Darul nemăsurat de mare
‘Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos … spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.’
-730-
‘Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos. El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să se arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.’
Acestea sunt cuvintele în care ‘bătrânul Pavel’, întemnițat pentru Isus Hristos”, scriind din Roma, din casa în care era întemnițat, s-a străduit să pună înaintea fraților săi, într-un limbaj în care n-a putut să exprime în toată plinătatea “bogățiile necuprinse ale lui Dumnezeu”, comoara harului oferit fără plată fiilor oamenilor căzuți. Planul mântuirii a fost întemeiat pe o jertfă, pe un dar. Apostolul spunea: “Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu.” Domnul Hristos “S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege.” Și ca o încoronare a binecuvântării mântuirii, “darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
“După cum este scris: ‘Lucruri pe care ochii nu le-au văzut, urechile nu le-au auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.’” Cu siguranță că nu este nimeni care, privind bogățiile harului Său, să uite să exclame împreună cu apostolul: “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru darul Lui nespus de mare.”
Cum planul de mântuire începe și se termină cu un dar, tot așa trebuie să fie dus mai departe. Același spirit de sacrificiu, care a făcut posibilă mântuirea pentru noi, va fi prezent și în inimile tuturor acelora care devin părtași ai darului ceresc. Apostolul Petru spune: “Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi atunci când i-a trimis: “Fără plată ați primit, fără plată să dați.” Pentru cel care este pe deplin în armonie cu Domnul Hristos, nu poate să fie nimic egoist sau exclusivist. Cel care bea din apa vieții va găsi că ea se va preface în el într-un izvor de apă, “care va țâșni în viața veșnică”. Duhul Domnului Hristos în el este asemenea unui izvor de apă în deșert, curgând pentru a-i răcori pe toți și făcându-i pe cei care sunt gata să piară să bea cu însetare din apa vieții. Același duh al iubirii și al sacrificiului de sine care locuia în Hristos l-a constrâns și pe apostolul Pavel să-și aducă la îndeplinire multiplele lui lucrări. “Eu sunt dator”, spunea el, “și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați”. “Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos.”
-731-
Domnul Hristos a dorit ca biserica Sa să reflecte în lume plinătatea și îndestularea pe care le găsim în El. Noi primim mereu din bunătatea lui Dumnezeu și, împărțind și altora din ele, vom prezenta astfel lumii iubirea și bunătatea Domnului Hristos. În timp ce întregul cer este în misiune, trimițând soli în fiecare parte a pământului, pentru a duce mai departe lucrarea de răscumpărare, biserica viului Dumnezeu trebuie, de asemenea, să colaboreze cu Hristos. Noi suntem membri ai corpului Său spiritual. El este capul, controlând toate membrele trupului. Domnul Isus personal, în mila Sa infinită, lucrează la inimile oamenilor, făcând transformări spirituale atât de uimitoare, încât îngerii privesc la ele cu uimire și bucurie. Aceeași iubire neegoistă ce-L caracterizează pe Stăpânul nostru este văzută în caracterul și viața adevăraților Săi urmași. Domnul Hristos așteaptă ca oamenii să devină părtași naturii Sale divine, în timp ce suntem încă pe acest pământ, în felul acesta nu numai că reflectăm slava Sa spre lauda lui Dumnezeu, ci și iluminăm întunericul din lume cu razele cerului. În felul acesta vor fi împlinite cuvintele Domnului Hristos: “Voi sunteți lumina lumii”.
“Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”, “ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu”. Cunoașterea harului lui Dumnezeu, adevărurile Cuvântului Său și, de asemenea, darurile temporare — timpul și mijloacele, talentele sau influența — toate ne sunt încredințate de Dumnezeu pentru a fi folosite spre slava Sa și mântuirea oamenilor. Nimic nu poate fi mai neplăcut lui Dumnezeu, care revarsă continuu darurile Sale asupra omului, decât să vadă că omul strânge în mod egoist pentru el aceste daruri, nedând înapoi nimic Dătătorului. Domnul Isus este astăzi în ceruri, pregătind “locașuri pentru cei care-L iubesc”; mai mult decât numai locașuri, El pregătește o Împărăție care urmează să fie a noastră. Dar toți cei care vor moșteni aceste binecuvântări trebuie să fie părtași spiritului de lepădare de sine și sacrificiu de sine al Domnului Hristos pentru binele altora.
-732-
Niciodată n-a fost o mai mare nevoie în lucrarea lui Dumnezeu de o muncă plină de zel, de sacrificiu de sine ca acum, când orele încercării se apropie cu repeziciune de încheiere și ultima solie de har trebuie să fie dusă lumii. Sufletul meu este mișcat înăuntrul meu, în timp ce strigătul macedonean vine din toate direcțiile, din orașele și satele țării noastre, de peste Atlantic și întinsul Pacific și din insulele mărilor: “Treci … și ajută-ne!” Frați și surori, veți răspunde oare acestui strigăt după ajutor, spunând: “Vom face tot ce ne stă în putere, trimițând la voi misionari și bani. Vom manifesta lepădare de sine în împotrivirea față de apetit. Vom da mijloacele ce ne-au fost încredințate cauzei lui Dumnezeu și ne vom consacra pe noi înșine fără rezerve lucrării Sale.” Nevoile cauzei lui Dumnezeu stau înaintea noastră; trezoreriile goale apelează la noi în modul cel mai mișcător pentru ajutor. Un dolar astăzi este mult mai valoros pentru lucrare decât vor fi zece dolari cândva, în viitor.
Lucrați, fraților, lucrați cât timp mai aveți ocazia, cât încă mai este ziuă. Lucrați, “căci vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”. Cât de repede va veni această noapte este imposibil să vă spun. Acum este ocazia voastră; folosiți-o! Dacă sunt unii care nu pot face un efort personal în lucrarea misionară, atunci aceștia să practice economia și să dea din câștigurile lor. În felul acesta, ei pot contribui cu bani pentru a trimite reviste și cărți acelora care nu au lumina adevărului; ei pot ajuta să se plătească cheltuielile studenților care sunt pregătiți pentru lucrarea misionară. Fiecare dolar pe care îl poți economisi, să fie investit în banca cerului.
-733-
“Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.”
Acestea sunt cuvintele Domnului Isus, care vă iubește atât de mult, încât și-a dat viața pentru ca să puteți avea un cămin împreună cu El, în Împărăția Sa. Nu dezonorați pe Domnul vostru, desconsiderând porunca Lui.
Dumnezeu îi cheamă pe cei care au pământuri și case, să le vândă și să investească banii acolo unde va fi cea mai mare nevoie din câmpul misionar. O dată ce vor fi simțit adevărata satisfacție ce vine procedând astfel, aceștia vor păstra astfel canalul deschis și mijloacele pe care Domnul li le-a încredințat vor curge continuu în trezorerie, pentru ca suflete să poată fi convertite. Aceste suflete, la rândul lor, practicând aceeași lepădare de sine, economie și simplitate, și toate acestea de dragul Domnului Hristos, în curând Îi vor aduce și ei lui Dumnezeu darurile lor. Prin aceste talente, folosite în mod înțelept, și alte suflete vor fi convertite; și astfel lucrarea va merge înainte, arătând astfel că darurile lui Dumnezeu sunt apreciate. Dătătorul este recunoscut și slava Îi revine Lui datorită credincioșiei slujitorilor Săi.
Când facem aceste apeluri stăruitoare în folosul cauzei lui Dumnezeu și prezentăm nevoile financiare ale misiunilor noastre, sufletele conștiente care cred adevărul sunt mișcate profund. Asemenea văduvei sărace, pe care Domnul Hristos a lăudat-o, care a pus cei doi bănuți în trezoreria templului, ei dau, în sărăcia lor, cel mai mult, după posibilitățile lor. Aceștia se lipsesc adesea chiar de nevoile vădite ale vieții. Dar sunt și alți oameni, bărbați și femei, care, având case și pământuri, se prind de comorile lor pământești cu o egoistă tenacitate și nu au destulă credință în solie și în Dumnezeu, pentru a pune mijloacele lor în lucrarea Sa. Acestora din urmă li se aplică în mod special cuvintele Domnului Hristos: “Vindeți ce aveți și dați milostenie”.
-734-
Sunt oameni săraci care mi-au scris, cerându-mi sfat dacă să-și vândă casele și să dea bani pentru cauza lui Dumnezeu. Ei spun că apelurile făcute le-au mișcat sufletele și doresc să facă ceva pentru Domnul, care a făcut totul pentru ei. Unora ca aceștia doresc să le spun: “Nu vă simțiți obligați să vă vindeți acum casele modeste; dar mergeți la Dumnezeu pentru voi înșivă; Domnul vă va auzi cu siguranță rugăciunile sincere pentru înțelepciunea de a înțelege care vă este datoria”. Dacă oamenii ar fi căutat mai mult înțelepciune cerească, de la Dumnezeu, și mai puțin înțelepciunea omenească, ar fi cu mult mai multă lumină din cer și Dumnezeu l-ar fi binecuvântat pe cercetătorul umilit. Dar le pot spune acelora cărora Dumnezeu le-a încredințat bunuri, care au pământuri și case: “Începeți să vindeți și faceți milostenii. Nu întârziați! Dumnezeu așteaptă de la voi mai mult decât sunteți voi dispuși să dați.” Ne adresăm vouă, care aveți mijloace, să întrebați în rugăciuni stăruitoare: Care este, până unde se întinde cerința divină asupra mea și a avutului meu? Este o lucrare de făcut acum, și anume aceea de a pregăti un popor care să stea în picioare în ziua Domnului. Mijloacele trebuie să fie investite în lucrarea de salvare a oamenilor, care, la rândul lor, vor lucra pentru alții. Fiți prompți în a da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Unul dintre motivele pentru care este o așa de mare secetă spirituală, o lipsă a Duhului lui Dumnezeu, este acela că prea mulți L-au jefuit pe Dumnezeu.
Avem o lecție de învățat din experiența bisericilor din Macedonia, așa cum descrie Pavel acest lucru. El spune că ei “s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului”. Apoi, erau dornici să dea din avutul lor pentru Hristos. “În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor! Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe, pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți”.
-735-
Pavel stabilește o regulă, ca să știm cum să dăruim pentru cauza lui Dumnezeu, și ne spune că rezultatul va avea legătură atât cu voi, cât și cu Dumnezeu. “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău, sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu…. Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; dar cine seamănă mult, mult va secera….” “și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună”. (… Acum acela care procură sămânța semănătorului, atât pentru pâinea voastră, cât și pentru a înmulți sămânța semănată, va îmbogăți roadele neprihănirii voastre); “în chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu”.
Noi nu trebuie să avem sentimentul că putem face sau da orice ne-ar da dreptul la favoarea lui Dumnezeu. Apostolul spune: “Ce ai tu și pe care să nu-l fi primit? Acum, dacă l-ai primit, de ce îți arogi merite ca și când nu l-ai fi primit?” Când David și poporul lui Israel au strâns materiale pe care le-au pregătit pentru zidirea templului, împăratul, pe când încredința prinților adunării poporului valorile strânse, s-a bucurat și a adus mulțumiri lui Dumnezeu în cuvinte care vor rămâne totdeauna în inimile poporului lui Dumnezeu. “David a binecuvântat pe Domnul în fața întregii adunări. El a zis: ‘Binecuvântat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel. A Ta este, Doamne, mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău…. În mâna Ta este tăria și puterea, și mâna Ta poate să mărească și să întărească toate lucrurile. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm și preamărim Numele Tău cel slăvit. Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem să-ți aducem daruri de bună voie? Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem. Înaintea Ta noi suntem niște străini și locuitori, ca toți părinții noștri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra și fără nici o nădejde. Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogății, pe care le-am pregătit ca să-ți zidim o casă, ție, Numelui Tău celui sfânt, și ale Tale sunt toate. Știu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima și că iubești curăția inimii mele, și am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău care se află aici, aducându-ți de bunăvoie darurile lui.’”
-736-
Dumnezeu a fost Cel care l-a înzestrat pe poporul Său cu bogățiile pământului și Duhul Său i-a făcut binevoitori să aducă prețioasele lor daruri pentru templu. Totul se datora Domnului; dacă puterea Sa divină nu ar fi mișcat inima poporului, eforturile împăratului ar fi fost zadarnice și templul n-ar fi fost ridicat niciodată.
Tot ce primesc oamenii din bogățiile lui Dumnezeu Îi aparține încă lui Dumnezeu. Tot ceea ce El a dat în lucruri de valoare și frumoase de pe pământ este pus în mâinile noastre, pentru a ne încerca, pentru a sonda profunzimile inimii noastre pentru El și aprecierea noastră față de darurile Sale. Fie că este vorba de comorile materiale sau intelectuale, ele trebuie să fie puse ca daruri de bunăvoie la picioarele lui Isus.
Nimeni nu poate să facă nimic fără binecuvântarea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu poate să-și facă lucrarea Sa fără ajutorul omului, dacă El alege să facă acest lucru. Dar El a dat fiecărui om lucrarea sa și le-a încredințat oamenilor comorile proprietății sau ale intelectului ca fiind administratori ai Lui. Prin harul și generozitatea Sa, tot ce I-am oferit lui Dumnezeu El pune în contul nostru, considerându-ne ispravnici credincioși. Dar noi trebuie să ne dăm totdeauna seama că acest lucru nu este un merit din partea omului. Toate capacitățile lui sunt date de Dumnezeu și, oricât de mari ar fi, le poate retrage, dacă aceste dovezi prețioase ale bunătății Sale nu sunt apreciate și nu sunt folosite în mod drept. Îngerii lui Dumnezeu, a căror înțelegere nu este întunecată de păcat, recunosc că darurile cerului sunt date cu intenția ca ele să-I fie înapoiate, astfel încât aceasta să mărească slava marelui Dătător. De stăpânirea lui Dumnezeu este legată bunăstarea omului. Slava lui Dumnezeu este dată de bucuria și binecuvântarea tuturor ființelor create. Atunci când căutăm să promovăm slava Sa, noi avem în vedere cel mai mare bine pe care este posibil să-l primim. Frați și surori în Hristos, Dumnezeu ne cheamă să consacrăm în lucrarea Sa orice capacitate a noastră, orice dar pe care l-am primit de la El. El dorește să spunem împreună cu David: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”.
-737-
Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos
Mântuitorul spunea: “Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Și Dumnezeu declară prin profet: “Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în aceasta găsesc plăcere Eu, zice Domnul”.
Nimeni nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu fără ajutor divin. Apostolul spune că “lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu”. Domnul Hristos “era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut”. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: “Nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin de Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”. În ultima Sa rugăciune pentru urmașii Săi, mai înainte de a intra în umbrele Ghetsemanilor, Mântuitorul și-a ridicat ochii spre cer și, cu milă față de ignoranța oamenilor căzuți, a spus: “Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis”. “Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.”
-738-
De la început Satana și-a făcut planul să-i facă pe oameni să-L uite pe Dumnezeu, pentru a și-i asigura pentru el. De aceea, a căutat să reprezinte greșit caracterul lui Dumnezeu, pentru a-i face pe oameni să aibă o concepție falsă despre El. Creatorul le-a fost prezentat ca fiind îmbrăcat cu atributele prințului întunericului — arbitrar, sever și neiertător — pentru ca El să fie de temut, ocolit și chiar urât de oameni. Satana spera să încâlcească atât de mult mintea acelora pe care i-a înșelat, încât ei să nu-L cunoască pe Dumnezeu. Apoi el va șterge chipul divin din om și va imprima propria sa înfățișare asupra sufletului; el îi va umple pe oameni cu duhul său și-i va face robi ai voinței sale.
Satana a ispitit-o pe Eva prin falsificarea caracterului lui Dumnezeu, stârnind neîncredere în El și făcând-o să păcătuiască. Prin păcat, mintea primilor părinți a fost întunecată, natura lor degradată și concepția lor despre Dumnezeu, modelată de propria lor limitare și egoism. Și pe măsură ce oamenii deveneau mai îndrăzneți în ceea ce privește păcatul, cunoașterea și iubirea de Dumnezeu au dispărut din mintea și inima lor. “Măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gânduri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat”.
Uneori, lupta lui Satana pentru controlul asupra familiei omenești părea să fie încununată de succes. În timpul veacurilor dinaintea primei veniri a Domnului Hristos, lumea părea că este aproape cu totul sub stăpânirea prințului întunericului și el domnea cu o putere teribilă, ca și când, prin păcatul primilor noștri părinți, împărățiile lumii au devenit de drept proprietatea lui. Chiar și poporul legământului, pe care Dumnezeu l-a ales să păstreze în lume cunoașterea Sa, s-a depărtat atât de mult de El, încât a pierdut adevărata concepție a caracterului lui Hristos.
Domnul Hristos a venit să arate lumii pe Dumnezeu, ca un Dumnezeu al iubirii, plin de milă, de iubire și împreună simțire. Întunericul dens cu care Satana s-a străduit să înconjoare tronul Dumnezeirii a fost risipit de către Răscumpărătorul lumii, și Tatăl S-a făcut din nou cunoscut oamenilor ca lumină a vieții.
Va continua.