Mărturii pentru Comunitate Vol. 3 pp. 189-198 Ziua 160

Share this post:

Continuare.

Ar trebui să existe ordine și disciplină la școlile noastre de Sabat. Copiii care participă la aceste ore ar trebui să prețuiască privilegiul de care se bucură și ar trebui să li se ceară să respecte regulamentul. Iar părinții ar trebui să manifeste o grijă încă și mai mare ca fiii și fiicele lor să-și învețe lecțiile biblice, mai mare decât aceea pe care o au când îi controlează pentru a vedea dacă și le-au făcut pe cele de zi cu zi, de la școală. Lecțiile biblice ar trebui învățate mult mai bine decât cele de la școlile normale. Dacă părinții și copiii nu văd deloc necesitatea de a manifesta un astfel de interes, atunci copiii ar face mai bine să rămână acasă; căci școala de Sabat nu se va dovedi o binecuvântare pentru ei. Părinții și copiii ar trebui să lucreze în armonie cu dirigintele școlii de Sabat și cu instructorii, făcând astfel dovada că apreciază lucrarea împlinită pentru ei. Părinții ar trebui să manifeste un interes deosebit față de educația religioasă a copiilor lor, pentru ca aceștia să poată cunoaște mai bine Scripturile.

Există mulți copii care spun că nu au avut timp și de aceea nu și-au învățat lecțiile pentru școala de Sabat; sunt însă doar câțiva care n-ar putea găsi ceva timp pentru a-și învăța lecțiile, chiar dacă le-ar considera interesante. Unii își petrec timpul în distracții și făcând excursii; altele, aranjându-și în mod inutil rochiile pentru etalare ostentativă, cultivând astfel mândria și ușurătatea. Orele acestea petrecute fără nici un folos sunt ale lui Dumnezeu, timp pentru care trebuie să-I dea socoteală. Ceasurile petrecute prin împodobire inutilă sau în distracții și conversație ușuratică vor fi aduse la judecată alături de fiecare faptă.

-190-

Lucrătorii din editură

Cei de la editură, care mărturisesc credința în adevăr, ar trebui să dea la iveală puterea adevărului în viețile lor și să facă dovada că lucrează, mergând înainte și înălțându-se, clădind pe temelia principiului. Ei ar trebui să-și modeleze viața și caracterul după Modelul desăvârșit. Dacă toți ar putea privi cu un ochi care știe să facă deosebire în extraordinarele realități ale veșniciei, ce groază a condamnării i-ar cuprinde pe unii de la editură, care acum trec mai departe cu indiferență, deși nu-i mai desparte decât foarte puțin timp de scenele veșnice. Au fost date multe avertizări și au fost subliniate cu adâncă simțire și rugăciuni fierbinți, fiecare dintre ele fiind înregistrată cu credincioșie în ceruri, pentru a sprijini darea de seamă a fiecăruia în ziua cercetării finale. Iubirea neobosită a lui Hristos i-a însoțit pe acei angajați în lucrarea Sa de la editură. Dumnezeu i-a urmat cu binecuvântările și rugămințile Sale stăruitoare, urând totuși păcatele și necredincioșia care se țin de ei ca lepra. Adevărurile profunde și solemne pe care cei de la editură au avut privilegiul să le asculte ar trebui să le miște inimile și să-i determine să aprecieze într-un înalt grad lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Dacă vor umbla în lumină, aceasta le va înfrumuseța și înnobila viețile cu propria podoabă a cerului, puritatea și bunătatea adevărată.

Înaintea fiecărui lucrător de la editură este deschisă o cale pentru a se angaja din toată inima în mod direct în lucrarea lui Hristos și salvarea de suflete. Hristos a lăsat cerul și a plecat de la sânul Tatălui Său pentru a veni într-o lume pierdută, neprietenoasă, pentru a-i salva pe aceia care aveau să dorească să fie salvați. S-a autoexilat departe de Tatăl Său și a schimbat tovărășia curată a îngerilor pentru aceea a oamenilor căzuți, toți infectați de păcat. Cu durere și uimire, Hristos este martorul răcelii, indiferenței și neglijenței cu care cei ce mărturisesc că sunt urmașii Săi tratează lumina și soliile de avertizare și de iubire pe care li le-a dat. Hristos a asigurat pâinea și apa vieții pentru toți cei ce flămânzesc și însetează.

Domnul pretinde tuturor celor de la editură să lucreze însuflețiți de motivații înalte. Hristos le-a oferit un exemplu în propria Sa viață. Toți ar trebui să lucreze cu interes, devotament și credincioșie pentru salvarea de suflete. Dacă toți cei de la editură vor lucra sub înrâurirea unor scopuri lipsite de egoism, conștienți fiind de sfințenia acestei lucrări, binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne asupra lor. Dacă toți și-ar fi purtat cu voioșie, de bună voie diferitele poveri, oboseala și încurcăturile nu ar fi apăsat în așa măsură asupra soțului meu.

-191-

Cât de puține rugăciuni serioase au fost înălțate cu credință către Dumnezeu pentru aceia care lucrau la institut și nu erau considerați pe deplin în adevăr! Cine a simțit prețul unui suflet pentru care a murit Hristos? Care au fost lucrătorii din via Domnului? Am văzut că îngerii erau adânc întristați de frivolitățile nedemne ale celor ce-și spun urmași ai lui Dumnezeu și care se ocupă de lucruri sacre la editură. Unii nu au mai multă considerație pentru caracterul sacru al lucrării decât ar avea pentru o lucrare obișnuită. Dumnezeu cere acum ca aceia care fac umbră degeaba pământului, neaducând roade, să I se consacre și să-și pună în El toate speranțele și afecțiunea lor.

Domnul dorește ca toți aceia care au legătură cu editura să devină persoane care să-și asume răspunderi și să poarte poveri. Dacă ei caută plăcerile, dacă nu practică tăgăduirea de sine, nu sunt vrednici de un loc la editură. Lucrătorii de la editură ar trebui ca atunci când intră în acel spațiu să aibă simțământul că intră într-un loc sfânt, un loc în care se desfășoară lucrarea lui Dumnezeu prin publicarea adevărului care va hotărî destinul sufletelor. Oamenii nu sunt conștienți de acest lucru și nu îl simt după cum s-ar cuveni. În departamentul de culegere a literelor se vorbește mult și astfel mintea este distrasă de la lucru. Editura nu este un loc pentru vizită, pentru un spirit de flirt, pentru amuzament sau pentru egoism. Toți ar trebui să aibă sentimentul că desfășoară o lucrare pentru Dumnezeu. Acela care poate discerne toate motivațiile și citește toate inimile îi pune la probă, îi încearcă și îi cerne pe cei din poporul Său, mai ales pe aceia care au lumină și cunoștințe și sunt angajați în lucrarea Sa sfântă. Dumnezeu este un cercetător al inimilor, Unul care folosește frâul și care nu va accepta nimic mai prejos decât devotamentul total față de lucrare și consacrarea deplină față de El. Toți cei de la editură ar trebui să își reia sarcinile zilnice ca în prezența lui Dumnezeu. Ei nu ar trebui să fie mulțumiți făcând doar atât cât să treacă orele de program și să-și primească salariile; ci ar trebui să lucreze fiecare în orice loc ar putea fi de ajutor în cea mai mare măsură. Au existat câțiva care erau credincioși în absența fratelui White; au fost și alții care lucrau numai dacă erau supravegheați. Dacă toți cei de la editură care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos ar fi fost credincioși, împlinindu-și îndatoririle de la editură, ar fi existat o mare schimbare în bine. Tinerii și tinerele au fost atât de mult absorbiți fiecare de societatea celuilalt, vorbind, glumind și flirtând, încât îngerii lui Dumnezeu au fost izgoniți de la editură.

-192-

Marcus Lichtenstein era un tânăr care se temea de Dumnezeu; el însă a văzut atât de puțin principiile religioase în cei din biserică și în lucrătorii de la editură, încât a fost descumpănit, abătut și dezgustat. S-a poticnit văzând lipsa de conștiinciozitate în păzirea Sabatului, manifestată de unii care susțineau cu toate acestea că sunt păzitori ai poruncilor. Marcus avea o părere înaltă despre lucrarea de le editură; ușurătatea, neseriozitatea și lipsa principiilor l-au făcut să se poticnească. Dumnezeu îl ridicase și, în providența Sa, îl adusese în legătură cu lucrarea Lui de la editură. Însă unii dintre cei ce lucrează acolo cunosc atât de puține lucruri despre căile și voința lui Dumnezeu, încât nu au considerat această mare lucrare de convertire a lui Marcus de la iudaism la creștinism ca fiind cu adevărat importantă. Valoarea sa nu a fost apreciată. El a fost adesea rănit de comportamentul lui F. și al altora de la editură, iar când a încercat să-i mustre, cuvintele sale au fost primite cu dispreț pentru faptul că a îndrăznit să-i învețe. Pronunția sa defectuoasă a fost pentru unii un prilej de glume și amuzament.

Marcus a fost profund marcat de cazul lui F.; nu a știut însă cum să-i vină în ajutor. El nu ar fi părăsit niciodată editura dacă tinerii ar fi fost credincioși mărturisirii lor de credință. Dacă va eșua în credință, sângele său se va găsi cu siguranță pe veșmintele tinerilor care-L mărturisesc pe Hristos, dar care, prin cuvintele, faptele și comportamentul lor, declară fără echivoc faptul că nu aparțin lui Hristos, ci lumii. Această stare deplorabilă de neglijență, indiferență și necredincioșie trebuie să înceteze; la editură trebuie să aibă loc o schimbare profundă și definitivă; în caz contrar, cei care au avut atât de multă lumină și privilegii atât de mari ar trebui să fie concediați și alții să le ia locul, chiar dacă aceștia din urmă vor fi necredincioși. Este un lucru îngrozitor să te minți singur. Îngerul a spus, privind către cei de la editură: “Dacă neprihănirea voastră n-o întrece pe cea a învățaților și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Simpla mărturisire nu este de ajuns. Trebuie să existe o lucrare în suflet, o lucrare care să se dea pe față în viață.

-193-

Iubirea lui Hristos răzbate până în profunzimile mizeriei și nenorocirii pământești, căci altminteri nu ar putea veni în întâmpinarea fiecărui om, chiar și a celui mai păcătos. Ea ajunge totodată și la tronul Celui veșnic, căci altfel omul nu ar putea fi ridicat din starea lui de degradare, iar necesitățile și dorințele noastre nu ar putea fi satisfăcute. Hristos a deschis calea de la pământ la cer. El constituie veriga de legătură dintre cele două lumi; aduce omului iubirea și bunăvoința lui Dumnezeu și, prin meritele Sale, îl înalță pe om în locul în care acesta poate beneficia de împăcarea cu Dumnezeu. Hristos este calea, adevărul și viața. Este o lucrare grea aceea de a merge pas cu pas, încet și cu suferință, înainte și în sus pe cărarea purității și sfințeniei. Însă Hristos a luat toate măsurile pentru a oferi puteri noi și tărie divină la fiecare pas înainte în viața divină. Aceasta este cunoașterea și experiența de care duc lipsă, și pe care trebuie să o aibă, toți lucrătorii de la editură, căci altfel vor aduce zilnic rușine cauzei lui Hristos.

Fratele G. face o greșeală în viața sa. Pune un preț prea mare pe sine însuși. Nu a început să zidească în direcția care trebuie pentru a-și încununa viața cu succes. El zidește de la vârf, însă temelia nu este pusă corect. Temelia trebuie pusă sub pământ și după aceea se poate înălța construcția. El are nevoie de o disciplină și de o experiență în îndatoririle de fiecare zi pe care nu i le pot da științele; toată educația sa nu-i va da tăria fizică necesară pentru a se deprinde cu greutățile vieții.

Din ceea ce mi s-a arătat, ar trebui să se facă o selecție atentă a ajutoarelor de la editură. Cei tineri, neîncercați și neconsacrați nu ar trebui aduși acolo; căci sunt expuși la ispite și nu au niște caractere solide. Cei care și-au format caracterele, care și-au fixat principiile și care au în inimă adevărul lui Dumnezeu nu vor constitui o permanentă sursă de griji și neliniște, ci mai degrabă ajutoare și binecuvântări. Instituția editurii este perfect capabilă de a face aranjamentele necesare pentru a asigura ajutoare bune, pe aceia care au pricepere și principii. Iar biserica, la rândul ei, ar trebui să nu caute să profite nici cu un bănuț pe seama celor care vin la editură pentru a munci și a învăța meserie. Există locuri în care unii pot câștiga salarii mai bune decât la editură, însă ei nu pot găsi niciodată un loc de muncă mai important, mai onorabil sau mai înălțat decât în lucrarea lui Dumnezeu de la editură. Cei care lucrează cu credincioșie și fără egoism vor fi răsplătiți. Pentru ei este pregătită o cunună de slavă, față de care toate onorurile și plăcerile pământești nu pot fi asemănate decât cu praful cel neînsemnat de pe talerul cântarului. Vor fi îndeosebi binecuvântați cei care au fost credincioși lui Dumnezeu, veghind asupra bunăstării spirituale a celor de la editură. Interesele bănești și vremelnice devin cu totul nesemnificative în comparație cu acest lucru. Într-o parte a cântarului se află praf de aur; în cealaltă, un suflet de om de o asemenea valoare, încât Fiul lui Dumnezeu a jertfit onoruri, bogății și slavă pentru a-l răscumpăra din robia păcatului și a totalei disperări. Un suflet are o valoare infinită și reclamă cea mai mare atenție. Orice om care se teme de Dumnezeu la această editură ar trebui să lase deoparte lucrurile copilărești și deșarte și, cu o adevărată îndrăzneală morală, să stea drept în toată demnitatea bărbăției sale, disprețuind intimitatea josnică, unind cu toate acestea o inimă de alta cu legăturile interesului și iubirii creștine. Inimile tânjesc după compasiune și iubire și sunt împrospătate și întărite de către acestea precum florile prin ploi bogate și soare.

-194-

Biblia ar trebui citită în fiecare zi. O viață religioasă, de consacrare față de Dumnezeu reprezintă cel mai bun scut pentru tinerii care sunt expuși ispitelor în timpul în care își fac o educație. Cuvântul lui Dumnezeu va furniza standardul corect în ce privește binele și răul și principiile morale. Statornicia principiului adevărului este singura apărare pentru tineri. Hotărârile puternice și dârzenia vor închide multe uși în fața ispitei și influențelor nefavorabile menținerii caracterului creștin. Un spirit slab și nehotărât care a fost îngăduit în copilărie și în tinerețe va marca viața printr-o necurmată luptă și trudă, pentru motivul că lipsesc hotărârea și principiul solid. Asemenea persoane vor fi mereu împiedicate să obțină succesul în această viață și se vor afla în primejdia de a-și pierde viața cealaltă. Te vei afla în siguranță atunci când vei fi sincer în privința a ceea ce este drept. Primul lucru care ar trebui luat în considerație ar trebui să fie de a-L onora pe Dumnezeu, iar cel de-al doilea, de a fi credincios în ce-i privește pe oameni, împlinind îndatoririle pe care le aduce fiecare zi, înfruntând încercările și purtând poverile ei cu statornicie și cu o inimă hotărâtă. Un efort serios și neobosit, unit cu o voință puternică și cu o încredere deplină în Dumnezeu vor fi de ajutor în orice situație de urgență, vor pregăti pentru o viață folositoare în această lume și desăvârși pentru viața veșnică.

-195-

Dragoste și datorie

Iubirea are o soră geamănă, care este datoria. Iubirea și datoria stau umăr lângă umăr. Manifestarea iubirii în timp ce datoria este neglijată îi va face pe copii încăpățânați, neascultători, capricioși și îndărătnici. Dacă datoria neînduplecată nu este susținută de iubire, care să îmblânzească și să câștige sufletul, se va obține un rezultat asemănător. Datoria și iubirea trebuie să se întrepătrundă pentru o bună disciplinare a copiilor.

În vechime, preoții au primit îndrumări: “Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt și vor arăta deosebirea dintre ce este necurat și ce este curat. Vor judeca în neînțelegeri și vor hotărî după legile Mele”. “Când voi zice celui rău: ‘Vei muri negreșit!’, dacă nu-l vei înștiința și nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, și el tot nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul!”

-196-

Aici avem clar expusă datoria servitorilor lui Dumnezeu. Ei nu pot fi scutiți de împlinirea cu credincioșie a datoriei lor de a mustra păcatele și nedreptățile din poporul lui Dumnezeu, deși acest lucru poate fi o însărcinare neplăcută, mustrarea putând fi chiar și respinsă de către cel greșit. Însă, în majoritatea cazurilor, cel mustrat va primi avertizarea și va ține seama de observația făcută, dacă nu vor exista alte persoane care să stea în calea acestui lucru. Ele vin ca unii plini de compasiune și îl compătimesc pe cel mustrat, având sentimentul că trebuie să-i ia apărarea. Aceștia nu văd că Domnul este nemulțumit de cel păcătos, întrucât cauza lui Dumnezeu a avut de suferit și Numele Său a fost prejudiciat. Suflete au fost întoarse de la adevăr și au căzut de la credință ca urmare a căii celei rele pe care a urmat-o cel greșit; însă servitorul lui Dumnezeu al cărui discernământ este întunecat și a cărui judecată se află sub semnul influențelor rele va lua mai degrabă poziție alături de cel greșit, a cărui înrâurire a făcut mult rău, iar nu alături de cel ce mustră păcatul și nedreptatea și, făcând așa, el spune de fapt celui păcătos: “Nu fi tulburat, nu te descuraja; tu ai dreptate până la urmă.” Aceștia spun celui păcătos: “O să fie bine cu tine.”

Dumnezeu cere de la servii Săi să umble în lumină și să nu-și acopere ochii ca să nu vadă lucrarea lui Satana. Ei ar trebui să fie pregătiți să-i avertizeze și să-i mustre pe aceia care se află în pericolul de a fi înșelați prin șiretenia acestuia. Satana se află la lucru și la stânga, și la dreapta pentru a obține un teren avantajos. El nu se odihnește. Este perseverent. Este atent și priceput pentru a profita de orice împrejurare și de a o folosi în scopurile lui în războiul pe care îl duce împotriva adevărului și intereselor Împărăției lui Dumnezeu. Este un lucru vrednic de plâns faptul că slujitorii lui Dumnezeu nu veghează nici măcar pe jumătate cât ar trebui împotriva ticăloșiilor lui Satana. Și, în loc să se împotrivească diavolului pentru ca acesta să fugă de la ei, mulți sunt înclinați să facă compromis cu puterile întunericului.

-197-

Comunitatea din Battle Creek

Există obiecțiuni serioase împotriva faptului de a avea școala noastră la Battle Creek. Dacă influența pe care o are un membru asupra altuia într-o comunitate atât de mare avea un caracter înălțat, ducând la puritate și consacrare față de Dumnezeu, atunci tinerii care vin la Battle Creek ar avea avantaje mai mari decât în cazul în care școala s-ar afla în altă parte. Dacă însă influența de la Battle Creek va fi în viitor tot așa cum a fost și în ultimii ani, îi voi avertiza pe părinți să-și țină copiii departe de Battle Creek. Nu sunt decât câțiva în această comunitate mare care își manifestă influența de a atrage cu consecvență suflete la Hristos; aceasta în timp ce există mulți care, prin exemplul lor, îi va îndepărta pe tineri de Dumnezeu, atrăgându-i către iubirea de lume.

Mulți membri din comunitatea din Battle Creek nu au sentimentul responsabilității personale. Cei care practică religia își vor menține trăsăturile de caracter în orice împrejurări. Ei nu vor fi asemenea unei trestii care tremură în bătaia vântului. Cei care se află ceva mai departe au sentimentul că ar fi mult favorizați dacă ar putea avea privilegiul de a locui în Battle Creek, în mijlocul unei comunități puternice, în care copiii lor ar putea beneficia de școala de Sabat și de adunări. Unii dintre frații și surorile noastre au făcut sacrificii înainte de vreme pentru ca fiii și fiicele lor să locuiască aici. Au fost însă dezamăgiți în aproape toate cazurile. Nu erau decât puțini în comunitate care arătau un interes lipsit de egoism pentru acești tineri. Membrii comunității au luat în general poziția unor străini fariseici, izolați de cei ce aveau cel mai mult nevoie de ajutorul lor. Unii dintre tinerii din comunitate care, după propria lor mărturisire, îi slujeau lui Dumnezeu, dar iubeau mai mult lumea și plăcerile, erau gata de a face cunoștință cu tineri veniți din alte părți în mijlocul lor și de a exercita o influență puternică asupra lor pentru a-i conduce mai degrabă către lume decât către Dumnezeu. Când aceștia se întorc acasă, sunt mai departe de adevăr decât erau când au venit la Battle Creek.

-198-

În inima lucrării este nevoie de bărbați și femei care să fie mame și tați plini de grijă în Israel, care să aibă inimi mari, în care să încapă și alții, nu doar “eu” și “al meu”. Ei ar trebui să aibă inimi care să strălucească de iubire pentru tinerii cei dragi, fie că aceștia sunt membri ai propriei lor familii, fie că sunt copiii vecinilor lor. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, pentru care Hristos a dovedit un interes atât de mare, încât a făcut orice sacrificiu posibil pentru a-i salva. El și-a părăsit slava, mărirea, tronul împărătesc și veșmintele împărătești și a devenit sărac, pentru ca, prin sărăcia Sa, copiii oamenilor să poată deveni bogați. În cele din urmă, și-a dat sufletul la moarte pentru a putea salva neamul omenesc dintr-o nenorocire lipsită de speranță. Acesta este exemplul bunăvoinței dezinteresate, pe care Hristos dorește să-l urmăm.

În deosebita providență a lui Dumnezeu, mulți tineri și oameni maturi deopotrivă au fost aruncați în brațele celor din comunitatea de la Battle Creek, pentru a fi binecuvântați cu marea lumină pe care le-a dat-o Dumnezeu acestora din urmă și pentru ca, prin eforturile lor dezinteresate, să poată avea privilegiul prețios de a-i aduce la Hristos și la adevăr. Hristos Își însărcinează îngeri care să slujească celor ce sunt aduși sub influența adevărului, să le înmoaie inimile și să-i facă deschiși față de influențele adevărului Său. În timp ce Dumnezeu și îngerii își fac lucrarea, cei ce mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos par să fie stăpâniți de o indiferență rece. Ei nu lucrează la unison cu Hristos și îngerii sfinți. Deși mărturisesc că sunt slujitori ai lui Dumnezeu, ei slujesc propriului lor interes și își iubesc propriile plăceri, iar sufletele pier în jurul lor. Aceste suflete pot spune cu îndreptățire: “Nici unui om nu-i pasă de sufletul meu.” Comunitatea a neglijat folosirea privilegiilor și binecuvântărilor pe care le-au avut la îndemână, iar prin neglijarea datoriei lor au pierdut ocaziile de aur de a câștiga suflete la Hristos.

Cei necredincioși au trăit printre ei luni de zile, iar ei n-au făcut nici un efort deosebit pentru a-i salva. Cum poate privi Stăpânul astfel de servi? Necredincioșii ar fi reacționat la eforturile depuse pentru ei, dacă frații și surorile ar fi trăit în conformitate cu înalta lor mărturisire. Dacă ar fi căutat ocazii de a lucra în interesul Stăpânului lor, pentru înaintarea cauzei Sale, ar fi manifestat bunătate și iubire față de aceștia, ar fi căutat ocazii de a se ruga cu și pentru ei și ar fi simțit că asupra lor apasă răspunderea de a-și arăta credința prin fapte, prin precepte și exemplu. Prin mijlocirea lor, aceste suflete ar fi putut fi salvate, pentru a fi niște stele în cununa bucuriei lor. În multe cazuri însă, ocazia de aur a trecut fără să se mai întoarcă vreodată. Sufletele care au trecut prin valea deciziei lor au luat poziție în rândurile vrăjmașului și au devenit inamici ai lui Dumnezeu și ai adevărului. Iar raportul necredincioșiei celor ce au declarat că sunt urmași ai lui Hristos a mers sus, în cer.

Va continua.

Share this post:

Posted in

admin

Leave a Comment