Învățând religia în cămin
Aceia care duc lumii ultima solie de har ar trebui să înțeleagă că este de datoria lor să-i învețe pe părinți cu privire la religia din cămin. Marea mișcare de reformațiune trebuie să înceapă prezentând taților, mamelor și copiilor principiile Legii lui Dumnezeu. Atunci când sunt prezentate cerințele Legii, și femeile, și bărbații sunt convinși de datoria lor de a da ascultare. Arătați-le răspunderea ce o au nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru copiii lor. Arătați-le că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singurul nostru scut împotriva relelor care duc lumea la pierzare. Părinții dau copiilor lor fie un exemplu de ascultare, fie unul de neascultare. Prin exemplul și învățătura lor, se va hotărî, în cele mai multe cazuri, destinul veșnic al familiei lor. Copiii vor deveni în viață ceea ce au făcut părinții din ei.
Dacă părinții ar putea fi făcuți să vadă rezultatele lucrării lor, și ar putea să vadă cum prin exemplul și învățătura lor ei perpetuează și sporesc puterea păcatului sau puterea neprihănirii, cu siguranță că ar avea loc o schimbare. Mulți ar sfărâma vraja tradiției și a obiceiurilor.
Predicatorii să stăruiască asupra acestei probleme înaintea adunărilor lor. Înscrieți adânc în conștiința părinților convingerea cu privire la solemnele lor datorii, neglijate atâta vreme. Aceasta va zdrobi spiritul fariseismului și al împotrivirii față de adevăr ca nimic altceva. Religia din sânul familiei este marea noastră nădejde, și face să se lumineze perspectiva pentru convertirea întregii familii la adevărul lui Dumnezeu.
-120-
Întâmpinarea opoziției
Predicatorii și învățătorii noștri trebuie să reprezinte iubirea lui Dumnezeu față de o lume pierdută. Cu inima plină de duioșie să se rostească cuvântul adevărului. Toți cei greșiți trebuie să fie tratați cu bunătatea lui Hristos. Dacă aceia pentru care lucrați nu pricep de îndată adevărul, nu-i mustrați, nu-i criticați și nu-i condamnați. Aduceți-vă aminte că voi trebuie să-L reprezentați pe Hristos în smerenia, blândețea și iubirea Lui. Trebuie să ne așteptăm că vom întâmpina necredință și împotrivire. Adevărul a avut totdeauna de dat piept cu aceste elemente. Dar chiar dacă aveți de întâmpinat cea mai dârză împotrivire, nu condamnați pe împotrivitorii voștri. S-ar putea ca ei să creadă, ca și Pavel, că ei fac o lucrare pentru Dumnezeu, și față de unii ca aceștia noi trebuie să manifestăm răbdare, blândețe și o îndelungă îngăduință.
Să ne închipuim că avem de îndurat necazuri grele, că ducem lupte crâncene pentru a reprezenta adevărul nepopular. Gândiți-vă la Isus și la ce a suferit El pentru voi și tăceți. Chiar și atunci când sunteți maltratați și învinuiți pe nedrept, nu vă plângeți, nu rostiți nici un cuvânt de nemulțumire; nu lăsați să se furișeze în mintea voastră gânduri de reproș și nemulțumire. Luați o cale dreaptă, având “o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău, ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Petru 2, 12.)
“Încolo … iubiți ca frații, miloși, smeriți. Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați; să moșteniți binecuvântarea. Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți teamă de ei și nu vă tulburați! Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3, 8-15.)
-121-
Voi trebuie să vă purtați cu blândețe față de cei prinși în rătăcire, căci n-ați fost oare și voi în orbire datorită păcatelor voastre? Și datorită răbdării lui Hristos față de voi, n-ar trebui ca voi să fiți buni și răbdători față de alții? Dumnezeu ne-a dat multe îndemnuri de a manifesta multă blândețe față de aceia care ni se împotrivesc, pentru ca nu cumva să influențăm un suflet într-o direcție rea.
Viața noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Noi trebuie să-L cunoaștem în mod personal pe Hristos. Numai atunci putem să-L reprezentăm bine în fața lumii. Să se înalțe constant rugăciunea: “Doamne, învață-mă cum să lucrez așa cum ar lucra Isus, dacă El ar fi în locul meu”. Oriunde am fi, ar trebui să lăsăm lumina noastră să strălucească în fapte bune spre slava lui Dumnezeu. Acesta este marele și importantul interes al vieții noastre.
Domnul dorește ca poporul Său să urmeze alte metode decât aceea de a osândi răul, chiar dacă osândirea ar fi îndreptățită. El dorește ca noi să facem ceva mai mult decât să împroșcăm pe adversarii noștri cu învinuiri care nu fac altceva decât să-i ducă tot mai departe de adevăr. Lucrarea pe care Hristos a venit să o facă în lumea noastră nu a fost aceea de a înălța bariere, și de a-i tot împunge pe oameni cu afirmația că sunt greșiți.
-122-
Acela care așteaptă să lumineze niște oameni înșelați trebuie să se apropie de ei și să lucreze pentru ei din iubire. El trebuie să devină un centru de influență sfântă.
În susținerea adevărului, adversarii cei mai înverșunați ar trebui să fie tratați cu respect și cinste. Unii nu vor răspunde la străduințele noastre și vor lua în râs invitația Evangheliei. Alții — chiar aceia despre care presupunem că au trecut hotarul îndurării lui Dumnezeu — vor fi câștigați la Hristos. Lucrul cel mai de pe urmă, cu prilejul unei controverse, ar putea să fie iluminarea acelora care nu au lepădat lumina și dovezile prezentate, dar care, fiind în întunericul de la miezul nopții, au lucrat din neștiință împotriva adevărului. De aceea tratați pe fiecare om ca pe o persoană cinstită. Nu rostiți nici un cuvânt, nu faceți nimic ce ar întări pe cineva în necredință.
Dacă cineva ar căuta să-i atragă pe lucrători în dezbateri sau controverse cu privire la politică sau alte probleme, nu dați urmare stăruinței sau provocării lor. Duceți mai departe lucrarea lui Dumnezeu cu fermitate și tărie, dar în smerenia lui Hristos, și cât mai în liniște cu putință. Să nu se audă nici o laudă omenească. Să nu se dea nici un semn de încredere în sine. Să se vadă că Dumnezeu ne-a chemat să purtăm răspunderi sfinte; predicați cuvântul, fiți sârguincioși, zeloși, fierbinți cu spiritul.
Influența propovăduirii voastre ar fi de zece ori mai mare, dacă ați avea grijă la cuvintele voastre. Cuvinte care ar trebui să fie o mireasmă de viață spre viață pot ajunge, datorită spiritului care le însoțește, un miros de moarte spre moarte. Aduceți-vă aminte că, dacă prin spiritul vostru sau prin cuvintele voastre închideți ușa chiar și înaintea unui singur suflet, vă veți confrunta cu acel suflet la judecată.
Atunci când vă referiți la Mărturii (Testimonies), să nu considerați că e datoria voastră de a le impune. Când citiți Mărturiile (Testimonies), căutați să nu amestecați în ele o umplutură de cuvinte de-ale voastre; deoarece aceasta face cu neputință ca ascultătorii să deosebească între Cuvântul Domnului spus lor și cuvintele voastre. Căutați să nu faceți supărător Cuvântul Domnului. Noi dorim să vedem reforme și, pentru că nu vedem ceea ce dorim, adesea se îngăduie ca un duh rău să toarne picături de fiere în cupa noastră și atunci ne înverșunăm. Prin cuvintele noastre rău inspirate, duhul lor este iritat, și ei sunt ațâțați la răzvrătire.
-123-
Fiecare predică pe care o rostiți, fiecare articol pe care-l scrieți, poate fi în totul adevărat; dar o picătură de fiere în el va face ca acesta să devină otravă pentru ascultător sau cititor. Din pricina acelei picături de otravă, cineva va lepăda toate cuvintele tale bune și acceptabile. Altul se va hrăni cu otrava aceea, deoarece lui îi plac cuvintele de felul acesta, aspre; el urmează exemplul tău și vorbește la fel cum vorbești tu. În felul acesta, răul este înmulțit.
Aceia care prezintă principiile veșnice ale adevărului au nevoie ca uleiul sfânt să se reverse din ramurile măslinului în inima lor. Acesta se va revărsa în cuvinte care vor aduce schimbare, dar nu vor duce la exasperare. Adevărul trebuie să fie rostit în iubire. Atunci Domnul, prin Duhul Său, va da tăria și puterea. Aceasta este lucrarea Lui.
Așezați-vă în curentul divin, din care puteți primi inspirație cerească, căci o puteți avea; apoi, îndreptați atenția sufletului obosit, împovărat, sărac, cu inima frântă și nedumerit, spre Isus, Izvorul întregii puteri spirituale. Fiți lucrători credincioși pentru a aduce laude Aceluia care v-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Spuneți, prin scris și grai, că Isus trăiește pentru a mijloci pentru noi.
-124-
Parabola cu oaia rătăcită
Parabola cu oaia rătăcită ar trebui să fie apreciată în fiecare familie ca un motto. Păstorul divin lasă pe cele nouăzeci și nouă de oi și se duce în pustie pentru a o căuta pe cea pierdută. Sunt desișuri, mlaștini și crăpături primejdioase prin stânci, și Păstorul știe că, dacă oaia se găsește în oricare din locurile acestea, o mână prietenoasă trebuie să o ajute să iasă afară. Auzind behăitul ei în depărtare, El înfruntă toate primejdiile și orice greutate pentru ca să o poată salva. Când descoperă oaia pierdută nu o întâmpină cu mustrări. El nu simte altceva decât bucurie pentru că a găsit-o în viață. Cu mână hotărâtă, dar gingașă, El dă la o parte spinii sau o scoate din mlaștină; cu duioșie, o ridică pe umerii Săi și o aduce înapoi la staul. Răscumpărătorul cel curat, fără de păcat, poartă pe cel păcătos și murdar.
Purtătorul de păcat duce în spate oaia mânjită, totuși povara Sa este atât de scumpă pentru El, încât se bucură cântând: “Mi-am găsit oaia care era pierdută”. Fiecare dintre voi trebuie să cugete la faptul că, personal, ați fost purtați pe umerii lui Hristos. Nici unul dintre voi să nu cultive un duh poruncitor, un spirit de îndreptățire de sine și critică; deoarece nici o oaie n-ar fi intrat vreodată în staul, dacă Păstorul nu ar fi întreprins o chinuitoare căutare în pustiu. Faptul că o singură oaie s-a pierdut a fost destul pentru a trezi simpatia Păstorului și pentru a-L pune în mișcare să-și înceapă căutarea.
Această lume mică a fost scena întrupării și suferinței Fiului lui Dumnezeu. Hristos nu a mers la lumile necăzute, ci a venit în lumea acesta, în întregime uscată și desfigurată de blestem. Perspectiva nu era favorabilă, ci cât se poate de descurajatoare. Totuși, El nu va slăbi “nici nu se va lăsa până nu va așeza dreptate pe pământ.” (Isaia 42, 4.) Noi trebuie să păstrăm în minte marea bucurie manifestată de Păstor la găsirea oii pierdute. El îi invită pe vecinii Săi: “Bucurați-vă împreună cu Mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută”. Și face tot cerul să răsune de cântarea sa de bucurie. Tatăl Însuși se bucură pentru cel salvat, cântând. Ce sfântă bucurie se exprimă prin parabola aceasta! Este privilegiul nostru acela de a fi părtași la această bucurie.
-125-
Oare voi, care aveți exemplul acesta înaintea voastră, conlucrați cu El, cu Acela care caută să mântuiască ce este pierdut? Sunteți voi împreună lucrători cu Hristos? Nu puteți să îndurați suferința, sacrificiul și încercarea, de dragul lui Hristos? Există ocazii de a face bine sufletului celor tineri și celor greșiți. Dacă vedeți pe vreunul ale cărui cuvinte sau a cărui atitudine arată că s-a depărtat de Dumnezeu, nu-l ocărâți. Nu e lucrarea voastră de a-l osândi, ci de a vă apropia de el pentru a-i da ajutor. Luați seama la umilința lui Hristos, la blândețea și smerenia Lui, și lucrați cum a lucrat El, cu o inimă plină de o sfințită gingășie. “În vremea aceea, zice Domnul, Eu voi fi Dumnezeul tuturor semințiilor lui Israel și ei vor fi poporul Meu. Așa vorbește Domnul: ‘Poporul celor ce-au scăpat de sabie, a căpătat trecere în pustie: Israel merge spre locul lui de odihnă’. Domnul mi se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31, 1-3.)
Pentru a lucra așa cum a lucrat Hristos, eul trebuie să fie răstignit. Aceasta este o moarte chinuitoare, dar ea este viață, este o viață pentru suflet. “Așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este Sfânt: ‘Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite’”. (Isaia 57, 15.)
Secțiunea 3 — Educația
“Domnul dă înțelepciune, din gura Lui iese cunoștința și priceperea”.
-126-
Nevoia unei reforme a educației
“Ei vor zidi iarăși pe vechile dărâmături, vor ridica iarăși năruirile din vechime, vor înnoi cetăți pustiite, rămase pustii din neam în neam…. Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit: ‘Dregător de spărturi’, ‘Cel ce drege drumurile’ și face țara cu putință de locuit”. (Isaia 61, 4; 58, 12.) Cuvintele acestea ale inspirației prezintă înaintea credincioșilor în adevărul prezent lucrarea care trebuie să fie făcută acum în educația copiilor și a tineretului nostru. Atunci când adevărul pentru aceste zile de pe urmă va fi adus în lume prin proclamarea soliilor primului înger, al doilea și al treilea, ne-a fost arătat că, în ceea ce privește educația copiilor noștri, trebuie să fie introdusă o nouă rânduială; dar s-a cerut mult timp pentru a înțelege ce anume schimbări trebuie să se facă.
Lucrarea noastră este o lucrare de reformațiune; și este planul lui Dumnezeu ca, prin lucrarea deosebită care se face prin instituțiile noastre de educație, atenția oamenilor să fie atrasă la ultimul mare efort de a-i salva pe cei care pier. În școlile noastre, standardul educației nu trebuie coborât. El trebuie să fie înălțat mai sus și tot mai sus, mult deasupra nivelului său actual; dar educația dată nu trebuie să fie mărginită numai la cunoașterea celor cuprinse în manualele de școală. Numai studierea manualelor școlare nu poate oferi studenților instruirea de care ei au nevoie și nici nu poate da adevărata înțelepciune. Scopul școlilor noastre este de a procura locuri unde membrii mai tineri ai familiei Domnului, pot fi instruiți după planul lui Dumnezeu, de creștere și dezvoltare.
-127-
Satana a folosit cele mai ingenioase metode pentru a-și țese planurile și principiile lui în sistemele de educație, și în felul acesta să aibă o fortăreață în mintea copiilor și a tineretului. Lucrarea adevăratului educator este aceea de a dejuca uneltirile lui Satana. Noi suntem legați printr-un legământ solemn și sfânt față de Dumnezeu, de a ne crește copiii pentru El și nu pentru lume; de a-i învăța să nu-și așeze mâna în mâna lumii, ci să-L iubească pe Dumnezeu, să se teamă de El și să țină poruncile Sale. Ei ar trebui să fie pătrunși de gândul că sunt făcuți după chipul Creatorului lor și că Hristos este modelul după care ei trebuie să fie modelați. Trebuie să se dea cea mai sârguincioasă atenție educației care va oferi cunoașterea mântuirii și va face ca viața și caracterul să se conformeze asemănării divine. Iubirea lui Dumnezeu și curăția sufletului, țesute în viață asemenea unor fire de aur, iată ce are în adevăr valoare. Înălțimea pe care omul o poate ajunge în felul acesta încă n-a fost pe deplin înțeleasă.
Pentru realizarea acestei lucrări trebuie să se așeze o temelie larg cuprinzătoare. Trebuie să se introducă un scop și să i se găsească un loc, iar elevii trebuie să fie ajutați să aplice principiile biblice la tot ceea ce fac. Tot ce e strâmb, tot ce este sucit, în afara liniei drepte, trebuie să fie lămurit, arătat și evitat, deoarece este o nelegiuire care nu trebuie să fie continuată. E important ca fiecare profesor să iubească și să cultive principii și învățături sănătoase, deoarece aceasta este lumina ce trebuie să fie reflectată pe cărarea tuturor elevilor.
Solia îngerului al treilea în școlile noastre
În cartea Apocalipsului, citim despre o lucrare specială, pe care Dumnezeu dorește ca poporul Lui să o facă în aceste zile de pe urmă. El a descoperit Legea Sa și ne-a arătat adevărul pentru acest timp. Adevărul acesta se desfășoară fără încetare, și Dumnezeu intenționează ca noi să manifestăm inteligență cu privire la el, pentru ca să putem fi în stare să facem deosebirea între bine și rău, între neprihănire și nelegiuire.
-128-
Solia îngerului al treilea, marele adevăr de punere la probă pentru acest timp, trebuie să fie o materie de studiu în toate instituțiile noastre. Este planul lui Dumnezeu ca prin ele să se dea această solie specială, de avertizare, iar raze strălucitoare de lumină să strălucească în lume. Timpul este scurt. Primejdiile zilelor de pe urmă sunt asupra noastră, și noi trebuie să veghem și să ne rugăm, să studiem și să luăm aminte la învățăturile ce ne sunt date în cărțile lui Daniel și în Apocalipsa.
Atunci când Ioan a fost exilat de lângă cei pe care-i iubea, pe singuratica insulă Patmos, Hristos a știut unde să-l găsească pe martorul Său credincios. Ioan spunea: “Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăția și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos. În ziua Domnului eram în Duhul. Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe”. Ziua Domnului este ziua a șaptea, Sabatul creațiunii. În ziua pe care Dumnezeu a sfințit-o și a binecuvântat-o, Hristos a făcut cunoscut, “prin îngerul Său, robului Său Ioan” lucrurile care urmează să se întâmple înainte de încheierea istoriei lumii, și El dorește ca noi să ajungem pricepuți cu privire la ele. Nu în zadar declară El: “Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1, 9-10, 1-3.) Aceasta este o educație care trebuie să se facă cu răbdare. Învățăturile noastre trebuie să fie însușite pentru vremea în care trăim, și învățătura noastră religioasă să fie dată în armonie cu soliile pe care le trimite Dumnezeu.
Noi urmează să stăm în fața magistraților pentru a da seama de ascultarea noastră de Legea lui Dumnezeu și pentru a face cunoscut temeiurile credinței noastre. Și tineretul ar trebui să înțeleagă lucrurile acestea. Ei ar trebui să cunoască lucrurile care urmează să se întâmple mai înainte de încheierea istoriei lumii. Lucrurile acestea au de a face cu fericirea noastră veșnică, iar învățătorii și elevii (studenții) ar trebui să le dea mai multă atenție. Prin scris și viu grai, ar trebui să se dea cunoștințe care să fie o hrană, la timpul potrivit, nu numai pentru cei tineri, ci și pentru cei ajunși în anii maturității.
Va continua.