Continuare.
-339-
Unii n-au experiența de a se ține de lucrare, cu toate că aceasta era de o importanță vitală. Ei nu s-au angajat în ea cu acel zel și seriozitate, care ar fi arătat că fac lucrarea care va avea de suportat proba judecății, ci lucrează prea mult în propria lor putere. Ei nu-și pun încrederea în Dumnezeu, și de aceea, eforturile lor sunt marcate de greșeli și nedesăvârșiri. Nu-I dau lui Dumnezeu nici o ocazie să facă ceva pentru ei. Nu umblă prin credință, ci prin vedere. Nu vor să meargă mai departe sau mai repede decât pot să vadă. Ei nu par să înțeleagă că a risca ceva de dragul adevărului face parte din experiența lor religioasă.
Unii pleacă de la casele lor la lucru în ogorul Evangheliei, dar nu acționează, ca și când adevărurile despre care vorbesc ar fi o realitate pentru ei. Acțiunile lor dovedesc că n-au experimentat pentru ei înșiși puterea mântuitoare a adevărului. Când nu sunt la amvon, lasă impresia că n-au nici o sarcină privind adevărul. După cât s-ar părea, uneori muncesc cu profit, dar mai adesea, fără nici un profit. Unii ca aceștia se socotesc atât de îndreptățiți la salariile pe care le primesc, ca și când le-ar fi câștigat prin muncă, cu toate că neconsacrarea lor a costat mai multă muncă, grijă și durere de inimă pentru acei muncitori care au povara lucrării asupra lor, decât binele pe care l-au adus toate eforturile lor. Aceștia nu sunt lucrători cu folos. Dar va trebui să poarte ei înșiși această responsabilitate.
-340-
Adesea, sunt situații când pastorii sunt înclinați să viziteze aproape toate comunitățile, consacrându-și timpul și puterea acolo unde lucrarea lor nu va face nici un bine. Adesea, comunitățile sunt înaintea pastorilor care lucrează printre ei și ar fi într-o situație mai prosperă, dacă acei pastori nu le-ar sta în cale, dându-le ocazia să lucreze. Efortul unor astfel de pastori de a clădi comunitățile nu face decât să le dărâme. Teoria adevărului este prezentată iar și iar, dar ea nu este însoțită de puterea dătătoare de viață a lui Dumnezeu. Ei manifestă o indiferență nepăsătoare, spiritul este contagios și comunitățile își pierd interesul și sarcina pentru salvarea altora. În felul acesta, prin predicarea și exemplul lor, pastorii îi fac pe oameni să se ocupe de siguranța trupească. Dacă ar lăsa comunitățile și ar merge în câmpuri noi, și ar munci pentru a înființa comunități, ar înțelege capacitatea lor și cât costă să aduci suflete la adevăr. Ei și-ar da seama cât de atenți trebuie să fie ca exemplul și influența lor să nu-i poată descuraja sau slăbi niciodată pe cei pentru care s-a depus, cu rugăciune, o muncă atât de grea spre a-i converti la adevăr. “Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește și nu cu privire la alții.” (Galateni 6, 4.)
Comunitățile dau din banii lor spre a-i susține pe pastori în lucrare. Ce fac ei, ca să-i încurajeze în dărnicia lor? Unii pastori muncesc lună după lună și realizează atât de puțin, încât comunitățile se descurajează, ele nu pot vedea că s-a făcut ceva spre a converti suflete la adevăr nici spre a-i face pe cei care sunt membri ai bisericii mai spirituali sau mai înfocați în iubirea lor față de Dumnezeu și adevărul Lui. Cei care se ocupă cu lucruri sacre trebuie să fie consacrați pe deplin lucrării. Ei trebuie să aibă un interes neegoist și o iubire fierbinte pentru sufletele care pier. Dacă nu au acestea, înseamnă că și-au greșit cariera și ar trebui să înceteze munca de a-i învăța pe alții, pentru că fac mai mult rău decât un posibil bine. Unii pastori se scot în evidență pe ei, dar nu hrănesc turma care piere din lipsă de hrană la vreme potrivită.
-341-
Există o dispoziție la unii de a se da înapoi în fața opoziției. Ei se tem să meargă în locuri noi din cauza întunericului și a conflictelor la care se așteaptă. Aceasta este lașitate. Cu oamenii trebuie să faci cunoștință acolo unde sunt. Ei au nevoie de apeluri mișcătoare și practice, precum și de discuții doctrinale. Porunca susținută prin exemplu va avea o influență puternică.
Un pastor nu va căuta propriul lui avantaj și comoditate, ci va lucra pentru interesul turmei. În această mare lucrare, el va uita de sine; în căutarea lui după oaia pierdută, el nu-și va da seama că el însuși este obosit, îi este frig și foame. El are în față numai o singură țintă: să salveze oile pierdute și pribege, oricât l-ar costa aceasta. Salariul nu-l va influența în lucrarea lui, nici nu-l va întoarce de la sarcina lui. El și-a primit mandatul de la Maiestatea cerului și-și așteaptă răsplata când va fi făcută lucrarea care i s-a încredințat.
Cei care se angajează în lucrarea de a preda la școală trebuie să se pregătească pentru lucrare. Ei se califică prin frecventarea școlii și participarea la studii, afară de cazul că sunt în stare să-i învețe. După ce au făcut o cerere pentru postul de profesor, trebuie să treacă printr-o examinare în fața persoanelor competente. Este o lucrare importantă să te ocupi cu minți tinere și să-i înveți corect științele. Dar de cât mai mare importanță este lucrarea de slujire! Totuși, mulți bărbați și femei sunt interesați să intre în școala lui Hristos, unde trebuie să învețe cum să-și formeze caractere pentru cer; deci ei înșiși au nevoie să devină elevi. Unii, care intră în lucrarea de slujire, nu simt povara lucrării asupra lor. Ei au primit idei greșite despre calificările unui pastor. Cred că se cere un studiu limitat al științei sau al Cuvântului lui Dumnezeu spre a fi pastor. Unii dintre cei care învață adevărul prezent nu sunt familiarizați cu Biblia. Ei sunt așa de deficitari în cunoașterea Bibliei, încât le este greu să citeze corect, din memorie, un text al Scripturii. Greșind mereu în felul neîndemânatic în care greșesc, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Ei denaturează Scriptura, și fac ca Biblia să spună lucruri care nu sunt scrise în ea.
-342-
Unii, care toată viața lor s-au condus după impulsuri, au crezut că educația sau deplina cunoaștere a Scripturilor n-avea nici o importanță dacă doar aveau Duhul. Dar Dumnezeu nu trimite Duhului Lui niciodată pentru a încuraja ignoranța. Cei care nu au cunoștință și care sunt în situația că le este imposibil s-o obțină, Domnul poate, și are milă și binecuvântă, iar uneori binevoiește să-și facă desăvârșită tăria în slăbiciunea lor. Dar El consideră că e de datoria lor să studieze Cuvântul Său. Lipsa de cunoaștere a științelor nu este o scuză pentru neglijarea studiului Bibliei, pentru că cuvintele inspirației sunt așa de lămurite, încât și cei neînvățați le pot înțelege.
Dintre toți oamenii de pe fața pământului, cei care se ocupă cu adevăruri solemne pentru aceste vremuri periculoase trebuie să înțeleagă Biblia și să fie familiarizați cu dovezile credinței noastre. Dacă nu posedă o cunoaștere a Cuvântului vieții ei n-au nici un drept să se apuce să-i învețe pe alții în calea vieții. Pastorii trebuie să-și dea toată silința, ca să unească cu credința lor “fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința, înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați, cu dragostea de frați iubirea de oameni.” (2 Petru 1, 5-7.)
Unii dintre pastorii noștri au absolvit când de-abia au învățat primele principii ale învățăturii lui Hristos. Cei care sunt ambasadori pentru Hristos, care se află în locul Lui, cerând cu stăruință sufletelor să se împace cu Dumnezeu, trebuie să fie calificați să prezinte, în mod inteligent, credința noastră și să fie în stare să arate motivele speranței lor cu blândețe și teamă. Hristos a spus: “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39.)
-343-
Pastorii care învață adevăruri nepopulare vor fi asaltați de oameni care sunt îmboldiți de Satana, și care, ca și stăpânul lor, pot să citeze ușor Scriptura. Să fie, oare, slujitorii lui Dumnezeu mai prejos decât slujitorii lui Satana în mânuirea cuvintelor Inspirației? Întocmai ca și Hristos, ei trebuie să întâmpine Scriptura cu Scriptura. O, fie ca cei care slujesc lucrurilor sfinte să se trezească și, ca și cei din Berea, să cerceteze Scripturile zilnic! Fraților din lucrare, vă rog fierbinte să studiați Scripturile cu rugăciune smerită pentru o inimă înțelegătoare, ca să-i puteți învăța pe alții calea vieții, în mod desăvârșit. Sfatul, rugăciunile și exemplul vostru trebuie să fie o mireasmă de viață pentru viață, altfel sunteți necalificați să arătați altora calea vieții.
Stăpânul cere tuturor slujitorilor Lui să-și îmbunătățească talentele care le-au fost încredințate. Dar cu cât mai mult va cere El celor care mărturisesc a cunoaște calea vieții și care își iau asupra lor responsabilitatea de a-i călăuzi și pe alții pe ea. Apostolul Pavel l-a îndemnat pe Timotei: “Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” (2 Timotei 2, 1.2.)
Rezultatele strălucite, care au însoțit lucrarea ucenicilor aleși ai lui Hristos, au fost efectul purtării în trupurile lor a morții Domnului Isus. Unii dintre cei care au mărturisit despre Hristos au fost oameni neînvățați; dar în inimile lor era harul și adevărul, care le-au inspirat și curățit viața și le-au stăpânit toate acțiunile. Ei au fost reprezentanții vii ai gândului și duhului Lui. Ei erau epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Erau urâți și persecutați de toți cei care nu voiau să primească adevărul pe care îl predicau ei, și care disprețuiau crucea lui Hristos.
-344-
Oamenii păcătoși nu sunt împotriva unei forme de evlavie, nici nu resping o lucrare populară, care nu prezintă pentru ei nici o cruce de purtat. Inima firească nu va ridica nici o obiecție serioasă față de o religie în care nu există nimic care să-l facă pe călcătorul de lege să tremure sau să asalteze inima și conștiința cu teribilele realități ale judecății de apoi. Arătarea Duhului și a puterii lui Dumnezeu este cea care provoacă opoziția și face ca inima firească să se răzvrătească. Adevărul care salvează sufletul nu trebuie doar să vină de la Dumnezeu, ci comunicarea lui către alții trebuie însoțită de Duhul Său, altfel el cade fără putere înaintea influențelor care se opun. O, fie ca adevărul să cadă de pe buzele slujitorilor lui Dumnezeu cu așa putere, încât să-și croiască drum spre inimile oamenilor!
Pastorii trebuie să fie îmbrăcați cu putere de sus. Când adevărul în simplitatea și puterea lui, așa cum este în Isus, este adus să mărturisească împotriva spiritului lumii, condamnând plăcerile captivante și farmecele stricăcioase, atunci se va vedea clar că nu există nici o legătură între Hristos și Belial. Inima firească nu poate discerne lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Un pastor neconsacrat, care prezintă adevărul într-o manieră neînflăcărată, propria lui inimă nefiind mișcată de adevărurile despre care vorbește altora, nu va face decât rău. Orice efort pe care-l face doar coboară stindardul.
Interesul egoist trebuie să fie înghițit de dorința fierbinte pentru salvarea de suflete. Unii pastori au lucrat, nu pentru că nu puteau face altfel, nu pentru că asupra lor era un vai, ci doar pentru salariul pe care aveau să-l primească. Îngerul a spus: “Cine din voi va închide porțile, ca să n-aprindeți focul pe altarul Meu? N-am nici o plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute.” (Maleahi 1, 10.)
-345-
Este cu totul greșit să cumperi fiecare misiune care este făcută pentru Domnul. Vistieria Domnului a fost golită de către cei care n-au fost decât pagubă pentru lucrare. Dacă pastorii se predau pe deplin lucrării lui Dumnezeu și își consacră toate energiile pentru clădirea cauzei Sale, ei nu vor duce nici o lipsă. Cât privește lucrurile vremelnice, ei au o parte mai bună decât Domnul lor și mai bună decât a ucenicilor aleși, pe care El i-a trimis să-l salveze pe omul care piere. Marele nostru Exemplu, care a fost în strălucirea slavei Tatălui Său, a fost disprețuit și lepădat de oameni. L-au urmărit reproș și minciună. Aleșii Săi, ucenicii, erau exemple vii ale vieții și spiritului Domnului lor. Ei au fost onorați cu biciuiri și închisoare; și în final, a fost partea lor de a-și pecetlui lucrarea cu propriul lor sânge.
Când pastorii sunt interesați de lucrarea pe care o iubesc, ca de o parte a existenței lor, atunci pot să spună: “Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‘Din pricina ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat. Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru’.” (Romani 8, 35-39.)
“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu, nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. și când se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.” (1 Petru 5, 1-4.)
-346-
Poluare morală
Mi-a fost arătat că trăim în mijlocul pericolelor zilelor din urmă. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea multora se răcește. Cuvântul “multora” se referă la cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos. Ei sunt influențați de nelegiuirea care există și de abaterea de la Dumnezeu, dar n-ar trebui să fie influențați astfel. Cauza acestei decăderi este că ei nu sunt întru totul despărțiți de această nelegiuire. Faptul că iubirea lor față de Dumnezeu se răcește din cauza nelegiuirii care abundă arată că, în vreun fel, ei sunt părtași la această nelegiuire, altfel ea n-ar fi influențat iubirea lor față de Dumnezeu și zelul și înflăcărarea lor pentru cauza Lui.
În fața mea, a fost prezentat un tablou despre starea lumii. Imoralitatea abundă peste tot. Păcatul special al acestui veac este destrăbălarea. Niciodată viciul nu și-a ridicat capul lui sluțit cu atâta îndrăzneală ca acum. Oamenii par să fie amețiți, iar iubitorii de virtute și de adevărata bunătate sunt aproape descurajați de îndrăzneala, puterea și răspândirea lui. Nelegiuirea care abundă nu este limitată numai la necredincioșie și batjocuri. Ar fi bine să fie așa, dar nu este. Mulți bărbați și femei care mărturisesc religia lui Hristos sunt vinovați. Chiar și unii dintre cei care mărturisesc că așteaptă arătarea Lui nu sunt pregătiți pentru acel eveniment mai mult decât Satana însuși. Ei se curăță de toată poluarea. și-au slujit poftelor lor timp atât de îndelungat, încât este natural ca cugetele lor să fie necurate și închipuirile lor stricate. Este imposibil să faci ca mintea lor să stăruie asupra lucrurilor curate și sfinte, cum este imposibil să întorci cursul Niagarei și să-i trimiți apele în susul cascadei.
-347-
Tineri și copii de ambele sexe se angajează în poluare morală și practică acest viciu dezgustător, care nimicește sufletul și trupul. Mulți pretinși creștini sunt atât de amețiți de aceeași practică, încât sensibilitățile lor morale nu pot fi trezite să înțeleagă că aceasta este păcat și că, dacă este continuat, rezultatul sigur va fi degradarea completă a trupului și sufletului. Omul, ființa cea mai nobilă de pe pământ, creat după chipul lui Dumnezeu, se transformă în fiară! Se murdărește și se strică singur. Fiecare creștin trebuie să învețe să-și înfrâneze pasiunile și să fie stăpânit de principii. Dacă nu face acest lucru, nu este vrednic de numele de creștin.
Unii dintre cei care fac mare caz de mărturisirea lor nu-și dau seama de păcatul masturbației și de rezultatele lui inevitabile. Obiceiul practicat timp îndelungat le-a întunecat înțelegerea. Ei nu-și dau seama de păcătoșenia excesivă a acestui păcat degradant, care moleșește organismul și nimicește puterea sistemului nervos. Principiul moral este extrem de slab, când se află în conflict cu un obicei înrădăcinat. Solii solemne din ceruri nu pot impresiona cu forța inima care nu este întărită împotriva satisfacerii acestui viciu degradant. Nervii senzitivi ai creierului și-au pierdut vigoarea lor sănătoasă, prin excitarea lor morbidă spre a satisface o dorință senzuală nefirească. Nervii care comunică cu organismul întreg sunt sigurul mijloc prin care cerul poate comunica cu omul și-i poate influența viața lăuntrică. Tot ceea ce tulbură circulația curenților electrici din sistemul nervos micșorează vigoarea puterilor vitale, și rezultatul este paralizarea sensibilităților minții. ținând seamă de aceste fapte, cât de important este ca pastorii și poporul, care mărturisesc evlavia, să se păstreze curați și nepătați de acest viciu degradator de suflet.
Sufletul meu s-a aplecat chinuit când mi-a fost arătată starea slabă a poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu. Nelegiuirea abundă și iubirea multora se răcește. Sunt numai puțini care mărturisesc a fi creștini, care consideră această problemă în lumina cea bună și care se mențin sub o conducere potrivită când opinia publică și datina nu-i condamnă. Cât de puțini își înfrânează pasiunile, pentru că se simt sub obligația morală să facă astfel și pentru că țin cont de frica de Domnul! Capacitățile superioare ale omului sunt înrobite de poftă și de patimi stricăcioase.
-348-
Unii vor recunoaște răul îngăduinței păcătoase, totuși, se vor scuza, spunând că nu-și pot birui patimile. Aceasta este o recunoaștere teribilă pentru orice persoană care rostește Numele lui Hristos. “Oricine rostește numele Domnului, să se despartă de fărădelege.” (2 Timotei 2, 19.) De ce există această slăbiciune? Există pentru că înclinațiile animalice au fost întărite prin practicare până ce au câștigat ascendența asupra capacităților lor mai înalte. Bărbaților și femeilor le lipsește principiul. Ei mor spiritual, pentru că și-au satisfăcut timp îndelungat poftele firești, încât puterea lor de autoconducere pare să fi dispărut. Frânele au fost luate de patimile josnice ale naturii lor și ceea ce ar fi trebuit să fie putere conducătoare a devenit sclavul patimii corupte. Sufletul este ținut în cea mai josnică robie. Senzualitatea a stins dorința după sfințenie și a nimicit prosperitatea spirituală.
Sufletul meu plânge pentru tinerii care își formează caracterele în acest veac degenerat. Mă cutremur și pentru părinții lor, pentru că mi-a fost arătat că, în general, ei nu și-au înțeles obligațiile de a-i educa pe copii pentru calea pe care trebuie să meargă. Sunt avute în vedere datina și moda, și în curând copiii învață să fie conduși de acestea și sunt corupți, în timp ce părinții lor îngăduitori sunt ei înșiși apatici și adormiți spre pericolul lor. Dar foarte puțini tineri sunt liberi de obiceiuri stricate. Ei sunt scutiți în mare măsură de exerciții fizice, de teamă să nu fie surmenați. Părinții poartă poverile pe care ar trebui să le poarte copiii lor. A munci excesiv este rău, dar rezultatul leneviei este și mai de temut. Lenea duce la îngăduință față de obiceiuri stricate. Hărnicia nu obosește și nu extenuează nici a cincea parte atât de mult cât obiceiul vătămător al masturbației. Dacă munca simplă, bine organizată, îi istovește pe copiii voștri, fiți siguri, părinților, că există ceva, în afară de munca lor, care le moleșește organismul și produce un simțământ de continuă oboseală. Puneți-i pe copiii voștri la muncă fizică, care le va solicita nervii și mușchii. Oboseala care însoțește o astfel de muncă va micșora înclinația lor spre a-și îngădui obiceiuri vicioase. Lenea este o cursă. Ea dă naștere la obiceiuri păcătoase.
Va continua.