Continuare.
Adevărul, așa cum este el în Hristos, face mult pentru cel ce l-a primit, și nu numai pentru el, ci și pentru toți aceia care sunt aduși în sfera influenței sale. Sufletul cu adevărat convertit este iluminat de sus și Hristos este în acel suflet “un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică”. Cuvintele, motivele și acțiunile sale pot fi interpretate greșit sau falsificate; dar el nu-și va face probleme pentru aceasta pentru că la mijloc sunt interese mai mari. El nu ia în considerație comoditatea, bunăstarea prezentă; nu are ambiția să se desfășoare, să se fălească; nu dorește laudele oamenilor. Nădejdea lui este în ceruri și el ține drumul drept, având ochii ațintiți la Isus. El face ceea ce este drept pentru că este drept și pentru faptul că numai aceia care fac ce este drept vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Este bun și smerit și se gândește și la fericirea altora. El niciodată nu spune: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?”, ci îl iubește pe aproapele său ca pe sine însuși. Modul său de comportare nu este aspru și dictatorial, asemenea celor necredincioși, ci reflectă lumina cerului asupra oamenilor. El este un soldat loial și îndrăzneț al crucii lui Hristos, ținând sus cuvântul vieții. Pe măsură ce crește în influență, prejudecățile împotriva lui dispar, evlavia sa este recunoscută și principiile sale biblice sunt respectate.
Așa stau lucrurile cu fiecare credincios care este cu adevărat convertit. El aduce roade prețioase și, făcând astfel, umblă cu Hristos, vorbește cum a vorbit El, lucrează cum a lucrat El, iar adevărul, așa cum este el în Isus, face prin el o bună impresie în căminul său, printre vecini și în biserică. El este ziditor al unui caracter pentru veșnicie, în timp ce-și lucrează propria sa mântuire, dar cu frică și cutremur. El exemplifică în fața lumii principiile valoroase ale adevărului, arătând ce va face adevărul pentru viața și caracterul adevăratului creștin. El își aduce, fără să-și dea seama, partea lui în lucrarea sublimă a Domnului Hristos de răscumpărare a lumii, o lucrare care, în caracterul și influența ei, este mult cuprinzătoare, subminând temelia falsei religii și a falsei științe.
-570-
Mă simt obligată să scriu astfel pentru că știu că frații voștri nu vă vor spune niciodată aceste lucruri. Nu doresc ca tu sau soția ta să pierdeți locuințele cerești; căci ele înseamnă totul pentru noi și trebuie să folosim energie și zel pe măsura valorii obiectivului urmărit. Viața veșnică merită un efort perseverent și neobosit.
Domnul dorește ca tu și familia ta să fiți creștini în adevăratul sens al cuvântului și să arătați în caracterele voastre puterea sfințitoare a adevărului. Dacă v-ați format astfel de caractere, faptele și lucrările voastre vor sta în fața testului judecății; dacă focul zilei din urmă ar aprinde faptele voastre așa cum sunt acum, ele se vor dovedi a fi numai fân, lemn și paie. Să nu considerați acest lucru ca fiind ceva aspru; el este adevărat. Eul a fost amestecat în toată lucrarea voastră. Nu vreți să vă ridicați la un standard înalt? Este ca și când ați învăța primele principii a ceea ce constituie adevărul creștin. Domnul Hristos i-a spus apostolului Petru: “Și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” Și tu, de asemenea, trebuie să fii convertit mai înainte de a face o lucrare acceptată de Domnul.
Fratele meu, dacă vrei, poți fi un bărbat puternic în Domnul. Talentele și iscusința pe care Dumnezeu ți le-a încredințat spre păstrare să fie sfințite în slujba Sa. Dar dacă nu supui totul lui Hristos, iscusința ta se va dovedi a fi primejdioasă atât pentru tine, cât și pentru alții, făcându-i să meargă despărțiți de adevăr și departe de Hristos.
Membrii comunității din _____ trebuie să facă mai mult pentru ei. Trebuie să aibă un zel puternic pentru Hristos, trebuie să fie mai umili, mai răbdători, mai buni, mai dispuși a învăța, mai asemenea Domnului Hristos în toate privințele. În caracterul lor, ar trebui să manifeste față de lume puterea sfințitoare a harului. Ferească Dumnezeu ca tu, prin cuvânt sau exemplu, să barezi calea pentru această lucrare esențială. Vrei să lucrezi cu Isus? Vrei să fii credincios Domnului care te-a răscumpărat? Vrei să lași la o parte toate lucrurile de mică importanță? Tu trebuie să fii botezat într-o credință mai mare, o iubire mai mare. Ai nevoie de un mai mare respect pentru lucrurile de o importanță veșnică. Îmi este imposibil să întipăresc în mintea ta și să te fac să înțelegi mai mult întinderea și puterea influenței care se revarsă din exemplul unei evlavii personale și din manifestarea, prin biserică, a influenței sfințitoare a adevărului asupra caracterului.
-571-
În _____ s-ar putea realiza mult mai mult cu ocazia apelului anual pentru fonduri [Apelul anual pentru fonduri (engl. ingathering) se referă la un program oficial de maximum șase săptămâni, prin care toți membrii Bisericii adventiste sunt încurajați să solicite oficial fonduri de la neadventiști, prin vizite acasă ori la locul de muncă, prin programe susținute de formații muzicale, prin corespondență etc. Fondurile sunt destinate unor proiecte medicale, educaționale, de asistență socială sau de evanghelizare. Cu această ocazie, cei contactați primesc un număr special dintr-o revistă care descrie lucrarea mondială a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și prin care sunt invitați să se înscrie într-un curs biblic prin corespondență. (După Seventh-day Adventist Encyclopedia, Commentary Reference Series, vol. 10, ediție revizuită, 1976, pag. 645, 546.) ], dacă biserica ar lua o atitudine corectă în fața lui Dumnezeu, dacă fiecare membru ar căuta să-și pună inima și casa în ordine. Vorbiți mai puțin și lăsați adevărata evlavie interioară să lumineze prin fapte bune. Fiți buni; cultivați iubirea și blândețea. Rugați-vă mai mult; citiți Biblia mai mult. Fiți ucenici sârguincioși în școala Domnului Hristos. Atunci membrii bisericii nu vor căuta greșeli la frații și la surorile lor; aceasta este lucrarea lui Satana.
Sper că veți fi întăriți și întemeiați în credință. Cu siguranță că lucrarea va merge înainte, indiferent dacă veți înainta sau nu o dată cu ea. Ea va fi biruitoare. Dar întrebarea este: Vom fi biruitori împreună cu ea? Fie ca Dumnezeu să vă ajute pe amândoi să simțiți nevoia de o lucrare completă a harului în inima voastră. Aduceți-vă aminte că Domnul Isus v-a cumpărat cu jertfa vieții Sale. “Voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
Un vis impresionant
Scumpe frate M.,
Noaptea trecută am avut un vis impresionant. Se făcea că te afli pe un vas puternic, navigând pe o apă foarte agitată. Uneori valurile te purtau până sus, în vârful lor, și erai ud până la piele. Ai spus: “Am să plec de pe acest vas căci se scufundă.” “Nu”, a spus cineva care părea să fie căpitanul vaporului, “acest vas va ajunge în port. El nu se va scufunda niciodată.” Dar tu ai răspuns: “Am să fiu aruncat peste bord. Nu sunt nici căpitan, nici marinar, cui îi pasă de mine? Am să-mi încerc șansa cu vasul pe care îl vezi acolo.” Căpitanul a spus: “N-am să te las să mergi acolo, căci știu că acel vas se va lovi de stânci mai înainte de a ajunge în port.”. Tu ți-ai ridicat capul și ai spus în mod categoric: “Acest vas va naufragia; pot vedea acest lucru cât se poate de clar.” Căpitanul te-a privit cu ochii lui pătrunzători și a spus cu hotărâre: “Nu-ți voi îngădui să-ți pierzi viața luând acel vapor. Scândurile din care este făcută corabia sunt mâncate de carii și este o ambarcațiune înșelătoare. Dacă ai avea mai multă cunoștință, ai putea face deosebire între ceea ce este fals și ceea ce este autentic, între ceea ce este sfânt și ceea ce este sortit unei ruine totale.”
-572-
M-am trezit, dar acest vis m-a făcut să-ți scriu. Am fost profund tulburată în legătură cu unele din aceste lucruri când am primit o scrisoare în care se spunea că “te afli într-o mare ispită și încercare”. Ce înseamnă aceasta, frate M.? Te ispitește din nou Satana? Îngăduie oare Dumnezeu să fii adus în același loc în care ai căzut mai înainte? Vei îngădui acum oare necredinței să pună stăpânire pe sufletul tău? Oare vei cădea de fiecare dată, așa cum au făcut copiii lui Israel? Dumnezeu să te ajute să reziști celui rău și să ieși din fiecare încercare a credinței tale mai puternic!
Ai grijă cum te miști. Fă-ți cărări drepte pentru picioarele tale. Închide ușa necredinței și fă din Dumnezeu tăria ta. Dacă ești în încurcătură, stai liniștit, nu face nici o mișcare în întuneric. Mă preocupă profund sufletul tău. Aceasta poate fi ultima încercare pe care Dumnezeu ți-o mai oferă. Nu face nici un pas pe drumul ce coboară spre pierzare. Așteaptă și Dumnezeu te va ajuta. Fii răbdător și lumina cea clară își va face apariția. Dacă cedezi în fața impresiilor, îți vei pierde sufletul, și sufletul este de mare valoare pentru Dumnezeu.
Pe când scriam la primul volum al cărții Marea Luptă, faptul acesta mă făcea să am un simțământ de profundă solemnitate pe măsură ce revedeam aceste importante subiecte — creațiunea și evenimentele de la căderea lui Satana și până la căderea lui Adam. Domnul părea să fie foarte aproape de mine în timp ce scriam și sunt profund mișcată când contemplu această luptă, de la începuturile ei și până în prezent. Lucrările puterilor întunericului sunt în mod clar prezentate înaintea minții mele. Timpurile cele mai pline de încercări stau înaintea noastră; și Satana, îmbrăcat în haine îngerești, va veni la suflete cu ispitele lui așa cum a venit la Domnul Hristos în pustie. El va cita Scripturile și, dacă viața noastră nu este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, atunci cu siguranță că el va lega sufletele noastre de necredință.
-573-
Timpul este foarte scurt și tot ce este de făcut trebuie făcut repede. Îngerii țin cele patru vânturi și Satana profită de fiecare dintre cei care nu sunt pe deplin întemeiați în adevăr. Fiecare suflet trebuie să fie încercat. Fiecare defect de caracter, dacă nu este biruit prin ajutorul Duhului Sfânt, va deveni în mod sigur un mijloc de nimicire. Simt ca niciodată mai înainte nevoia ca poporul nostru să fie întărit de spiritul adevărului, căci înșelăciunile lui Satana vor prinde în cursă fiecare suflet care n-a făcut din Dumnezeu tăria lui. Domnul are o foarte mare lucrare de făcut; și dacă facem ceea ce El ne-a încredințat, El va conlucra cu eforturile noastre.
Necesitatea studierii zilnice a Bibliei
Aceia care sunt chemați de Dumnezeu să lucreze prin cuvânt și învățătură trebuie să fie totdeauna dispuși să învețe. Ei trebuie să caute mereu să se dezvolte, ca să poată să fie exemple pentru turma lui Dumnezeu și să facă bine tuturor acelora cu care vin în contact. Aceia care nu au simțământul importanței înaintării, a autodezvoltării, nu vor crește în harul și cunoștința Domnului Hristos.
Tot cerul este interesat în înaintarea lucrării în această lume, care trebuie să pregătească bărbați și femei pentru viața veșnică viitoare. Este planul lui Dumnezeu ca instrumente omenești să aibă marea onoare de a acționa ca împreună lucrători cu Isus Hristos în salvarea sufletelor. Cuvântul lui Dumnezeu descoperă în mod clar că este privilegiul instrumentului din această mare lucrare să înțeleagă că există Cineva la dreapta sa, gata să-l ajute în fiecare încercare sinceră de a atinge cele mai înalte culmi morale și spirituale în lucrarea Domnului. Acesta va fi cazul cu toți aceia care simt nevoia după ajutor. Ei trebuie să privească asupra lucrării lui Dumnezeu ca fiind sacră și sfântă și ar trebui să-I aducă în fiecare zi jertfe de bucurie și mulțumire, în schimbul harului Său, prin care sunt făcuți în stare să înainteze, să crească în viața divină. Lucrătorul ar trebui să aibă totdeauna o părere umilă despre el, având în vedere faptul că a pierdut multe ocazii din cauza lipsei de sârguință și apreciere a lucrării. El n-ar trebui să se descurajeze, ci să-și reînvioreze mereu eforturile ca să răscumpere vremea.
-574-
Oameni pe care Dumnezeu i-a ales să fie slujitorii Săi ar trebui să se pregătească pentru lucrare printr-o cercetare a inimii și printr-o strânsă legătură cu Răscumpărătorul lumii. Dacă nu au succes în câștigarea de suflete, nu stau bine cu Dumnezeu. În general, există prea multă ignoranță printre cei care predică Cuvântul. Ei nu sunt calificați pentru această lucrare printr-o deplină înțelegere a Scripturilor. Ei nu au simțământul importanței adevărului pentru acest timp și de aceea adevărul nu este pentru ei o realitate vie. Dacă și-ar umili sufletele înaintea lui Dumnezeu, dacă ar umbla în armonie cu Scripturile, în toată umilința sufletului, atunci ar avea vederi mult mai clare cu privire la modelul pe care trebuie să-l urmeze; dar ei dau greș și nu-și țin ochii îndreptați cu atenție la Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.
Nu este necesar ca cineva să trebuiască să se supună ispitirilor lui Satana și astfel să-și etaleze cunoștința și să întristeze pe Duhul Sfânt. S-a luat orice măsură în Cuvântul lui Dumnezeu prin care toți pot avea ajutor divin în strădania lor de a birui. Dacă păstrează și au pe Isus înaintea lor, atunci ei vor fi schimbați după chipul Său. Toți acei credincioși în care locuiește Hristos duc cu ei, în lucrarea lor, o putere ce-i face să aibă succes. Ei vor crește mereu, devenind din ce în ce mai eficienți în lucrarea lor și binecuvântarea lui Dumnezeu, manifestată în prosperitatea lucrării, va da mărturie că sunt într-adevăr lucrători împreună cu Hristos. Dar oricât de mult ar înainta cineva în viața spirituală, el nu va ajunge niciodată la un punct în care să nu mai aibă nevoie de o silitoare cercetare a Scripturilor, pentru că în ele se găsesc dovezile credinței noastre. Toate punctele de doctrină, chiar dacă au fost acceptate ca adevăr, trebuie să fie duse la lege și la mărturie. Dacă nu pot să răspundă acestui test, atunci “nu este nici o lumină în ele”.
-575-
Marele plan al mântuirii, așa cum este el descoperit în lucrarea de încheiere a acestor zile de pe urmă, ar trebui să fie cercetat îndeaproape. Scenele legate de Sanctuarul de sus ar trebui să facă o astfel de impresie asupra minții și a inimii tuturor, încât să poată fi în stare ca, la rândul lor, să-i impresioneze pe alții. Toți au nevoie să devină mult mai inteligenți cu privire la lucrarea de ispășire care continuă în Sanctuarul de sus. Când acest mare adevăr este văzut și înțeles, cei care îl adoptă vor lucra în armonie cu Domnul Hristos, pentru a pregăti un popor care să stea în marea zi a lui Dumnezeu, iar eforturile vor fi încununate de succes. Prin studiu, contemplare și rugăciune, poporul lui Dumnezeu va fi înălțat mai presus de ceea ce este obișnuit, gânduri și simțăminte omenești vor fi aduse în armonie cu Hristos și cu marea Sa lucrare de curățire a Sanctuarului de sus de păcatele poporului. Credința lor va merge cu El în Sanctuar, iar închinătorii de pe pământ vor revedea cu grijă viața lor și își vor compara caracterele cu marele standard al neprihănirii. Vor vedea propriile lor defecte; de asemenea, vor vedea că trebuie să aibă ajutorul Duhului lui Dumnezeu, dacă doresc să fie calificați pentru marea și solemna lucrare pentru acest timp, care este așezată asupra trimișilor lui Dumnezeu.
Domnul Hristos a spus: “Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.” Cât de mulți dintre aceia care lucrează cu cuvântul și doctrina mănâncă trupul lui Hristos și beau sângele Său? Cât de mulți pot înțelege această taină? Mântuitorul personal explică această problemă: “Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață”. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie întrețesut cu caracterul viu al acelora care îl cred. Singura credință vitală este aceea care primește și asimilează adevărul, până când devine o parte a ființei și a motivului puterii, vieții și acțiunii. Isus este numit Cuvântul lui Dumnezeu. El a acceptat legea Tatălui Său, a împlinit principiile ei binefăcătoare asupra inimii. Ioan spune: “Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Urmașii Domnului Hristos trebuie să fie părtași ai experienței Sale. Ei trebuie făcuți asemenea Lui prin puterea lui Hristos și să reflecte atributele divine. Trebuie să mănânce trupul și să bea sângele Fiului lui Dumnezeu sau nu va fi nici o viață în ei. Spiritul și lucrarea Domnului Hristos trebuie să devină spiritul și lucrarea discipolilor Săi.
-576-
Nu este suficient să predici adevărul; el trebuie să fie adus în viață. Hristos trebuie să locuiască în noi și noi în El, pentru a face lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aibă o experiență personală și să depună eforturi personale pentru a ajunge la suflete. Dumnezeu cere fiecăruia să folosească toate puterile în lucrare și, printr-un efort continuu, să-și desăvârșească educația, pentru ca lucrarea să fie acceptată. El așteaptă ca fiecare să aducă harul lui Hristos în inima sa, pentru ca el să poată fi o lumină strălucitoare care să lumineze în lume. Dacă lucrătorii lui Dumnezeu își vor instrui toate puterile în mod serios, atunci vor putea să lucreze în mod conștient, cu toată înțelepciunea, și Dumnezeu va răspunde cu siguranță eforturilor de a înălța, a curăți și a salva pe aproapele lor. Toți lucrătorii trebuie să folosească tact și să aducă darurile lor sub controlul influenței Duhului lui Dumnezeu. Ei trebuie să-și facă o preocupare în studierea Cuvântului Său și să audă glasul lui Dumnezeu, adresându-se prin descoperirile Sale vii de mustrare, instruire sau încurajare, și Duhul Său îi va întări, astfel încât ei, ca lucrători ai lui Dumnezeu, să poată înainta în experiența religioasă. În felul acesta, vor fi conduși pas cu pas spre înălțimi mai mari, iar bucuria lor va fi deplină.
-577-
În timp ce sunt angajați în lucrarea pe care Dumnezeu le-a dat s-o facă, ei nu vor găsi timp și nu vor avea plăcerea să se glorifice pe ei înșiși; și nici nu vor găsi timp să murmure sau să se plângă pentru că sentimentele lor sunt fixate asupra lucrurilor de sus, și nu asupra lucrurilor pământești. Inima, sufletul și trupul vor fi atunci angajate în lucrarea Domnului. Ei nu vor lucra în mod egoist, ci vor da pe față lepădare de sine de dragul Domnului Hristos. Vor înălța crucea Lui, pentru că sunt adevărații Lui ucenici. Se vor hrăni zi de zi cu adevărurile prețioase ale Cuvântului lui Dumnezeu și vor fi astfel întăriți pentru împlinirea datoriei și întăriți pentru încercări. În felul acesta, vor deveni bărbați și femei puternici, bine dezvoltați în Isus Hristos. Ei vor fi atunci adevărați fii și fiice ale Împăratului ceresc. Măreția adevărului pe care îl iubesc și la care meditează va lărgi orizontul minții, va întări judecata și va înălța caracterul. Ei nu vor fi începători, fără experiență, în marea lucrare de salvare de suflete, căci lucrează cu înțelepciunea primită de la Dumnezeu. Nu vor mai fi pigmei în viața religioasă, ci vor crește în Hristos, Conducătorul lor cel viu, până la plinătatea staturii de bărbați și femei în Isus Hristos. Conflictele cu vrăjmașii adevărului nu vor face decât să le întărească speranțele și vor obține biruințe prețioase, pentru că ei cheamă în ajutorul lor pe puternicul Dumnezeu, care nu dezamăgește niciodată pe umilul căutător. Dacă eforturile lor sunt încununate de succes, toată slava va fi dată lui Dumnezeu. Cerul va veni foarte aproape de ei în simpatie și conlucrare. Ei devin într-adevăr un spectacol pentru lume, îngeri și oameni. Ei sunt caractere deosebite datorită curăției inimii și vieții lor, tăriei scopului sau planurilor lor, fermității și capacității lor de a fi folositori cauzei lui Dumnezeu. Ei formează nobilimea lui Dumnezeu.
-578-
În viața religioasă a fiecărui suflet care în final va fi biruitor, vor fi momente teribile de nedumeriri și încercări; dar cunoașterea Scripturilor îl va face în stare să-și aducă aminte de făgăduințele încurajatoare ale lui Dumnezeu, care îi vor mângâia inima și îi vor întări credința în puterea Celui Atotputernic. El citește: “Să nu vă părăsiți încrederea, pe care o așteaptă o mare răsplătire.” “Pentru că încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L vedeți, și să vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită.” Încercările credinței sunt mult mai prețioase ca aurul. Toți trebuie să învețe că aceasta este o parte a disciplinei în școala lui Hristos, care este esențială în purificarea și curățirea lor de zgura celor pământești. Ei trebuie să îndure cu tărie și curaj batjocura, disprețul și atacurile vrăjmașilor și să biruiască toate obstacolele pe care Satana le poate pune în calea lor. El va încerca să-i facă să neglijeze rugăciunea și să-i descurajeze în ceea ce privește studierea Scripturilor și va arunca umbra lui plină de ură peste calea lor, pentru a ascunde pe Hristos și atracția cerului de privirile lor.
Nimeni nu trebuie să meargă sfiindu-se și tremurând, într-o continuă îndoială, semănând calea cu nemulțumiri; ci toți ar trebui să privească la Dumnezeu și să vadă bunătatea Lui și să se bucure de iubirea Lui. Concentrați-vă toate puterile și priviți în sus, nu în jos, la dificultățile voastre; și atunci nu veți cădea pe cale. În curând veți vedea pe Isus în spatele norului, întinzând mâna pentru a vă ajuta; și tot ce veți avea de făcut este să întindeți mâna într-o credință simplă și să-L lăsați să vă conducă. Pe măsură ce deveniți astfel mai plini de încredere, prin credință în Isus, veți deveni plini de speranță. Lumina, strălucind de la crucea Calvarului, vă va descoperi prețuirea pe care Dumnezeu o are față de suflet și, apreciind această prețuire, veți căuta să reflectați lumina în lume. Un nume mare între oameni este asemenea literelor scrise pe nisip, dar un caracter fără pată va dura toată veșnicia. Dumnezeu vă dă inteligență și o minte care gândește, prin care puteți prinde făgăduințele Lui; și Isus este gata să vă ajute în formarea unui caracter puternic și armonios. Cei care au un astfel de caracter nu vor ajunge niciodată descurajați pentru că nu au succes în afacerile lumești. Ei sunt “lumina lumii”. Satana nu poate distruge și nici să facă fără efect lumina ce strălucește de la ei.
Va continua.