Mărturii pentru Comunitate Vol. 4 pp. 269-278 Ziua 225

Continuare. 

Comunitățile au nevoie mai mult de educație decât de critică. În loc să-i mustre prea sever pentru lipsa lor de spiritualitate, pastorul, prin învățătură și exemplu, trebuie să-i învețe cum să crească în har și în cunoașterea adevărului. “Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” 

Pastorii noștri care au ajuns la vârsta de patruzeci sau cinci-zeci de ani nu trebuie să presupună că lucrarea lor este mai puțin eficientă decât cea de mai înainte. Bărbați în vârstă și cu experiență, tocmai ei sunt cei care trebuie să depună eforturi puternice și bine orientate. Mai ales în acest timp este nevoie de ei; comunitățile nu-și pot permite să se despartă de ei. Unii ca aceștia nu trebuie să vorbească despre slăbiciunea lor fizică și mintală, nici să presupună că vremea folosirii lor a trecut. 

Mulți dintre ei au suferit de încordare mintală severă, fără a se relaxa prin exercițiu fizic. Rezultatul este o deteriorare a puterilor lor și o tendință de a se sustrage de la răspunderi. Ei au nevoie de o muncă mai activă. Aceasta nu se limitează numai la cei ale căror capete au albit o dată cu trecerea timpului, ci și la bărbați tineri care au căzut în aceeași stare și au ajuns slăbiți din punct de vedere mintal. Ei au o listă de cuvântări bine pregătite, dar când trec de limitele acestora, aproape că își pierd glasul. 

Pastorul demodat, care a călătorit cu calul și a petrecut mult timp vizitându-și turma, s-a bucurat de o sănătate mai bună, cu toate greutățile și expunerea la pericole, decât pastorii noștri de astăzi, care evită orice efort fizic pe cât la stă în putință și se limitează să rămână la cărțile lor. 

-270- 

Pastorii în vârstă și cu experiență trebuie să socotească de datoria lor, ca slujitori angajați ai lui Dumnezeu, să meargă înainte, progresând în fiecare zi, devenind continuu mai eficienți în lucrarea lor, și, în mod constant, să adune material nou spre a-l prezenta poporului. Fiecare efort de a prezenta Evanghelia trebuie să fie o îmbunătățire a celui care l-a precedat. În fiecare an, ei trebuie să dezvolte o evlavie mai adâncă, un spirit mai afectuos, o spiritualitate mai mare și o mai desăvârșită cunoaștere a adevărului biblic. Cu cât sunt mai mari vârsta și experiența, cu atât mai mult ar trebui să se apropie de inima oamenilor, având o mai bună cunoaștere a lor. 

În acest timp, este nevoie de bărbați care nu se tem să-și ridice glasurile pentru dreptate, oricine li s-ar împotrivi. Ei trebuie să aibă o integritate puternică și un curaj încercat. Biserica are nevoie de ei și Dumnezeu va lucra cu eforturile lor spre a susține toate ramurile lucrării Evangheliei. 

Mărturii pentru comunitate — Numărul 28 

Experiență și activități 

Motivul pentru care trimit o altă Mărturie iubiților mei frați și surori în acest timp este pentru că Domnul a fost îndurător față de mine și mi-a descoperit din nou problemele de foarte mare importanță cu care se confruntă cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu și așteaptă venirea Fiului omului. Au trecut mai bine de trei ani de la viziunea pe care am avut-o la 3 ianuarie 1875 până la recenta manifestare a iubirii și puterii lui Dumnezeu. Dar înainte de a începe să cercetăm ceea ce mi s-a arătat, voi prezenta o scurtă schiță din experiența mea de acum un an sau doi. 

La 11 mai 1877 am plecat din Oakland, California, la Battle Creek, Michigan. Eram mâhnită de durere în inima mea timp de câteva luni și am suferit mult datorită respirației greoaie pe parcursul călătoriei mele, de-a lungul câmpiilor. Dificultatea nu m-a părăsit când am ajuns la Michigan. Căminul nostru de la Battle Creek era ocupat de alții și noi n-am avut rude acolo care să ne poarte de grijă, copiii noștri fiind toți în California. Totuși, prieteni amabili au făcut tot ce au putut pentru mine; dar eu nu mă simțeam în largul meu, știind că-i împovărez, pe lângă grija pe care le-o purtau propriilor lor familii. 

Soțul meu a primit o telegramă, care îi cerea să fie prezent la Battle Creek pentru a se ocupa de o problemă importantă în legătură cu lucrarea, dar mai ales să preia supravegherea unei mari clădiri pentru sanatoriu. Ca răspuns la această chemare, el a venit și s-a angajat serios în lucrarea de predicare, scriere și de ținere de adunări de comitet la biroul Review, la colegiu și la sanatoriu, aproape totdeauna lucrând până în noapte. Aceasta l-a consumat teribil. El și-a dat seama de importanța acestor instituții, dar mai ales de clădirea sanatoriului, în care se investiseră peste cincizeci de mii de dolari. Continua lui neliniște mintală îi pregătea calea spre o prăbușire bruscă. Amândoi ne-am dat seama de primejdie și am hotărât să mergem în Colorado, să ne bucurăm de un loc retras și de odihnă. Când ne făceam planul pentru călătorie, mi s-a părut că un glas îmi spune: “Îmbrăcați-vă armura. Am pentru voi o lucrare de făcut în Battle Creek.” Vocea părea atât de clară, încât involuntar m-am întors să văd cine vorbea. N-am văzut pe nimeni și, la simțământul prezenței lui Dumnezeu, inima mea a fost frântă de afecțiune înaintea Lui. Când soțul meu a intrat în cameră, i-am spus despre cele petrecute în mintea mea. Am plâns și ne-am rugat împreună. Noi aranjasem să plecăm peste trei zile, dar acum toate planurile au fost schimbate. 

-272- 

La 30 mai, pacienții și corpul personalului medical al sanatoriului plănuiseră să petreacă ziua la vreo trei km de Battle Creek, într-un crâng frumos, care se mărginea cu lacul Goguac, iar eu am fost îndemnată să fiu prezentă și să le vorbesc pacienților. Dacă mi-aș fi consultat simțămintele, n-aș fi riscat, dar m-am gândit că aceasta putea fi o parte din lucrarea pe care trebuia s-o fac la Battle Creek. La ora obișnuită au fost întinse mese cu hrană sănătoasă, care s-a consumat cu plăcere. La orele trei, serviciile au început cu cântare și rugăciune. Am fost foarte degajată să vorbesc poporului. Toți au ascultat cu cel mai adânc interes. După ce am încetat să mai vorbesc, Judge Graham din Wisconsin, un pacient al sanatoriului, s-a ridicat și a propus ca lectura să fie tipărită și răspândită printre pacienți și pentru alții pentru folosul lor moral și fizic, astfel încât cuvintele rostite să nu fie niciodată uitate sau neluate în seamă. Propunerea a fost aprobată printr-un vot unanim și cuvântarea a fost publicată într-o mică broșură, intitulată: “Pacienții Sanatoriului la lacul Goguac”. 

Încheierea anului școlar de la Colegiul Battle Creek era aproape. Eu am fost foarte neliniștită din cauza studenților, dintre care mulți erau fie neconvertiți, fie abătuți de la Dumnezeu. Eu am dorit să le vorbesc și să depun un efort pentru mântuirea lor înainte de a se răspândi pe la căminele lor, dar am fost prea slăbită spre a mă angaja în lucrarea pentru ei. După experiența pe care am relatat-o, aveam dovada deplină că puteam cere ca Dumnezeu să mă susțină în lucrarea pentru mântuirea studenților. 

-273- 

Au fost hotărâte adunări în casa de rugăciune pentru folosul studenților. Am petrecut o săptămână lucrând pentru ei, ținând adunări în fiecare seară, în Sabat și în ziua întâi. Inima mea a fost mișcată să văd casa de rugăciune aproape plină cu studenții școlii noastre. Am încercat să le imprim faptul că o viață de curăție și rugăciune n-avea să fie o piedică spre a obține o cunoaștere completă a științelor, ci că aceasta va îndepărta multe piedici pentru înaintarea lor în cunoștință. Făcând legătura cu Mântuitorul, ei sunt aduși în școala lui Hristos, și dacă sunt studenți sârguincioși în această școală, viciul și imoralitatea vor fi eliminate din mijlocul lor. Acestea fiind îndepărtate, rezultatul va fi o creștere a cunoștinței. Toți care devin învățăcei în școala lui Hristos excelează atât în calitate, cât și în extinderea educației lor. L-am prezentat pe Hristos în fața lor ca fiind Marele Învățător, izvorul a toată înțelepciunea, cel mai mare Educator pe care l-a cunoscut vreodată lumea. 

“Frica Domnului este începutul înțelepciunii.” O cunoaștere a lui Dumnezeu și a cerințelor Lui va deschide priceperea studentului, ca să-și dea seama de responsabilitățile lui față de Dumnezeu și față de lume. În scopul acesta, el va simți că talentele lui trebuie să fie dezvoltate în așa fel, încât ele să producă cele mai bune rezultate. Acest lucru nu poate fi făcut decât dacă toate învățăturile religiei sunt unite cu educația lui școlară. În nici un caz Dumnezeu nu trebuie înlăturat din studiile sale. În goana după cunoștințe, el caută adevărul, și tot adevărul vine de la Dumnezeu, izvorul adevărului. Studenții care sunt virtuoși și inspirați de Duhul lui Hristos se vor prinde de cunoștințe cu toate posibilitățile lor. 

-274- 

Colegiul de la Battle Creek a fost înființat cu scopul de a se preda științele și în același timp de a-i conduce pe studenți la Mântuitorul, de unde se revarsă toată cunoștința cea adevărată. Educația dobândită fără religia Bibliei este dezbrăcată de adevărata ei strălucire și splendoare. Am căutat să-i fac pe studenți să înțeleagă faptul că școala noastră trebuie să ocupe o poziție mai înaltă din punct de vedere educațional decât oricare altă instituție de învățământ, prezentând înaintea lor perspective, ținte și scopuri mai nobile în viață și educându-i spre a avea o cunoaștere corectă despre datoria umană și interesele veșnice. Obiectivul cel mare al înființării colegiului nostru a fost să prezinte vederi corecte prin care să se arate armonia dintre știință și religia biblică. 

Domnul m-a întărit și a binecuvântat eforturile noastre. Un mare număr de oameni au venit în față pentru rugăciuni. Unii dintre aceștia, din lipsă de veghere și rugăciune, și-au pierdut credința și dovada legăturii lor cu Dumnezeu. Mulți au mărturisit că, făcând acest pas, au primit binecuvântare de la Dumnezeu. Ca rezultat al adunărilor, destul de mulți s-au prezentat pentru botez. 

Deoarece manifestările de încheiere de an ale colegiului urmau să aibă loc la lacul Goguac, s-a hotărât ca botezul să fie efectuat acolo. Serviciile divine cu această ocazie au fost de un profund interes pentru adunarea cea mare întrunită acolo și au fost conduse cu solemnitatea cuvenită și încheiată în mod potrivit cu această sacră orânduire. Soțul meu a condus paisprezece tineri prețioși la apa frumosului lac și i-a înmormântat cu Domnul lor în botez. Mai mulți dintre cei care s-au prezentat drept candidați pentru botez au ales să primească această orânduire în localitățile lor. Astfel s-au încheiat serviciile divine deosebite ale acestui an de colegiu din iubita noastră școală. 

Adunări de temperanță 

Dar lucrarea mea nu era încă făcută în Battle Creek. De îndată ce ne-am întors de la lac, am fost insistent solicitată să iau parte la o mare adunare de temperanță, un efort foarte lăudabil în dezvoltare printre o bună parte dintre cetățenii din Battle Creek. Mișcarea cuprindea Clubul de Reformă Battle Creek, cu un efectiv de șase sute de membri și Uniunea femeilor creștine pentru promovarea temperanței, cu un efectiv de două sute șaizeci. Dumnezeu, Hristos, Duhul Sfânt și Biblia erau cuvinte obișnuite la acești lucrători serioși. Mult bine era deja adus la îndeplinire și activitatea lucrătorilor, sistemul după care lucrau și spiritul adunărilor lor promiteau în viitor un și mai mare bine. 

-275- 

Aceasta a fost și ocazia vizitei marii menagerii Barnum în acest oraș, la 28 iunie, când doamnele de la Uniunea de temperanță a femeilor creștine au dat o lovitură strașnică pentru temperanță și reformă, organizând un restaurant enorm de temperanță pentru a aproviziona mulțimile de oameni care s-au adunat din țară să viziteze menageria, împiedicându-i astfel să viziteze barurile și cârciumile unde puteau fi expuși la ispită. Cortul uriaș, care putea să ofere locuri pentru cinci mii de oameni, folosit de Conferința Michigan pentru scopuri de adunări de tabără a fost pus la dispoziție cu această ocazie. Sub imensul templu de pânză, au fost aranjate șaisprezece sau douăzeci de mese pentru găzduirea oaspeților. 

La invitație, sanatoriul a pus o masă mare în centrul marelui pavilion, bogat aprovizionat cu fructe delicioase, cereale și vegetale. Masa aceasta a format atracția principală și a avut mai mulți clienți decât oricare alta. Deși era lungă de peste zece metri, ea a fost atât de aglomerată, încât a fost necesar să se aranjeze alta lungă cam cât două treimi din ea, care a fost de asemenea aglomerată. 

La invitația comitetului de organizare, format din primarul Austin, W.H. Skinner, casierul Primei Bănci Naționale și C.C. Peavey, am vorbit în cortul cel uriaș duminică seara, la 1 iulie, despre temperanța creștină. În acea seară, Dumnezeu m-a ajutat; și deși am vorbit nouăzeci de minute, mulțimea de mai bine de cinci mii de persoane a ascultat aproape într-o tăcere fără răsuflare. 

-276- 

Vizită în Indiana 

Între 9-14 august, am luat parte la adunarea de tabără din Indiana, însoțită de fiica mea, Mary K.White. Soțul meu a socotit că îi este cu neputință să plece din Battle Creek. La această adunare, Domnul m-a întărit să lucrez foarte serios. El mi-a dat claritate și putere să fac apel către popor. Când am privit asupra bărbaților și femeilor adunați aici, nobili la înfățișare și impunători în influență, și i-am comparat cu mica grupă adunată cu șase ani în urmă, dintre care cei mai mulți erau săraci și fără educație, n-am putut decât să exclam: “Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!” 

Luni am suferit mult cu plămânii, care răciseră zdravăn; dar L-am rugat pe Domnul să mă întărească să mai pot face un efort pentru mântuirea sufletelor. Am fost ridicată deasupra infirmității mele și am fost binecuvântată cu mare libertate și putere. Am făcut apel către popor să-și predea inima lui Dumnezeu. Cam cincizeci au venit în față pentru rugăciuni. S-a manifestat interesul cel mai profund. Ca rezultat al adunării, cincisprezece au fost înmormântați cu Hristos prin botez. 

Am făcut planul să particip la adunările de tabără din Ohio și din Răsărit, dar cum sănătatea mea era cam șubredă, am hotărât să rămânem la Battle Creek. Mă dureau mult gâtul și plămânii, iar inima era afectată și ea. Fiind în mare parte a timpului suferindă, m-am internat pentru tratament la sanatoriu. 

Efectele muncii excesive 

Soțul meu a lucrat continuu pentru înaintarea intereselor cauzei lui Dumnezeu din diferitele departamente ale lucrării care se aflau în centrul din Battle Creek. Prietenii lui s-au mirat de cantitatea de muncă îndeplinită de el. În dimineața Sabatului de 18 august, a vorbit în casa noastră de rugăciune. După-amiază, mintea lui a fost grozav de antrenată timp de patru ore consecutiv, în timp ce a ascultat lectura manuscrisului pentru Spiritul Profeției, volumul trei. Conținutul era foarte interesant și menit să miște sufletul până în străfunduri, fiind o relatare a judecății, răstignirii, învierii și înălțării lui Hristos. Înainte de a ne da noi seama, el era foarte obosit. A început să lucreze duminică la ora cinci dimineața și a continuat să muncească până la douăsprezece noaptea. 

-277- 

A doua zi dimineața, cam pe la șase și jumătate, a fost apucat de amețeală și amenințat de paralizie. Nouă ne-a fost foarte teamă de această boală îngrozitoare, dar Domnul a fost îndurător și ne-a cruțat de această suferință. Totuși, acest atac a fost urmat de o mare istovire fizică și mintală și acum, într-adevăr, părea imposibil să luăm parte la adunările de tabără din Răsărit sau ca eu să particip și să-l las pe soțul meu deprimat psihic și cu sănătatea slăbită. 

Când soțul meu era slăbit în felul acesta, am spus: “Aceasta este lucrarea vrăjmașului. Noi nu trebuie să ne supunem puterii lui, Dumnezeu va lucra în favoarea noastră”. În ziua de miercuri, am avut o oră specială de rugăciune, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să-l susțină și să-i dea sănătate. Am cerut și înțelepciune ca să ne putem cunoaște datoria cu privire la participarea la adunările de tabără. De multe ori, Domnul ne-a întărit credința ca să mergem să lucrăm pentru El în condiții de descurajări și infirmități; și în astfel de timpuri, El ne-a păstrat și ne-a susținut. Dar prietenii noștri insistau că trebuie să ne odihnim pentru că părea incompatibil și nejudicios să încercăm o astfel de călătorie și să înfruntăm oboseala și expunerea la viața de tabără. Noi înșine am încercat să gândim că lucrarea lui Dumnezeu avea să înainteze la fel dacă am rămâne pe dinafară și n-am activa în cadrul ei. Dumnezeu avea să ridice pe alții să facă lucrarea Lui. 

Totuși, eu n-am putut afla odihnă și libertate la gândul că voi rămâne departe de câmpul de lucru. Mi se părea că Satana se străduia să-mi bareze calea spre a mă împiedica să-mi aduc mărturia și să-mi fac lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu să o fac. Aproape că hotărâsem să merg singură și să-mi fac partea mea, încrezându-mă în Dumnezeu să-mi dea puterea necesară, când am primit o scrisoare de la fratele și sora Haskell, în care își exprimau recunoștința față de Dumnezeu că fratele și sora White aveau să participe la adunarea de tabără din Noua Anglie. Pastorul Canright scrisese că nu putea să fie prezent, deoarece era imposibil să părăsească lucrarea din Danvers și, de asemenea, că nu se putea dispensa de nici unul din grupă. Pastorul Haskell spune în scrisoare că toate pregătirile sunt făcute pentru o mare adunare la Groveland și că el a hotărât să țină adunarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi s-o termine singur. 

-278- 

Din nou am prezentat Domnului problema în rugăciune. Noi știam că Vindecătorul cel puternic ne putea reda sănătatea, atât soțului meu, cât și mie, dacă era spre slava Lui. Părea greu să ne deplasăm obosiți, bolnavi și descurajați, dar din când în când simțeam că Dumnezeu avea să facă din această călătorie o binecuvântare pentru noi amândoi, dacă mergeam încrezându-ne în El. Gândul acesta avea să apară mereu în mintea mea: “Unde este credința voastră? Dumnezeu a făgăduit: ‘și puterea ta să țină cât zilele tale’.” 

M-am gândit să-l încurajez pe soțul meu; el credea că, dacă eu mă simțeam în stare să îndur oboseala și munca de la adunarea de tabără, ar fi cel mai bine pentru mine să merg; dar el nu putea să suporte gândul de a mă însoți în starea lui de slăbiciune, nefiind în stare să lucreze cu mintea întunecată de deprimare, fiind el însuși subiect de milă pentru frații lui. Nu se putea ridica decât puțin de când avusese atacul și se părea că nu capătă deloc putere. Am căutat mereu și mereu pe Domnul, sperând să se facă o despicătură în nor, dar n-a venit o lumină specială. În timp ce căruța venea să ne ia la gară, din nou am mers înaintea Domnului în rugăciune și L-am rugat să ne sprijine în călătoria noastră. Amândoi am hotărât să pornim prin credință și să îndrăznim totul, întemeiați pe făgăduințele lui Dumnezeu. Deplasarea aceasta cerea din partea noastră o credință considerabilă, dar după ce ne-am ocupat locurile în vagon, am simțit că suntem pe calea datoriei. În timpul călătoriei ne-am odihnit și noaptea am dormit. 

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment