înțelepciunii și cunoașterii de Dumnezeu!” Devenind El Însuși obiectul prezentărilor neadevărate ale lui Satana, Hristos a făcut cu putință ca lucrarea mântuirii să fie adusă la îndeplinire. În felul acesta, Satana urma să se arate ca fiind cauza neascultării în Universul lui Dumnezeu. În felul acesta, trebuia să se rezolve pentru totdeauna marea luptă dintre Hristos și Satana.
Satana întărește tendințele distrugătoare ale naturii omului. El introduce invidie, gelozie, egoism, lăcomie, rivalitate și luptă pentru locul cel mai înalt. Instrumente rele își aduc la îndeplinire partea lor prin uneltirea lui Satana. În felul acesta, planurile vrăjmașului, cu tendințele lor distrugătoare, au fost aduse în biserică. Hristos vine cu propria Sa influență răscumpărătoare, propunându-și, prin mijlocirea Duhului Său, să ofere oamenilor eficiența Lui și să-i folosească drept instrumente ale Lui, ca împreună lucrători cu El în străduința de a atrage lumea înapoi la credincioșia ei față de El.
Oamenii sunt legați unii de alții prin comuniune și încredere. Prin verigile de aur ale lanțului iubirii, ei trebuie să fie strâns legați de tronul lui Dumnezeu. Lucrul acesta se poate face numai prin dăruirea de către Hristos, omului mărginit, a însușirilor pe care acesta le-ar fi avut întotdeauna dacă ar fi rămas loial și sincer față de Dumnezeu.
Aceia care, printr-o inteligentă cunoaștere a Scripturilor, văd crucea așa cum trebuie, aceia care cred cu adevărat în Isus au o temelie sigură pentru credința lor. Ei au credința aceea care lucrează prin iubire și curăță sufletul de toate nedesăvârșirile lui cultivate sau ereditare.
Dumnezeu i-a unit pe credincioși într-o organizație bisericească, pentru ca unul să poată întări pe celălalt în străduințele lor spre bine și neprihănire. Biserica de pe pământ va fi un adevăr, un simbol al bisericii din cer, dacă membrii ar fi un gând și o credință. Aceia care nu sunt mânați de Duhul Sfânt sunt cei care strică planul lui Dumnezeu. Un alt spirit îi ia în stăpânire și îi ajută să întărească forțele întunericului. Aceia care sunt sfințiți prin sângele prețios al lui Hristos nu vor deveni mijloace de împiedicare a marelui plan pe care l-a alcătuit Dumnezeu. Ei nu vor aduce decăderea omenească nici în lucrurile cele mici, nici în cele mari. Ei nu vor face nimic pentru a perpetua dezbinarea în biserică.
Va continua.