Secțiunea 4 — Lucrarea misionară medicală
“Ori pe unde va ajunge râul acesta, apele se vor face sănătoase și pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viață, pentru că apele lui izvorăsc din Sanctuar”.
Scopul lui Dumnezeu cu sanatoriile noastre
Fiecare instituție înființată de adventiștii de ziua a șaptea trebuie să fie față de lume ceea ce Iosif a fost în Egipt și ceea ce Daniel și tovarășii lui au fost în Babilon. Atunci când în providența lui Dumnezeu acești oameni aleși au fost duși în robie, lucrul acesta s-a întâmplat pentru a duce națiunilor păgâne binecuvântările care vin asupra oamenilor datorită cunoașterii lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie reprezentanți ai lui Iehova. Ei niciodată nu trebuie să facă compromis cu idolatrii; ei urmau să poarte cu o deosebită cinste credința lor religioasă, precum și numele lor de închinători ai viului Dumnezeu.
Și lucrul acesta l-au făcut. În vreme de prosperitate, ca și în vreme de adversitate, ei L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a onorat pe ei.
Chemat din închisoare, un serv al robilor, o pradă a nerecunoștinței și a răutății, Iosif s-a dovedit credincios față de ascultarea lui de Dumnezeul cerului. Și tot Egiptul s-a uimit de înțelepciunea omului pe care-l învățase Dumnezeu. Faraon “l-a pus domn peste casa lui, și dregătorul tuturor averilor lui, ca să lege după plac pe domnitorii lui, și să învețe pe bătrânii lui înțelepciunea”. (Psalmii 105, 21-22.) Nu numai poporului egiptean, ci și tuturor națiunilor care aveau legături cu puternicul regat, Dumnezeu S-a manifestat prin Iosif. El a dorit să facă din Iosif un purtător de lumină pentru toate popoarele și l-a așezat aproape de tronul celui mai mare imperiu, pentru ca iluminarea cerească să se întindă în apropiere și în depărtare. Prin înțelepciunea și dreptatea Lui, prin curățenia și generozitatea vieții sale zilnice, prin devotamentul lui pentru interesele poporului — iar poporul acela era o națiune de idolatri — Iosif era un reprezentant al lui Hristos. În binefăcătorul lor, către care tot Egiptul se întorcea cu recunoștință și laudă, poporul acela păgân, și prin el toate națiunile cu care el era în legătură, trebuia să privească iubirea Creatorului și Răscumpărătorului lor.
-220-
În felul acesta, în persoana lui Daniel, Dumnezeu a așezat o lumină la tronul celei mai mari împărății a lumii, pentru ca toți aceia care doreau să poată învăța despre Dumnezeul Cel viu și adevărat. La curtea Babilonului erau adunați reprezentanți ai tuturor țărilor, bărbați cu cele mai alese talente, oameni înzestrați cu cele mai bogate daruri naturale și posedând cea mai înaltă cultură pe care o putea oferi lumea aceasta; totuși, în mijlocul tuturor acestora, captivii evrei erau fără egal. În tărie și frumusețe fizică, în putere intelectuală și realizări literare, cum și în puterea spirituală de pătrundere, ei erau fără rival. “În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele, care erau în toată împărăția lui.” (Daniel 1, 20.) În timp ce era credincios în toate obligațiile sale de la curtea împăratului, Daniel păstra atât de credincios loialitatea lui față de Dumnezeu, încât Dumnezeu putea să-l onoreze ca sol al Său pe lângă monarhul babilonian. Prin el au fost făcute cunoscut tainele viitorului, și Nebucadnețar însuși a fost constrâns să recunoască că Dumnezeul lui Daniel era “Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților, și Descoperitorul tainelor”. (Daniel 2, 47.)
Tot astfel, instituțiile înființate de poporul lui Dumnezeu de azi trebuie să proslăvească Numele Lui. Singura cale pe care putem împlini așteptarea Lui este de a fi reprezentanți ai adevărului pentru timpul acesta. Dumnezeu trebuie să fie recunoscut în instituțiile înființate de adventiștii de ziua a șaptea. Prin ei adevărul pentru timpul acesta trebuie să fie reprezentat înaintea lumii cu o putere convingătoare.
-221-
Noi suntem chemați să reprezentăm înaintea lumii caracterul lui Dumnezeu, așa cum a fost descoperit lui Moise. Ca răspuns la rugăciunea lui Moise: “Arată-mi slava Ta”, Domnul a răspuns: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea”. “Și Domnul a trecut pe dinaintea lui, și a strigat: ‘Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul’”. (Exod 33, 18-19; 34, 6-7.) Acesta este rodul pe care Dumnezeu îl așteaptă de la poporul Său. În curăția caracterului lor, în sfințenia vieții lor, în mila, bunătatea, îndurarea lor, ei trebuie să demonstreze că “Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul”. (Psalmii 19, 7.)
Scopul lui Dumnezeu cu instituțiile Lui de azi poate fi, de asemenea, citit în scopul pe care El a căutat să-l realizeze prin națiunea iudaică. Era planul Lui ca, prin Israel, să împartă binecuvântări bogate la toate popoarele. Prin ei trebuia să fie pregătită calea pentru difuzarea luminii Sale în lumea întreagă. Națiunile lumii, datorită faptului că urmau practici stricate, au pierdut cunoașterea de Dumnezeu. Totuși, în îndurarea Lui, Dumnezeu nu i-a nimicit. Planul Său era acela de a le oferi ocazia să-L cunoască prin biserica Sa. El a avut de gând ca principiile descoperite prin poporul Său să fie mijlocul de refacere în om a chipului moral al lui Dumnezeu.
Hristos a fost îndrumătorul lor. După cum El a fost cu ei în pustie, la fel, după așezarea lor în țara făgăduită, El a fost mai departe Învățătorul și Călăuza lor. În tabernacol și în templu, slava lui Dumnezeu a sălășluit în sfânta șechina de deasupra capacului ispășirii. El și-a manifestat continuu bogățiile iubirii și răbdării în favoarea lor.
Dumnezeu dorea să facă din poporul Israel o laudă și o slavă. Lor le-a fost dat orice avantaj spiritual. Dumnezeu nu a reținut de la ei nimic din ce era favorabil pentru formarea caracterului lor și care ar fi făcut din ei reprezentanți ai Lui.
-222-
Ascultarea de legile lui Dumnezeu i-ar fi făcut minuni de prosperitate în fața națiunilor pământului. El, care putea să le dea înțelepciune și pricepere pentru tot felul de lucrări care cereau iscusință, ar fi continuat și mai departe să fie Învățătorul lor și i-ar fi înnobilat și înălțat prin ascultare de legile Sale. Dacă ar fi fost ascultători, ei ar fi fost feriți de bolile care bântuiau celelalte națiuni și ar fi fost binecuvântați cu vigoare intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Lui aveau să se dea pe față în toată prosperitatea lor. Ei urmau să fie o împărăție de preoți și prinți. Dumnezeu i-a dotat cu toate condițiile favorabile pentru a deveni cea mai mare națiune de pe pământ.
În modul cel mai hotărât, Dumnezeu le-a prezentat prin Moise planul Lui și le-a tâlcuit condițiile prosperității lor. “Tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău”, a zis El. “Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului…. Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui…. Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veți păzi și împlini, Domnul, Dumnezeul tău va ținea față de tine legământul și îndurarea cu care S-a jurat părinților tăi. El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți…. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele”. (Deuteronom 7, 6-14.)
“Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui și vei asculta de glasul Lui. Și azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut întâietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ți-a spus”. (Deuteronom 26, 17-19.)
-223-
În aceste cuvinte sunt prezentate condițiile adevăratei prosperități, condiții la care toate instituțiile noastre trebuie să se supună, dacă ele împlinesc scopul pentru care au fost puse.
Cu ani în urmă, Domnul mi-a dat lumină cu privire la înființarea unei instituții sanitare, unde bolnavii să poată fi tratați pe căi cu totul diferite de acelea folosite în oricare altă instituție din lumea noastră. Ea trebuie să fie întemeiată și condusă pe baza principiilor biblice, ca o unealtă a Domnului, și să fie în mâinile Lui unul din mijloacele cele mai eficiente pentru a da lumină lumii. A fost planul lui Dumnezeu ca ea să se înfățișeze ca având o pricepere științifică, putere morală și spirituală, și ca o santinelă credincioasă a reformei în toate domeniile ei. Toți aceia care vor lua parte la lucrarea ei trebuie să fie reformatori, având respect față de principiile ei și luând seama la lumina reformei sanitare ca să lumineze asupra noastră ca popor.
Dumnezeu a intenționat ca instituția pe care El urma să o înființeze să stea ca o rază de lumină, avertizare și mustrare. El voia să dovedească lumii că o instituție condusă pe baza principiilor religioase, ca un azil de bolnavi, poate fi condusă fără să sacrifice caracterul ei deosebit, sfânt; că putea să fie ferită de stările rele ce se găsesc în alte instituții de sănătate. Ea trebuie să fie un instrument pentru realizarea unor mari reforme.
Domnul a descoperit că prosperitatea sanatoriului nu trebuia să fie dependentă numai de priceperea și iscusința medicilor lui, ci și de bunăvoința lui Dumnezeu. El trebuia să fie cunoscut ca o instituție în care Dumnezeu a fost recunoscut ca Monarh al Universului, o instituție aflată sub speciala Lui supraveghere. Administratorii sanatoriului trebuia să-L facă pe Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmă și cel mai bun în toate. Și în aceasta avea să fie tăria lui. Dacă era condus într-un mod pe care Dumnezeu putea să-l aprobe, el avea să aibă cel mai mare succes și să se afle înaintea tuturor celorlalte instituții de felul acesta din lume. A fost dată multă lumină, multă cunoștință și privilegii deosebite. Și în armonie cu lumina primită, urma să fie și răspunderea acelora cărora le fusese încredințată conducerea instituției.
-224-
Acum, când lucrarea noastră s-a extins și instituțiile s-au înmulțit, scopul lui Dumnezeu în înființarea lor rămâne același. Condițiile pentru prosperitate sunt neschimbate.
Familia omenească suferă din cauza călcării legilor lui Dumnezeu. Domnul dorește ca oamenii să fie conduși să înțeleagă cauza suferinței lor, cum și singura cale spre a afla vindecarea. El dorește ca ei să vadă că buna lor stare fizică, mintală și morală depinde de ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Este scopul Lui ca instituțiile noastre să fie pilde intuitive, arătând rezultatele ascultării de principiile drepte.
În vederea pregătirii unui popor pentru a doua venire a Domnului, o mare lucrare trebuie să aibă loc prin proclamarea principiilor sănătății. Oamenii trebuie să fie învățați cu privire la nevoile organismului fizic și la valoarea unei viețuiri sănătoase, așa cum este învățată, să-I poată fi prezentată ca o jertfă vie, pregătită a-I aduce o slujbă bine primită. Este de făcut o mare lucrare pentru omenirea suferindă, prin eliberarea de suferințele ei, prin întrebuințarea mijloacelor naturale pe care Dumnezeu le-a dat și învățându-i pe oameni cum să prevină boala prin stăpânirea apetitului și a pasiunilor. Oamenii trebuie să fie învățați că nesocotirea, călcarea legilor naturii înseamnă călcarea legilor lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie învățați adevărul atât în domeniul fizic, cât și în cel spiritual, că “frica de Domnul duce la viață”. (Proverbe 19, 23.) “Dacă vrei să intri în viață”, spunea Hristos, “păzește poruncile”. (Matei 19, 17.) “Păzește Legea Mea ca pe lumina ochilor”. Dacă sunt ascultate, poruncile lui Dumnezeu sunt “viață pentru cei ce le găsesc, și sănătate pentru tot trupul lor”. (Proverbe 4, 2.)
-225-
Sanatoriile noastre sunt o forță educativă spre a-i învăța pe oameni în acest domeniu. Aceia care sunt învățați pot, la rândul lor, să transmită și altora cunoașterea principiilor care refac și păstrează sănătatea. În felul acesta, sanatoriile noastre trebuie să fie un mijloc pentru a ajunge la oameni, un mijloc de a le arăta răul ce vine din neascultarea de legile vieții și ale sănătății și de a-i învăța cum să-și păstreze corpul în starea cea mai bună. Trebuie să se înființeze sanatorii în diferite țări în care au pătruns misionarii noștri și care trebuie să fie centre din care să se conducă o lucrare de vindecare, refacere și educare.
Noi trebuie să lucrăm atât pentru sănătatea corpului, cât și pentru mântuirea sufletului. Misiunea noastră este la fel ca aceea a Domnului nostru, cu privire la care stă scris că mergea din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de Satana. (Faptele Apostolilor 10, 38.) Cu privire la propria Sa lucrare, El spune: “Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, pentru că M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți….” “M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați”. (Isaia 61, 1; Luca 4, 18.) Atunci când urmăm exemplul Domnului Hristos, de muncă pentru binele altora, le vom trezi interesul față de Dumnezeul pe care-L iubim și căruia Îi servim.
Sanatoriile noastre, în toate secțiunile lor, ar trebui să fie monumente care să ne aducă aminte de Dumnezeu, instrumente ale Lui pentru semănarea seminței adevărului în inimile oamenilor. Dacă sunt bine conduse, ele vor fi chiar așa.
-226-
Adevărul viu al lui Dumnezeu trebuie să fie făcut cunoscut în instituțiile noastre medicale. Multe persoane care vin aici flămânzesc și însetează după adevăr și, atunci când este prezentat cum se cuvine, ele îl vor primi cu bucurie. Sanatoriile noastre au fost mijlocul de a înălța adevărul pentru vremea aceasta și de a-l aduce înaintea a mii de oameni. Influența religioasă care umple aceste instituții îi inspiră pe pacienți să aibă încredere. Asigurarea că Domnul conduce locul acela, ca și multele rugăciuni înălțate pentru cei bolnavi fac o impresie profundă asupra inimilor lor. Mulți dintre aceia care mai înainte nu s-au gândit la valoarea sufletului sunt convinși acum de către Duhul lui Dumnezeu și nu puțini sunt determinați să-și schimbe întregul curs al vieții. Impresii care nu vor fi șterse niciodată se fac asupra multora care au fost plini de mulțumire de sine, care au gândit că propriul lor standard al caracterului este îndestulător și care nu au simțit niciodată nevoia după neprihănirea lui Hristos. Atunci când va veni încercarea viitoare, când lumina va ajunge la ei, nu puțini dintre aceștia vor lua poziție alături de rămășița poporului lui Dumnezeu.
Dumnezeu este onorat de instituții conduse în felul acesta. În îndurarea Lui, El a făcut din sanatorii o astfel de putere pentru alinarea suferinței fizice, încât mii de oameni au fost atrași spre ele pentru a fi vindecați. Și, pentru mulți, vindecarea fizică este însoțită de vindecarea sufletului. De la Mântuitorul ei primesc iertarea păcatelor lor. Ei primesc harul lui Hristos și se identifică cu El, cu interesele Lui, cu onoarea Lui. Mulți pleacă de la sanatoriile noastre cu inimi înnoite. Schimbarea este hotărâtă. Aceștia, înapoindu-se la casele lor, sunt ca niște lumini în lume. Domnul îi face martori ai Săi. Mărturia lor este: “Veniți de ascultați, toți cei ce vă temeți de Dumnezeu, și voi istorisi ce a făcut El sufletului Meu”. (Psalmii 66, 16.)
-227-
În felul acesta, prin mâna dătătoare de prosperitate a lui Dumnezeu, care este întinsă asupra lor, sanatoriile noastre au devenit mijloace de a face mult bine. Iar ele trebuie să urce încă mult mai sus. Dumnezeu va lucra cu aceia care-L onorează.
Minunată este lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o săvârșească prin servii Săi, pentru ca Numele Lui să fie proslăvit. Dumnezeu a făcut din Iosif un izvor de viață pentru națiunea egipteană. Prin Iosif, a fost păstrată viața întregului popor. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viața tuturor înțelepților Babilonului. Iar toate eliberările acestea au fost ca niște pilde; ele ilustrau înaintea oamenilor binecuvântările spirituale oferite lor prin legătura cu Dumnezeul căruia I se închinau Iosif și Daniel. La fel, prin poporul Său de astăzi, Dumnezeu dorește să aducă binecuvântări lumii. Fiecare lucrător în a cărui inimă locuiește Hristos, oricine va da pe față iubirea Lui față de lume este un împreună lucrător cu Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. Pe măsură ce primește de la Mântuitorul har pentru a-l da și altora, din întreaga lui ființă se revarsă fluxul vieții spirituale. Hristos a venit ca Mare Medic pentru a tămădui rănile pe care păcatul le-a făcut familiei omenești, iar Duhul Său, lucrând prin servii Săi, transmite ființelor omenești bolnave de păcat și suferințe o mare putere de vindecare, care este lucrătoare atât pentru corp, cât și pentru suflet. “În ziua aceea”, zice Scriptura, “se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat și necurăție”. (Zaharia 13, 1.) Apele acestui izvor au puteri lecuitoare, care vor vindeca atât slăbiciunile fizice, cât și cele spirituale.
Din izvorul acesta curge puternicul râu văzut în viziunea lui Ezechiel. “Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se pogoară în câmpie și se varsă în mare și, vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca. Orice făptură vie, care se mișcă, va trăi pretutindeni pe unde curge râul. Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji, și roadele lor nu se vor sfârși; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieși din sfântul Locaș. Roadele lor vor sluji ca hrană, și frunzele lor ca leac”. (Ezechiel 47, 8-12.)
-228-
Dumnezeu dorește ca sanatoriile noastre, prin puterea Lui care lucrează prin ele, să fie un astfel de râu de viață și de vindecare.
Sanatoriile noastre trebuie să arate lumii bunătatea cerului; și cu toate că prezența vizibilă a lui Hristos nu e observată în clădire, lucrătorii se pot prinde totuși, de făgăduința: “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”.
Făgăduințele lui Dumnezeu față de Israel sunt, de asemenea, și pentru instituțiile înființate astăzi pentru slava Numelui Său: “Așa vorbește Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzește și le înfăptuiește, El, al cărui nume este Domnul: ‘Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde; și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști. Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre … cetatea aceasta. Iată, Îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca, și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie…. Îi voi curăți de toate nelegiuirile…. Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă și de slavă, printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face’…. ‘În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, și Ierusalimul va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: “Domnul, Neprihănirea noastră”.’” (Ieremia 33, 2-9.16.)