Mărturii pentru Comunitate – Ziua 68

Spiritele le dau uneori acestor conducători un raport al evenimentelor care se vor întâmpla în lupta în care se vor angaja și al persoanelor care vor muri în bătălie. Câteodată se întâmplă așa cum au prezis aceste spirite, și aceasta întărește credința credincioșilor în manifestările spiritiste. Și din nou se descoperă că nu fusese dată informația corectă și că spiritele înșelătoare au dat numai o anumită explicație, care fusese primită. Înșelăciunea produsă asupra minților este atât de mare, încât mulți nu își dau seama că spiritele mincinoase îi conduc spre nimicire sigură.

Marele general, conducător rebel, Satana, este în cunoștință de cauză în legătură cu aranjamentele acestui război și el își conduce îngerii să ia forma unor generali morți, să le imite gesturile și să manifeste trăsăturile lor de caracter. Iar conducătorii din armată cred cu adevărat că spiritele prietenilor lor și ale războinicilor morți, inițiatorii războiului rebel, îi călăuzesc. Dacă nu s-ar fi aflat sub cea mai puternică și fascinantă amăgire, ei ar începe să creadă că războinicii din ceruri nu știu să conducă bine și cu succes sau că și-au pierdut faima.

În loc să se încreadă în Dumnezeul lui Israel și să-și îndrepte armatele spre singurul care îi poate scăpa de dușmanii lor, majoritatea conducătorilor din acest război îl întreabă pe prințul demonilor și se încred în el. Deuteronom 32, 16-22. Îngerul a spus: “Cum poate face Dumnezeu să prospere un astfel de popor? Dacă ar privi la El și s-ar încrede în El; dacă ar vrea ca El să-i ajute, pentru slava Lui, El ar face acest lucru de îndată.”

-365-

Am văzut că Dumnezeu nu va da armata Nordului cu totul în mâinile oamenilor răzvrătiți ca să fie complet nimicită de vrăjmașii lor. Am fost îndreptată spre Deuteronom 32, 26-30: “Voiam să zic: ‘Îi voi lua cu o suflare’, Le voi șterge pomenirea dintre oameni! Dar Mă tem de ocările vrăjmașului, Mă tem ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească și să zică: ‘Mâna noastră cea puternică și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.’ Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simț și nu-i pricepere în ei. Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege și s-ar gândi la ce li se va întâmpla. Cum ar urmări unul singur o mie din ei, și cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă nu i-ar fi vândut Domnul?”

Există generali în armată care sunt cu totul devotați și caută să facă tot ce pot pentru a opri această rebeliune înfricoșătoare și acest război nefiresc. Însă majoritatea ofițerilor și a conducătorilor au un scop propriu, egoist, pe care îl slujesc. Fiecare caută câștig în colțișorul lui și mulți soldați curajoși devin fricoși și se descurajează. Ei își îndeplinesc cu noblețe partea lor atunci când au de-a face cu dușmanul, însă sunt tratați cu brutalitate de propriii lor ofițeri. Printre soldați, sunt bărbați cu sentimente sensibile și cu un spirit de stăpânire de sine. Ei nu au mai fost niciodată în compania unor oameni atât de degradați ca cei pe care războiul îi adună laolaltă și n-au mai fost tratați cu tiranie sau ca niște brute. Pentru ei este foarte greu să îndure toate acestea. Mulți ofițeri au patimi brutale și, în momentul în care ajung în poziții ce le conferă autoritate, au o ocazie bună de a-și da pe față pornirile brutale. Ei îi stăpânesc cu tiranie pe cei de sub comanda lor, așa cum stăpânii din Sud își chinuie sclavii. Acest lucru îngreuiază găsirea de oameni care să se înroleze în armată.

-366-

În unele cazuri, când generalii au fost în cele mai teribile lupte în care oamenii lor au căzut precum ploaia, o întărire a forțelor la timpul potrivit i-ar fi ajutat să câștige. Însă altor generali nu le-a păsat câte vieți au fost pierdute și, în loc să vină în ajutorul celor cu care porniseră, întrucât aveau aceleași interese, au reținut ajutorul necesar, temându-se ca nu cumva fratele lor general să fie onorat ca învingător. Cu invidie și gelozie, ei chiar se bucurau să vadă cum dușmanul câștigă bătălie după bătălie, învingându-i pe oamenii Uniunii. Oamenii din Sud sunt conduși de un spirit demonic în această răzvrătire, însă nici cei din Nord nu sunt curați. Mulți dintre ei sunt geloși, egoiști, temându-se ca nu cumva alții să obțină onoruri care i-ar înălța mai presus de ei. O, câte mii de vieți nu au fost sacrificate din această cauză! Cei din alte națiuni care au condus războaie nu au avut decât un singur interes. Cu un zel dezinteresat, au mers înainte pentru a cuceri sau a muri. Conducătorii Revoluției au acționat uniți, cu zel, și prin aceste mijloace și-au câștigat independența. Însă oamenii de acum acționează ca niște demoni, și nu ca niște ființe omenești.

Satana, prin îngerii lui, a comunicat cu ofițeri, care de altfel erau oameni calmi, calculați, și aceștia au fost amăgiți de aceste spirite înșelătoare să renunțe la rațiune, și astfel au ajuns în situații critice în care a trebuit să suporte măcelul. Maiestății sale satanice îi face plăcere să vadă măcel și jaf pe pământ. Îi place să vadă cum bieții soldați sunt cosiți ca iarba. Am văzut că rebelii fuseseră adesea în poziții în care ar fi fost supuși fără prea mult efort; însă instrucțiunile primite de la spirite i-au condus pe generalii din Nord și le-au orbit ochii, până ce i-au pierdut pe rebeli. Iar unii generali preferau mai degrabă ca rebelii să scape decât să-i supună. Ei se gândesc mai mult la scumpa lor instituție a sclaviei decât la prosperitatea națiunii. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care războiul este atât de mult tergiversat.

-367-

Informațiile trimise de generalii noștri la Washington cu privire la mișcarea armatelor noastre ar putea fi tot așa de bine transmisă prin telegraf direct la forțele rebele. Sunt rebeli care simpatizează chiar cu cei de la centrul autorităților Uniunii. Acest război nu seamănă cu nici un alt război. Marea lipsă de unitate de spirit și acțiune face ca acesta să pară întunecos și descurajator. Mulți soldați au dat la o parte orice limite și au coborât într-o stare alarmantă de degradare. Cum ar putea merge Dumnezeu mai departe cu o armată așa de coruptă? Cum ar putea El să ne înfrângă dușmanii, spre onoarea Sa, și să-i conducă mai departe spre biruință? Există dezbinare și luptă pentru onoare, în timp ce bieții soldați mor cu miile pe câmpul de luptă sau din cauza rănilor și greutăților prin care trec.

Acest război este cu totul unic și, în același timp, oribil și amărât. Alte națiuni privesc cu dezgust aranjamentele pe care le fac armatele, atât cea din Nord, cât și cea din Sud. Ele văd ce eforturi hotărâte se fac pentru a prelungi războiul, cu sacrificii enorme atât în vieți omenești, cât și în bani, în timp ce, de fapt, nu se câștigă nimic, iar lor li se pare că este o luptă în care câștigă cel care poate omorî mai mulți oameni. Ceea ce fac aceștia duce la indignare.

Am văzut că răzvrătirea a crescut mult și că niciodată nu a fost mai hotărâtă ca acum. Mulți dintre cei ce pretind că fac parte din Uniune, care dețin poziții importante, au o inimă neloială. Singurul lor obiectiv când s-au înrolat în armată a fost acela de a păstra Uniunea așa cum era și, o dată cu ea, și sclavia. Ei ar înlănțui de îndată în robie pe sclav într-o viață amarnică, doar să aibă ocazia. Aceștia simpatizează în mare măsură cu Sudul. Sângele a curs ca apa și pentru nimic. Se aud gemete în fiecare sat și oraș. Soțiile își jelesc soții, mamele fiii, iar surorile frații. Însă ei nu opresc această suferință și nu se întorc la Dumnezeu.

-368-

Am văzut că atât armata din Sud, cât și cea din Nord au fost pedepsite. Cu privire la Sud, am fost îndreptată spre Deuteronom 32, 35-37: “A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi. Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită, și că nu mai este nici rob, nici slobod. El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost?’”

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment