Continuare.
-379-
Calea urmată de soț, tatăl acestor copii, merită cea mai severă dezaprobare. Soția lui a suferit din lipsă de hrană sănătoasă și hrănitoare. Ea n-a avut hrană suficientă sau îmbrăcăminte comodă. A purtat o povară chinuitoare, iar el a devenit pentru ea dumnezeu, conștiință și voință. Sunt firi care vor să se răzvrătească împotriva unei astfel de pretinse autorități. Ele nu vor să se supună unei astfel de supravegheri. Ajung obosiți de presiunea și ridicarea mai presus de ea. Dar n-a fost cazul aici. Ea a îndurat ca el să fie conștiință pentru ea și a încercat să creadă că așa era cel mai bine. Dar o fire mai independentă n-ar fi putut fi atât de ușor subjugată. Nevoile ei erau serioase. Dorințele naturale după ceva mai hrănitor au făcut-o să folosească rugămintea stăruitoare, dar fără efect. Dorințele ei au fost puține, dar ele n-au fost luate în considerație. Doi copii au fost sacrificați datorită erorilor lui oarbe și ignoranței bigote. Dacă oameni cu minte sănătoasă ar trata animalele necuvântătoare cum a tratat-o el pe soția lui, în ceea ce privește hrana, l-ar da în judecată.
În primul rând, B. nu trebuia să comită un păcat atât de mare, să aducă pe lume copii, deoarece rațiunea trebuia să-l învețe că ei aveau să fie bolnavi, pentru că aveau să primească o moștenire mizerabilă de la părinții lor. Ei aveau să aibă o moștenire rea, care le-a fost transmisă. Sângele lor avea să fie plin de tumori scrofuloase de la ambii părinți, mai ales de la tată, ale cărui obiceiuri erau de natură să strice sângele și să moleșească întregul lui organism. Copiii aceștia nu numai că trebuia să primească o predispoziție scrofuloasă în sens dublu, dar, ceea ce este și mai rău, ei vor purta deficiențele mintale și morale ale tatălui și lipsa de independență, curaj moral și forță de la mamă. Lumea este deja blestemată prin înmulțirea persoanelor cu această pecete, care trebuie să coboare pe scara tăriei fizice, mintale și morale mai mult decât părinții lor; pentru că situația și cele din jurul lor nu sunt așa de favorabile cum au fost cele ale părinților lor.
-380-
B. nu este în stare să poarte de grijă familiei sale. El nu poate întreține pe cineva cum ar trebui și n-ar fi trebuit să aibă niciodată pe cineva în grijă. Căsătoria lui a fost o greșeală. El a făcut din viața soției lui o nenorocire, și a acumulat nenorocire prin copiii care li s-au născut.
Cei care mărturisesc a fi creștini n-ar trebui să intre în legături de căsătorie până ce nu s-a meditat cu atenție și rugăciune asupra problemei dintr-un înalt punct de vedere spre a se vedea dacă Dumnezeu poate fi slăvit prin unire. În timp util, ei trebuie să aibă în vedere rezultatul fiecărui privilegiu al legăturii de căsătorie, și la baza fiecărei acțiuni să stea principiul sfințit. Înainte de a înmulți familia lor, ei trebuie să ia în considerare dacă Dumnezeu va fi slăvit sau dezonorat prin aducerea de copii pe lume. Ei trebuie să caute să-L slăvească pe Dumnezeu prin unirea lor din primul și din fiecare an din viața lor de căsătorie. Trebuie să țină seamă de ce fel de aprovizionare pot face rost pentru copiii lor. Ei nu au dreptul să aducă copii pe lume, ca să fie o sarcină pentru alții. Au ei o ocupație pe care se pot întemeia spre a întreține familia așa încât să nu fie nevoie să devină o povară pentru alții? Dacă nu au, comit o crimă prin aducerea de copii pe lume spre a suferi din lipsă de grijă potrivită, de hrană și de îmbrăcăminte. În acest veac frivol și stricat, lucrurile acestea nu sunt luate în seamă. Patima desfrânată stăpânește și nu vrea să se supună controlului, cu toate că slăbiciunea, mizeria și moartea sunt rezultatele dominației ei. Femeile sunt forțate la o viață de încercare grea, durere și suferință din cauza patimilor nestăpânite ale bărbaților care poartă numele de soți — mai corect ar putea fi numiți brute. Mamele duc o existență mizerabilă, cu copiii în brațe aproape tot timpul, abia reușind zilnic să le dea o bucată de pâine și o haină. Astfel de mizerie acumulată umple lumea.
-381-
Există numai puțină dragoste reală, veritabilă, consacrată și curată. Acest atribut prețios este foarte rar. Patima este socotită iubire. Multe femei au fost jignite în sensibilitățile lor fine și afectuoase, pentru că legătura de căsătorie a îngăduit celui pe care ea îl numește soț să fie brutal față de ea. Ea găsește iubirea lui atât de josnică, încât o dezgustă.
Foarte multe familii trăiesc în cea mai nefericită stare, din cauză că soțul și tatăl îngăduie ca senzualul din natura lui să predomine intelectualul și moralul. Rezultatul este că adesea se simte o moleșeală și deprimare, dar cauza este foarte rar bănuită a fi urmarea greșită a propriului lor curs al vieții. Noi avem obligația față de Dumnezeu de a păstra duhul curat și trupul sănătos. Apostolul rostește aceste cuvinte de avertizare: “Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui.” (Romani 6, 12.) El ne îndeamnă în continuare, spunându-ne că “toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări.” (1 Corinteni 9, 25.) El îndeamnă pe fiecare, care se numește pe sine creștin, “să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu.” (Romani 12, 1.) El spune: “Mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9, 27.)
În general, se face o mare greșeală de a nu face nici o deosebire în viața unei femei în perioada premergătoare nașterii copiilor ei. În această perioadă importantă, munca mamei ar trebuie să fie ușurată. În organismul ei, au loc schimbări mari. Se cere o mai mare cantitate de sânge, și de aceea, mai multă hrană de cea mai bună calitate spre a fi transformată în sânge. Dacă nu are o bogată provizie de hrană nutritivă, ea nu-și poate păstra puterea fizică și copilul ei va fi lipsit de vitalitate. și îmbrăcămintea ei trebuie avută în vedere. Trebuie avut grijă ca trupul să fie ocrotit de senzația de răceală. Dacă mama duce lipsă de hrană abundentă, sănătoasă și nutritivă, îi va lipsi și calitatea și cantitatea de sânge. Circulația ei va fi slabă și copilul ei va duce lipsă de aceleași lucruri. El va fi în imposibilitate de a-și însuși hrana care nu poate fi transformată în sânge bun spre a-i hrăni organismul. Bunăstarea mamei și a copilului depinde mult de îmbrăcăminte bună și caldă și de o alimentație cu hrană nutritivă. Trebuie să se aibă în vedere și să se ia măsuri pentru un plan suplimentar privitor la vitalitatea mamei.
-382-
Dar, pe de altă parte, ideea că femeile, datorită situației lor speciale, pot lăsa ca apetitul să le-o i-a razna este o greșeală bazată pe datină, dar nu pe judecată sănătoasă. Apetitul femeilor în această situație poate fi diferit, capricios și greu de satisfăcut; și datina îi îngăduie fiecăreia să aibă tot ce-i place, fără să consulte rațiunea dacă o astfel de hrană poate procura elemente nutritive pentru corpul ei și pentru dezvoltarea copilului ei. Hrana trebuie să fie nutritivă, dar să nu fie excitantă. Datina spune că, dacă ea dorește mâncare de carne, murături, hrană condimentată sau pateu, trebuie să le aibă, să se țină seamă numai de apetit. Aceasta este o mare greșeală și produce multă vătămare. Paguba nu poate fi evaluată. Dacă este vreodată nevoie de simplitate în dietă și de grijă specială în ceea ce privește calitatea hranei consumate, aceasta este în această perioadă importantă.
Femeile care au principii și sunt bine instruite nu se vor îndepărta de simplitate în dietă, în acest timp. Vor ține seamă de faptul că de ele depinde o altă viață și vor fi atente la toate obiceiurile lor, și mai ales la dietă. Ele nu trebuie să mănânce ceea ce este nehrănitor și excitant, pentru simplu fapt că este gustos. Sunt prea mulți sfătuitori gata să le convingă să facă lucruri pe care rațiunea le-ar spune că nu trebuie să le facă.
-383-
Se nasc copii bolnavi din cauza satisfacerii apetitului din partea părinților lor. Organismul nu cere varietatea de hrană asupra căreia stăruie mintea. Pentru că, o dată în minte, ea trebuie să fie și în stomac este o mare greșeală, pe care femeile creștine trebuie să o respingă. Imaginației nu trebuie să i se îngăduie să stăpânească dorințele organismului. Cei care-i îngăduie gustului să stăpânească vor suferi pedeapsa călcării legilor ființei lor. și problema nu se termină aici, odraslele lor nevinovate vor fi de asemenea suferinde.
Organele producătoare de sânge nu pot să transforme în sânge bun condimentele, tocăturile, murăturile și mâncarea de carne bolnavă. și, dacă se introduce în stomac atât de multă mâncare, încât organele digestive sunt obligate la muncă în plus, pentru a scăpa de ea și a elibera organismul de substanțele iritante, mama își face sieși nedreptate și pune temelia bolilor pentru copilul ei. Dacă ea va alege să mănânce ce-i place și ce-i trece prin minte, fără să țină seamă de urmări, va suporta pedeapsa, dar nu singură. Copilul ei, nevinovat, trebuie să sufere din cauza imprudenței.
Trebuie să se aibă mare grijă ca tot anturajul mamei să fie plăcut și fericit. Soțul și tatăl are o responsabilitate deosebită, să facă tot ce-i stă în putere spre a-i ușura sarcina soției și mamei. În situația ei, el trebuie să poarte, atât cât este cu putință, povara. Trebuie să fie binevoitor și curtenitor, amabil și afectuos și mai ales atent la toate lipsurile ei. În timpul cât sunt însărcinate, unele femei au parte la jumătate din îngrijirea pe care o au animalele din grajd.
B. a fost foarte deficitar. În cea mai bună stare de sănătate a ei, soției lui nu i s-a procurat hrană sănătoasă îndestulătoare și îmbrăcăminte potrivită. Apoi, când ea a avut nevoie de îmbrăcăminte în plus și de hrană în plus, și aceasta de calitate simplă, dar nutritivă, nu i s-a mai îngăduit să aibă. Organismul ei avea nevoie de material spre a-l transforma în sânge, dar el nu voia să-l procure. Puțin lapte și zahăr, puțină sare, pâine albă dospită cu drojdie pentru schimbare, făină graham, pregătită în diferite feluri de alte mâini decât ale ei, cozonac simplu cu stafide, budincă de orez cu stafide, prune, smochine ocazional și aș putea aminti multe alte feluri de mâncare, care ar fi răspuns dorinței ei. Dacă el nu putea obține unele dintre aceste lucruri, nici puțin vin de casă (nefermentat) nu i-ar fi făcut rău. În unele cazuri, chiar o mică cantitate din carnea cea mai puțin vătămătoare ar fi mai puțin păgubitoare decât să sufere din cauza dorințelor.
-384-
Mi-a fost arătat că atât B. cât și C. au dezonorat cauza lui Dumnezeu. Ei au adus asupra ei o pată care nu va fi ștearsă niciodată pe deplin. Mi-a fost arătată familia iubitului frate D. Dacă acest frate ar fi primit ajutorul potrivit la timp potrivit, astăzi fiecare membru al familiei lui ar fi fost în viață. Este o minune că legile țării n-au fost aplicate în acest caz de maltratare. Familia aceea pierea din lipsă de hrană, cea mai simplă hrană curată. Ei mureau într-o țară a belșugului. Pe ei făcea practică un începător. Tânărul n-a murit de boală, ci de foame. Hrana ar fi întărit organismul și ar fi păstrat mașinăria în mișcare.
În cazuri de febră, abstinența de la hrană pentru un scurt timp va micșora temperatura și va face ca folosirea apei să fie mai eficace. Dar medicul curant trebuie să-și dea seama de adevărata stare a pacientului și să nu-i permită să se abțină de la mâncare pentru o lungă perioadă de timp, până ce organismul ajunge slăbit. În timpul febrei, hrana poate să irite și să excite sângele, dar de îndată ce temperatura scade, trebuie să se dea hrană într-o manieră atentă și chibzuită. Dacă hrana este reținută prea mult, dorința stomacului după ea va da naștere la temperatură, care va fi potolită printr-o porție de hrană de bună calitate. Organismul primește ceva de care să se ocupe. Dacă senzația de foame este foarte acută, chiar și în timpul temperaturii, a satisface foamea cu o cantitate de mâncare moderată simplă va fi mai puțin vătămător decât dacă i se refuză pacientului acest lucru. Când nu se poate gândi la nimic altceva, organismul nu va fi împovărat cu o mică porțiune de hrană simplă.
-385-
Cei care iau în mâinile lor viețile altora, trebuie să fie oameni care s-au remarcat, având succes în viață. Ei trebuie să fie oameni cu judecată și înțelepciune, oameni care pot să simpatizeze și să simtă profund, a căror ființă întreagă este mișcată când văd suferința. Unii oameni, care n-au avut succes în nici o altă ocupație, în viață, ajung medici. Ei iau în mâinile lor viața bărbaților și a femeilor, neavând nici o experiență. Ei citesc despre un plan pe care cineva l-a urmat cu succes, îl adoptă și apoi îl pun în practică pentru cei care au încredere în ei, în realitate, distrugând ultima scânteie de viață; totuși, după toate acestea, ei nu învață nimic, ci vor să meargă înainte, tot atât de optimiști și la următorul caz, ținându-se de același tratament rigid. Unele persoane, cu un organism sănătos, pot rezista teribilului tratament care le este impus, și să trăiască. Totul se datorează lui Dumnezeu și unui organism puternic.
Fratele C. ocupă o poziție nevrednică, stând ca o proptea pentru fratele B. El a fost minte pentru el și a stat alături să-l susțină și să-l sprijine. Acești doi bărbați sunt fanatici cu privire la subiectul reformei sanitare. Fratele C. cunoaște mult mai puțin decât crede el că știe. El s-a înșelat pe sine. În aducerea la îndeplinire a părerilor lui este egoist și bigot; nu se lasă să fie învățat. N-a avut o voință supusă. Nu este un om cu sufletul smerit. Treaba unui astfel de om nu este de a fi medic. El a putut să-și câștige unele cunoștințe prin citit, dar aceasta nu este de ajuns. Este necesară experiența. Poporul nostru este prea mic, ca oamenii să fie sacrificați atât de ușor și de dezonorant, fiind supuși la experimentul unor astfel de oameni. Într-un cuvânt, prea multe persoane prețioase vor cădea victimă părerilor și ideilor lor rigide, mai înainte ca ei să renunțe să-și mărturisească greșelile și să învețe înțelepciunea din experiență.
-386-
Fratele C. este prea rigid și încăpățânat, și incapabil de a învăța ceva pentru Domnul, spre a fi folosit să facă vreo lucrare deosebită. El este prea îndărătnic spre a lăsa să sacrifice ceva din viața lui, care să-i schimbe cursul. El își va păstra părerile și ideile cu atât mai serios. Oamenii aceștia vor învăța totuși, spre regretul lor, că se puteau lăsa să fie învățați mai bine, și să nu-și ducă părerile la extrem, oricare ar fi putut fi rezultatele. Colectivitatea ar suporta-o tot atât de bine, și ar fi ceva mai sigură, în ansamblu, dacă bărbații aceștia vor lucra într-un domeniu unde viața și sănătatea nu sunt puse în pericol, prin felul lor de acțiune.
Este o mare responsabilitate să iei în mână viața unei ființe omenești. Iar a sacrifica acea viață prețioasă prin tratament greșit este înspăimântător. Cazul familiei fratelui D. este teribil. Oamenii aceștia se pot scuza pentru procedeul lor, dar aceasta nu va scuti de reproș cauza lui Dumnezeu, nici nu-l va aduce înapoi pe acel fiu care a suferit și a murit din lipsă de hrană. Puțin must bun și hrană l-ar fi ridicat din patul morții și l-ar fi redat familiei lui. Tatăl s-ar fi numărat de asemenea printre cei morți, dacă ar fi continuat același tratament care a fost aplicat fiului, dar prezența și sfatul la timp al unui doctor de la Institutul de Sănătate l-au salvat.
Este timpul să fie făcut ceva spre a-i împiedica pe novici să ocupe teren și să împiedice reforma sanitară. Se poate renunța la lucrările și cuvintele lor, pentru că ei aduc mai multă pagubă decât cei mai înțelepți și inteligenți bărbați, cu cea mai bună experiență, care o pot exercita și contracara. Este imposibil pentru cei mai calificați apărători ai reformei sanitare să elibereze mintea publică de prejudecățile primite prin felul greșit al acestor extremiști și să pună importantul subiect al reformei sanitare pe o bază, în localitatea unde au apărut acești bărbați. În mare măsură, ușa este închisă și astfel nu se poate ajunge la necredincioși cu adevărul prezent despre Sabat și venirea în curând a Mântuitorului nostru. Cele mai importante adevăruri sunt date la o parte de oameni, ca nemeritând să fie auzite. Acești bărbați se prezintă ca reprezentanți ai reformei sanitare și, în general, ca păzitori ai Sabatului. O mare responsabilitate apasă asupra celor care s-au dovedit a fi o piatră de poticnire pentru necredincioși.
-387-
Fratele C. are nevoie de convertire completă. Nu trebuie să privească la sine. Dacă ar fi mai puțin plin de sine și ar avea o stare sufletească mai smerită, cunoștința lui ar putea fi de un folos practic. El are de făcut o lucrare pentru sine, pe care nimeni altul nu o poate face pentru el. El nu va supune părerile și judecata lui față de nici o ființă vie, dacă nu este constrâns s-o facă. Are trăsături de caracter foarte nefericite și trebuie biruite. El are o mai mare răspundere decât B., și cazul lui este mai grav decât al lui B., pentru că are minte și cunoștință mai multă. B. este umbra minții lui.
Fratele C. are o voință rigidă; simpatiile și antipatiile lui sunt foarte puternice. Dacă pornește pe o cale greșită și face după capul lui, nelucrând cu înțelepciune, și dacă i se prezintă în față greșeala, chiar dacă își dă seama că nu are dreptate, el opune atâta rezistență în a recunoaște că era greșit și că a mers pe o cale rea, încât va născoci o astfel de scuză pentru a-i face pe alții să creadă că, până la urmă, el are dreptate. Acesta este motivul pentru care el a fost lăsat să urmeze propria lui judecată și înțelepciune, care sunt o nebunie.
În familia tatălui său, el n-a fost o binecuvântare, ci o pricină de neliniște și durere. În copilărie, voința lui n-a fost supusă. El avea repulsie să recunoască cinstit că a făcut greșeli și că a făcut rău, iar, spre a ieși din dificultate, mai degrabă își punea la lucru toate puterile minții, ca să născocească o scuză cu care se mângâia că nu era o minciună directă, decât să se umilească îndeajuns pentru a-și mărturisi greșeala. Acest obicei l-a dus cu sine în experiența lui religioasă. El avea o abilitate personală de a nu mai aduce în discuție un subiect, spunând că l-a uitat.
-388-
Rudele și prietenii lui ar fi putut fi aduși la adevăr, dacă el ar fi fost ceea ce Dumnezeu dorea ca el să fie. Dar căile hotărâte de el l-au făcut dezagreabil. El a ales adevărul ca subiect de ceartă. În ciuda opoziției tatălui său, a discutat subiecte biblice în familia tatălui său și a folosit acele subiecte contra cărora se putea ridica cele mai multe obiecțiuni spre a se certa pe seama lor, în loc să caute cu toată smerenia sufletului și cu o nepieritoare iubire de suflete să le câștige pentru adevăr și să le aducă la lumină. Când mergea pe o cale greșită, evident nedevenind un ucenic al blândului și umilului Isus, știa că nici cuvintele, și nici faptele sale nu erau în concordanță cu influența sfințitoare a adevărului, dar se încăpățâna în apărarea lor, până ce cinstea lui a fost pusă la îndoială. Pentru prietenii și rudele sale, el a făcut dezgustător cel mai prețios adevăr al acestor zile de pe urmă; el s-a dovedit a fi pentru ei o piatră de poticnire. Eschivările, bigotismul și părerile lui extreme au îndepărtat de la adevăr mai multe suflete decât a adus prin cele mai bune eforturi ale lui.
Combativitatea, încăpățânarea și prețuirea lui de sine sunt mari. El nu poate binecuvânta cu influența lui nici o comunitate până ce nu se convertește. El poate să vadă greșelile altora și va pune la îndoială umblarea unuia și a altuia, dacă nu sunt pe deplin de acord cu ceea ce poate prezenta el; dar dacă cineva este de acord cu el, el nu poate și nu vrea să vadă greșelile și abaterile acelora. Aceasta nu este corect. El poate să fie corect în multe privințe, dar el n-are gândul care era în Hristos. Când se va vedea pe sine și își va corecta defectele din caracter, atunci va fi în situația de a lăsa lumina să strălucească înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele lui bune, să poată fi aduși să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Lumina lui a strălucit în așa fel, încât oamenii au numit-o întuneric și s-au întors cu dezgust de la ea. Eul lui trebuie să moară, și el trebuie să aibă un duh care să-l lase să fie învățat, altfel el va fi lăsat să-și urmeze calea și să fie plin de propriile lui fapte.
Va continua.