Mărturia 8
Capitolul 62 — Religia în familie
Mi-a fost arătată poziția înaltă și plină de răspundere pe care ar trebui să o ocupe poporul lui Dumnezeu. Ei sunt sarea pământului și lumina lumii și trebuie să umble așa cum a umblat Hristos. Ei vor trece printr-o mare încercare. Prezentul este un timp de încercare și de luptă. Mântuitorul nostru spune în Apocalipsa 3, 21: “Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Această răsplată nu este dată acelora care pretind că sunt urmași ai lui Hristos, ci acelora care vor birui după cum și El a biruit. Noi trebuie să studiem viața lui Hristos și să învățăm ce înseamnă să-L mărturisim în fața lumii.
Pentru a-L mărturisi pe Hristos, trebuie mai întâi să-L cunoaștem. Nimeni nu-L poate mărturisi cu adevărat pe Hristos dacă gândul și spiritul Lui nu sunt în el. Dacă o formă de evlavie sau o recunoaștere a adevărului ar însemna întotdeauna o mărturisire a lui Hristos, noi am putea spune: “Largă este calea care duce la viață și mulți sunt cei ce o vor găsi.” Noi trebuie să înțelegem ce înseamnă să-L mărturisești pe Hristos și, cu toate acestea, să Îl tăgăduiești. Este posibil să-l mărturisim cu buzele pe Hristos și cu faptele noastre să-L tăgăduim. Roada Duhului în viața noastră constituie o mărturisire a Lui. Dacă noi am lăsat totul pentru Hristos, inimile noastre vor fi umile, conversația noastră cerească, iar comportamentul nostru fără pată. Influența puternică, curățitoare, a adevărului în suflet și caracterul Domnului Hristos dovedit în viață constituie o mărturisire a Lui. Dacă cuvintele vieții veșnice sunt semănate în inimile noastre, roadele vor fi neprihănirea și pacea. Îl putem tăgădui pe Hristos în viața noastră, îngăduind iubirea de plăceri sau de sine, glumind sau fiind ușuratici, căutând onoarea lumii. Noi Îl putem tăgădui prin înfățișarea noastră exterioară asemănătoare lumii, printr-o privire plină de mândrie sau îmbrăcăminte costisitoare. Doar prin veghere continuă și rugăciune consecventă și aproape neîncetată vom putea să manifestăm în viața noastră caracterul Domnului Hristos sau influența sfințitoare a adevărului. Mulți Îl alungă pe Domnul Hristos din familiile lor printr-un spirit nerăbdător, pătimaș. Unii ca aceștia au de biruit ceva în această privință.
-304-
Mi-a fost prezentată starea actuală, atât de slăbită, a familiei omenești. Fiecare generație care vine este tot mai slabă și boli de tot felul afectează neamul omenesc. Mii dintre bieții muritori, cu trupuri deformate, bolnave, cu nervii zdruncinați și mințile încețoșate, își prelungesc o existență mizerabilă. Puterea lui Satana asupra familiei omenești crește. Dacă Domnul nu ar veni în curând să distrugă această putere, pământul ar fi curând depopulat.
Mi-a fost arătat că puterea lui Satana este exercitată în mod special împotriva poporului lui Dumnezeu. Mulți mi-au fost prezentați într-o stare îndoielnică, deznădăjduită. Infirmitățile corpului afectează mintea. Un vrăjmaș viclean și puternic este pe urma noastră și își folosește puterea și dibăcia pentru a ne abate de pe calea cea dreaptă. Și prea adesea se întâmplă că poporul lui Dumnezeu nu veghează și de aceea nu sunt în cunoștință de planurile lui viclene. El lucrează prin mijloacele care îl ascund cel mai bine spre a nu fi văzut și adesea el își atinge scopul.
Sunt frați care au investit mijloace să obțină diverse autorizații și în diverse întreprinderi și i-au determinat și pe alții să devină interesați în asemenea afaceri. Mințile lor agitate, suprasolicitate, le afectează în mod serios trupurile deja bolnave și atunci ei cedează deznădejdii care crește, ajungând până la disperare. Ei pierd orice încredere în ei înșiși, gândesc că Dumnezeu i-a părăsit și nu mai îndrăznesc să creadă că va fi îndurător față de ei. Aceste biete suflete nu vor fi lăsate în stăpânirea lui Satana. Ei își vor face drum prin ceață și își vor fixa din nou credința tremurândă pe făgăduințele lui Dumnezeu. El îi va elibera și le va transforma durerea și gemetele în pace și bucurie. Însă mi-a fost arătat că aceștia ar trebui să învețe din lucrurile pe care le suferă, să lase deoparte autorizațiile și alte întreprinderi de acest fel. Ei nu ar trebui să le îngăduie nici măcar fraților lor să-i amăgească să se încurce în asemenea întreprinderi, căci nu își dau seama ce li se va întâmpla, și atunci ei vor fi aruncați pe câmpul de luptă al vrăjmașului neînarmați. Mijloacele care ar trebui puse în vistieria lui Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale sunt mai rău decât pierdute, fiind investite în vreuna din aceste improvizații moderne. Dacă cineva care pretinde a crede adevărul se simte liber sau capabil să se angajeze în asemenea investiții, nu ar trebui să se ducă în mijlocul fraților lor și să facă din ei câmpul lor de lucru, ci să meargă între cei necredincioși. Fie ca numele vostru de adventist și pretenția de a fi adventist să nu-i prindă în cursă pe aceia care vor să-și consacre mijloacele lui Dumnezeu. Mai degrabă duceți-vă în lume, pentru ca oamenii din lume, care nu se îngrijesc de înaintarea cauzei lui Dumnezeu, să-și investească mijloacele.
-305-
Mi-a fost arătată necesitatea de a deschide ușile caselor noastre și inimile Domnului. Când vom începe să lucrăm cu seriozitate pentru noi înșine și pentru familiile noastre, atunci vom avea ajutor din partea lui Dumnezeu. Mi-a fost arătat că numai ținând Sabatul și rugându-ne dimineața și seara nu constituie dovezi suficiente că suntem creștini. Toate aceste forme exterioare pot fi ținute cu strictețe și, cu toate acestea, evlavia adevărată să lipsească. Tit 2, 14: “El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Toți cei care susțin că sunt urmași ai lui Hristos trebuie să-și țină în stăpânire spiritul și să nu-și îngăduie să vorbească nervos sau fără răbdare. Soțul și tatăl ar trebui să-și țină în frâu cuvântul lipsit de răbdare pe care este gata să-l rostească. El ar trebui să studieze efectul cuvintelor sale, pentru ca acestea să nu lase în urma lor tristețe și ruină.
-306-
Suferințele și bolile le afectează în mod special pe femei. Fericirea familiei depinde în mare măsură de soție și mamă. Dacă ea este slăbită și nervoasă și dacă este împovărată de muncă, mintea ajunge deprimată, căci aceasta este afectată de slăbiciunea trupului; și în aceste condiții, ea este întâmpinată cu rezervă de soț. Dacă nu se desfășoară totul așa cum vrea și așa cum i-ar plăcea, el dă vina pe soție și mamă. Aproape că nu îi cunoaște deloc grijile și poverile și nu știe întotdeauna cum să simtă împreună cu ea. El nu își dă seama că îl ajută astfel pe marele vrăjmaș în lucrarea lui de doborâre a sufletelor. El ar trebui, prin credința în Dumnezeu, să ridice o barieră împotriva lui Satana, însă pare blocat între interesele lui și ale ei. El o tratează cu indiferență. Nu știe ce face. Lucrează direct împotriva propriei sale fericiri și distruge fericirea familiei sale. Soția devine deznădăjduită și descurajată. Fericirea și optimismul s-au spulberat. Ea își face treburile zilnice în mod mecanic, pentru că își dă seama că lucrul ei trebuie făcut. Lipsa ei de optimism și curaj se face resimțită în tot cercul familiei. Există multe asemenea familii mizerabile în rândul păzitorilor Sabatului. Îngerii duc aceste vești rușinoase în ceruri și îngerul raportor ține o evidență a tuturor acestor lucruri.
Soțul ar trebui să dovedească un interes deosebit față de familia sa. El ar trebui să fie în mod special atent față de simțămintele unei soții slăbite. El poate închide ușa pentru multe boli. Cuvintele bune, vesele, încurajatoare, se vor dovedi mai eficiente decât cele mai bune medicamente. Acestea vor aduce curaj inimii deznădăjduite și descurajate, iar fericirea și strălucirea soarelui aduse în familie prin fapte și cuvinte încurajatoare vor răsplăti efortul înzecit. Soțul ar trebui să-și aducă aminte că o mare parte din povara educării copiilor stă asupra mamei și că ea are mult de făcut pentru modelarea minților lor. Acest lucru ar trebui să-i trezească cele mai duioase sentimente și să-i ușureze cu multă grijă poverile. El ar trebui să o încurajeze să se sprijine pe afecțiunea lui și să-i îndrepte gândul spre cer, de unde poate avea tărie, pace și odihnă. El nu ar trebui să vină acasă încruntat, ci prezența lui trebuie să aducă raze de lumină în cămin; ar trebui să-și încurajeze soția să privească în sus și să creadă în Dumnezeu. Uniți fiind, ei pot face apel la făgăduințele lui Dumnezeu și pot aduce binecuvântările Lui bogate în familie. Lipsa de bunătate, nemulțumirea și mânia Îl îndepărtează pe Domnul Isus din cămin. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu vor fugi dintr-o casă în care există cuvinte neplăcute, nemulțumire și ceartă.