Continuare.
-139-
Iubitul frate D. n-a înțeles starea propriei lui inimi. Egoismul și-a găsit un locaș acolo, și pacea, sănătoasa pace blândă a dispărut. Ceea ce vă lipsește tuturor este elementul iubirii — iubire față de Dumnezeu și iubire față de aproapele vostru. Viața pe care o trăiți acum nu o trăiți prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Există o lipsă de încredere fermă, o teamă de a încredința totul în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El n-ar putea păstra ceea ce i-a fost dat în grijă. Vă temeți ca nu cumva un rău predestinat că vă aducă daune, dacă nu vă asumați apărarea și nu începeți o luptă în favoarea voastră. Copiii lui Dumnezeu sunt înțelepți și puternici, în raport cu încrederea lor în înțelepciunea și puterea Lui. Ei sunt puternici și fericiți, în funcție de despărțirea lor de înțelepciunea și ajutorul omului.
Daniel și tovarășii lui au fost robi într-o țară străină, dar Dumnezeu n-a îngăduit ca invidia și ura vrăjmașilor să domine asupra lor. Cei drepți au primit totdeauna ajutor de sus. Cât de adesea vrăjmașii lui Dumnezeu și-au unit puterea și înțelepciunea spre a nimici caracterul și influența unor persoane simple, care s-au încrezut în Dumnezeu. Dar pentru că Domnul era de partea lor, nimeni n-a putut reuși împotriva lor. Fie numai ca urmașii lui Hristos să fie uniți și vor reuși. Fie ca ei să se despartă de idolii lor și de lume, și lumea nu-i va despărți de Dumnezeu. Hristos este acum Mântuitorul nostru, atotîndestulător. În El locuiește toată plinătatea. Este privilegiul creștinilor, la drept vorbind, să știe că Hristos este într-adevăr în ei. “Ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră.” (1 Ioan 5, 4.) Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede; și orice lucru pe care îl dorim când ne rugăm, dacă credem că îl primim, îl vom avea. Credința aceasta va străbate norul cel mai întunecos și va aduce raze de lumină și speranță pentru sufletul deprimat și abătut. Absența acestei credințe și încrederi aduce încurcătură, temeri chinuitoare și bănuieli rele. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său, dacă își pune toată încrederea în El. “Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.” (1 Timotei 6, 6.) Religia curată și neîntinată va fi exemplificată în viață. Hristos Se va dovedi un izvor de putere, care nu lipsește niciodată, un ajutor prezent în fiecare vreme de necaz.
Lipsă de considerație pentru Hannah More
În cazul sorei Hannah More, mi-a fost arătat că neglijența față de ea a fost o neglijență față de Isus, în persoana ei. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar veni în felul smerit și nepretențios în care călătorea din loc în loc, când era pe pământ, El n-ar avea parte de o primire mai bună. De aceea, ceea ce este nevoie constituie principiul profund al iubirii care a sălășluit în inima Omului de pe Golgota. Dacă biserica ar fi trăit în lumină, ea ar fi apreciat această misionară smerită, a cărei ființă întreagă ardea spre a fi angajată în slujba Învățătorului ei. Cel mai serios interes al ei a fost greșit interpretat. Înfățișarea ei exterioară n-a fost chiar așa, încât să obțină aprobarea unui ochi cu gust estetic, pentru că obișnuința cu economia strictă și sărăcia și-au lăsat pecetea pe îmbrăcămintea ei. Banii ei, câștigați cu greu, s-au epuizat de îndată ce au fost utilizați pentru folosul altora, spre a duce lumină celor pe care ea spera să-i conducă la crucea adevărului.
-141-
Chiar biserica ce mărturisește a fi a lui Hristos, cu înaltele ei privilegii și mărturisiri, nu distinge chipul lui Hristos în acest umil copil al lui Dumnezeu, pentru că membrii ei erau atât de îndepărtați de Hristos, încât nu reflectau chipul Lui. Ei au judecat după aparența exterioară și nu s-au străduit cu atenție să discearnă podoaba lăuntrică. Iată o femeie ale cărei resurse de cunoștință și a cărei adevărată experiență în tainele evlaviei întreceau cu mult pe ale oricăruia dintre cei care locuiau la _____ și al cărei fel de a se adresa tinerilor și copiilor era plăcut, instructiv și folositor. Ea nu era aspră, ci corectă și simpatică, și s-a dovedit a fi una dintre cele mai de folos sfătuitoare pentru mame. Ea putea să ajungă la inimi prin serioasa prezentare practică a întâmplărilor din viața ei religioasă, care a fost consacrată în serviciul Răscumpărătorului ei. Dacă biserica ar fi ieșit din întuneric și înșelăciune la lumina cea clară, inimile oamenilor ar fi fost atrase de străina singuratică. Rugăciunile, lacrimile și profunda ei întristare, nevăzând deschizându-se nici o cale de lucrare pentru ea, au fost văzute și auzite în ceruri. Domnul i-a oferit poporului Său un ajutor talentat; dar erau bogați și nu duceau lipsă de nimic. Ei s-au întors și au refuzat o foarte prețioasă binecuvântare, căreia îi vor simți în curând nevoia. Dacă pastorul E. ar fi stat în lumina clară a lui Dumnezeu și ar fi fost îmbibat de Spiritul Lui, când această slujitoare a lui Isus, singuratică, lipsită de adăpost și însetată să facă o lucrare pentru Învățătorul ei, i-a fost prezentată, spiritul ar fi răspuns spiritului, precum îi răspunde feței fața din oglindă; inima lui ar fi fost atrasă de această ucenică a lui Hristos, și el ar fi înțeles. Tot așa și comunitatea. Membrii ei au fost într-o astfel de orbire spirituală, că au uitat sunetul glasului Adevăratului Păstor și au urmat glasul unui străin care îi conducea afară din staulul lui Hristos.
-142-
Mulți privesc spre lucrarea cea mare de adus la îndeplinire pentru poporul lui Dumnezeu, și rugăciunile lor se înalță spre El după ajutor la secerișul cel mare. Dar, dacă ajutorul nu vine exact în felul așteptat de ei, este pentru că nu vor să-l primească, ci se întorc de la el cum s-a întors și națiunea iudaică de la Hristos, pentru că a fost dezamăgită de felul apariției Lui. Venirea Lui a fost marcată de prea multă sărăcie și umilință și, în mândria lor, iudeii L-au refuzat pe Cel care venise să le dea viață. De aceea Dumnezeu ar vrea ca membrii bisericii să-și umilească inimile și să vadă nevoia cea mare, de îndreptare a căilor lor înaintea Lui, ca nu cumva să-și abată judecata asupra lor. Mulți dintre cei care mărturisesc evlavia fac ca podoaba din afară să fie mult mai importantă decât podoaba lăuntrică. Dacă toți membrii bisericii s-ar umili înaintea Domnului și și-ar îndrepta greșelile din trecut, astfel încât să corespundă gândului Lui, nu ar fi atât de lipsiți de pricepere în prețuirea meritului moral al caracterului.
Lumina sorei Hannah More s-a stins, în timp ce ea ar fi putut să ardă strălucitor, să lumineze calea multora care umblă pe căile întunecoase ale greșelii și răzvrătirii. Dumnezeu cheamă biserica să se trezească din somnolența ei, și, cu cea mai profundă seriozitate, să cerceteze cauza acestei auto-înșelăciuni printre cei care mărturisesc credința și al căror nume se află în registrul comunității. Satana îi înșeală și îi induce în eroare cu privire la marea preocupare a mântuirii. Nu este nimic mai perfid decât înșelăciunea păcatului. Acesta este zelul acestei lumi care înșeală, orbește și conduce la nimicire. Satana nu vine cu o mulțime de ispitiri deodată. El ascunde aceste ispitiri sub masca a ceva bun; amestecă unele mici îmbunătățiri cu nebunie și distracție și îndeamnă sufletele înșelate să se angajeze în acestea, pe motivul că urmează să se obțină un mare bine. Aceasta este numai latura înșelătoare; vicleșugurile diabolice ale lui Satana sunt mascate. Sufletele ispitite fac un pas, apoi sunt pregătite pentru al doilea. Este mult mai plăcut să urmeze înclinația propriei lor inimi decât să stea în apărare și să reziste primei insinuări a dușmanului cel viclean, și astfel să-i oprească intrările. O, cum pândește Satana să vadă cât de repede este înghițită momeala lui, să vadă sufletele mergând exact pe calea pe care a pregătit-o el! El nu dorește ca ei să renunțe la rugăciune și la păstrarea formei îndatoririlor religioase, pentru că, în timp ce fac acestea, el îi poate face mai folositori în slujirea lui. El unește sofismele și capcanele lui cu experiența și mărturisirea lor, și astfel face să înainteze, în mod minunat, cauza lui. Fariseii ipocriți se rugau, posteau și respectau formele de evlavie, și în timp ce inima le era stricată, Satana era prezent ca să-și bată joc de Hristos și de îngerii Lui, prin insulte, spunând: “Sunt ai mei! Sunt ai mei! Mi-am pregătit înșelăciunea pentru ei. Aici sângele Tău n-are valoare. Mijlocirea Ta, puterea și lucrurile cele minunate pot, de asemenea, să înceteze; Sunt ai mei! Sunt ai mei! Cu toată înalta lor mărturisire, ca supuși ai lui Hristos, cu toate că s-au bucurat cândva de iluminarea prezenței Lui, îi voi lua sub paza mea, în plin văz al cerului despre care vorbesc ei. Supuși ca aceștia sunt cei pe care îi pot folosi să-i nimicesc pe alții.”
-143-
Solomon spune: “Cine se încrede în inima lui este un nebun.” (Proverbe 28, 26) și dintre aceștia se găsesc cu sutele printre cei ce mărturisesc a fi evlavioși. Apostolul spune: “Căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.” (2 Corinteni 2, 11.) O, ce dibăcie, ce măiestrie, ce viclenie este exercitată spre a-i conduce pe pretinșii urmași ai lui Hristos să se unească cu lumea în căutarea fericirii, prin distracțiile lumii, sub înșelăciunea că este vreun bine de câștigat! și astfel, umblarea nesupravegheată duce exact în plasă, măgulindu-se că pe cale nu există nimic rău. Sentimentele și simpatiile acestora continuă mai departe și aceasta pune o temelie șubredă pe care își clădesc încrederea că sunt copii ai lui Dumnezeu. Ei se compară cu alții și constată satisfăcuți că sunt chiar mai buni decât mulți creștini adevărați. Dar unde este profunda iubire a lui Hristos și razele lui luminoase care să strălucească în viața lor spre binecuvântarea altora? Unde este Biblia lor, și cât de mult este studiată? Încotro se îndreaptă gândurile lor? Se îndreaptă spre cer și spre cele cerești? Pentru mintea lor, nu este natural să se îndrepte în direcția aceea. Studierea Cuvântului lui Dumnezeu este neinteresantă pentru ei. El nu are nimic care să excite și să înflăcăreze mintea și inima firească, nerenăscută și preferă alte cărți în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Atenția lor este absorbită de eu. Ei n-au o profundă și serioasă dorință după influența Duhului lui Dumnezeu asupra minții și inimii lor. Dumnezeu nu Se află în toate cugetele lor.
-144-
Cum pot eu suporta gândul că cei mai mulți dintre tinerii acestui veac vor pierde viața veșnică! O, fie ca sunetul muzicii instrumentale să înceteze și ca ei să nu mai irosească timpul atât de prețios după plăcerea imaginației lor. O, fie ca ei să dedice mai puțin timp pentru îmbrăcăminte și conversație fără rost, și să înalțe către Dumnezeu rugăciuni serioase și disperate, pentru o experiență sănătoasă. Este mare nevoie de o îngrijită cercetare de sine, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu; fiecare să-și pună întrebarea: “Sunt eu sănătos sau stricat cu inima? Sunt eu renăscut în Hristos sau mai sunt încă cu o inimă firească, cu o haină nouă pusă pe deasupra”? Oprește-te la tribunalul cel mare și, în lumina lui Dumnezeu, cercetează să vezi dacă există vreun păcat tainic pe care-l îndrăgești, vreun idol pe care nu l-ai sacrificat. Roagă-te, da, roagă-te cum niciodată mai înainte nu te-ai rugat, ca să nu fii înșelat de trucurile lui Satana, astfel încât să nu poți renunța la un spirit nepăsător, ușuratic și amăgitor și să participi la îndatoririle religioase doar spre a-ți liniști conștiința.
Este nepotrivit pentru creștinii din orice epocă, să fie iubitori de plăceri, dar cu atât mai mult acum, când scenele istoriei acestui pământ urmează să se încheie în curând. Cu siguranță că temelia speranței tale în viața veșnică nu poate fi prea sigură. Prosperitatea sufletului tău și fericirea ta veșnică depind de faptul dacă temelia ta este clădită pe Hristos. În timp ce alții își doresc mult bucuriile pământești, fie ca voi să doriți mult asigurarea evidentă a iubirii lui Dumnezeu, strigând serioși și cu înfocare: Cine îmi va arăta cum să fac sigură chemarea și alegerea mea? Unul dintre semnele zilelor din urmă este că pretinșii creștini sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Ocupați-vă sincer de propriul vostru suflet. Cercetați cu atenție. Cât de puțini sunt cei care, după o serioasă cercetare, pot privi spre cer și să spună: “Eu nu sunt unul dintre cei care sunt descriși astfel! Eu nu sunt un iubitor de plăceri mai mult decât iubitor de Dumnezeu!” Cât de puțini pot spune: “Eu sunt mort față de lume; viața pe care o trăiesc acum este trăită prin credință în Fiul lui Dumnezeu! Viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, când Se va arăta El, care este viața mea, atunci și eu mă voi arăta împreună cu El în slavă.” Iubirea și harul lui Dumnezeu! O, har nespus, mult mai de valoare decât aurul cel fin! El înalță și înnobilează spiritul mai presus de toate celelalte principii și îndreaptă simțămintele spre cer. În timp ce cei din jurul nostru pot fi ușuratici și în căutare după plăceri și nebunii, conversația noastră este în cer, de unde noi Îl așteptăm cu nerăbdare pe Mântuitorul; sufletul nostru ajunge până la Dumnezeu, pentru iertare și pace, pentru îndreptățire și sfințire. Conversația cu Dumnezeu și contemplarea lucrurilor de sus schimbă sufletul în asemănarea lui Hristos.
Rugăciune pentru bolnavi
În cazul sorei F., este necesar să se aducă la îndeplinire o mare lucrare. Cei care s-au unit în rugăciune pentru ea au nevoie de o lucrare pentru ei înșiși. Dacă Dumnezeu ar fi ascultat rugăciunile lor, aceasta ar fi fost spre ruina lor. În astfel de cazuri de suferință, în care Satana stăpânește asupra minții, mai înainte de a ne angaja în rugăciune trebuie să aibă loc o amănunțită cercetare de sine, spre a descoperi dacă nu cumva există păcate care trebuie să fie regretate, mărturisite și părăsite. Este nevoie de o adâncă umilință a sufletului înaintea lui Dumnezeu și de hotărâtă și smerită încredere numai în meritele sângelui lui Hristos. Postul și rugăciunea nu vor îndeplini nimic, atâta timp cât inima este înstrăinată de Dumnezeu printr-o cale greșită de acțiune. “Oare acesta este postul plăcut Mie? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți, și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58, 5-7, 9-11.)
-146-
Ceea ce cere Domnul este o lucrare a inimii, fapte bune, izvorând dintr-o inimă plină de iubire. Toți ar trebui să mediteze cu atenție și rugăciune asupra textelor de mai sus, și să cerceteze motivele și acțiunile lor. Făgăduința lui Dumnezeu pentru noi este condiționată de ascultare și conformare cu toate cerințele Lui. “Strigă în gura mare” zice profetul Isaia, “nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță, și vorbește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei! În toate zilele, Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea, și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. — ‘La ce ne folosește să postim’ — zic ei — ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ții seamă de lucrul acesta?’” (Isaia 58, 1-3.)
-147-
Aici El se adresează unui popor care face mare caz de mărturisirea sa de credință, care obișnuiește să se roage și care are plăcere de practicile religioase; totuși, lipsește ceva. Credincioșii au văzut că rugăciunile lor nu primesc răspuns; eforturile lor serioase și zeloase nu sunt văzute în ceruri și se întreabă serios de ce nu le răspunde Dumnezeu. Aceasta nu este din cauză că există neglijență din partea lui Dumnezeu. Dificultatea este la popor. În timp ce mărturisesc a fi evlavioși, dar nu aduc rod spre slava lui Dumnezeu, lucrările lor nu sunt cele care ar trebui să fie. Ei trăiesc, neglijând îndatoririle lor pozitive. Dacă acestea nu sunt îndeplinite, Dumnezeu nu poate răspunde rugăciunilor lor, în conformitate cu slava Sa. În cazul înălțării de rugăciuni pentru sora F., a fost o confuzie de sentimente. Unii au fost fanatici și au acționat din impuls. Ei aveau zel, dar nu în acord cu cunoștința. Unii au privit la fapta cea mare de adus la îndeplinire în cazul acesta, și au început să triumfe înainte ca biruința să fie câștigată. S-a manifestat mult din spiritul lui Iehu: “Vino cu mine, și vei vedea râvna mea pentru Domnul.” (2 Împărați 10, 16.) În locul acestei siguranțe de încredere în sine, cazul ar fi trebuit să fie prezentat lui Dumnezeu, într-un spirit de umilință și de neîncredere în sine și cu o inimă frântă și plină de căință.
Mi-a fost arătat că, în caz de boală, unde direcția este clară spre a se înălța rugăciune pentru bolnavi, cazul trebuie să fie încredințat Domnului, cu credință calmă. Numai El singur cunoaște trecutul vieții celui în cauză și știe care va fi viitorul lui. El, care cunoaște inima tuturor oamenilor, știe dacă, în caz de vindecare, persoana va slăvi Numele Său sau Îl va necinsti prin cădere și apostazie. Tot ceea ce ni se cere să facem este să-I cerem lui Dumnezeu să-l vindece pe bolnav, dacă este conform cu voința Sa, crezând că El aude motivele prezentate de noi și rugăciunile arzătoare, înălțate. Dacă Domnul vede că aceasta va fi spre cea mai bună cinstire a Lui, El va răspunde rugăciunilor noastre. Dar a insista asupra vindecării, fără supunere față de voința Sa, nu este corect.
-148-
Ceea ce făgăduiește Dumnezeu poate oricând să aducă la îndeplinire, și lucrarea pe care o dă poporului Său să o facă, El o poate împlini prin ei. Dacă vor trăi în acord cu fiecare cuvânt spus de El, fiecare cuvânt bun și făgăduință vor fi împlinite pentru ei. Dar, dacă nu vor da ascultare desăvârșită, făgăduințele cele mari și prețioase sunt departe și nu pot ajunge la împlinire.
Tot ce se poate face, rugându-ne pentru cei bolnavi, este să-L implorăm pe Dumnezeu în favoarea lor și, în deplină încredere, să lăsăm problema în mâinile Lui. Dacă ținem la un păcat din inima noastră, Domnul nu ne va asculta. El poate face ce vrea cu ce este al Lui. El Se va slăvi pe Sine, lucrând în și prin cei care Îl urmează întru totul, astfel că va fi cunoscut că El este Domnul și că faptele lor sunt lucrate în Dumnezeu. Hristos a spus: “Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12, 26.) Când venim la El, trebuie să ne rugăm spre a putea să intrăm în relație cu El și să împlinim scopul Său, și ca dorințele și interesele noastre să poată fi pierdute în ale Lui. Trebuie să recunoaștem acceptarea de către noi a voinței Lui, nu să ne rugăm ca El s-o recunoască pe a noastră. Este mai bine pentru noi că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna la rugăciunile noastre exact când dorim și întocmai în felul dorit de noi. El va face pentru noi mai mult bine decât să împlinească toate dorințele noastre, pentru că înțelepciunea noastră nu este bună.
Noi ne-am unit în rugăciune serioasă, în jurul patului bărbaților, femeilor și copiilor bolnavi, și am simțit că ne-au fost restituiți din morți, ca răspuns la rugăciunile noastre serioase. În aceste rugăciuni, ne-am gândit că trebuie să fim pozitivi și, dacă exercităm credință, nu trebuie să cerem nimic mai puțin decât viața. N-am îndrăznit să spunem: “Dacă aceasta va fi spre slava lui Dumnezeu”, temându-ne că aceasta ar putea cuprinde o formă de îndoială. Am urmărit cu îngrijorare pe cei care ne-au fost redați, ca să zic așa, din morți. Am văzut pe unii dintre aceștia, mai ales tineri, care, după ce și-au recăpătat sănătatea, L-au uitat pe Dumnezeu, au devenit desfrânați, pricinuind durere și chin părinților și prietenilor, și rușine celor care au fost credincioși să se roage. Ei n-au trăit pentru a-L cinsti și slăvi pe Dumnezeu, ci pentru a-L blestema, prin viața lor de viciu.
Va continua.