Ceea ce Vermont are nevoie nu este doar ca predicatorii să meargă pe la comunități, să se roage, și ocazional, să dea îndemnuri. Un strigăt pentru lucrători ar putea fi înălțat în mod continuu printre poporul lui Dumnezeu din Vermont. Este nevoie de lucrători serioși și zeloși spre a întări lucrurile care rămân prin slujirea nevoilor spirituale ale poporului. Peste tot, mai ales în Vermont, cauza lui Dumnezeu are nevoie de purtători de poveri. Oamenii merg mereu și mereu pe același teren, dar ei realizează foarte puțin, dacă se poate vorbi de așa ceva. Ei fac o vizită plăcută fraților lor și aceasta este adesea tot ce realizează; și totuși, ei așteaptă să fie remunerați pentru timpul lor.
Când scriu îmi vine în minte cazul fratelui și sorei K. Ei n-au practicat purtarea de grijă pentru alții. Ei n-au simțit răspunderea care apasă asupra lor de a fi purtători de poveri. Mi-a fost arătat că fratele K. a fost printre alții, care au simțit că aveau de făcut o lucrare pentru Domnul. Este adevărat că are, și așa au mulți alții, dacă vor să o facă. În lucrarea lui Dumnezeu, sunt lucrători eminenți care au experiență în lucrare și care își consacră timpul și puterea slujirii lui Dumnezeu. Aceștia trebuie susținuți în mod generos. Dar cei care pleacă doar ca să viziteze comunitățile ocazional — și mai ales cei care n-au familie de întreținut și au stare materială bună — nu trebuie să ia salariu din vistieria Domnului.
Fratele și sora K. n-au experiență în a se sacrifica pentru adevăr, în a fi bogați prin fapte bune, strângându-și comoară în cer. Simpatia, purtarea de grijă și răbdarea lor n-au fost exercitate de copii supuși și iubitori. Ei au ținut seama de comoditatea lor egoistă. Inima lor n-a fost un izvor care să trimită curente vii de gingășie și afecțiune. Binecuvântându-i pe alții prin cuvinte amabile de iubire și fapte de milă și binefacere, ei ar fi realizat o binecuvântare pentru ei înșiși. Ei au fost prea mărginiți în sfera lor de activitate. Dacă nu are loc o schimbare a minții și a ființei lor și nu sunt reînnoiți prin Duhul lui Hristos, ei nu pot deveni lucrători desăvârșiți și eficienți în cauza Răscumpărătorului. Viața Lui este pildă pentru creștini. Viața lor trebuie să fie caracterizată de sacrificiu de sine și binefacere dezinteresată. Interesul personal este prea dominant. O, cât de puțin știe fratele K. ce înseamnă a lucra pentru Dumnezeu, a înălța crucea lui Hristos și a merge pe urmele Răscumpărătorului în tăgăduirea de sine!
-650-
Un slujitor al lui Hristos, un învățător al adevărului, un păstor adevărat este, într-un sens, un slujitor al tuturor, care anticipează lipsurile celor care au nevoie de ajutor, și care știe cum să se facă de folos ici și colo în marea lucrare de salvare a sufletelor. Un bărbat care mărturisește a-l învăța pe altul adevărul și merge tocmai unde-i place, și lucrează când și cum îi place, dar evită răspunderile, nu poartă crucea în urma lui Hristos și nici nu îndeplinește mandatul unui pastor al Evangheliei. Puțini știu din experiență ce înseamnă a suferi de dragul lui Hristos. Ei doresc să fie asemenea lui Hristos, dar evită sărăcia și răstignirea. Ei cu bucurie ar dori să fie cu El în slavă, dar nu le place să vină la El prin multă lepădare de sine și suferință.
Pe fratele K. nu l-a costat prea mult să afle adevărul, pentru că bărbați aleși de Dumnezeu au pregătit argumente la îndemâna lui, clare, lămurite și convingătoare. La punctele dificile ale adevărului s-a ajuns prin eforturile serioase ale câtorva care au fost devotați lucrării. Postul și rugăciunea fierbinte către Dumnezeu au făcut ca Domnul să deschidă tezaurul adevărului pentru înțelegerea lor. Împotrivitori vicleni și Goliați lăudăroși a trebuit să fie întâmpinați, uneori chiar față-n față, dar cel mai des prin scris. Satana i-a îndemnat pe oameni la o atitudine feroce, a căutat să orbească ochii și să întunece înțelegerea oamenilor. Puțini, care aveau interesul cauzei și al adevărului lui Dumnezeu pe inimă, s-au ridicat în apărarea lui. Ei n-au căutat comoditatea, ci au fost dispuși să-și riște chiar și viața de dragul adevărului.
-651-
Acești cercetători zeloși după adevăr și-au riscat puterea vitală și tot ce era al lor pentru lucrarea de apărare a adevărului și a răspândirii luminii. Verigă după verigă din prețiosul lanț al adevărului a fost cercetată până ce acesta a alcătuit o frumoasă armonie, unit într-un lanț perfect. Acești bărbați cu minte cercetătoare au scos argumente și le-au prezentat atât de lămurit, încât pot fi înțelese și de un școlar. Cât de ușor este acum pentru bărbați să devină învățători ai adevărului, în timp ce se feresc de sacrificiu de sine și de lepădare de sine.
Acești cercetători după adevăr au suferit pentru el și știu cât valorează. Ei îl prețuiesc și simt cel mai deosebit interes pentru înaintarea lui. Lepădarea de sine și crucea se află direct pe calea fiecărui urmaș al lui Hristos. Crucea este cea care barează calea afecțiunilor firești și a voinței. Dacă inima nu este întru totul sfințită de Dumnezeu, dacă voința, afecțiunile și gândurile, nu sunt aduse în supunere de voința lui Dumnezeu, va avea loc un eșec în prezentarea principiilor adevăratei religii și în exemplificarea vieții lui Hristos în viață. Nu va fi o dorință adevărată de a sacrifica comoditatea și iubirea de sine și mintea firească nu va fi răstignită spre a face lucrarea lui Hristos.
Există o lucrare de adus la îndeplinire pentru mulți dintre cei care locuiesc în Bordoville. Am văzut că vrăjmașul era la lucru, ca să-și prezinte punctele lui. Oameni cărora Dumnezeu le-a încredințat talentele și mijloacele au transferat asupra copiilor lor răspunderea pe care cerul a hotărât-o pentru ei, ca să fie ispravnici ai lui Dumnezeu. În loc să-I dea lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui, ei pretind că tot ce au le aparține, ca și când ar fi obținut aceste lucruri prin tăria, puterea și înțelepciunea lor. Cine le-a dat lor puterea și înțelepciunea, ca să obțină comori pământești? Cine a udat țarinile lor cu roua cerului și cu ploi? Cine le-a dat soarele să încălzească pământul și să trezească la viață lucrurile din natură, făcându-le să înflorească spre beneficiul omului? Oameni pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu darurile Sale strâng în brațele lor comoară pământească și fac din aceste daruri și binecuvântări date lor de milostivul Dumnezeu un blestem, umplându-și inima cu egoism și neîncredere în El. Ei primesc bunurile date lor ca împrumut, pretinzând că sunt ale lor, uită că stăpânul are pretenție asupra lor și refuză să-i cedeze dobânda pe care o cere El. Bogățiile pricinuiesc pretinșilor urmași ai lui Hristos multe încurcături și-i străpung cu multe dureri, pentru că ei Îl uită pe Dumnezeu, și îl iubesc și i se închină lui Mamona. Ei îngăduie ca bogățiile lumești să le amărască viața și să-i împiedice în desăvârșirea unui caracter creștin. și, ca și cum aceasta n-ar fi de ajuns, transmit copiilor lor, spre a-i blestema, ceea ce s-a dovedit a fi nenorocirea propriei lor vieți. Dumnezeu le-a încredințat oamenilor mijloace ca să-i încerce, ca să vadă dacă sunt dispuși să-L recunoască în darurile Lui și să-i folosească pentru înaintarea slavei Sale pe pământ.
-652-
Pământul este al Domnului, cu toate comorile pe care le conține el. Vitele de pe miile de dealuri sunt ale Lui. Tot aurul și tot argintul Îi aparțin Lui. El și-a încredințat comorile ispravnicilor, pentru ca prin ele ispravnicii să facă să înainteze cauza Sa și să slăvească Numele Lui. El n-a încredințat oamenilor aceste comori, pentru ca ei să se înalțe, să se slăvească pe ei înșiși și să aibă putere spre a-i oprima pe cei care sunt lipsiți de bogăția acestei lumi. Dumnezeu nu primește darurile nimănui, pentru că ar avea nevoie de ele și nu poate avea slavă și bogății fără ele, ci pentru că este în interesul slujitorilor Lui să-i înapoieze lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui. El va primi darurile de bunăvoie ale celui cu inima smerită și căită și-l va răsplăti pe dătător cu cele mai bogate binecuvântări. Dumnezeu le primește ca sacrificiu, ca ascultare recunoscătoare. El cere și acceptă aurul și argintul nostru, ca o dovadă că tot ce avem și suntem îi aparțin Lui. El pretinde și acceptă înnobilarea timpului și a talentelor noastre, ca rod al iubirii Sale, care există în inima noastră. A asculta este mai bine decât a sacrifica. Fără o iubire curată, darul cel mai prețios este prea sărac pentru Dumnezeu spre a-l accepta.
-653-
Mulți și-au legat inimile atât de tare de comoara lor pământească, încât nu văd avantajul de a-și strânge o comoară în cer. Ei nu înțeleg că darurile lor benevole pentru Dumnezeu nu-L îmbogățesc pe El, ci pe ei înșiși. Hristos ne sfătuiește să ne strângem comori în ceruri. Pentru cine? Pentru Dumnezeu, ca El să poată fi îmbogățit? O, nu! Toate comorile lumii sunt ale Sale, și slava de nedescris și neprețuitele comori din cer toate sunt ale Lui, spre a le da cui vrea El. “Strângeți-vă comori în cer.” (Matei 6, 19.) Oamenii pe care Dumnezeu i-a făcut ispravnici sunt atât de îndrăgostiți de bogățiile acestei lumi, încât nu discern că prin egoismul și lăcomia lor nu numai că Îl jefuiesc pe Domnul în zecimi și daruri, ci se jefuiesc pe ei înșiși de bogățiile veșnice. Ei ar fi putut să adauge zilnic la comoara lor cerească, făcând chiar lucrarea pe care le-a dat-o Domnul s-o facă, și cărora El le-a încredințat mijloace s-o ducă la îndeplinire. Stăpânul urma să vegheze pentru ocaziile de a face bine și, în timpul vieții, să pună în practică ei înșiși mijloacele spre a ajuta la salvarea semenilor lor și la înaintarea cauzei Sale în diferitele ei ramuri. Procedând astfel, ei fac numai ce cere Dumnezeu de la ei să facă; ei Îi dau lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Sale. Mulți își închid de bunăvoie ochii și inimile, ca nu cumva să vadă și să simtă lipsurile cauzei Domnului, și nu ajută la înaintarea ei, micșorând astfel roadele lor prin reduceri din dobândă sau din capital. Unii socotesc că ceea ce dau ei pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu este în realitate pierdut. Ei consideră pierduți atât de mulți bani și se simt nesatisfăcuți până când nu pot să-i înlocuiască imediat, astfel încât comoara lor pământească să nu scadă. Exercită zgârcenie și chiar șiretenie în relațiile lor cu frații și cu cei din lume și nu ezită să înșele în afaceri spre a se avantaja pe ei înșiși și a câștiga ceva bani.
-654-
Unii, de frică să nu-și piardă comoara pământească, neglijează rugăciunea și adunarea spre a aduce închinare lui Dumnezeu, pentru ca să aibă timp mai mult să-l consacre gospodăriilor lor sau afacerilor. Prin faptele lor, ei arată pe care lume pun prețul cel mai mare. Ei sacrifică privilegiile religioase, care sunt esențiale pentru înaintarea lor spirituală, pentru lucrurile acestei vieți și n-ajung să obțină o cunoaștere a voinței divine. Ei nu-și desăvârșesc caracterul creștin, și nu ajung la măsura pusă de Dumnezeu. La ei, pe primul loc se află interesele vremelnice și-L jefuiesc pe Dumnezeu de timpul pe care ar trebui să îl consacre slujirii Lui. Pe astfel de persoane Dumnezeu le observă bine și ele vor primi mai degrabă un blestem, decât o binecuvântare. Unii își pun bunurile în afara controlului lor, plasându-le în mâinile copiilor lor. Motivul lor ascuns este de a se pune în situația în care să nu se simtă răspunzători să dea din averea lor pentru răspândirea adevărului. Ei nu înțeleg că banii pe care îi mânuiesc nu sunt ai lor, ci ai Domnului.
Multora le-ar plăcea să vadă suflete convertite, dacă acest lucru s-ar putea face fără nici un sacrificiu din partea lor; dar, dacă este vorba de averea lor, ei se retrag, pentru că aceasta este de o mai mare valoare pentru ei decât sufletele bărbaților și femeilor pentru care a murit Hristos. Dacă cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace ar înțelege responsabilitatea lor ca ispravnici ai lui Dumnezeu, ar păstra în mâinile lor ceea ce le-a dat Dumnezeu cu împrumut, și ar putea îndeplini astfel cu credincioșie datoria care le revine spre a-și face partea în ducerea mai departe a lucrării lui Dumnezeu. Dacă toți ar putea înțelege planul mântuirii și valoarea unui singur suflet răscumpărat prin sângele lui Hristos, ei ar socoti orice alt interes ca fiind de mică importanță.
-655-
Părinții ar trebui să aibă o mare teamă, încredințându-le copiilor talanții și mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile lor, afară numai dacă au cea mai sigură dovadă că copiii lor au un mai mare interes, iubire și consacrare pentru cauza lui Dumnezeu decât ei înșiși și că acești copii vor fi mai serioși și mai zeloși în sprijinirea lucrării lui Dumnezeu, și mai binevoitori în ducerea mai departe a diferitelor întreprinderi în legătură cu ea, care necesită mijloace. Dar mulți își plasează mijloacele în mâinile copiilor lor, punând în felul acesta asupra lor răspunderea propriei lor isprăvnicii, pentru că Satana îi îndeamnă să facă acest lucru. Procedând astfel, ei pun acele mijloace, în mod efectiv, în rândurile vrăjmașului. Satana aranjează problema spre a o pune de acord cu propriul lui scop și sustrage de la cauza lui Dumnezeu mijloacele de care aceasta are nevoie, ca să poată fi sprijinită din belșug. Eforturile făcute spre a prezenta adevărul în fața poporului nu sunt nici pe jumătate atât de complete și de extinse pe cât ar trebui să fie. Nici a cincea parte nu se face acum din ceea ce ar putea fi făcut prin răspândirea de publicații și aducerea în raza sunetului adevărului a tuturor celor care pot fi convinși să vină.
Timpul de probă pentru mulți se încheie. Satana își adună zilnic recolta de suflete. Unii iau decizii finale împotriva adevărului, și mulți mor fără să-l cunoască. Mintea lor nu este luminată, iar ei nu s-au pocăit de păcatele lor; și totuși, oameni care mărturisesc evlavia își adună comori pământești și își îndreaptă eforturile spre a câștiga și mai mult. Ei sunt insensibili față de situația bărbaților și femeilor care se află în sfera lor de influență, și care pier din lipsă de cunoștință. Munca bine orientată, făcută cu smerenie, ar face mult spre a-i lumina și converti pe semenii lor; dar exemplul multora, care ar putea face mult bine, spune în mod virtual: Sufletele voastre sunt de mai mică valoare pentru mine decât interesele mele lumești.
-656-
Mulți iubesc adevărul în mică măsură, iar lumea, într-o măsură mai mare. “După roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7, 20.) Lucrurile spirituale sunt sacrificate pentru cele vremelnice. Roada adusă de acestea nu este spre sfințire și exemplul lor nu va fi așa, încât să-i convingă pe păcătoși și să-i convertească de pe căile lor greșite la adevăr. Ei permit ca sufletele lor să meargă la pierzare, când le-ar putea salva, dacă ar face eforturi tot atât de serioase în favoarea lor, precum au făcut spre a-și asigura comorile acestei vieți. Pentru a dobândi mai multe din lucrurile acestei lumi, de care, în realitate, n-au nevoie, și care nu fac decât să le mărească răspunderea și condamnarea lor, mulți muncesc după un plan forțat și pun în pericol sănătatea, bucuria spirituală, pacea, confortul și fericirea familiilor lor. Ei lasă ca sufletele din jurul lor să meargă la pierzare, pentru că se tem că aceasta va cere ceva din timpul și mijloacele lor spre a-i salva; dumnezeul lor sunt banii. Ei hotărăsc să nu-și sacrifice mijloacele spre a salva suflete.
Celui căruia i s-a încredințat un talant nu este răspunzător pentru cinci sau pentru doi, ci numai pentru acel unu. Mulți neglijează să strângă pentru ei o comoară în cer, făcând bine cu mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat cu împrumut. Ei nu se încred în Dumnezeu și au o mie de temeri cu privire la viitor. Ca și copiii lui Israel, ei au inimi rele ale necredinței. Dumnezeu a aprovizionat acest popor cu îmbelșugare, precum cereau nevoile lor; dar pentru viitor, ei au luat cu împrumut necaz. În călătoriile lor, ei s-au plâns și au murmurat că Moise i-a scos, pentru ca să-i ucidă cu foamea pe ei și pe copiii lor. Dorința lor imaginară le-a închis ochii și inimile de la vederea bunătății și îndurării lui Dumnezeu, în călătoriile lor, și ei au fost nerecunoscători pentru toate darurile Lui. Tot așa de neîncrezător este și pretinsul popor al lui Dumnezeu din acest veac al necredinței și degenerării. Oamenii se tem că pot ajunge în lipsă, copiii pot deveni nevoiași, iar nepoții vor fi săraci. Ei nu îndrăznesc să se încreadă în Dumnezeu. Nu au o credință adevărată în El, care i-a binecuvântat, le-a încredințat darul vieții și le-a dat talanți, ca să-i folosească pentru slava Sa și înaintarea cauzei Sale.
-657-
Mulți își poartă de grijă atât de stăruitor, încât nu-I dau lui Dumnezeu nici o ocazie să le poarte de grijă. Dacă, uneori, ar fi în lipsă de timp și ar fi puși în situații de strâmtoare, acesta ar fi cel mai bun lucru pentru credința lor. Dacă s-ar încrede liniștiți în Dumnezeu și ar aștepta ca El să lucreze pentru ei, necesitatea lor ar fi ocazia lui Dumnezeu; și binecuvântarea Lui în situația lor critică ar face să le sporească iubirea față de El și i-ar conduce să prețuiască binecuvântările lor vremelnice într-un sens mai înalt decât au făcut vreodată mai înainte. Credința lor ar crește, speranța lor s-ar îmbunătăți și buna dispoziție ar lua locul tristeții, al îndoielilor și murmurării. Credința multora nu crește din lipsă de exercitare.
Ceea ce consumă vlaga poporului lui Dumnezeu este iubirea de bani și prietenia cu lumea. Privilegiul poporului lui Dumnezeu este să fie lumini luminătoare și strălucitoare în lume, spre a înmulți cunoașterea de Dumnezeu și spre a avea o înțelegere mai lămurită a voinței Lui. Dar îngrijorările acestei vieți și înșelăciunea bogățiilor îneacă sămânța semănată în inimile lor și ei n-aduc roade spre slava Sa. Ei mărturisesc că au credință, dar aceasta nu este o credință vie, pentru că nu este sprijinită de fapte. Credința fără fapte este moartă. Cei care mărturisesc că au credință mare, dar n-au fapte, nu vor fi mântuiți prin credința lor. Satana crede adevărul și tremură, totuși acest fel de credință n-are nici o virtute. Multora dintre cei care au făcut o înaltă mărturisire de credință le lipsesc faptele bune. Dacă și-ar dovedi credința lor prin faptele lor, ei ar putea exercita o puternică influență de partea adevărului. Dar ei nu îmbunătățesc talanții mijloacelor împrumutate lor de Dumnezeu. Cei care cred că își liniștesc conștiința prin transferarea averii lor asupra copiilor lor, sau prin sustragere de la cauza lui Dumnezeu și îngăduie ca ea să treacă în mâinile copiilor necredincioși și nepăsători, ca ei s-o cheltuiască sau s-o îngrămădească și să i se închine, va trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu; ei sunt ispravnici necredincioși ai banilor Domnului. Ei îi îngăduie lui Satana să-i învingă pe acești copii ale căror minți sunt sub stăpânirea lui. Scopurile lui Satana sunt îndeplinite în mai multe feluri, în timp ce ispravnicii lui Dumnezeu sunt uluiți și paralizați; ei nu-și dau seama de marea lor răspundere și de socoteala care trebuie să vină în curând.
-658-
Cei care au avere și a căror minte este întunecată de dumnezeul acestei lumi par să fie stăpâniți de Satana în a dispune de ea. Dacă au copii cu adevărat credincioși, și, de asemenea, și copii ale căror afecțiuni sunt întru totul pentru lucrurile acestei lumi, făcând un transfer al bunurilor asupra copiilor lor, ei dau, în general, o cantitate mai mare acelor copii care nu-L iubesc pe Dumnezeu și care slujesc vrăjmașului oricărei dreptăți, decât celor care-L slujesc pe Dumnezeu.
Ei pun în mâinile copiilor necredincioși tocmai lucrurile care se vor dovedi o cursă pentru ei și care vor fi piedici în calea lor de a se preda lui Dumnezeu. În timp ce fac daruri mari copiilor necredincioși, ei fac daruri foarte reduse celor care sunt de aceeași credință cu ei înșiși. Tocmai faptul acesta ar trebui să-i surprindă pe oamenii cu mijloace, care au urmat această cale. Ei ar trebui să vadă că înșelăciunea bogățiilor le-a pervertit judecata. Dacă ar putea să vadă influența care operează asupra minții lor, ar putea înțelege că Satana dispune de aceste probleme foarte conforme cu propriile lui scopuri și planuri. În loc ca Dumnezeu să le stăpânească mintea și să le sfințească judecata, ea este stăpânită chiar de puterea adversă. Pe cei care erau de aceeași credință cu ei, uneori, chiar i-a neglijat și, adesea, au fost foarte stricți și exigenți în toate cele ce aveau de-a face cu ei, în timp ce aveau o mână largă pentru copiii necredincioși și iubitori de lume, despre care știau că nu vor folosi mijloacele pe care le-au pus în mâinile lor pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Domnul cere ca cei cărora El le-a împrumutat talanții mijloacelor să le folosească corect, având ca țintă principală înaintarea cauzei Lui. Oricare altă cauză trebuie să fie inferioară față de aceasta.