Continuare.
Apostolul spune: “Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”. Acest text al Scripturii a fost interpretat ca susținând practica mergerii la preot pentru absolvirea de păcat; dar nu are o asemenea aplicație. Mărturisiți-vă păcatele lui Dumnezeu, singurul care le poate ierta, și greșelile unii altora. Dacă ai ofensat pe aproapele sau pe fratele tău, trebuie să recunoști că ai făcut acest rău, iar el are datoria să te ierte. Apoi trebuie să cauți iertare de la Dumnezeu, pentru că fratele pe care l-ai rănit este proprietatea lui Dumnezeu; rănindu-l pe el, de fapt ai păcătuit împotriva Creatorului și Răscumpărătorului. Cazul nu este deloc adus înaintea preotului, ci înaintea singurului Mijlocitor, Marele nostru Preot, care “în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat” și care “are milă de slăbiciunile noastre”. De aceea este în stare să ne curețe de orice întinăciune.
Când a păcătuit împotriva lui Urie și a soției sale, David I-a cerut iertare lui Dumnezeu. El a declarat: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău împotriva Ta”. Orice rău făcut altora se întoarce de la cei vătămați la Dumnezeu. De aceea David nu căuta iertarea de la un preot, ci de la Creatorul omului. El s-a rugat: “Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele!”
Adevărata mărturisire are totdeauna un anume caracter și recunoaște păcatele pe nume. Ele pot fi de așa natură, încât să fie aduse numai înaintea lui Dumnezeu, dar pot fi și rele făcute care trebuie mărturisite înaintea persoanelor care au fost vătămate sau pot avea un caracter general și atunci trebuie cunoscute de întreaga adunare sau comunitate a credincioșilor. Dar orice mărturisire trebuie să fie specificată și la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care ești vinovat.
-640-
Când a fost oprimat de amoniți, poporul Israel i-a cerut lui Dumnezeu ceea ce constituie o ilustrare a caracterului categoric al adevăratei mărturisiri. “Copiii lui Israel au strigat către Domnul și au zis: ‘Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru și am slujit Baalilor’. Domnul a zis poporului Israel: ‘Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoniți, de fiii lui Anac și de filisteni?… Dar voi M-ați părăsit și ați slujit altor dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi. Duceți-vă și chemați pe dumnezeii pe care i-ați ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre’. Copiii lui Israel au spus Domnului: ‘Am păcătuit, fă-ne ce-ți va plăcea. Numai izbăvește-ne astăzi’”. Apoi ei au început să acționeze în armonie cu mărturisirea și rugăciunea lor: “Și au scos dumnezeii străini din mijlocul lor, și au slujit Domnului”. Și inima cea mare și plină de iubire a Domnului “S-a îndurat de suferințele lui Israel”.
Mărturisirea nu va fi primită de Dumnezeu fără o sinceră pocăință și o reformă. Trebuie să existe o schimbare hotărâtă în viață; tot ceea ce constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu trebuie să fie îndepărtat. Acesta va fi rezultatul unei adevărate păreri de rău față de păcat. Pavel spune, vorbind de lucrarea de pocăință: “Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta”.
În zilele lui Samuel, israeliții s-au îndepărtat de Dumnezeu. Ei sufereau consecințele păcatului, pentru că ei au păcătuit în ce privește credința lor în Dumnezeu, au pierdut puterea de discernământ și înțelepciunea de a conduce națiunea și au pierdut încrederea în capacitatea Lui de a apăra și de a reabilita cauza Sa. Ei au întors spatele Marelui Conducător al Universului și au dorit să fie conduși așa cum erau și celelalte națiuni din jurul lor. Mai înainte de a găsi pacea, ei au făcut următoarea mărturisire: “La toate păcatele noastre am mai adăugat și pe acela de a cere un împărat pentru noi”. Chiar acel păcat de care ei erau acuzați trebuia să fie mărturisit. Nerecunoștința lor le apăsa sufletul și i-a despărțit de Dumnezeu.
-641-
Când păcatul a slăbit sensibilitatea morală, cel ce făptuiește răul nu vede defectele din caracterul său și nici nu-și dă seama de enormitatea răului pe care l-a înfăptuit; și dacă nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el rămâne într-o orbire parțială față de păcatul său. Mărturisirile sale nu sunt sincere și nu sunt serioase. Pentru fiecare recunoaștere a vinovăției sale, el adaugă în apărarea sa o scuză pentru atitudinea sa, declarând că, dacă nu erau anumite împrejurări, el n-ar fi făcut lucrul acesta sau acela, pentru care este mustrat. Dar exemplele din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la o reală pocăință și umilință descoperă spiritul mărturisirii în care nu există scuză pentru păcat sau încercare de îndreptățire de sine.
Pavel nu caută să se acopere; el înfățișează păcatul în cele mai întunecate culori, fără a încerca să-și ușureze vinovăția. El spune: “Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine”. El n-a ezitat să declare că “Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”.
Inima umilă și frântă, supusă printr-o pocăință reală, va aprecia ceva din iubirea lui Dumnezeu și din prețul Golgotei; și așa cum un fiu se destăinuie tatălui său iubitor, tot astfel un adevărat păcătos pocăit aduce toate păcatele sale înaintea lui Dumnezeu. Și este scris: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”.
-642-
Idei greșite cu privire la mărturisire
Stimate frate și iubită soră din _____,
Am auzit de lucrarea cea bună care se desfășoară printre voi, și lucrul acesta mi-a bucurat inima. De când am venit la Battle Creek, mintea mea s-a ocupat foarte mult de biserica de aici. În timpul săptămânii de rugăciune, Domnul a lucrat pentru noi și în toate instituțiile noastre a fost un interes continuu, bine echilibrat și stabil.
La colegiu s-au ținut adunări cu un succes remarcabil. Au avut loc mai multe convertiri printre studenții din lume. Aceste convertiri au fost cele mai izbitoare, pentru că aceste persoane nu au avut o experiență religioasă înainte de a veni la colegiu și unii dintre ei erau hotărâți să nu se așeze pe traiectul canalului de lumină, nedorind să participe la întâlniri. Dar ei au participat, au fost convinși de Duhul cel Sfânt al Domnului și au fost convertiți în mod profund. Ei mărturisesc că niciodată în viața lor n-au fost așa de fericiți ca acum. Mai mulți dintre ei au mers acasă pentru a petrece sărbătorile. Părinții lor nu sunt profesori de religie și, desigur, credința lor va fi în mod sever încercată. Dar am primit scrisori bune, spunând că ei își asumă noile lor responsabilități, încercând să le arate prietenilor lor că noua credință pe care au primit-o nu i-a făcut fanatici sau extremiști, ci creștini bine echilibrați, mai buni din toate punctele de vedere decât înainte de convertirea lor; că ei au principiile unei credințe curate, iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor, și le manifestă printr-o viață bine ordonată și o purtare evlavioasă. Această lucrare bună din colegiu a fost un izvor de mare bucurie pentru noi toți.
Am avut întâlniri în cursul dimineții, pentru ajutoarele de la sanatoriu, timp de trei săptămâni, de la ora patru la cinci și jumătate. Am vorbit cu această ocazie cu bune rezultate. De multe ori am vorbit, de asemenea, pacienților.
Am avut întâlniri cu lucrătorii de la Review and Herald la ora prânzului. Aici, Domnul este în mod vizibil la lucru. Oameni care au mărturisit adevărul de ani, dar care totuși se pare că niciodată n-au avut căldură sufletească, au fost vizitați de Duhul Domnului și trebuie să le auzi mărturiile, rostite din inimă, despre iubirea prețioasă a lui Dumnezeu. Unii dintre ei spun că niciodată n-au mai fost convertiți mai înainte.
-643-
Adunările s-au ținut la tabernacol de două ori pe zi, timp de două săptămâni, și solia prezentată a pus stăpânire pe inimi. Mărturiile prezentate au avut un bun ecou. Sunt recunoscătoare Domnului pentru această lucrare bună. Am avut, de asemenea, și unele adunări speciale la tabernacol. Această biserică fiind mare, după ce i-am invitat pe oameni în față pentru rugăciune, în Sabat după-amiază, în ultimul Sabat din anul cel vechi, i-am invitat pe aceia care simțeau nevoia să facă mărturisiri să meargă într-una dintre încăperile anexe și acolo li s-a oferit o ocazie specială pentru a face lucrul acesta. Am vorbit despre capitolul doi din cartea proorocului Maleahi: “Se cade să înșele un om pe Dumnezeu? Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor; și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare”. Multe mărturisiri s-au făcut în legătură cu această problemă.
Unii nu s-au comportat în mod cinstit cu vecinii lor. Și-au mărturisit aceste păcate și au restituit ceea ce trebuia. În cursul săptămânii următoare, unii dintre aceia care nu se purtaseră în mod drept cu ceea ce aparținea lui Dumnezeu, și în consecință s-au separat de El, au început să dea înapoi ceea ce reținuseră. Un frate nu mai dăduse zecimea de doi ani de zile. El i-a dat secretarului Conferinței nota cu zecimea reținută, la care s-a adăugat dobânda, ajungând la suma de 571,50 de dolari. I-am mulțumit lui Dumnezeu că fratele a avut curaj să facă lucrul acesta. Un altul a dat nota sa cu 300 de dolari. Un alt om, care apostaziase atât de mult, încât era puțină speranță ca să-și mai întoarcă vreodată picioarele pe calea neprihănirii, a dat nota sa de 1.000 de dolari. Am propus atunci ca aceste sume reținute mult timp din zecime și daruri să fie alocate misiunii Europei Centrale. Astfel că acestea și sumele donate cu ocazia sărbătorii nașterii Domnului, aproape 6.000 de dolari, au intrat în tezaurul bisericii din această comunitate, pentru a fi trimise misionarilor lucrării lui Dumnezeu.
-644-
Sufletul care trăiește prin credință în Domnul Hristos nu dorește un dar mai bun și mai mare decât de a ști și a face voia lui Dumnezeu. Este voia lui Dumnezeu ca ea, credința în Domnul Hristos, să fie făcută desăvârșită prin fapte. El leagă mântuirea și viața veșnică a acelora care cred în aceste fapte și, prin ele, oferă lumina adevărului care să meargă în toate țările și popoarele lumii. Acesta este rodul lucrării Duhului Sfânt.
Adevărul a pus stăpânire pe inimi. Nu este un impuls de moment, ci o adevărată și reală întoarcere spre Domnul. Voința pervertită a oamenilor este adusă în supunere față de voința lui Dumnezeu. A jefui pe Dumnezeu în zecimi și daruri este o violare a unei porunci clare a lui Iehova, care produce cele mai profunde vătămări acelora care fac lucrul acesta — îi lipsește de binecuvântarea lui Dumnezeu, care este promisă acelora care procedează cinstit cu El.
Am descoperit în experiența noastră faptul că, dacă Satana nu poate ține sufletele legate în gheața indiferenței, el va încerca să-i împingă în focul fanatismului. Când Duhul Domnului vine peste poporul Său, vrăjmașul prinde ocazia de a lucra și el, căutând să modeleze lucrarea lui Dumnezeu prin trăsăturile de caracter deosebite și nesfințite ale unora care sunt în legătură cu această lucrare. În acest fel, există totdeauna o lucrare după propriile lor planuri, o lucrare pe care Dumnezeu nu a inspirat-o.
Dar, de când a început lucrarea aici, în Battle Creek, n-a fost nici un fanatism. Am simțit nevoia de a-l ocoli din toate punctele de vedere, și aceasta cu cea mai mare grijă; căci vrăjmașul este foarte bucuros dacă poate duce persoane la extreme. El poate astfel să vatăme mai mult decât dacă n-ar fi fost nici un fel de trezire religioasă. Noi știm că, până acum, nu s-a făcut nici un efort religios fără ca Satana să nu încerce să facă totul pentru a se introduce; și în aceste zile de pe urmă, el va face această lucrare ca niciodată până acum. El vede că timpul său este scurt și va lucra cu toată capacitatea înșelăciunii nelegiuite pe care o are, de a amesteca erezia și păreri incorecte în lucrarea lui Dumnezeu și de a-i împinge pe oameni în poziții false. În multe din trezirile noastre religioase, s-au făcut greșeli în legătură cu mărturisirile. În vreme ce mărturisirea este bună pentru suflet, este nevoie să ne mișcăm cu înțelepciune.
-645-
Mi-a fost arătat că multe, foarte multe mărturisiri n-ar fi trebuit să fie rostite vreodată în auzul martorilor; căci rezultatul este acela pe care judecata limitată a ființelor trecătoare nu l-a anticipat. Semințele răului sunt semănate astfel în mintea și inima acelora care le aud, și atunci când sunt ispitiți, aceste semințe vor răsări și vor aduce roade și aceeași tristă experiență se va repeta, pentru că cei ispitiți cred că aceste păcate nu pot fi chiar așa de grozave; căci n-au fost oare săvârșite de cei care au făcut mărturisiri? Oare nu fac și creștinii mai vechi astfel de lucruri? În acest fel, mărturisirea făcută în public, în comunitate, a acestor păcate tainice se va dovedi a fi un miros de moarte spre moarte, în loc de a fi spre viață.
Nu trebuie să aibă loc nici o mișcare nepăsătoare, pe scară mare, în această privință, pentru că lucrarea lui Dumnezeu poate să fie dezonorată în ochii celor necredincioși. Dacă ei aud mărturisirile unui comportament decăzut al acelora care mărturisesc că sunt urmași ai Domnului Hristos, este adus astfel un reproș asupra cauzei Sale. Dacă Satana poate, prin orice mijloc, să răspândească impresia că adventiștii de ziua a șaptea sunt în toate lucrurile o pleavă a societății, el o va face cu plăcere. Ferească Dumnezeu să aibă ocazia să facă lucrul acesta! Dumnezeu va fi mai bine glorificat dacă vom mărturisi în taină, numai lui Isus, stricăciunea moștenită a inimii, decât dacă am deschide adâncimile ei omului trecător și greșit care nu poate să judece în mod drept, decât numai dacă inima sa este continuu îmbibată cu Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu cunoaște inima, chiar orice taină a sufletului; de aceea, nu turna în urechi omenești ceea ce numai singur Dumnezeu trebuie să audă.
Sunt unele mărturisiri care trebuie aduse numai înaintea câtorva oameni și recunoscute de păcătoși în cea mai profundă umilință. Problema nu trebuie dirijată în așa fel, încât viciul să fie transformat în virtute și păcătosul să fie mândru de relele făptuite de el. Dacă există lucruri de o natură dezagreabilă, care nu trebuie să vină înaintea bisericii, atunci să fie aduse numai înaintea câtorva persoane alese ca să le asculte și nu supuneți lucrarea lui Dumnezeu unei rușini publice, făcând publică ipocrizia ce există în biserică. Acest lucru va arunca un blam asupra acelora care încearcă să fie asemenea Domnului Hristos în caracter. Aceste lucruri trebuie luate în considerație.
-646-
Apoi sunt mărturisiri pe care Domnul ne-a cerut să le facem unii altora. Dacă ai făcut rău aproapelui tău prin cuvânt sau faptă, în primul rând trebuie să te împaci cu el mai înainte ca închinarea ta să fie primită de cer. Mărturisește aceluia pe care l-ai vătămat, restituie, dacă este ceva de restituit, aducând astfel roade vrednice de pocăință. Dacă cineva are sentimente de amărăciune, de mândrie sau răutate împotriva acestui frate, să meargă la el în mod individual, să-i mărturisească păcatul și să caute iertare.
Din felul Domnului Hristos de a proceda cu cei greșiți, putem învăța lecții care să ne fie de folos și care se aplică în mod egal și acestei lucrări de mărturisire. El ne cere să mergem la cel care a căzut în ispită și să lucrăm cu el. Dacă nu este posibil să-l ajutăm din cauza întunericului din mintea sa și a despărțirii de Dumnezeu, trebuie să încercăm din nou, luând cu noi alți doi sau trei frați. Dacă ceea ce este rău nu s-a îndreptat, atunci și numai atunci trebuie să-l spunem bisericii. Este mult mai bine dacă relele pot fi îndreptate și vătămările făcute vindecate, fără a mai aduce problema înaintea întregii biserici. Comunitatea nu trebuie să fie locul în care să se facă orice fel de plângeri sau mărturisiri.
Pe de altă parte, recunosc primejdia ispitei de a ascunde păcatul sau de a face compromis cu el și astfel să acționezi în mod ipocrit. Însă fii sigur că mărturisirea acoperă pe deplin influența răului comis, pentru ca nici o datorie față de Dumnezeu, față de aproapele tău sau față de biserică să nu rămână nefăcută, și apoi poți să te prinzi cu încredere de Hristos, așteptând binecuvântările Lui. Dar întrebarea cum și cui trebuie mărturisite păcatele este o problemă care cere un studiu atent și cu rugăciune. Noi trebuie să abordăm această problemă din toate punctele de vedere, cântărind-o înaintea lui Dumnezeu și căutând iluminare divină. Noi trebuie să analizăm, să vedem dacă mărturisirea publică a păcatelor de care ne facem vinovați va face bine sau va face rău. Va aduce lucrul acesta laude lui Dumnezeu, care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată? Va ajuta lucrul acesta la purificarea minții poporului Său sau relatarea publică a înșelăciunilor practicate prin negarea adevărului va avea o influență care va contamina și alte minți și va nimici încrederea în noi?
-647-
Oamenii nu au de la Dumnezeu înțelepciune și o continuă iluminare din Izvorul a toată puterea numai ca să se asigure de faptul că pot să se călăuzească după impresii și impulsuri. Din experiența mea am văzut acest lucru, dar spre distrugerea nu doar a acelora care acționau pe baza acestui principiu, ci și a multor altora care veneau sub influența lor. Rezultatul acestei lucrări sub imperiul impulsurilor era extravaganța cea mai sălbatică. A urmat o decădere a credinței, iar necredința și scepticismul au devenit puternice, până la extrem, în frământările religioase. Lucrarea ce nu este realizată în și cu Dumnezeu se sfârșește imediat ce momentele emoționale au trecut.
În ceea ce face Dumnezeu este putere și permanență, fie că lucrează prin instrumente omenești sau în alt mod. Progresul și desăvârșirea lucrării harului în inimă nu depind de emoție sau o demonstrare extravagantă. Inimile care sunt sub influența Duhului lui Dumnezeu vor fi într-o dulce armonie cu voința Sa. Mi-a fost arătat că, atunci când Dumnezeu lucrează prin Duhul Său cel Sfânt, nu va fi nimic în lucrările Lui care să degradeze poporul lui Dumnezeu în fața lumii, ci din contră, îl va înălța. Religia Domnului Hristos nu-i face pe cei care o mărturisesc mai neciopliți și aspri. Supușii harului nu sunt de nevătămat, ci sunt totdeauna dispuși să învețe de la Isus și să se sfătuiască unul cu altul.
Ce învățăm de la Marele Învățător al adevărului va fi durabil; nu va mirosi a mulțumire de sine, ci va duce la umilință și blândețe; iar lucrarea pe care o facem va fi sănătoasă, curată și înnobilatoare, pentru că este făcută în și cu Dumnezeu. Aceia care lucrează astfel vor semăna în căminul lor viață, iar în asocierea lor cu oamenii, vor arăta că au gândul lui Hristos. Har și adevăr vor domni în inimile lor, inspirându-le și curățindu-le motivele și controlându-le acțiunile exterioare.
-648-
Sper că nimeni nu va crede că ei vor câștiga favoarea lui Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor sau că există o virtute specială în a te mărturisi unei ființe omenești. Trebuie să existe în experiența aceea credință, care lucrează prin faptele iubirii și purifică sufletul. Iubirea lui Hristos va supune înclinațiile firii. Adevărul nu numai că poartă în el dovada originii sale divine, dar dovedește că, prin harul Duhului lui Dumnezeu, este eficient în curățirea sufletului. Domnul dorește să venim la El zilnic, cu toate necazurile noastre și cu mărturisirea păcatelor noastre, și El ne poate da odihnă în purtarea jugului Său și a poverii Sale. Duhul Său cel Sfânt, cu influența Lui plină de har, va umple sufletul și fiecare gând va fi adus în supunere și ascultare de Hristos.
Acum mi-e teamă că, dintr-o greșeală din partea ta, binecuvântarea lui Dumnezeu care a venit asupra voastră în _____ se va transforma într-un blestem; că veți îmbrățișa unele idei false și veți ajunge astfel, în câteva luni, într-o stare mai rea decât înainte de această lucrare de reînviorare. Dacă nu vă păziți sufletele, veți apărea în cea mai rea lumină posibilă în fața celor necredincioși. Dumnezeu nu va fi glorificat cu acest mod de slujire. Fiți atenți, nu duceți lucrurile la extrem și nu aduceți reproșul asupra cauzei lui Dumnezeu. Eșecurile pe care le suferă mulți se datorează faptului că, după ce au fost binecuvântați de Dumnezeu, ei n-au căutat ca, în umilința lui Hristos, să fie o binecuvântare pentru alții. Pentru că acum cuvintele vieții veșnice au fost semănate în inimile voastre, vă implor să umblați smeriți cu Dumnezeu, să faceți faptele Domnului Hristos și să aduceți mult mai multă roadă spre neprihănire. Sper și mă rog să acționați asemenea fiilor și fiicelor Celui Prea Înalt și să nu deveniți extremiști sau să faceți ceva care să întineze Duhul lui Dumnezeu.
Va continua.