Mărturii pentru Comunitate Vol. 5 pp. 739-748 Ziua 337

Continuare.

-739-

Când Filip a venit la Isus cu cererea: “Arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns”, Mântuitorul i-a răspuns: “De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl?’” Domnul Hristos Se declară pe Sine ca fiind trimis în lume ca un reprezentant al Tatălui. Prin caracterul Său nobil în mila și îndurarea Lui, în iubirea și bunătatea Lui, El stă înaintea noastră ca o personificare a perfecțiunii divine, chipul Dumnezeului invizibil.

Apostolul spune: “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”.Numai când contemplăm marele plan al mântuirii, numai așa putem să avem o părere dreaptă despre caracterul lui Dumnezeu. Lucrarea de creațiune a fost o manifestare a iubirii Sale; dar darul lui Dumnezeu de a salva neamul omenesc vinovat și ruinat, numai acesta descoperă adâncimile profunde ale bunătății și împreunei simțiri divine. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Când Legea lui Dumnezeu este menținută și dreptatea ei apărată, păcătosul poate fi iertat. Cel mai scump dar pe care cerul trebuie să-l reverse a fost revărsat, pentru ca Dumnezeu să “fie neprihănit și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”. Prin acest dar, oamenii sunt ridicați de la ruina și degradarea păcatului, spre a deveni copii ai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: “Ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ‘Ava! adică Tată’.”

Fraților, împreună cu preaiubitul Ioan, vă invit să “vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”. Ce dragoste, ce inegalabilă dragoste ca, păcătoși și înstrăinați de El, așa cum suntem, să putem fi aduși înapoi la Dumnezeu și adoptați în familia Sa! Noi ne putem adresa astfel Lui cu Numele scump de “Tatăl nostru”, care este un semn al sentimentelor noastre față de El și o garanție a atitudinii Sale pline de considerație și gingășie față de noi și relațiile noastre cu El. Și Fiului lui Dumnezeu, privind la moștenitorii harului, “nu-I este rușine să ne numească frați”. Ei au o relație mult mai strânsă cu Dumnezeu decât aceea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată.

-740-

Toată această iubire părintească, ce a venit din generație în generație prin canalele inimii omenești, toate izvoarele de gingășie și bunătate care s-au deschis în sufletele oamenilor nu sunt decât mici pâraie față de oceanele fără margini, atunci când sunt comparate cu iubirea infinită și inepuizabilă a lui Dumnezeu. Limba nu poate să exprime acest lucru. Pana n-o poate înfățișa. Poți medita asupra acestui lucru în fiecare zi a vieții tale. Poți să cercetezi Scripturile în mod sincer și stăruitor pentru a înțelege; poți să faci apel la toată puterea și capacitatea pe care Dumnezeu ți le-a dat, în străduința de a înțelege iubirea și mila Tatălui ceresc; și totuși, dincolo de acestea, mai există încă o infinită bogăție. Poți studia veacuri întregi această iubire și, cu toate acestea, nu vei putea înțelege niciodată pe deplin înălțimea, lărgimea, adâncimea și lungimea iubirii lui Dumnezeu, care a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici chiar veșnicia nu va putea să o descopere pe deplin. Și totuși, studiind Biblia și meditând asupra vieții Domnului Hristos și a planului de mântuire, vom înțelege tot mai mult. Și va fi partea noastră aceea de a ne da seama și a înțelege binecuvântarea pe care Pavel o dorea pentru biserica din Efes, atunci când s-a rugat ca “Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui”.

Este intenția continuă a lui Satana să țină mintea oamenilor ocupată cu acele lucruri care să-i împiedice să capete cunoașterea lui Dumnezeu. El caută să-i țină ocupați cu lucruri ce vor întuneca înțelegerea și vor descuraja sufletul. Suntem într-o lume a păcatului și a corupției, înconjurați de influențe ce tind să ademenească sau să înmoaie inima urmașilor Domnului Hristos. Mântuitorul a spus: “Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” Mulți își fixează ochii asupra nelegiuirii teribile ce există în jurul lor, a apostaziei și slăbiciunii din toate părțile și vorbesc despre aceste lucruri până când inimile lor sunt pline de tristețe și îndoială. Ei țin în modul cel mai înalt înaintea minții lucrarea meșteșugită a arhiînșelătorului și se ocupă de laturile descurajatoare ale experienței lor, în vreme ce se pare că se pierde din vedere puterea Tatălui ceresc în iubirea Lui fără egal. Toate acestea sunt așa cum le dorește Satana. Este o greșeală să te gândești la vrăjmașul neprihănirii că este îmbrăcat cu o mare putere, în timp ce te ocupi prea puțin de iubirea lui Dumnezeu și de puterea Sa. Noi trebuie să vorbim despre atotputernicia Domnului Hristos. Suntem în totul lipsiți de putere pentru a putea scăpa din prinsoarea lui Satana; dar Dumnezeu a stabilit o cale de scăpare. Fiul Celui Prea Înalt are putere să lupte pentru noi, ca “noi, … prin Acela care ne-a iubit”, să putem fi “mai mult decât biruitori”.

-741-

Nu există nici o tărie spirituală, dacă vom continua să ne gândim la slăbiciunile și căderile noastre și să deplângem puterea lui Satana. Acest mare adevăr trebuie să fie fixat ca un principiu viu în mintea și inima noastră — eficiența darului făcut pentru noi. “El poate și va mântui în mod desăvârșit pe toți cei care vin la El”, supunându-se condițiilor arătate în Cuvântul Său. Lucrarea noastră este aceea de a ne așeza voința noastră de partea voinței lui Dumnezeu. Apoi, prin sângele ispășirii, putem deveni părtași naturii divine; prin Hristos noi suntem copii ai lui Dumnezeu și avem asigurarea că Dumnezeu ne iubește așa cum L-a iubit pe Fiul Său. Noi suntem una cu Isus. Mergem acolo unde și pe calea pe care Domnul ne conduce; El are puterea de a risipi umbrele pe care Satana le aruncă deasupra cărării noastre; și în locul întunericului și al descurajării, soarele slavei Sale strălucește în inimile noastre.

-742-

Speranța noastră va fi în mod constant întărită prin cunoașterea faptului că Domnul Hristos este neprihănirea noastră. Credința noastră să se sprijine pe această temelie, căci ea va sta pentru totdeauna. În loc să ne ocupăm de întunericul lui Satana și să ne temem de puterea lui, noi ar trebui să ne deschidem inimile pentru a primi lumina de la Hristos și să lăsăm ca ea să lumineze lumea, declarând că El este totdeauna mai presus de toată puterea lui Satana, că brațul Său susținător îi va sprijini pe toți aceia care se încred în El.

Domnul Isus a spus: “Căci Tatăl Însuși vă iubește”. Dacă credința noastră este fixată asupra lui Dumnezeu, prin Hristos, se va dovedi “ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi, ca Înaintemergător”. Este adevărat că vor veni dezamăgiri. Trebuie să ne așteptăm la necazuri; dar trebuie să încredințăm totul, mare sau mic, mult sau puțin, lui Dumnezeu. El nu Se va încurca din cauza multelor noastre necazuri și nici nu va fi copleșit de greutatea poverilor noastre. Grija lui veghetoare se extinde asupra fiecărei case și cuprinde pe fiecare în mod individual; este ocupat de toate problemele, de toate lucrările și necazurile noastre. El reține fiecare lacrimă; El este mișcat de simțământul neputinței noastre. Toate suferințele și încercările care vin asupra noastră aici sunt îngăduite, pentru a aduce la îndeplinire planurile iubirii Sale față de noi, “ca să ne facă părtași sfințeniei Lui” și să devenim astfel părtași ai acelei bucurii depline care se găsește în prezența Lui.

“A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Dar Biblia a așezat înaintea noastră, în termeni mai puternici, importanța faptului de a obține cunoașterea de Dumnezeu. Petru spune: “Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos.” “Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.” Și Scriptura ne îndeamnă: “Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace.”

-743-

Dumnezeu ne-a poruncit: “Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”; iar un apostol inspirat declară că, fără sfințenie, “nimeni nu poate vedea pe Domnul”. Sfințenia înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu. Prin păcat, a fost stricat chipul lui Dumnezeu în om și aproape că a fost șters; este lucrarea Evangheliei aceea de a reface ceea ce a fost pierdut; și noi trebuie să conlucrăm în această lucrare cu instrumentul divin. Și cum putem să fim în armonie cu Dumnezeu, cum vom primi asemănarea cu El, dacă nu Îl vom cunoaște? Pentru această cunoaștere a venit Domnul Hristos în lume, pentru a ne-o descoperi.

Părerile limitate pe care foarte mulți le-au avut despre caracterul înălțat al slujbei Domnului Hristos au făcut ca experiența lor religioasă să se îngusteze și a împiedicat foarte mult progresul lor în viața spirituală. Printre noi, ca popor, religia personală are un nivel foarte scăzut. Există mult formalism, mult automatism, multă religie; dar ceva mai profund, ceva mai solid trebuie să fie adus în experiența noastră religioasă. Cu toate posibilitățile pe care le avem, casele de editură, școlile, sanatoriile și multe, foarte multe alte avantaje, noi ar trebui să fim cu mult mai avansați decât suntem în situația prezentă. În această viață, lucrarea creștinului este aceea de a-L reprezenta pe Hristos lumii în viață și caracter, prezentându-L pe Isus Hristos, cel binecuvântat. Dacă Dumnezeu ne-a dat lumină, ne-a dat-o pentru a o face cunoscută și altora. Dar, în comparație cu lumina pe care am primit-o și ocaziile și privilegiile ce ne-au fost date pentru a ajunge la inima oamenilor, rezultatele lucrării noastre, cel puțin până acum, au fost foarte mici. Domnul dorește ca adevărul pe care El l-a adus la nivelul înțelegerii noastre să aducă mai multe roade decât s-au dat pe față până acum. Dar când mintea noastră este plină de întuneric și tristețe, ocupându-se cu întunericul și răul din jurul nostru, cum am putea să reprezentăm pe scumpul Hristos lumii? Cum va putea mărturia noastră să aibă puterea să câștige suflete? Avem nevoie să-L cunoaștem pe Dumnezeu și puterea iubirii Sale, așa cum sunt descoperite în Hristos, printr-o cunoaștere experimentată. Noi trebuie să cercetăm Scripturile cu sârguință, cu rugăciune, pentru că înțelegerea noastră trebuie să fie trezită de Duhul Sfânt, și inimile noastre să fie înălțate la Dumnezeu în credință, speranță și o laudă continuă.

-744-

Prin meritele Domnului Hristos, prin neprihănirea Sa, care ne este acordată prin credință, noi trebuie să tindem spre desăvârșirea caracterului creștin. Lucrarea noastră zilnică este prezentată de către apostolul: “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus”. În timp ce facem lucrul acesta, mintea noastră devine mai clară și credința noastră mai puternică, iar nădejdea este confirmată; noi suntem așa de absorbiți de priveliștea curăției, a frumuseții Sale și a sacrificiului pe care El l-a făcut pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu, încât nu avem nici o tendință de a vorbi despre îndoială și descurajare.

Manifestarea iubirii lui Dumnezeu, a milei și a bunătății Sale și lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, pentru a o ilumina și a o reînnoi, ne așează, prin credință, într-o legătură atât de strânsă cu Domnul Hristos, încât, înțelegând clar caracterul Său, suntem în stare să deosebim înșelăciunile iscusite ale lui Satana. Privind la Isus și încrezându-ne în meritele Sale, noi ne apropiem binecuvântările luminii, ale păcii și bucuriei în Duhul Sfânt. Și având în vedere lucruri mari pe care Domnul Hristos le-a făcut pentru noi, suntem gata să exclamăm: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”.

Frați și surori, numai privind la Hristos putem fi schimbați. Ocupându-ne de iubirea lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, contemplând desăvârșirea caracterului divin și dorind, prin credință, să ne fie atribuită neprihănirea Domnului Hristos, vom fi transformați într-un chip asemenea chipului Său. De aceea, să nu adunăm toate imaginile neplăcute — nelegiuirea, corupția și dezamăgirea, dovezi ale puterii lui Satana — și să le agățăm în sălile memoriei noastre, să vorbim despre ele și să ne lamentăm din cauza lor, până când sufletele noastre se vor umple de descurajare. Un suflet descurajat este un corp al întunericului; nu numai că personal nu vei primi lumina lui Dumnezeu, ci o vei ține ascunsă de alții. Satana dorește să vadă efectele scenelor triumfului său asupra ființelor umane, făcându-i fără credință și descurajați.

-745-

Dar mulțumim lui Dumnezeu că sunt priveliști mai strălucite, pe care El ni le-a înfățișat. Să strângem laolaltă asigurările pline de binecuvântare ale iubirii Sale, ca niște comori prețioase, și să privim mereu la ele. Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcând divinitatea sa cu natura umană, ca să-l poată salva pe om de sub puterea lui Satana; triumful Său în favoarea noastră, deschizând omului cerul, descoperind privirii omenești locul prezenței divine în care Dumnezeirea Își descoperă slava; neamul omenesc căzut este ridicat din abisul ruinii în care l-a aruncat păcatul, este adus din nou în legătură cu Dumnezeul cel infinit și, trecând cu bine proba, prin credința în Răscumpărătorul nostru, a fost îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos și înălțat la tronul Său — iată tablouri cu care Dumnezeu ne îndeamnă să ne veselim cămările sufletului. Și în timp ce “nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”, vom dovedi astfel ca fiind adevărat faptul că “întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă”.

În ceruri, Dumnezeu este totul în toate. Acolo, sfințenia domnește în mod absolut, nu există nimic care să strice armonia perfectă cu Dumnezeu. Dacă într-adevăr mergem mai departe, spiritul cerului va locui aici, în inimile noastre. Dar, dacă nu găsim nici o plăcere acum în contemplarea lucrurilor cerești, dacă nu avem nici un interes în a privi caracterul Domnului Hristos, dacă sfințenia n-are nici o atracție pentru noi, atunci putem fi siguri că speranța noastră în ceea ce privește cerul este zadarnică. O conformare desăvârșită față de voia lui Dumnezeu este ținta cea înaltă ce trebuie să fie continuu înaintea creștinului. El va avea plăcere să vorbească despre Dumnezeu, despre Domnul Hristos, despre căminul binecuvântării și al purității, pe care Domnul Hristos l-a pregătit pentru cei ce-L iubesc. Contemplarea acestor subiecte atunci când sufletul se ospătează cu asigurările binecuvântate ale lui Dumnezeu, apostolul o prezintă ca pe o testare a “puterilor veacului viitor”.

-746-

Chiar înaintea noastră stă încleștarea strânsă a marii lupte, când, cu “tot felul de minciuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii”, Satana va lucra pentru a prezenta în mod greșit caracterul lui Dumnezeu, pentru ca, dacă va fi posibil, “să înșele … și pe cei aleși”. Dacă a fost vreodată un popor care să aibă nevoie de o lumină din cer mereu crescândă, atunci acesta este poporul care, în acest timp de primejdie, Dumnezeu l-a chemat să fie depozitarul Legii Sale sfinte și să apere caracterul Său înaintea lumii. Acelora cărora le-a fost încredințată o sarcină așa de sfântă trebuie să fie spirituali, elevați și plini de vitalitate de adevărurile pe care mărturisesc că le cred. Niciodată n-a avut biserica o nevoie mai urgentă, mai gravă și niciodată n-a fost Dumnezeu mai doritor ca biserica să se bucure de experiența descrisă în Epistola apostolului Pavel către Coloseni, când scria: “Nu încetăm să ne rugăm pentru voi, și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru; aducând roade în tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu.”

Și Cuvântul s-a făcut trup

Unirea divinului cu natura umană este unul dintre cele mai prețioase și cele mai tainice adevăruri ale planului de mântuire. Despre acest lucru a vorbit apostolul Pavel atunci când a spus: “Și fără îndoială mare este taina evlaviei; Dumnezeu a fost arătat în trup”.

Acest adevăr a fost pentru mulți un motiv de îndoială și necredință. Când a venit în lume ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului, Domnul Hristos n-a fost înțeles de oamenii din timpul Său. El S-a coborât până acolo, încât a luat asupra Sa natura omenească, pentru ca astfel să poată ajunge la neamul omenesc căzut și să-l ridice. Dar mintea oamenilor a fost întunecată de păcat, capacitățile lor au fost tocite, iar percepția lor slăbită, astfel încât să nu mai poată deosebi caracterul Său divin sub haina naturii umane. Această lipsă de apreciere din partea lor a fost un obstacol în calea lucrării pe care El a dorit s-o îndeplinească pentru ei; și pentru a da putere învățăturilor Sale, El a fost adesea în situația de a-și defini și a-și apăra poziția. Referindu-Se la caracterul Său tainic și divin, El a căutat să conducă mintea oamenilor într-un șir de gânduri, care să fie favorabile puterii transformatoare a adevărului. Din nou, El a folosit lucrurile din natură, cu care erau obișnuiți, pentru a ilustra adevărul divin. Ogorul inimii a fost astfel pregătit pentru a primi sămânța cea bună. El i-a făcut pe ascultătorii Săi să simtă că interesele Sale sunt identice cu ale lor, că inima Lui bate, plină de simpatie, la unison cu a lor, atât în bucurii, cât și în necazuri. În același timp, ei au văzut în El manifestarea puterii și a măiestriei, care erau cu mult mai presus decât cele pe care le aveau cei mai onorați rabini ai lor. Învățăturile Domnului Hristos erau marcate de simplitate, demnitate și putere necunoscute de ei până acum și în mod involuntar au exclamat: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”. Oamenii Îl ascultau cu bucurie; dar preoții și conducătorii — ei înșiși fiind greșiți în cele ce li s-au încredințat ca păzitori ai adevărului — Îl urau pe Hristos chiar pentru harul descoperit, care a îndepărtat mulțimile de ei spre a urma Lumina vieții. Prin influența lor, națiunea iudaică, neputând să discearnă caracterul Său divin, a respins pe Răscumpărător.

-747-

Unirea divinului cu natura umană, manifestată în Domnul Hristos, există de asemenea în Biblie. Adevărurile descoperite sunt toate “insuflate de Dumnezeu”; și cu toate acestea, ele sunt exprimate în cuvintele oamenilor și sunt adaptate nevoilor neamului omenesc. Astfel, se poate spune despre Cartea lui Dumnezeu, așa cum era în Hristos, căci “Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr”. Și faptul acesta, departe de a fi un argument împotriva Bibliei, va întări credința în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care se pronunță în legătură cu inspirația Scripturilor, acceptând unele părți ale ei ca fiind inspirate, în timp ce resping alte părți ale ei ca fiind omenești, deci neinspirate, trec cu vederea faptul că Domnul Hristos, divinul, S-a făcut părtaș naturii noastre omenești, să poată veni în legătură cu omenirea. În lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a omului, divinul și umanul sunt combinate.

-748-

Sunt multe pasaje în Sfânta Scriptură pe care criticii sceptici le-au declarat ca nefiind inspirate, dar care, în adaptarea lor plină de delicatețe la nevoile oamenilor, sunt mesagerii lui Dumnezeu pentru a mângâia pe copiii Săi încrezători. O ilustrație frumoasă a acestui lucru s-a întâmplat în istoria apostolului Petru. Petru se afla în închisoare, așteptând să fie luat a doua zi și să fie executat; noaptea dormea “între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: ‘Scoală-te, iute’. Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini.” Petru, trezindu-se imediat, a fost uimit de strălucirea ce inundase celula în care se afla și de frumusețea solului ceresc. El n-a priceput, dar știa că este liber și, în uimirea și bucuria sa, el ar fi ieșit din temniță neprotejat de frigul nopții. Îngerul Domnului, reținând toate amănuntele, i-a spus cu o grijă gingașă față de nevoia apostolului: “Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele”. Petru s-a supus în mod mecanic; dar era atât de copleșit de descoperirea slavei cerului, încât nu s-a gândit să-și ia haina. Atunci îngerul Domnului i s-a adresat, spunându-i: “Îmbracă-te cu haina și vino după mine. Petru a ieșit afară, și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate; și ea li s-a deschis singură. Au ieșit și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el”. Apostolul s-a pomenit singur pe străzile Ierusalimului. “Când și-a venit în fire, Petru a zis: ‘Acum văd cu adevărat că nu era un vis și nici o viziune, ci un fapt adevărat. Domnul a trimis pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod, și de la tot ce aștepta poporul iudeu’.”

-749-

Scepticii pot râde în mod batjocoritor la gândul că un înger glorios din ceruri a dat atenție unei probleme așa de mici, ca aceea de a se îngriji de aceste simple și obișnuite nevoi omenești, și pot pune la îndoială inspirația acestui raport biblic. Dar, în înțelepciunea lui Dumnezeu, aceste lucruri nu au fost raportate în istoria sacră pentru binele și folosul îngerilor, ci al oamenilor, pentru ca, în cazul că vor fi aduși vreodată în încercări, să găsească mângâiere la gândul că cerul cunoaște totul. Domnul Isus a declarat ucenicilor Săi că nici o vrabie nu cade la pământ fără ca Tatăl ceresc să știe acest lucru și că, dacă Dumnezeu poate să țină minte nevoile tuturor păsărelelor de pe cer, va avea mult mai multă grijă pentru aceia care pot deveni supuși ai Împărăției Sale și, prin credință în El, pot deveni moștenitori ai nemuririi. O, dacă mintea omenească ar înțelege — în măsura în care planul mântuirii poate fi înțeles de mințile mărginite — lucrarea Domnului Isus de a lua asupra Sa natura umană și ceea ce trebuie să fie adus la îndeplinire pentru noi prin această minunată bunăvoință, atunci inimile oamenilor s-ar topi de mulțumire pentru marea iubire a lui Dumnezeu și în umilință ar adora înțelepciunea divină care a plănuit, a pus în acțiune taina harului.

Posted in

Tatiana Patrasco

Leave a Comment