Mărturii pentru Comunitate – Ziua 63

Se ține un raport credincios al faptelor copiilor oamenilor. Nimic nu poate fi tăinuit de ochiul Celui prea înalt și sfânt. Unii apucă pe o cale opusă Legii lui Dumnezeu și apoi, pentru a-și acoperi purtarea păcătoasă, susțin că sunt consacrați Lui. Această presupusă sfințenie nu se dă pe față în viața lor de toate zilele. Nu are tendința de a-i înălța sufletește și de a se “feri de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5, 22.) Noi suntem o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Credința noastră suferă ocară ca urmare a căii luate de mințile firești. Aceștia susțin o parte a adevărului care le conferă influență, în timp ce ei nu sunt uniți cu cei care cred și sunt uniți în tot adevărul. Care a fost influența fratelui K.? Care au fost roadele eforturilor sale? Câți au fost aduși și întemeiați în adevărul prezent? Pe câți i-a adus la unitatea credinței? El nu a adunat cu Hristos. Influența lui a fost spre a împrăștia. Se simte o lipsă în predicarea lui, iar convertiților lui le lipsește ceea ce se va dovedi a fi stânca și scutul lor în ziua mâniei lui Dumnezeu. Predicarea lui duce lipsă de sare, savoare. El nu convertește pe deplin sufletele la adevăr, despărțindu-le de lume și făcându-i să se unească alături de poporul adevărat al lui Dumnezeu. Convertiții lui nu au o ancoră care să îi susțină, sunt purtați încoace și încolo, până ce mulți dintre ei se rătăcesc și se pierd în lume.

-337-

Fratele K. nu știe ce spirit are. El își unește influența cu cea a oștirii balaurului pentru a se împotrivi acelora care țin poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus. El are o luptă grea în fața lui. În ce privește Sabatul, el se situează pe aceeași poziție cu baptiștii de ziua a șaptea. Despărțiți Sabatul de aceste solii și acesta își va pierde puterea; însă atunci când este legat de întreita solie îngerească, acesta este însoțit de putere care îi convinge pe necredincioși și le dă tărie să ia poziție, să trăiască, să crească și să înflorească în Domnul. Este timpul ca poporul lui Dumnezeu din Wisconsin să-și definitiveze poziția. “Cine este de partea Domnului?” va fi solia pe care o vor face să răsune cei credincioși, cei cu experiență din orice loc. Dumnezeu le cere să iasă afară și să se separe de orice influență care i-ar putea despărți unul de celălalt și de marea temelie a adevărului pe care Dumnezeu Și-a așezat poporul.

Mi-a fost arătat cazul d-lui L. El are multe de spus cu privire la sfințire, însă se înșeală singur și alții sunt înșelați prin el. Sfințirea lui poate că durează cât timp este la adunare, însă nu poate trece testul. Sfințirea Bibliei curățește viața, însă inima lui L. nu a fost curățită. Răul există în inimă și se dă pe față în viață, iar vrăjmașii credinței noastre au avut ocazia de a-i ocărî pe păzitorii Sabatului. Ei judecă pomul după roadele lui.

2 Corinteni 4, 2: “Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.”

-338-

Mulți merg direct împotriva Scripturii de mai sus. Ei lucrează cu viclenie și mânuiesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înșela. Ei nu trăiesc adevărul în viața lor. Au anumite manifestări ale sfințeniei și, cu toate acestea, aruncă la o parte Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se roagă pentru sfințire, cântă sfințirea și strigă sfințirea. Oameni cu inimile întinate își iau un aer de nevinovăție și susțin că sunt consacrați, însă acest lucru nu constituie dovada că sunt drepți. Faptele lor dau mărturie cu privire la ei. Conștiința lor este împietrită, însă ziua lui Dumnezeu se apropie și orice lucrare a omului va fi scoasă la iveală, de orice fel ar fi. Și fiecare va primi după faptele sale.

Îngerul a spus în timp ce arăta spre L.: “Ce tot înșiri tu legile Mele și ai în gură legământul Meu, când tu urăști mustrările și arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoț, te unești cu el și te însoțești cu preacurvarii. Dai drumul gurii la rău și limba ta urzește vicleșuguri.” (Psalmii 50, 16-19.) Dumnezeu va da la o parte aceste influențe dezbinătoare și Își va izbăvi poporul, dacă aceia care susțin tot adevărul vor ieși în ajutorul Domnului.

Nu există sfințire biblică pentru aceia care aruncă la o parte o parte a adevărului. Există suficientă lumină dată în Cuvântul lui Dumnezeu, astfel că nimeni nu trebuie să se rătăcească. Adevărul este atât de înălțător, încât poate fi admirat de mințile cele mai înalte, și este atât de simplu, încât cel mai umil, cel mai slab copil al lui Dumnezeu îl poate înțelege și poate fi învățat prin el. Aceia care nu văd frumusețea care există în adevăr și care nu acordă importanță întreitei solii îngerești vor fi fără scuză, pentru că adevărul este clar.

2 Corinteni 4, 3.4: “Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul acestui veac, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

-339-

Ioan 17, 17.19: “Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.”“Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.”

1 Petru 1, 22: “Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima.”

2 Corinteni 7, 1: “Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.”

Filipeni 2, 12-15: “Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea. Faceți toate lucrurile fără cârtiri și șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume.”

Ioan 15, 3: “Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.”

Efeseni 5, 25-27: “Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica Sa și S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.”

Aceasta este sfințirea Bibliei. Nu este doar ceva ce se vede pe dinafară, o lucrare exterioară. Este sfințirea care se primește prin canalul adevărului. Este adevărul primit în inimă și pus în practică în viață.

Domnul Isus, ca om, a fost desăvârșit, și cu toate acestea, a crescut în har. Luca 2, 52: “Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” Chiar cel mai desăvârșit creștin poate crește continuu în cunoașterea dragostei lui Dumnezeu.

-340-

2 Petru 3, 14.18: “De aceea, prea iubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace … ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum și în ziua veșniciei. Amin.”

Sfințirea nu este o lucrare de o clipă, de o oră sau de o zi. Este o continuă creștere în har. Noi nu știm astăzi cât de aprigă va fi lupta mâine. Satana trăiește și este activ și în fiecare zi noi trebuie să strigăm cu stăruință după ajutor la Dumnezeu și după tărie pentru a putea să ne împotrivim lui. Atâta timp cât stăpânește Satana, trebuie să ne supunem eul. Avem de întâmpinat obstacole și nu există loc pentru zăbavă și punct în care să putem veni și să spunem că am ajuns la țintă.

Filipeni 3, 12: “Nu că am și câștigat premiul sau am ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.”

Viața creștinului este un continuu marș înainte. Domnul Isus Își curățește și rafinează poporul; iar atunci când chipul Său este pe deplin reflectat în copiii Săi, aceștia sunt desăvârșiți și sfinți, pregătiți pentru mutarea de pe acest pământ. Creștinul are o mare lucrare de făcut. Noi suntem avertizați să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, să ne desăvârșim sfințirea în temere de Dumnezeu. Vedem în ce constă marea noastră lucrare. Fiecare mlădiță din vie trebuie să-și extragă seva de viață și tăria din viță pentru a putea aduce roadă.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment