Din cele ce mi-au fost arătate, inelele și brățările constituie o urâciune. Sunt indecente, imorale, iar poporul lui Dumnezeu greșește dacă urmează într-o măsură cât de mică sau încurajează această modă. Aceia care susțin că sunt poporul deosebit al lui Dumnezeu ar trebui să dea la o parte inelele, iar felul în care procedează în această privință trebuie să constituie o mustrare vie pentru cei care poartă inele. Unii pot aduce ca scuze conveniențele. Eu am călătorit mult și mi-am dat seama că sunt multe inconveniențe privind purtarea de inele. Cei care susțin că sunt necesare din motive de sănătate le poartă iarna, când sunt mai vătămătoare decât plăpumile bogat matlasate. Pe când călătoream cu trenul sau cu trăsura, am fost nevoită adesea să exclam: O, modestie, unde îți este roșeața! Am văzut grupuri mari îngrămădindu-se în vagoane și, pentru a putea înainta, inelele și brățările trebuia ridicate și așezate într-un fel indecent. Iar expunerea conformației era de zece ori mai proeminentă la cei care purtau inele decât la cei care nu purtau. Dacă nu ar fi fost vorba de modă, cei care se expuneau astfel cu indecență ar fi fost fluierați; însă modestia și decența sunt sacrificate dumnezeului modei. Fie ca Dumnezeu să izbăvească pe poporul Său de acest păcat trist! Dumnezeu nu Se va îndura de cei care sunt sclavii modei. Însă, presupunând că este vorba de conveniențe în purtarea de inele, dovedește aceasta că este bine a fi purtate? Moda se va schimba, iar conveniența nu va mai fi menționată. Este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să se întrebe: “Prin ce mă deosebesc eu de lume?” Să suferim puțin datorită faptului că nu suntem ca ceilalți și să fim de partea cea bună. Ce cruci poartă poporul lui Dumnezeu? Ei se amestecă cu lumea, se fac părtași la spiritul ei, la modul de a se îmbrăca, vorbi și acționa al acesteia.
-278-
Citiți 1 Timotei 2, 9.10: “De asemenea, femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe; ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.” De asemenea, 1 Petru 3, 3-5: “Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților lor.”
Puterea exemplului este mare. Sora A. se aventurează să poarte inele mici. Sora B. spune: “Nu e mai păcat ca eu să port inele de cum este ca sora A. să poarte”, și ea le poartă un pic mai mari. Sora C. imită exemplul surorilor A. și B. și poartă inele mai mari decât ale acestora, însă toate susțin că inelele lor sunt mici.
Părinții care vor să-și învețe copiii cât de rău este să urmezi modele lumii au de dus o luptă grea. Ei întâmpină replici ca acestea: “De ce, mamă, surorile A, B. și C. poartă inele? Dacă este păcat pentru mine, este și pentru ele.” Ce pot spune părinții? Ei ar trebui să dea un exemplu bun copiilor lor și, deși exemplul pretinșilor urmași ai lui Hristos îi fac pe copii să creadă că părinții lor sunt prea exigenți și severi în restricțiile lor, totuși Dumnezeu va binecuvânta eforturile acestor părinți conștiincioși. Dacă părinții nu iau o poziție hotărâtă, fermă, copiii vor fi duși de curent, căci Satana și îngerii lui cei răi lucrează asupra minților lor, iar exemplul pretinșilor creștini, neconsacrați, face ca lucrarea de biruire a răului să fie și mai grea pentru ei. Totuși, cu credință în Dumnezeu și rugăciune serioasă, părinții credincioși ar trebui să meargă înainte, pe această cale aspră a datoriei. Calea crucii este în sus și înainte. Și pe măsură ce mergem înainte pe aceasta, căutând lucrurile de sus, trebuie să lăsăm departe, tot mai departe lucrurile care aparțin de pământ. În timp ce lumea și oamenii firești se îndreaptă în jos, spre moarte, aceia care urcă muntele vor avea de făcut eforturi, căci, dacă nu, vor fi trași în jos, ca și ei.
-279-
Copiii lumii sunt numiți fiii întunericului. Ei sunt orbiți de dumnezeul acestei lumi și sunt conduși de spiritul prințului întunericului. Ei nu se pot bucura de lucrurile cerești. Copiii luminii sunt legați de lucrurile de sus. Ei lasă în urma lor lucrurile acestei lumi și împlinesc porunca: “Ieșiți din mijlocul lor, despărțiți-vă de ei.” (2 Corinteni 6, 17.) Aici găsim o făgăduință condiționată: “Vă voi primi”. De la început, Domnul Hristos l-a ales pe poporul Său și l-a scos din lume, i-a cerut să se despartă de aceasta și să nu ia parte la lucrările neroditoare ale întunericului. Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu și îi păzesc poruncile, copiii Lui, nu vor fi prieteni cu lumea și nu vor iubi plăcerile ei. Nu poate exista înțelegere între Hristos și Belial.
Profetul Ezra, un alt slujitor credincios al comunității ebraice, a fost uluit atunci când căpeteniile au venit la el, spunând: “Poporul lui Israel, preoții și leviții nu s-au despărțit de popoarele acestor țări și au făcut urâciunile lor.” (Ezra 9, 1.) “După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele și a marilor greșeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe acești oameni scăpați, să începem iarăși să călcăm poruncile Tale și să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăși mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici o rămășiță, nici robi izbăviți? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept; căci astăzi noi suntem o rămășiță de robi izbăviți. Iată-ne înaintea Ta ca niște vinovați, și din această pricină nu putem sta înaintea Ta.” (Ezra 9, 13-15.)
-280-
2 Cronici 36, 14-16: “Toate căpeteniile preoților și poporului au înmulțit și ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor, și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim. Domnul, Dumnezeul părinților lor, a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiințeze, căci voia să cruțe pe poporul Său în locașul Său. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului a ajuns fără leac.”
Leviticul 18, 26.27: “Păziți dar legile și poruncile Mele și nu faceți nici una din aceste spurcăciuni, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din țara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea, și astfel țara a fost pângărită.”
Deuteronom 32, 16-22: “L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni. Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau, dumnezei noi veniți de curând, de care nu se temuseră părinții noștri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut, și ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta și S-a mâniat, S-a supărat pe fiii și fiicele Lui. El a zis: ‘Îmi voi ascunde fața de ei și voi vedea care le va fi sfârșitul, căci sunt un neam stricat, sunt niște copii necredincioși. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deșerți și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mâniei Mele s-a aprins și va arde până în fundul locuinței morților, va nimici pământul și roadele lui, va arde temeliile munților’.”
-281-
Aici citim avertizările pe care le-a dat Dumnezeu vechiului Israel. Nu a fost voia Sa ca ei să hoinărească atât de mult timp în pustie; El i-ar fi adus imediat în Țara Făgăduită dacă s-ar fi supus și le-ar fi plăcut să fie conduși de El; însă, pentru că ei L-au întristat atât de des în pustie, El a jurat în mânia Lui că nu vor intra în odihna Lui și i-a salvat doar pe doi care L-au urmat pe deplin. Dumnezeu i-a cerut poporului Său să se încreadă doar în El. Nu a dorit ca ei să primească ajutor de la cei care nu Îi slujeau Lui.
Vă rog să citiți Ezra 4, 1-5: “Vrăjmașii lui Iuda și Beniamim au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. Au venit la Zorobabel și la capii de familii și le-au zis: ‘Să zidim și noi cu voi; căci și noi chemăm ca și voi pe Dumnezeul vostru, și-I aducem jertfe din vremea lui Essar — Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici’. Dar Zorobabel, Iosua și ceilalți capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ‘Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Domnului, Dumnezeului nostru, căci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul perșilor.’ Atunci oamenii țării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoșat ca să-l împiedice să zidească și au mituit cu preț de argint pe sfetnici ca să zădărnicească lucrarea.”