Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 pp 469-478 Ziua 118

Continuare.

-469-

Prin boli grave sau printr-o convingere puternică, conștiința unora dintre acești vinovați a fost trezită și i-a chinuit atât, încât i-a făcut să mărturisească lucrurile acestea în adâncă umilință. Alții sunt tot atât de vinovați. Ei au practicat acest păcat aproape întreaga lor viață, iar organismul lor distrus și memoria lor ca ciurul sunt rezultatul acestui păcat dăunător; totuși ei sunt prea mândri spre a mărturisi. Sunt discreți și n-au arătat remușcări de conștiință pentru acest păcat. Încrederea mea în experiența creștină a unora ca aceștia este foarte mică. Ei par să fie insensibili față de influența Duhului lui Dumnezeu. Pentru ei, sacru și profan e același lucru. Practica obișnuită a acestui viciu degradant și pângărirea trupurilor lor nu i-a condus la lacrimi amare și pocăință sinceră. Socotesc că păcatul lor este numai împotriva lor și greșesc în aceasta. Dacă ei se îmbolnăvesc la trup și minte, alții sunt făcuți să simtă, să sufere. Imaginația este greșită, memoria este deficitară, se fac greșeli și peste tot există o deficiență care îi afectează serios pe cei cu care locuiesc și se asociază cu ei. Regretul și umilirea amorului propriu sunt simțite, pentru că lucrurile acestea sunt cunoscute de alții.

-470-

Am amintit aceste cazuri spre a ilustra puterea acestui viciu distrugător de suflet și trup. Mintea întreagă este predată pasiunii vulgare. Facultățile intelectuale și morale sunt învinse de puterile cele mai josnice. Trupul este moleșit, creierul slăbit. Materialul depus spre a hrăni organismul este risipit. Epuizarea organismului este mare. Nervii cei fini ai creierului, fiind excitați pentru o acțiune nenaturală, devin amorțiți și aproape întru totul paralizați. Puterile intelectuale și morale slăbesc, în timp ce pasiunile senzuale se întăresc și sunt mult mai dezvoltate prin exercițiu. Apetitul pentru hrană nesănătoasă strigă spre a i se face pe plac. Când persoanele sunt robite de obiceiul onaniei, este imposibil să le fie trezite sensibilitățile morale pentru a aprecia lucrurile veșnice sau să se delecteze cu exerciții spirituale. Gânduri necurate cuceresc și stăpânesc imaginația și fascinează mintea, apoi urmează o dorință aproape nestăpânită pentru îndeplinirea faptelor necurate. Dacă mintea ar fi educată să mediteze la subiecte înalte, și imaginația să fie antrenată să reflecteze asupra lucrurilor curate și sfinte, ea ar fi întărită împotriva satisfacerii acestei teribile și josnice dorințe distrugătoare de suflet și trup. Prin educare, aceasta s-ar obișnui să stăruie asupra a ceea ce este înalt, ceresc, curat și sacru, și n-ar mai putea fi atrasă de această dorință josnică, stricată și dezgustătoare.

Ce putem spune despre cei care trăiesc în lumina strălucitoare a adevărului, și cu toate acestea, practică și urmează pe calea păcatului? Plăcerile excitante interzise au un farmec și o putere asupra lor și le stăpânește ființa întreagă. Aceștia găsesc plăcere în nedreptate și nelegiuire, și trebuie să piară în afara cetății lui Dumnezeu, împreună cu orice lucru scârbos.

-471-

Am căutat să-i trezesc pe părinți la datoria lor și, cu toate acestea, ei continuă să doarmă. Copiii voștri practică viciul în taină și vă înșeală. Voi aveți în ei o încredere atât de mare, încât îi socotiți prea buni și nevinovați spre a fi capabili să practice păcatul în secret. Părinții îi mângâie și-i răsfață pe copiii lor, și le permit mândria, dar nu-i înfrânează cu fermitate și hotărâre. Ei au o frică așa de mare de spiritul lor îndărătnic și încăpățânat, încât se tem să vină în contact cu ei; păcatul neglijenței, care a fost notat împotriva lui Eli, va fi păcatul lor. Îndemnul lui Petru este de cea mai mare valoare pentru toți care se luptă pentru nemurire. El se adresează celor care au o credință de același preț:

“Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte. De aceea, dați-vă și voi toate silințele, ca să uniți cu credința voastră fapta, cu fapta cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși, și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alergarea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1, 1-11.)

-472-

Noi suntem într-o lume în care lumina și cunoștința abundă, totuși, mulți, care pretind o credință de același preț, sunt ignoranți de bună voie. Lumina este în jurul lor, totuși, ei nu și-o însușesc. Părinții nu văd necesitatea de a se informa, de a obține cunoștință și de a o pune în practică în viața lor de căsătorie. Dacă ar urma după îndemnul apostolului și ar trăi după planul adaosului, ei n-ar fi neroditori în cunoașterea Domnului Isus Hristos. Dar mulți nu înțeleg lucrarea de sfințire. Ei par să creadă că au atins-o, când ei au învățat numai prima lecție de adunare. Sfințirea este o lucrare progresivă; la ea nu se ajunge într-o oră sau o zi, și apoi să fie menținută fără nici un efort special din partea noastră.

Mulți părinți nu obțin cunoștința pe care ar trebui s-o obțină în viața lor de căsătorie. Ei nu se păzesc ca Satana să nu profite de ei și să le stăpânească mintea și viața. Nu înțeleg că Dumnezeu le cere să-și stăpânească viața de căsătorie față de orice excese. Doar foarte puțini socotesc că este o datorie religioasă să-și stăpânească pasiunile. Ei s-au unit în căsătorie pentru scopul ales de ei, și de aceea, conchid că legătura căsătoriei sfințește satisfacerea pasiunilor josnice. Chiar bărbați și femei care mărturisesc evlavia dau frâu liber pasiunilor păcătoase și nu se gândesc deloc că Dumnezeu le cere socoteală pentru cheltuirea energiei vitale, care le slăbește puterea vieții și le moleșește organismul întreg.

Legământul căsătoriei acoperă păcate de cea mai întunecată nuanță. Bărbați și femei care mărturisesc evlavia își degradează trupurile prin satisfacerea celor mai stricăcioase pasiuni, și astfel se înjosesc sub nivelul animalelor. Ei abuzează de puterile pe care li le-a dat Dumnezeu spre a fi păstrate în sfințenie și cinste. Sănătatea și viața sunt sacrificate pe altarul pasiunii josnice. Puterile superioare și nobile sunt aduse în supunere față de înclinațiile senzuale. Cei care păcătuiesc astfel nu cunosc rezultatul umblării lor. Dacă toți ar putea să vadă toată suferința pe care și-o atrag asupra lor prin satisfacerea dorințelor lor păcătoase, s-ar alarma, și cel puțin unii ar evita calea păcatului care aduce o răsplată atât de înspăimântătoare. Pentru o mare grupă este lăsată ca moștenire o astfel de existență mizerabilă, încât pentru ei ar fi mai preferabilă moartea decât viața; și mulți mor prematur, viața lor fiind sacrificată într-o rușinoasă lucrare de satisfacere excesivă a pasiunii lor senzuale. Dar pentru că sunt căsătoriți, ei socotesc că nu comit nici un păcat.

-473-

Bărbați și femei, într-o bună zi veți afla ce este pofta carnală și rezultatul satisfacerii ei. Patimă tot atât de josnică poate fi găsită în legătura de căsătorie, ca și în afara ei. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe soți să-și iubească soțiile “cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea”. “Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos biserica.” (Efeseni 5, 24.25.28.29.) Nu iubirea curată este cea care îl stimulează pe un bărbat să facă din soția lui o unealtă care să slujească acestei pofte desfrânate. Este pasiunea senzuală care țipă după satisfacerea dorinței. Cât de puțini bărbați dovedesc iubirea lor în felul specificat de apostol: “Cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească (nu s-o pângărească) și s-o curețe ca să fie sfântă și fără prihană.” (Efeseni 5, 26.27.) Aceasta este calitatea iubirii din legământul căsătoriei, pe care Dumnezeu îl recunoaște ca fiind sfânt. Iubirea este un principiu sfânt și curat; dar pasiunea desfrânată nu vrea să admită înfrânare și să i se dicteze sau să fie stăpânită de rațiune. Ea este oarbă față de urmări; ea nu vrea să judece de la cauză la efect. Multe femei suferă de mare debilitate și de boala instalată, pentru că nu s-a ținut seamă de legile ființei lor; au fost călcate legile naturii. Puterea sistemului nervos a fost risipită de bărbați și femei, fiind solicitată de acțiuni nenaturale spre a satisface pasiuni josnice; și această pasiune vulgară, josnică, hidoasă, monstruoasă, pretinde delicatul nume de iubire.

-474-

Mulți dintre pretinșii creștini care au trecut prin fața mea păreau lipsiți de restricții morale. Ei aveau mai multe caracteristici animalice decât onorabile. De fapt, ei toți erau aproape ca animalele. Bărbați de felul acesta își degradează soțiile pe care au făgăduit că le vor hrăni și îndrăgi. Ele sunt considerate niște unelte puse în slujba satisfacerii înclinațiilor josnice, desfrânate. și foarte multe femei se supun să devină roabe ale înclinațiilor desfrânate; ele nu-și păstrează trupurile lor în cinste și sfințenie. Soția nu-și păstrează demnitatea și respectul de sine, pe care l-a avut înainte de căsătorie. Această orânduire divină ar trebui să-i păstreze și să-i mărească respectul ei femeiesc și demnitatea ei sacră; dar feminitatea ei castă, demnă și pioasă, a fost consumată pe altarul patimei josnice; ea a fost sacrificată spre plăcerea soțului ei. În curând, ea pierde respectul față de soț, care nu ține seamă de legile cărora se supun animalele. Viața de căsătorie devine un jug amar; pentru că iubirea moare și adesea locul ei îl ia neîncrederea, gelozia și ura.

Nici un bărbat nu o poate iubi cu adevărat pe soția lui când vrea să se supună răbdătoare, să devină sclava lui și să slujească pasiunilor lui depravate. Prin supunerea ei pasivă ea pierde valoarea pe care a avut-o altădată în ochii lui. El o vede trasă în jos de la tot ce-i înălțător, la un nivel josnic; și în curând, el bănuiește că tot așa de ușor se va supune să fie degradată de un altul, ca și de el însuși. El se îndoiește de fidelitatea și curăția ei, se plictisește de ea, și caută ca altcineva să-i trezească și să-i intensifice pasiunile lui diabolice. Nu se ține seama de Legea lui Dumnezeu. Bărbații aceștia sunt mai răi decât brutele; ei sunt demoni în formă de oameni. Ei nu cunosc principiile înălțătoare și înnobilatoare ale adevăratei iubiri sfințite.

-475-

Soția devine și ea geloasă pe soțul ei și bănuiește că, dacă i s-ar ivi ocazia, el ar fi tot atât de gata să-i facă curte alteia, ca și ei. Ea vede că el nu este stăpânit de conștiință sau de teama de Dumnezeu; toate aceste bariere sacre sunt doborâte la pământ de către pasiuni desfrânate; tot ceea ce este cucernic în soț este robit poftei brute și josnice.

Lumea este plină de bărbați și femei de acest fel; și chiar case mari, elegante și cu gust, conțin în ele un iad. Închipuiți-vă, dacă puteți, ce fel de urmași trebuie să aibă astfel de părinți. Nu vor cădea copiii pe scară și mai jos? Părinții dau pecetea caracterului copiilor lor. De aceea, copiii care se nasc din acești părinți moștenesc de la ei calitățile minții, care sunt de natură inferioară, josnică. și Satana hrănește tot ceea ce tinde spre stricăciune. Problema care trebuie precizată acum, este: Trebuie, oare, ca soția să se simtă obligată a se supune orbește cerințelor soțului ei, când ea vede că nu-l stăpânește nimic altceva decât patimi josnice și când rațiunea și judecata ei sunt convinse că ea face acest lucru spre vătămarea trupului ei, pe care Dumnezeu i-a poruncit să-l țină în sfințenie și cinste, păstrându-l ca o jertfă vie pentru Dumnezeu?

Nu este o iubire curată și sfântă aceea care o face pe soție să satisfacă înclinațiile senzuale ale soțului ei cu prețul sănătății și vieții ei. Dacă ea are iubire și înțelepciune adevărată, va căuta să-l abată de la satisfacerea pasiunilor lui păcătoase spre subiecte înalte și spirituale, stăruind asupra interesantelor teme spirituale. Se poate să fie necesar să insiste umilită și afectuoasă, chiar cu riscul neplăcerii lui, că nu-și poate înjosi trupul, supunându-se la excese sexuale. Ea trebuie să-i amintească, într-o manieră afectuoasă și amabilă, că Dumnezeu are cea dintâi, și cea mai mare pretenție asupra ființei ei întregi, și că ea nu poate trece cu vederea această pretenție, pentru că va fi trasă la răspundere în ziua cea mare a lui Dumnezeu: “Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupurile voastre, care sunt ale lui Dumnezeu.” “Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți dar robi oamenilor.” (1 Corinteni 6, 19.20; 7, 23.)

-476-

Dacă ea vrea să-și înalțe afecțiunile și să-și păstreze în sfințire și cinste demnitatea feminității ei delicate, femeia poate face mult prin judicioasa ei influență, ca să-l sfințească pe soțul ei și astfel să-și îndeplinească înalta ei misiune. Făcând astfel, ea poate să-i salveze pe amândoi, pe soțul ei și pe ea însăși, îndeplinind astfel o lucrare dublă. În această problemă, atât de delicată și dificilă de tratat, este necesară multă înțelepciune și răbdare, cât și tărie și curaj moral. Tărie și har se poate afla în rugăciune. Iubirea sinceră trebuie să fie principiul conducător al inimii. Iubire față de soț poate să fie singura temelie corectă a acțiunii.

Dacă soția hotărăște că este prerogativa soțului să aibă deplină stăpânire asupra trupului ei și să-i modeleze mintea, ca să se potrivească cu a lui în orice privință, să meargă pe aceeași cale cu a lui și să își supună individualitatea, atunci identitatea ei este pierdută, absorbită de cea a soțului. Ea devine o simplă mașină pentru voința lui spre a o acționa și stăpâni, o creatură a plăcerii lui. El gândește, hotărăște și făptuiește pentru ea. Acceptând această poziție pasivă, ea Îl dezonorează pe Dumnezeu. Înaintea Lui, ea are o responsabilitate pe care trebuie s-o apere.

Când soția își supune corpul și mintea stăpânirii soțului ei, fiind pasivă față de voința lui în toate lucrurile, sacrificându-și conștiința, demnitatea și chiar identitatea, ea pierde ocazia de a exercita acea influență puternică spre bine, pe care ar trebui s-o aibă spre a-l ridica pe soțul ei. Ea ar putea să domolească firea lui aspră, și influența ei sfințitoare ar putea fi exercitată în felul de a curăți și purifica, făcându-l să se străduiască serios să-și stăpânească pasiunile și să fie dispus spre cele spirituale, ca împreună să poată fi părtași la natura divină, scăpați de stricăciunea care este în lume, prin poftă. Puterea influenței poate fi spre a conduce mintea la subiecte nobile, mai presus de satisfacerea plăcerilor senzuale și josnice, pe care inima nerenăscută prin har le caută în mod natural. Dacă soția simte că, pentru a-i plăcea soțului, ea trebuie să coboare la nivelul lui, când pasiunea senzuală este principalul temei al iubirii lui și îi controlează acțiunile, ea nu-I place lui Dumnezeu, pentru că nu reușește să exercite o influență sfințitoare asupra soțului ei. Dacă socotește că trebuie să se supună pasiunilor senzuale ale soțului ei, fără nici un cuvânt de protest, ea nu-și înțelege datoria față de el, nici față de Dumnezeul ei. Excesul sexual va nimici efectiv iubirea pentru exerciții devoționale, îi va lua creierului substanța necesară pentru nutriția organismului și va extenua și mai mult vitalitatea. Nici o femeie nu trebuie să-l ajute pe soțul ei la această lucrare de nimicire de sine. Ea n-o va face, dacă este iluminată și are pentru el o iubire adevărată.

-477-

Cu cât sunt îngăduite mai mult pasiunile senzuale, cu atât devin mai puternice, și cu atât mai violente vor fi pretențiile lor pentru a le satisface. Bărbații și femeile temătoare de Dumnezeu să se trezească la datoria lor. Mulți dintre pretinșii creștini suferă de paralizie de nervi și creier, din cauza necumpătării lor în această privință. Putreziciune este în oasele și măduva multora dintre cei care sunt priviți ca oameni buni, care se roagă și plâng, și care se află în locuri înalte, dar ale căror corpuri pângărite nu vor trece niciodată prin porțile cetății cerești.

O, dacă aș putea să-i fac pe toți să înțeleagă obligația lor față de Dumnezeu, de a-și păstra organismul fizic și psihicul în cea mai bună stare, spre a aduce Creatorului lor un serviciu desăvârșit! Fie ca femeile creștine să se abțină, atât prin cuvânt, cât și prin faptă, de la excitarea pasiunilor senzuale ale soților lor. Multe n-au deloc tărie de irosit în această direcție. Din tinerețea lor ele au slăbit creierul și și-au subminat organismul prin satisfacerea pasiunilor senzuale. Lozinca vieții lor de căsătorie ar trebui să fie lepădare de sine și cumpătare; atunci copiii care li se vor naște nu vor fi expuși să aibă partea intelectuală și morală slabă și cea senzuală tare. Viciul la copii este aproape universal. Nu există o cauză? Cine le-a dat pecetea caracterului? Fie ca Domnul să deschidă ochii tuturor, ca să vadă că stau pe locuri alunecoase.

-478-

Din tabloul care mi-a fost prezentat despre stricăciunea bărbaților și a femeilor care mărturisesc evlavia, m-am temut că am să-mi pierd toată încrederea în omenire. Am văzut că aproape toți se află într-o amorțire înfricoșătoare. Este aproape imposibil să-i trezești pe cei care ar trebui să fie treji, ca astfel să aibă întrucâtva un simțământ exact despre puterea pe care Satana o deține asupra minții lor. Ei nu-și dau seama de stricăciunea care abundă în jurul lor. Satana le-a orbit mintea și i-a adormit în siguranță senzuală. Nereușita eforturilor noastre de a-i ridica pe alții să înțeleagă marile pericole care asediază sufletele, m-a făcut uneori să mă tem că ideile mele despre stricăciunea inimii omenești erau exagerate. Dar când sunt aduse în fața noastră fapte care dovedesc trista urâțenie a unuia care a îndrăznit să slujească în lucrări sacre, în timp ce avea o inimă stricată, unul ale cărui mâini pătate de păcat au profanat vasele sfinte ale Domnului, sunt sigură că n-am desenat un tablou prea drastic.

Eu aduc mărturie foarte puternică, atât prin scris, cât și prin vorbire, sperând să-l trezesc pe poporul lui Dumnezeu să înțeleagă că a căzut în vremuri periculoase. Am fost deprimată profund, văzând indiferența manifestată de cei care ar trebui să înțeleagă lucrările lui Satana, și care ar trebui să fie treji și de pază. Am văzut că Satana dirijează chiar și mințile celor care mărturisesc adevărul, să se dedea la teribilul păcat al curviei. Mintea unui bărbat sau a unei femeie nu trebuie să coboare într-o clipă de la curăție și sfințenie la depravare, stricăciune și păcat. Se cere timp spre a schimba omenescul în divin, sau a-i degrada pe cei făcuți după chipul lui Dumnezeu în brutali sau satanici. Prin privire, ajungem schimbați. Deși făcut după chipul Făcătorului său, omul își poate educa mintea în așa fel, încât păcatul pe care l-a detestat altădată va deveni plăcut pentru el. Când încetează să vegheze și să se roage, el încetează să mai păzească fortăreața, inima, și se angajează în păcat și nelegiuire. Mintea este înjosită, și este imposibil să fie ridicată din nou din stricăciune, în timp ce este educată să înrobească puterile morale și intelectuale, aduse în supunere față de patimi vulgare. Împotriva minții păcătoase trebuie dusă o luptă continuă; și trebuie să fim ajutați de influența curățitoare a harului lui Dumnezeu, care va atrage mintea spre cele de sus și o va obișnui să mediteze asupra lucrurilor curate și sfinte.

Va continua.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment