Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 pp 329-338 Ziua 104

Continuare.

-329-

Tinerii care cresc în mijlocul nostru nu sunt îngrijiți cum ar trebui să fie. Unii frați trebuie să aibă sarcini pe care nu sunt dispuși și gata să le vadă și să le aducă la îndeplinire. Pentru mulți, teama de a nu se deranja pe ei înșiși este o scuză suficientă. Ziua lui Dumnezeu va descoperi datorii neîmplinite — suflete pierdute, pentru că egoismul n-a vrut să-și ia necazul de a se interesa în favoarea lor.

Mi-a fost arătat că, dacă cei care mărturisesc a fi creștini ar cultiva mai multă afecțiune și amabilă considerație în purtarea de grijă pentru alții, ei ar fi răsplătiți împătrit. Dumnezeu observă. El știe pentru ce scop trăim, și dacă viața noastră este pusă în slujba săracii omeniri decăzute, sau dacă privirea noastră este întunecată față de orice, în afară de propriul nostru interes, și față de oricine, în afară de sărmanul nostru eu. Vă rog fierbinte, în Numele lui Hristos, în interesul sufletelor voastre, în interesul tinerilor, să nu tratați cu ușurință această problemă, așa cum fac mulți. Aceasta este o problemă gravă, serioasă, și vă afectează interesul pentru Împărăția lui Hristos, având în vedere că este vorba de mântuirea prețioaselor suflete. De ce nu este aceasta o sarcină pe care Dumnezeu poruncește s-o luați asupra voastră, care sunteți în stare să cheltuiți ceva în folosul celor fără cămin, chiar dacă ei pot fi neștiutori și nedisciplinați. Să vă dați silința să munciți numai în direcția în care veți primi profitul și plăcerea cea mai egoistă? Pentru voi nu este potrivit să neglijați favoarea divină, pe care v-o oferă cerul, dacă veți purta de grijă celor care au nevoie de îngrijirea voastră, și astfel să-L lăsați pe Dumnezeu să bată în zadar la ușa voastră. El stă acolo în persoana celor săraci, a orfanilor fără cămin și a văduvelor în suferință, care au nevoie de iubire, simpatie, afecțiune și încurajare. Dacă nu faceți aceasta unuia dintre aceștia, voi n-ați face-o nici lui Hristos, dacă ar fi pe pământ.

-330-

Aduceți-vă aminte de starea voastră nenorocită, de orbirea voastră spirituală și de întunericul care v-a înconjurat înainte ca Hristos, grijuliul și iubitorul Mântuitor, să vină în ajutorul vostru și să ajungă la voi, acolo unde sunteți. Dacă lăsați să treacă aceste ocazii, fără să dați dovezi palpabile despre recunoștința voastră pentru această minunată și uimitoare iubire pe care un Mântuitor compătimitor a arătat-o față de voi, care erați străini de comunitatea lui Israel, există motiv de teamă ca asupra voastră să vină un întuneric și o nenorocire și mai mare. Acum este timpul semănatului pentru voi. Voi veți secera ceea ce semănați. Folosiți-vă cât puteți de fiecare privilegiu de a face binele. Aceste privilegii folosite sunt ca o ploaie torențială trecătoare, care vă va uda și vă va reînviora. Folosiți fiecare ocazie, cât vă stă în putință, să faceți binele. Mâini leneșe vor secera recoltă slabă. Pentru ce altceva trăiesc persoanele mai în vârstă decât pentru a se îngriji de cei tineri și a-i ajuta pe cei fără ajutor? Dumnezeu ni i-a încredințat nouă, care suntem mai în vârstă și avem experiență, și ne va cere socoteală dacă ne-am neglijat în această privință sarcinile. și ce importanță are dacă munca noastră poate nu este apreciată! Ce dacă ea se dovedește de multe ori un eșec, și numai o dată succes! Această singură dată va compensa toate descurajările apărute mai înainte.

-331-

Dar puțini înțeleg cu adevărat ce se cuprinde în cuvântul creștin. Aceasta înseamnă a fi asemenea lui Hristos, a face bine altora, a fi dezbrăcat de tot egoismul și a avea viața noastră marcată de fapte de bunăvoință dezinteresată. Răscumpărătorul nostru pune sufletele în brațele noastre, ale bisericii, pentru ca să îngrijim de ele dezinteresat și să le educăm pentru cer, și astfel să fim conlucrători cu El. Dar biserica, prea adesea, îi alungă pe câmpul de luptă al diavolului. Un membru va spune: “Asta nu-i sarcina mea”, și apoi prezintă vreo scuză fără importanță. “Ei bine”, spune un altul, “aceasta nu este nici de datoria mea” și până la urmă ea nu-i datoria nici unuia, și sufletul este lăsat neîngrijit pentru a pieri. Este de datoria fiecărui creștin să se angajeze în această acțiune curajoasă de lepădare de sine și sacrificiu de sine. Nu poate Dumnezeu să umple grânarele lor și să înmulțească turmele lor astfel ca, în loc de pierdere, să fie creștere? “Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat, și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească.” (Proverbe 11, 24.)

Dar lucrarea fiecărui om trebuie să fie probată și adusă la judecată, iar el să fie răsplătit după cum au fost faptele lui. “Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele tale vor fi pline de belșug.” (Proverbe 3, 9.10.) “Iată postul plăcut Mie; dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu-i întoarce spatele semenului tău.”

-332-

Citește versetul următor și observă ce răsplată bogată este făgăduită celor care fac acest lucru. “Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede.” (Isaia 58, 6.7.) Aici este o prețios de bogată făgăduință pentru toți cei care vor să se intereseze de cazurile celor care au nevoie de ajutor. Cum poate Dumnezeu să vină să-i binecuvânteze și să-i facă să prospere pe cei care n-au nici o grijă specială pentru nimeni, cu excepția lor, și care nu folosesc ceea ce le-a încredințat El pentru a slăvi Numele Lui pe pământ?

Sora Hannah More este moartă și a murit ca martir al egoismului unor oameni care mărturisesc a fi în căutarea slavei, onoarei, a nemuririi și vieții veșnice. Izgonită de către credincioși în timpul iernii friguroase, care a trecut, această misionară jertifitoare de sine a murit din cauză că nici o inimă n-a fost destul de generoasă s-o primească. Eu nu învinuiesc pe nimeni. Nu sunt judecător. Dar când Judecătorul a tot pământul va face cercetări, cineva va fi găsit vinovat. Noi toți suntem mărginiți și mistuiți de egoismul nostru. Fie ca Dumnezeu să îndepărteze acel blestem care ne acoperă și să ne dea inimi de îndurare, inimi de carne, de afecțiune și compasiune, aceasta este rugăciunea mea, adusă de un suflet apăsat și chinuit. Eu sunt sigură că trebuie făcută o lucrare pentru noi sau vom fi găsiți cu lipsuri în ziua lui Dumnezeu.

În legătură cu E., vă rog să nu uitați că este un copil, cu experiență numai de copil. Să nu-l măsurați pe el, un biet băiat slab, debil, cu voi înșivă și să așteptați de la el în consecință. Eu cred întru totul că vă stă în putere să faceți ceva ce este drept pentru acest orfan. Voi îi puteți prezenta stimulente, așa ca el să nu simtă că munca lui este monotonă și neluată în seamă de nici o rază de speranță. Voi, frate și sora a mea, vă puteți bucura de încredere reciprocă, puteți simpatiza unul cu altul, să vă interesați unul de altul, să vă amuzați și să vă spuneți unul altuia necazurile și poverile. Voi aveți ceva de care să vă veseliți, în timp ce el este singur. El este un băiat cuminte, dar n-are în cine să se încreadă sau să-i spună un cuvânt de mângâiere în mijlocul descurajărilor lui și al grelelor lui încercări, pe care eu știu că le are asemenea celor mai înaintați în vârstă.

-333-

Dacă vă închideți în centrul vostru, aceasta este o iubire egoistă, neînsoțită de binecuvântarea cerului. Eu nădăjduiesc cu tărie că voi îi veți iubi pe orfani de dragul lui Hristos, că veți socoti că averea voastră n-are nici o valoare, dacă nu este folosită în facerea de bine. Faceți binele; fiți bogați în fapte bune, gata să distribuiți, dispuși să comunicați, adunându-vă în tezaur o bună temelie împotriva timpului ce vine, ca să puteți apuca viața veșnică. Nimeni nu va recolta răsplata vieții veșnice în afară de jertfitorii de sine. Un tată și o mamă pe moarte au lăsat mărgăritarele lor în grija bisericii, ca să fie educate în lucrările lui Dumnezeu și făcute să corespundă pentru cer. Când acești părinți vor căuta în jur după cei iubiți ai lor și vor afla că unul este pierdut din cauza neglijenței, ce va răspunde biserica? Ea este în mare măsură responsabilă pentru mântuirea acestor copii orfani.

După toate probabilitățile voi n-ați reușit să câștigați încrederea și afecțiunea băiatului, deoarece nu i-ați dat dovezi palpabile despre iubirea voastră, prin oferirea unor stimulente. Dacă nu-l puteți ajuta cu bani, cel puțin îl puteți încuraja, făcându-i cunoscut că nu sunteți nepăsători față de cazul lui. Iubirea și afecțiunea nu trebuie să fie numai de o singură parte. Cât de multă afecțiune v-ați învățat să manifestați? Voi v-ați închis prea mult în voi înșivă și nu simțiți nevoia de a vă înconjura cu o atmosferă de delicatețe și gentilețe, care vine din adevărata noblețe de suflet. Fratele și sora F., i-au lăsat pe copiii lor în grija bisericii. Ei aveau destule rude bogate, care doreau copii, dar care erau necredincioase și, dacă li s-ar fi îngăduit să aibă copiii în grijă sau să devină tutorii copiilor, inimile copiilor ar fi fost îndepărtate de adevăr și duse în rătăcire, punând în primejdie mântuirea lor. Pentru că nu li s-a îngăduit acestor rude să-i ia pe copii, ele au fost nemulțumite și n-au făcut nimic pentru ei. Trebuie să se țină seama de încrederea părinților în biserică, și să nu fie uitată din cauza egoismului.

-334-

Noi avem cel mai profund interes pentru acești copii. O tânără și-a format deja un caracter creștin, frumos și s-a măritat cu un pastor al Evangheliei. și acum, ca răspuns la îngrijirea ei și a poverilor purtate pentru ea, este o adevărată purtătoare de poveri în biserică. Ea este căutată pentru sfat de către cei cu mai puțină experiență și nu în zadar. Ea are o adevărată umilință creștină, ca podoabă a demnității care nu poate decât să inspire respect și încredere în toți cei care o cunosc. Acești copii îmi sunt tot așa de apropiați ca și propriii mei copii. N-am să-i pierd din vedere, nici să încetează mă îngriji de ei. Eu îi iubesc în mod sincer și afectuos.

Apel către pastori

La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat lucrarea cea mare și solemnă din fața noastră, de a avertiza lumea despre venirea judecății. Exemplul nostru, dacă este în conformitate cu adevărul pe care-l mărturisim, îi va salva pe câțiva și-i va condamna pe cei mulți, lăsându-i fără scuză în ziua când cazurile tuturor vor fi hotărâte. Cei drepți trebuie să fie pregătiți pentru viața veșnică, iar păcătoșii, care nu vor să facă cunoștință cu voia și căile lui Dumnezeu sunt hotărâți pentru nimicire.

Nu toți cei care predică adevărul pentru alții sunt sfințiți prin el. Unii au doar idei palide despre caracterul sacru al lucrării. Ei nu reușesc să se încreadă în Dumnezeu și să facă în El toate lucrărilor lor. Lăuntrul lor n-a fost convertit. În viața zilnică, ei n-au experimentat taina evlaviei. Ei se ocupă cu adevăruri nemuritoare, cu greutate, ca veșnicia, dar nu sunt grijulii și zeloși să aibă întipărite aceste adevăruri în sufletul lor, să facă parte din ei înșiși, ca ele să-i influențeze în tot ceea ce fac. Ei sunt uniți cu principiile pe care aceste adevăruri li le tipăresc în minte, încât să fie imposibil să fie desprinsă vreo parte a adevărului de la ei.

-335-

Numai sfințirea inimii și a vieții este primită de Dumnezeu. Arătând spre pastorii care nu sunt în regulă, îngerul a spus: “Curățiți-vă mâinile păcătoșilor, curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită.” (Iacov 4, 8.) “Curățiți-vă cei ce purtați vasele Domnului.” (Isaia 52, 11.) Dumnezeu cere integritatea sufletului; cere adevărul lăuntric, ce-l schimbă pe om în întregime, prin înnoirea minții, sub influența Duhului Sfânt. Nu toți pastorii sunt consacrați lucrării, nu toți și-au pus inima în ea. Ei se mișcă cu atâta nepăsare, ca și când li s-ar fi acordat un mileniu în care să lucreze pentru suflete. Ei fug de poveri și responsabilități, de griji și privațiuni. Lepădarea de sine, suferința și oboseala nu sunt plăcute, nici convenabile. Preocuparea unora este de a se scuti pe ei de muncă obositoare. Ei se ocupă de propria lor comoditate și de felul cum să-și placă lor, soțiilor lor, și copiilor lor, iar lucrarea la care s-au alăturat este aproape pierdută din vedere.

Dumnezeu cere umilirea sufletului și mărturisiri smerite din partea pastorilor ale căror lucrări n-au fost în El. Mi-au fost amintiți oameni care se angajează în întreprinderi lumești. Ei știu că, dacă vor să realizeze câștig, trebuie să sufere oboseală. Ei sacrifică comoditatea și iubirea căminului și îndură privațiuni, sunt stăruitori, energici și înflăcărați. Pastorii noștri nu manifestă nici jumătate din zelul arătat de cei care-și asigură un câștig vremelnic. Ei nu sunt atât de pasionați după obiectivul lor, nici atât de serioși în eforturile lor; nu sunt atât de stăruitori și nici atât de dispuși să se lepede de sine ca cei care se angajează în ocupații pământești.

Comparați aceste două lucrări. Una este sigură, veșnică, dăinuitoare, ca și viața lui Dumnezeu, cealaltă este un obiectiv al acestei vieți, schimbător, perisabil și, dacă oamenii au succes în ocupațiile lor ambițioase, ceea ce câștigă ei adesea înțeapă ca o viperă și-i îneacă spre pierzare. O, de ce să fie un contrast atât de mare între eforturile celor care sunt angajați — unii într-o întreprindere lumească, ceilalți în una cerească? Unii muncind pentru o comoară pieritoare de aici, și în efortul depus, suferind multă durere pentru ceea ce adesea este sursa unui mare rău; ceilalți depunând eforturi pentru salvarea de suflete prețioase, care vor fi aprobate de cer și răsplătite cu bogății cerești. În această alergare, nu există riscuri, nici pierderi de suportat, profiturile sunt sigure și enorme.

-336-

Cei care sunt în locul lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu, ar trebui să manifeste, prin învățătură și exemplu, un interes nepieritor pentru salvarea de suflete. Zelul, perseverența, lepădarea de sine și spiritul de sacrificiu ar trebui să întreacă cu atât mai mult hărnicia și zelul celor care caută să-și asigure un câștig pământesc, cu cât sufletul este mai de valoare decât rebutul pământesc și subiectul mai înalt decât întreprinderile pământești. Toate ocupațiile lumești sunt de importanță neînsemnată comparate cu lucrarea de salvare de suflete. Lucrurile pământești nu sunt durabile, deși costă atât de mult. Dar un suflet salvat va străluci în Împărăția cerurilor pe parcursul veacurilor veșnice.

Unii dintre pastori sunt adormiți, și poporul este și el adormit. Pastorii trebuie să dea exemplu. În lucrarea lor, ei trebuie să arate că prețuiesc lucrurile veșnice, ca fiind de o nemărginită valoare și, în comparație cu ele, lucrurile pământești sunt o nimica toată. Sunt pastori care predică adevărul prezent și care trebuie să fie convertiți. Discernământul lor trebuie să fie înviorat, inimile lor curățite, afecțiunile lor concentrate asupra lui Dumnezeu. Ei trebuie să prezinte adevărul într-o manieră care să trezească mintea, să aprecieze calitatea lui deosebită, curăția și sfințenia lui. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să păstreze în fața minții lor ținte înalte și care au o influență purificatoare, înviorătoare și înălțătoare asupra minții. Ei trebuie să aibă focul curățitor al adevărului care arde pe altarul inimilor lor, care să influențeze și să le caracterizeze viața, apoi, oriunde merg, în mijlocul întunericului, ei vor ilumina pe cei de aici cu lumina care este în ei și care strălucește în jurul lor.

-337-

Pastorii trebuie să fie umpluți cu același spirit cu care a fost umplut Domnul lor când era pe pământ. El umbla, făcând bine și îi binecuvânta pe alții cu influența Sa. A fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Pastorii trebuie să aibă concepții clare despre lucrurile veșnice și pretențiile lui Dumnezeu asupra lor, atunci ei pot întipări și stimula puternic în alții o iubire pentru contemplarea lucrurilor cerești.

Pastorii trebuie să devină studenți în Biblie. Sunt puternice adevărurile pe care le tratează ei? Atunci trebuie să caute a le trata cu îndemânare. Ideile lor trebuie să fie clare și puternice și spiritul lor înfocat, altfel vor slăbi forța adevărului pe care-l tratează. Prin prezentarea monotonă a adevărului, repetând numai teoria adevărului, fără să fie ei înșiși mișcați de el, niciodată nu-i pot converti pe oameni. și, dacă ar fi să trăiască atâta timp cât a trăit Noe, eforturile lor ar fi fără efect. Iubirea lor pentru suflete trebuie să fie intensă și zelul lor înfocat. Un mod nepăsător, fără tragere de inimă, de prezentare a adevărului, niciodată nu-i va trezi pe bărbați și femei din adormirea lor asemenea cu moartea. Prin manierele lor, prin faptele și cuvintele lor, și prin predicarea și rugăciunea lor, ei trebuie să arate că cred că Hristos este la uși. Bărbați și femei sunt în ultimele lor ceasuri de probă, și totuși sunt fără grijă și amorțiți, iar pastorii n-au putere să-i trezească; ei înșiși sunt adormiți. Predicatori adormiți, predicând unor oameni adormiți!

Trebuie adusă la îndeplinire o mare lucrare pentru pastori, pentru ca ei să facă un succes din predicarea adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat în mod amănunțit. Toate lecturile celelalte sunt inferioare acestuia. Un studiu ordonat al Bibliei nu va exclude în mod necesar toate celelalte lecturi de natură religioasă, dar, dacă Cuvântul lui Dumnezeu este studiat cu rugăciune, orice lectură care va avea tendința să abată mintea de la el va fi exclusă. Dacă studiem cu interes Cuvântul lui Dumnezeu, și ne rugăm spre a-l înțelege, în fiecare verset vor fi văzute frumuseți noi. Dumnezeu va descoperi adevăr prețios, așa de clar, încât sufletul va dobândi o satisfacție sinceră și va avea o delectare continuă, pe măsură ce sunt desfășurate adevărurile lui mângâietoare și sublime.

-338-

Vizita din casă în casă formează o parte importantă din munca pastorului. El va căuta să stea de vorbă cu toți membrii familiei, fie că mărturisesc adevărul sau nu. Este de datoria lui să constate starea spirituală a tuturor; și el să trăiască atât de aproape de Dumnezeu, încât să poată sfătui, îndemna și mustra, cu atenție și înțelepciune. El trebuie să aibă harul lui Dumnezeu în inima lui și, în mod continuu, să aibă în vedere Cuvântul lui Dumnezeu. Orice ușurătate și neglijență este, în mod hotărât, interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Conversația lui trebuie să fie din cer, iar cuvintele lui îmbibate cu har. Orice lingușire trebuie înlăturată, pentru că a linguși este lucrarea lui Satana. Bieții oameni slabi și căzuți, în general, se cred îndeajuns în privința aceasta și n-au nevoie de ajutor. Lingușirea pastorilor voștri nu-și are locul. Aceasta pervertește mintea și nu duce la blândețe și umilință, totuși, femeilor și bărbaților le place să fie lăudați, și prea adesea este cazul că aceasta le place și pastorilor. Prin aceasta, le este satisfăcută vanitatea, dar ea s-a dovedita fi o cursă pentru mulți. Mustrarea trebuie să fie prețuită mai mult decât lingușirea.

Nu toți care predică adevărul își dau seama că mărturia și exemplul lor hotărăsc destinul sufletelor. Dacă sunt necredincioși în misiunea lor și devin nepăsători în lucrarea lor, drept rezultat, sufletele vor fi pierdute. Dacă sunt jertfitori de sine și credincioși în lucrarea dată lor de Domnul, ei vor contribui la salvarea multora. Unii permit lucrurilor de nimic să-i abată de la lucrare. Drumuri rele, vreme ploioasă sau mici chestiuni de acasă sunt scuze suficiente spre a părăsi lucrarea muncitorului pentru suflete. și adesea, aceasta se face în cel mai important timp al lucrării. Când a fost trezit un interes și sufletele oamenilor sunt mișcate, interesul este lăsat să moară, pentru că pastorul a ales un domeniu mai plăcut și mai ușor. Cei care urmează o astfel de cale arată lămurit că nu au asupra lor sarcina lucrării. Ei doresc ca aceasta să fie dusă de popor. Nu sunt dispuși să îndure lipsurile și greutățile care din totdeauna sunt partea adevăratului păstor.

Va continua.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment