Natura înșelătoare a bogățiilor
Iubită soră M,
Când Domnul mi-a arătat cazul tău, am fost dusă înapoi cu mulți ani în urmă, când ai devenit o credincioasă, în apropiata revenire a lui Hristos.
Soțul tău era un bărbat afectuos, cu înclinații nobile; dar el s-a încrezut în propria lui putere, care era slăbiciune. El nu simțea nevoia de a face din Dumnezeu tăria lui. Băuturile alcoolice i-au amorțit creierul și în cele din urmă, i-au paralizat puterile superioare ale minții. și-a sacrificat maturitatea evlavioasă spre a-și satisface setea după băuturi alcoolice.
Tu ai suferit împotrivire și abuz, dar Dumnezeu a fost izvorul tăriei tale. Cât timp te-ai încrezut în El, El te-a sprijinit și n-a fost îngăduit să fii copleșită de toate necazurile tale. Cât de adesea te-au întărit îngerii cerești când erai descurajată, prezentând minții tale minunate texte din Scriptură, care vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu, nelipsită niciodată, și care sunt dovada că bunătatea Lui nu se schimbă.
-269-
Sufletul tău s-a încrezut în Dumnezeu. Mâncarea și băutura ta erau să faci voia Tatălui tău din cer. Uneori, aveai o încredere fermă în făgăduințele lui Dumnezeu, iar apoi, din nou, credința ta avea să fie încercată la maximum. Comportarea lui Dumnezeu părea misterioasă, totuși, cea mai mare parte din timp ai avut dovada că El privea asupra suferinței tale și că n-avea să îngăduie ca poverile tale să fie mai mari decât puteai să le porți.
Domnul a văzut că aveai nevoie de o destoinicie pentru cereasca Lui Împărăție. El nu te-a lăsat în cuptor pentru ca focul suferinței să te consume. În calitate de rafinator și purificator de argint, El Își va păstra privirea asupra ta, supraveghind procesul de purificare, până ce va discerne chipul Său reflectat în tine. Deși ai simțit adesea flacăra încinsă a suferinței asupra ta, și uneori credeai că are să te mistuie, totuși, bunătatea lui Dumnezeu a fost tot atât de mare față de tine în acest timp, ca și atunci când erai liberă în spirit și triumfătoare în El. Cuptorul era pentru a purifica și curăți și nu pentru a consuma și nimici.
Te-au văzut luptându-te cu sărăcia, căutând să te susții pe tine și pe copiii tăi. De multe ori, nu știai ce să faci; viitorul arăta întunecos și nesigur. În necazul tău, ai strigat către Domnul și El te-a mângâiat și te-a ajutat, iar în jurul tău, au strălucit raze de lumină, pline de speranță. Cât de prețios a fost Dumnezeu pentru tine în astfel de vremuri! Cât de plăcută a fost iubirea Lui mângâietoare! Simțeai că aveai o comoară prețioasă venită din cer. Ce mângâiere trebuie să fi simțit că poți să-L chemi ca Tată al tău!
Cazul tău a fost, în realitate, mai rău decât dacă ai fi fost văduvă. Inima ți-a fost rănită de cursele întinse de soțul tău, dar persecutările, amenințările și violența lui, nu te-au făcut să te încrezi în propria ta înțelepciune și să-L uiți pe Dumnezeu. Departe de aceasta, ți-ai simțit, în mod apreciabil, slăbiciunea și că erai incapabilă să-ți porți poverile.
-270-
În slăbiciunea de care îți dădeai seama, ai fost ușurată, aducând poverile tale grele la Isus, marele Purtător de poveri. Cât de mult te-a înveselit fiecare rază de lumină a prezenței Lui și cât de puternică te-ai simțit în tăria Lui! Când furtuna persecuției și a cruzimii a izbucnit, nu ai fost doborâtă; ci, în acele vremuri de necaz, ți-ai dat bine seama de puterea, calmul și pacea, care au fost o minune pentru tine.
Când acuzații injurioase și reproșuri mai crude decât săgețile și sulițele s-au abătut asupra ta, influența Duhului lui Dumnezeu asupra inimii tale te-a făcut să vorbești calm și nepătimaș. Nu-ți era în fire să faci acest lucru. Acesta era rodul Duhului lui Dumnezeu. Acesta a fost harul lui Dumnezeu care ți-a întărit credința în mijlocul tuturor amărăciunilor de speranță amânată. Harul te-a întărit pentru luptă și suferință și te-a făcut biruitoare. Harul te-a învățat să te rogi, să iubești și să te încrezi în ciuda anturajului tău nefavorabil. Când ai înțeles de repetate ori că rugăciunile tale au primit răspuns într-un fel deosebit, n-ai socotit că acesta s-a datorat vreunui merit al tău, ci datorită marii tale nevoi. Necesitatea ta a fost ocazia lui Dumnezeu. În acele zile de necaz, viața ta trebuia să se încreadă în Dumnezeu. și manifestările Lui de eliberare specială, când erai în cele mai grele situații, erau ca oazele din deșert pentru călătorul slab și obosit.
Domnul nu te-a lăsat să pieri. El a ridicat adesea prieteni să te ajute când te așteptai cel mai puțin. Îngerii lui Dumnezeu ți-au slujit când te-au condus pas cu pas pe calea accidentată. Erai apărată de sărăcie, dar aceasta era cea mai mică dintre dificultățile cu care aveai de luptat. Când nu și-a exercitat puterea, ai simțit că paharul pe care trebuia să-l bei era într-adevăr mai amar; și când S-a înjosit să urmeze pe calea păcatului, și tu ai fost batjocorită și insultată în propria ta casă, a creat între El și tine o prăpastie care nu putea fi trecută niciodată. Atunci, în dureroasa și profunda ta întristare și în încurcătură, Domnul ți-a ridicat prieteni. El nu te-a lăsat singură, ci tăria Lui a fost împărtășită și ai putut să spui: “Domnul este ajutorul meu.”
-271-
În toate necazurile tale, care niciodată n-au fost cunoscute pe deplin de alții, ai avut un Prieten sigur, care a spus: “Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20.) Cât a fost pe pământ, El era întotdeauna mișcat de nenorocirea omului. Deși acum este înălțat la Tatăl Său, și este adorat de îngeri, care ascultă grabnic de poruncile Sale, inima Lui, care a iubit, a avut milă și a simpatizat, nu s-a schimbat. Ea mai rămâne încă o inimă afectuoasă, neschimbătoare. Același Isus a cunoscut toate necazurile tale și nu te-a lăsat să lupți singură cu ispitele, să duci bătălia cu cel rău, și, în final, să fii zdrobită de poveri și durere. Prin îngerii Săi, El ți-a șoptit: “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Geneza 26, 24; Apocalipsa 1, 18.) Eu cunosc durerile tale; Eu le-am îndurat. Sunt familiarizat cu luptele tale; Eu le-am experimentat. Cunosc ispitirile tale. Eu am avut de luptat cu ele. Am văzut lacrimile tale. Am plâns și Eu. Speranțele tale sunt zdrobite; dar lasă ca ochiul credinței să fie ridicat să străbată perdeaua și ancorează-ți acolo speranțele. Asigurarea veșnică este că ai “Un Prieten care ține mai mult la tine decât un frate.” (Proverbe 18, 24.)
O, iubita mea soră, dacă ai putea numai să vezi, cum am văzut eu, căile și lucrările lui Dumnezeu, manifestate toate prin încurcăturile și necazurile din prima parte a experienței tale, când erai apăsată de sărăcie, nu L-ai putut uita niciodată, ci iubirea și zelul tău ar crește spre a promova neobosita Sa slavă.
Ca urmare a suferințelor și necazurilor tale speciale, sănătatea ta a slăbit. Prietenii cauzei lui Dumnezeu au fost doar câțiva, și mulți dintre ei erau săraci; și tu puteai să vezi doar puțină speranță la dreapta sau la stânga. Priveai la copiii tăi și la situația ta lipsită și neajutorată, și inima ta era gata să leșine. În acest timp, prin influența adventiștilor, care s-au unit cu tremurătorii, și în care aveai încredere, pentru că ei fuseseră prietenii tăi în timp de nevoie, ai fost convinsă să mergi la acea sectă, pentru un timp. Dar îngerii lui Dumnezeu nu te-au părăsit. Ei ți-au slujit și au fost ca un zid de foc în jurul tău. În mod deosebit, îngerii cei sfinți te-au ocrotit de influențele înșelătoare, care predomină la acei oameni. Tremurătorii au crezut că tu îți vei uni interesul cu al lor; și că, dacă te vor putea convinge să devii unul dintre membrii lor, vei fi un mare ajutor pentru cauza lor, pentru că tu vei fi o membră înflăcărată a grupării lor. Ei ți-ar fi dat o poziție înaltă în mijlocul lor. Unii dintre tremurători au primit manifestări spiritiste, care le-au spus că erai plănuită de Dumnezeu să fii o membră de frunte în gruparea lor, dar că nu trebuie să fii constrânsă, că amabilitatea avea să aibă o influență puternică acolo unde forța sau constrângerea ar fi dat naștere la un eșec al speranțelor lor.
-272-
Hipnotismul era practicat la ei într-o manieră puternică. Prin puterea aceasta, lor le plăcea să creadă că vei fi adusă să vezi lucrurile în aceeași lumină în care le văd ei. Tu nu-ți dădeai seama de toate artificiile și înșelăciunea, folosite spre a-și atinge scopul. Domnul te-a apărat. Se părea că în jurul tău era un cerc de lumină, care provenea de la îngerii slujitori, așa că întunericul care exista în jurul tău n-a întunecat cercul de lumină. Domnul ți-a deschis calea să părăsești acea comunitate înșelată și ai lăsat nevătămate principiile credinței tale, tot așa de curate ca și atunci când ai mers în mijlocul lor.
Brațul tău bolnav a fost o mare suferință. Ai încercat în dreapta și-n stânga după ajutor. Ai consimțit să lași o femeie să-și încerce asupra ta iscusința cu care se fălea. Femeia aceasta era un agent special al lui Satana. Prin experiențele ei, aproape că ți-ai pierdut viața. Otrava introdusă în organismul tău era suficientă să omoare o persoană cu cea mai robustă constituție. Aici, Dumnezeu a intervenit din nou, altfel viața ta ar fi fost sacrificată.
-273-
Orice mijloc la care ai recurs pentru recâștigarea sănătății a dat greș. Nu doar brațul ți-a fost bolnav, ci tot corpul. Plămânii ți-au fost afectați și te îndreptai grăbită spre moarte. De data aceasta, ai socotit că numai Dumnezeu te poate scăpa. Mai puteai face un singur lucru; puteai să urmezi instrucțiunea apostolului Iacov din capitolul cinci. Tu ai făcut un legământ cu Dumnezeu că, dacă El îți va cruța viața, ca să mai poți sluji nevoilor copiilor tăi, te vei devota Domnului, și numai Lui îi vei sluji; îți vei consacra viața pentru slava Lui; îți vei folosi puterea spre înaintarea cauzei Lui și pentru a face binele pe pământ. Îngerii au înregistrat făgăduința făcută lui Dumnezeu.
Noi am venit la tine în marea ta suferință și am cerut făgăduința lui Dumnezeu în favoarea ta. Noi n-am îndrăznit să privim la aparențe, pentru că, făcând așa, am fi fost ca Petru, pe care Domnul l-a invitat să vină la El pe apă. El ar fi trebuit să-și țină privirea spre Isus; dar a privit în jos, la valurile tulburate, și credința lui a slăbit. Noi ne-am prins liniștiți și hotărâți numai de făgăduințele lui Dumnezeu, indiferent de aparențe și, prin credință, am cerut binecuvântarea. Mie mi-a fost arătat, în mod deosebit, că Dumnezeu a lucrat în mod minunat și tu ai fost salvată printr-o minune a îndurării, spre a fi un monument viu al puterii Lui vindecătoare, și a mărturisirii fiilor oamenilor despre minunatele Lui lucrări.
În timpul când ai simțit o schimbare atât de hotărâtă, captivitatea ta s-a schimbat și, în locul îndoielii și al profundei întristări, inima ta a fost umplută cu bucurie și veselie. Laudă lui Dumnezeu a fost în inima ta și pe buzele tale. “Ah, ce-a lucrat Domnul!”, a fost simțământul sufletului tău. Domnul a auzit rugăciunile slujitorilor Lui și te-a ridicat să mai trăiești și să mai înduri necazuri, să veghezi și să aștepți arătarea Sa, și să slăvești Numele Lui. Sărăcia și grijile apăsau greu asupra ta. Uneori, te împresurau nori negri și, nemaiputând suporta, întrebai: “O, Dumnezeule, m-ai lepădat?” Dar nu erai lepădată, deși nu puteai vedea o cale deschisă înaintea ta. Domnul dorea să te încrezi în iubirea și îndurarea Lui, în mijlocul norilor și al întunericului, ca și în timp cu lumină. Uneori, norii aveau să se despartă, și raze de lumină aveau să strălucească printre ei spre a-ți întări inima descurajată și pentru a-ți mări încrederea șovăitoare, iar tu aveai să-ți fixezi din nou credința tremurândă asupra făgăduințelor sigure ale Tatălui tău ceresc. Fără să vrei, aveai să strigi: “O, Dumnezeule, vreau să cred; vreau să mă încred în Tine. Până acum, Tu ai fost ajutorul meu, și acum nu mă vei părăsi.”
-274-
Când ai câștigat biruința, și asupra ta a strălucit lumina din nou, nu puteai găsi cuvinte spre a-ți exprima recunoștința sinceră față de milostivul tău Tată ceresc; și te-ai gândit că niciodată nu te vei mai îndoi de iubirea Lui și nu vei mai fi încrezătoare în purtarea Lui de grijă. Tu n-ai căutat comoditate. N-ai socotit munca grea ca o povară, dacă se deschidea doar calea ca să poți purta de grijă copiilor tăi și să-i ocrotești de nelegiuirea existentă în acest veac al lumii. Povara inimii tale era ca să-i poți întoarce la Domnul. Ai mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru copiii tăi, cu strigăte și lacrimi. Ai dorit atât de mult convertirea lor. Uneori, inima ta avea să fie descurajată și slăbită, și te temeai că rugăciunile tale n-aveau să fie ascultate; apoi, din nou, aveai să-i consacri lui Dumnezeu pe copiii tăi, și dorința fierbinte a inimii tale avea să-i pună iarăși pe altar.
-275-
Când au plecat la armată, rugăciunile tale i-au urmat. Au fost în mod minunat ocrotiți de rele. Ei au numit aceasta noroc; dar rugăciunile unei mame, pornite dintr-un suflet îngrijorat și împovărat, când a simțit pericolul și primejdia în care se aflau copii ei, fiind izolați în tinerețea lor fără speranță în Dumnezeu, aveau mult de-a face cu ocrotirea lor. Cât de multe rugăciuni au fost primite în cer, ca acești fii să poată fi apărați, ca să asculte de Dumnezeu, să-și consacre viața spre slava Sa! În neliniștea ta pentru copii, ai pledat la Dumnezeu să-i aducă din nou la tine, și vei căuta și mai serios să-i conduci pe calea spre sfințire. Credeai că vei munci cu mai multă credincioșie decât ai făcut vreodată.
Domnul a îngăduit să fii instruită prin adversitate și suferință, ca să poți obține o experiență care avea să fie folositoare pentru tine și pentru alții. În zilele de sărăcie și necaz, tu L-ai iubit pe Domnul, și ți-au plăcut privilegiile religioase. Mângâierea ta era apropierea revenirii lui Hristos. Aceasta era o speranță vie, că în curând aveai să găsești odihnă față de muncă și sfârșitul tuturor necazurilor tale; când vei afla că n-ai muncit și n-ai suferit prea mult; căci apostolul Pavel declară: “Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” (2 Corinteni 4, 17.)
A te întâlni cu poporul lui Dumnezeu ți se părea aproape ca și cum ai vizita cerul. Obstacolele nu te-au împiedicat. Puteai să suferi oboseala și foamea după hrană vremelnică, dar nu puteai fi lipsită de hrana spirituală. Ai căutat serios harul lui Dumnezeu și n-ai căutat în zadar. Participarea împreună cu poporul lui Dumnezeu era cea mai bogată binecuvântare de care te puteai bucura.
În experiența ta creștină, sufletul tău avea oroare de vanitate, mândrie și etalare extravagantă. Când ai fost martoră la cheltuirea de mijloace printre pretinșii creștini, spre a se etala și a hrăni mândria, inima și buzele tale au spus: “O, dacă aș avea eu mijloacele mânuite de cei necredincioși în isprăvnicia lor, aș socoti ca unul dintre cele mai mari privilegii să-i ajut pe cei nevoiași și să contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu!”
-276-
Adesea îți dădeai bine seama de prezența lui Dumnezeu în timp ce căutai, în felul tău umil, să-i luminezi pe alții, cu privire la adevăr, pentru aceste zile de pe urmă. Ai experimentat pentru tine însăți adevărul. Ceea ce ai văzut, auzit, experimentat și mărturisit, știai că nu era o născocire. Erai încântată să prezinți înaintea altora, în conversație particulară, calea minunată pe care l-a condus Dumnezeu pe poporul Său. Povesteai procedeele Lui cu atâta siguranță, încât să inspire convingere în inimile celor care te ascultau. Vorbeai ca și când aveau cunoștință despre lucrurile pe care le afirmai. Când vorbeai altora cu privire la adevărul prezent, doreai ocazii și mai mari și o mult mai întinsă influență, ca să poți aduce la cunoștința multora din întuneric lumina care ți-a luminat cărarea. Uneori, priveai la sărăcia ta, la influența ta limitată, și la cele mai bune străduințe ale tale, adesea greșit interpretate de presupușii tăi prieteni ai cauzei adevărului și erai aproape descurajată.
Uneori, în starea ta îndoielnică, ai judecat greșit, și acolo erau cei care ar fi putut să aibă acea iubire care nu se gândește la rău, care au vegheat și au intuit răul, și au făcut cele mai multe dintre greșelile pe care ei au crezut că le-au găsit la tine. Dar iubirea și mila delicată ale lui Isus n-au fost retrase; ele au fost sprijinul tău în mijlocul necazurilor și persecuțiilor vieții tale. Pentru tine erau esențiale Împărăția cerurilor și îndreptățirea lui Hristos. Viața ta era vătămată de imperfecțiuni, pentru că a greși este omenesc, dar din câte a avut Domnul plăcere să-mi arate despre anturajul descurajator din timpul sărăciei și necazului tău, nu cunosc pe nici unul care, dacă ar fi pus în situația în care ai fost tu, în sărăcie și necazuri stânjenitoare, ar fi mers pe această cale, făcând mai puține greșeli decât ai făcut tu. Este ușor pentru cei care sunt cruțați de încercări grele, la care sunt supuși alții, să privească și să se îndoiască, să bănuiască răul și să găsească greșeli. Unii sunt mult mai gata să-i cenzureze pe alții pentru urmarea pe o anumită cale decât să-și ia răspunderea și să le spună ce-ar fi trebuit făcut sau să indice o cale mai corectă.
-277-
Tu ai devenit confuză. Nu mai știai în cine să te încrezi. În _____ și prin împrejurimi, erau numai puțini păzitori ai Sabatului, care exercitau o influență salvatoare. Unii care mărturiseau credința nu făceau cinste cauzei adevărului prezent. Nu adunau cu Hristos, ci împrăștiau. Puteau să vorbească tare și îndelungat, cu toate acestea, inimile lor nu erau cu lucrarea. Nu erau sfințiți prin adevărul pe care-l mărturiseau. Aceștia, neavând rădăcină în ei înșiși, au renunțat la credință. Dacă ar fi făcut acest lucru mai devreme, ar fi fost mai bine pentru cauza adevărului. Ca urmare a acestor lucruri, Satana a profitat de tine și a pregătit calea pentru apostazia ta.
Atenția mi-a fost atrasă de dorința ta de a avea mijloace. Simțământul inimii tale era: “O, de-aș avea și eu mijloace, nu le-aș risipi! Aș da o pildă celor care sunt strânși și zgârciți. Le-aș arăta marea binecuvântare care există în a fi primit spre a face bine.” Sufletul tău a simțit oroare față de lăcomie. Când i-ai văzut pe cei care posedau din belșug din bunurile acestei lumi, închizând ușa inimii lor față de strigătele celor în nevoie, ai spus: “Dumnezeu le va răsplăti; El le va răsplăti după faptele lor.” Când i-ai văzut pe cei bogați, umblând în îngâmfarea lor, inimile lor fiind înconjurate de egoism, ca și cu legături din fier, ți-ai dat seama că ei erau mai săraci decât tine, deși tu te aflai în lipsă și suferință. Când i-ai văzut pe acești oameni mândri de averea lor, comportându-se cu îngâmfare, din cauza că banii au putere, ți-a fost milă de ei, și cu nici un chip n-ai fi vrut să fii convinsă să schimbi locul cu ei. Totuși, ai dorit să ai mijloace pe care să le poți folosi în așa fel, încât să fie o mustrare pentru cei lacomi.
-278-
Domnul a spus îngerului Său, care te-a slujit: “Eu am pus-o la încercare în sărăcie și suferință și ea nu s-a despărțit de Mine, nici nu s-a revoltat împotriva Mea. Acum o voi pune la încercare în prosperitate. Am să-i descopăr o pagină a inimii umane, cu care n-a făcut cunoștință. Îi voi arăta că banii sunt cel mai periculos vrăjmaș pe care l-a întâlnit vreodată. Am să-i descopăr înșelăciunea bogățiilor, că ele sunt o cursă, chiar pentru cei care socotesc că sunt siguri față de egoism și se dovedesc a fi împotriva înălțării, extravaganței, mândriei și plăcerii de a fi lăudați de oameni.”
Mi-a fost arătat că s-a deschis o cale pentru tine, aceea de a-ți îmbunătăți viața și, în cele din urmă, și de a obține bani, pe care tu ai crezut că îi vei folosi cu înțelepciune și spre slava lui Dumnezeu. Cu câtă îngrijorare a supravegheat îngerul tău slujitor, ca să vadă cum vei face față încercării. Pe măsură ce ai început să câștigi, am văzut că, în mod gradat și aproape pe neobservate, te-ai despărțit de Dumnezeu. Banii care ți-au fost încredințați i-ai cheltuit pentru propriul tău avantaj, spre a te înconjura cu lucrurile bune ale acestei vieți. I-am văzut pe îngeri privind la tine cu profundă tristețe, cu fețele lor pe jumătate întoarse în altă parte, nevoind să te părăsească. Totuși, prezența lor n-a fost observată de tine și ți-ai urmat cursul fără să ții seamă de îngerul păzitor.
Ocupația și grijile în noua ta poziție reclamau timpul și atenția ta, și datoria ta față de Dumnezeu n-a fost luată în considerare. Isus te-a cumpărat cu propriul Lui sânge. Tu nu-ți aparțineai. Timpul tău, puterea ta și mijloacele pe care le mânuiai aparțineau Răscumpărătorului tău. El a fost Prietenul tău constant, tăria și sprijinul tău când fiecare dintre ceilalți prieteni s-au dovedit a fi o trestie frântă. Tu ai răsplătit iubirea și mărinimia lui Dumnezeu cu nerecunoștință și uitare.
Va continua.
.