Grija lui Dumnezeu pentru lucrarea sa
Împrejurările erau dificile și descurajatoare când Isaia, tânăr fiind, a fost chemat la lucrarea de profet. Dezastrul îi amenința țara. Prin neascultarea de Legea lui Dumnezeu, poporul lui Iuda a pierdut protecția Sa și forțele asiriene erau gata să se ridice împotriva lui. Dar primejdia din partea vrăjmașului nu era necazul cel mai mare. Ci stricăciunea poporului a produs asupra slujitorului lui Dumnezeu cea mai profundă întristare. Prin apostazia și răzvrătirea lor, iudeii invitau judecățile lui Dumnezeu. Tânărul profet a fost chemat să le adreseze o solie de avertizare și era conștient de faptul că avea să întâmpine o rezistență îndârjită. El a tremurat când s-a văzut pe sine și s-a gândit la încăpățânarea și necredința poporului pentru care avea să lucreze. Sarcina sa îi părea aproape disperată. Oare, în disperarea lui, să renunțe la misiunea ce-i fusese încredințată lui și să-l lase pe Israel netulburat în idolatria lui? Vor domni, oare, zeii Ninivei asupra pământului, sfindându-L pe Dumnezeul cerului?
-750-
Astfel de gânduri se îngrămădeau în mintea sa, în timp ce stătea sub porticul templului sfânt. Dintr-o dată, i s-a părut că poarta și perdeaua dinăuntru a templului sunt ridicate și date la o parte, îngăduindu-i-se să privească înăuntru, în Sfânta Sfintelor, unde nici chiar picioarele profetului nu puteau să intre. Acolo, i s-a dat o viziune în care Iehova stătea pe un tron înalt și înălțat, în timp ce “poalele mantiei Lui umpleau templul”. De fiecare parte, tronul era acoperit de serafimi, care cu două aripi zburau, cu două își acopereau fața în adorare, iar cu două își acopereau picioarele. Acești îngeri slujitori și-au înălțat vocile într-o solemnă adorare: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”, până când ușiorii ușii de cedru păreau că tremură de sunetul glasului care răsuna și casa s-a umplut de laudele lor.
Niciodată mai înainte Isaia n-a realizat pe deplin măreția lui Iehova sau desăvârșita Lui sfințenie. Astfel că el a avut simțământul că, datorită slăbiciunii sale omenești și a nevredniciei sale, va trebui să piară în fața prezenței divine. “Vai de mine!” a strigat el “Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!” Dar un serafim a zburat spre el, ca să-l pregătească pentru marea lui misiune. Un cărbune aprins de pe altar a fost atins de buzele lui, o dată cu cuvintele: “Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit.” Și atunci, vocea lui Dumnezeu s-a auzit spunând: “Pe cine să trimit, și cine va merge pentru noi?” Isaia, cu o sfântă încredere, a răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!”
-751-
Ce dacă puterile pământului se vor ridica împotriva lui Iuda? Ce dacă Isaia va fi întâmpinat cu împotrivire și rezistență în misiunea lui? El L-a văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor; el a auzit cântul serafimilor. “Tot pământul este plin de mărirea Lui”; și profetul a fost întărit pentru lucrarea ce-i stătea înainte. El a purtat amintirea acestei viziuni în toată lunga și greaua lui misiune.
Lui Ezechiel, profetul care a deplâns exilul în țara haldeilor, i-a fost dată o viziune care îl învăța aceeași lecție a credinței în Dumnezeul Cel Atotputernic al lui Israel. Pe când era pe malurile râului Chebar, se părea că un vârtej venea dinspre “miazănoapte, un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului”. Niște roți sau apariții ciudate, întretăindu-se unele cu altele, erau puse în mișcare de patru creaturi. Sus, deasupra tuturor acestora, “era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el”. “În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși care ardeau; și ceva ca niște făclii umblau încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere”. La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.
Erau roți în roți, într-un aranjament atât de complicat, încât, la prima vedere, lui Ezechiel i s-a părut totul confuz, încurcat. Dar când s-au mișcat, erau o exactitate plină de frumusețe și o armonie perfectă. Ființele cerești puneau în mișcare aceste roți și, mai presus de toate, pe tronul glorios de safir stătea Cel veșnic; în timp ce, de jur împrejur, tronul era încadrat de un curcubeu, emblema harului și a iubirii. Copleșit de slava deosebită a scenei, Ezechiel a căzut cu fața la pământ, când o voce i-a spus să se ridice și să asculte Cuvântul Domnului. Atunci i-a fost dată o solie de avertizare pentru Israel.
-752-
Ezechiel a primit această viziune într-un timp când mintea îi era plină de prevestiri întunecate. El a văzut țara părinților săi părând o pustie. Orașul care odată era animat, plin de oameni, nu mai era locuit. Glasul veseliei și cântecul de laudă nu se mai auzeau între zidurile lui. Chiar și profetul era un străin într-o țară străină, unde ambiții nestăpânite și cruzimi sălbatice domneau în mod absolut. Ceea ce a auzit și a văzut el despre tirania și răutatea omenească i-a umplut sufletul de tristețe și a plâns amar zi și noapte. Dar simbolurile minunate prezentate înaintea sa pe malurile râului Chebar i-au descoperit o putere ce guverna și care era mai puternică decât aceea a conducătorilor omenești. Mai presus de monarhii mândri și cruzi ai Asiriei și Babilonului, Dumnezeul milei și al adevărului era întronat.
Complicatele roți pe care le-a văzut profetul ca fiind cuprinse într-o așa confuzie erau, de fapt, sub conducerea unei mâini infinite. Duhul lui Dumnezeu, descoperit lui ca mișcând și călăuzind aceste roți, aducea armonie din confuzie; tot astfel, lumea întreagă era sub controlul Său. Miriade de ființe glorificare erau gata la Cuvântul Său să înfrunte și să aducă ce este bun pentru cei credincioși ai Săi.
Într-un fel asemănător, când Dumnezeu era gata să înfățișeze lui Ioan istoria bisericii pentru veacurile viitoare, El i-a dat o asigurare a interesului Mântuitorului și a grijii Lui pentru poporul Său, descoperindu-i lui Ioan pe “Cineva care semăna cu Fiul omului”, umblând prin mijlocul sfeșnicelor, care simbolizau șapte biserici. În timp ce lui Ioan îi erau arătate ultimele mari lupte ale bisericii cu puterile pământești, i s-a îngăduit să privească biruința finală și eliberarea celor credincioși. El a văzut biserica cuprinsă într-o luptă, pe viață și pe moarte, cu fiara și chipul ei și adorarea fiarei va fi impusă chiar prin pedeapsa cu moartea. Privind înainte și dincolo de fumul și larma bătăliei, el a privit un grup de oameni pe Muntele Sionului împreună cu Mielul, având pe fruntea lor, în loc de semnul fiarei, “Numele Său și Numele Tatălui Său”. Și el a văzut “ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei și ai numărului numelui ei, cântând cântarea lui Moise și a Mielului”.
-753-
Aceste lecții sunt spre folosul nostru. Avem nevoie să ne prindem prin credință de Dumnezeu, căci înaintea noastră stă un timp care va pune la încercare sufletele oamenilor. Domnul Hristos, pe Muntele Măslinilor, a enumerat judecățile teribile care vor preceda cea de-a doua venire: “Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple…. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” În timp ce aceste profeții s-au împlinit în mod parțial la distrugerea Ierusalimului, ele au o mai directă aplicare în zilele din urmă.
Noi stăm în pragul unor evenimente mari și solemne. Profeția se împlinește cu repeziciune. Domnul este la ușă. În curând, înaintea noastră se va deschide o perioadă de un interes copleșitor pentru toți cei vii. Luptele și controversele din trecut se vor relua; vor apărea noi controverse. Nici nu visăm încă la evenimentele ce urmează să aibă loc în lumea noastră. Satana este la lucru prin instrumente omenești. Cei care fac un efort să schimbe Constituția și să promulge o lege care să impună păzirea duminicii nu își dau seama care vor fi rezultatele. O criză stă chiar înaintea noastră.
Dar slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să se încreadă în ei înșiși în această mare criză. Atât în viziunile date lui Isaia și Ezechiel, cât și în cele date lui Ioan, vedem cât de strâns este legat cerul de evenimentele care au loc pe pământ și cât de mare este grija lui Dumnezeu pentru cei care sunt credincioși față de El. Lumea nu este fără conducător. Programul evenimentelor care vor veni se află în mâinile Domnului. Maiestatea cerului are în sarcina Sa destinul națiunilor, dar și preocuparea față de biserica Sa.
Noi ne permitem să avem în general prea multe griji, necazuri și nedumeriri în lucrarea Domnului. Oamenii mărginiți nu sunt lăsați să poarte sarcina răspunderilor. Avem nevoie să ne încredem în Dumnezeu, să credem în El și să mergem mai departe. Vigilența neobosită a solilor cerești și activitatea neîntreruptă în slujirea lor în legătură cu ființele de pe pământ ne arată cum mâna lui Dumnezeu conduce roată în roată. Învățătorul divin spune fiecărui participant la lucrarea Sa, așa cum i-a spus lui Cir din vechime: “Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoști”.
-754-
În viziunea lui Ezechiel, Dumnezeu avea mâna întinsă pe sub aripile heruvimilor. Aceasta, pentru a-i învăța pe slujitorii Săi că puterea divină este aceea care le dă succes. El va lucra în ei, dacă ei vor îndepărta din mijlocul lor nelegiuirea și vor deveni curați cu inima și în viață.
Lumina cea strălucitoare, mergând printre creaturile vii cu iuțeala fulgerului, reprezintă rapiditatea cu care această lucrare va merge în cele din urmă înainte, spre împlinire. Cel care nu doarme, care lucrează continuu pentru împlinirea planurilor Sale, poate să ducă mai departe marea Sa lucrare, în mod armonios. Ceea ce pare ființelor mărginite ca fiind încurcat și complicat, mâna Domnului poate păstra în deplină ordine. El poate să găsească mijloace pentru a zădărnici planurile oamenilor răi și va aduce confuzie în sfaturile lor rele împotriva poporului Său.
Fraților, nu este timpul acum pentru a ne plânge și a dispera. Nu este timpul pentru a ceda îndoielii și necredinței. Domnul Hristos nu este acum un Mântuitor în mormântul lui Iosif, acoperit cu o piatră mare și pecetluit cu sigiliul roman; noi avem un Mântuitor înviat. El este Împăratul, Domnul oștirilor. El stă între heruvimi; și printre certurile și tumultul națiunilor, El încă mai păzește, încă mai ocrotește pe poporul Său. El, care domnește în ceruri, este Mântuitorul nostru. El cântărește fiecare încercare. El veghează focul furnalului care trebuie să testeze fiecare suflet. Când citadelele împăraților vor fi doborâte, când săgețile mâniei lui Dumnezeu vor străpunge inimile vrăjmașilor Săi, poporul Lui va fi în siguranță în mâinile Sale.