Capitolul 55 — Sclavia și războiul
Dumnezeu pedepsește această națiune pentru marea crimă a sclaviei. El ține în mâinile Sale destinul națiunii. El va pedepsi Sudul pentru păcatul sclaviei, iar Nordul pentru că a îngăduit atât de mult influența ei așa de întinsă și stăpânitoare.
La conferința care s-a ținut la 3 august 1861 la Roosevelt, New York, când frații și surorile s-au adunat în ziua pusă deoparte pentru post, rugăciune și umilință, Spiritul Domnului a fost asupra voastră, iar eu am fost luată în viziune și mi-a fost arătat păcatul sclaviei care fusese atât de mult timp un blestem pentru națiunea noastră. Legea cu privire la sclavul fugar a fost astfel întocmită pentru a zdrobi în om orice simțământ nobil, de bunătate și simpatie, care s-ar putea trezi în inima sa pentru sclavii exploatați și în suferință. Acest lucru era în opoziție directă cu învățătura lui Hristos. Biciul lui Dumnezeu este acum asupra Nordului, pentru că ei au îngăduit atât de mult propășirea sclaviei. Păcatul celor din Nord, pentru că au tolerat sclavia, este mare. Ei au contribuit la înaintarea Sudului tot mai mult în păcatul de îngăduire a extinderii sclaviei; ei au jucat un rol important în a duce națiunea în starea prezentă de nenorocire.
Mi-a fost arătat că mulți nu își dau seama de extinderea răului care a venit asupra noastră. Ei s-au amăgit pe ei înșiși că greutățile ce sunt asupra națiunii vor fi curând rezolvate, iar confuzia și războiul se vor sfârși, însă toți vor fi convinși că lucrurile sunt mult mai rele decât s-a anticipat. Mulți au privit la Nord, așteptând ca acesta să dea o lovitură și să pună astfel capăt luptei.
Am fost îndreptată înapoi spre Israelul din vechime, care a fost ținut în robie de egipteni. Domnul a lucrat prin Moise și Aaron pentru a-l elibera. Au fost făcute minuni în fața lui faraon, pentru a-l convinge că acești bărbați erau special trimiși de Dumnezeu pentru a-i spune să lase pe Israel să plece. Însă inima lui faraon a fost împietrită în fața solilor lui Dumnezeu și el nu a ținut cont de minunile făcute de ei. Atunci egiptenii au fost făcuți să simtă judecățile lui Dumnezeu. Asupra lor au căzut plăgi și suferință și, sub efectele acestora, Faraon a consimțit să-l lase pe Israel să plece. Însă, de îndată ce cauza suferinței a fost îndepărtată, inima lui s-a împietrit. Consilierii și oamenii lui puternici și-au adunat puterile împotriva lui Dumnezeu și au căutat să explice că plăgile sunt urmările unor cauze naturale. Fiecare intervenție a lui Dumnezeu era mai gravă decât cea precedentă și, cu toate acestea, ei nu au vrut să-i lase pe copiii lui Israel să plece, până când îngerul Domnului nu a ucis pe întâii născuți ai egiptenilor. Începând de la regele aflat pe tronul său, până la cel mai umil, peste tot erau gemete și bocete. Atunci faraon a poruncit să lase pe Israel să plece; însă, după ce și-au îngropat morții, egiptenilor le-a părut rău că lăsase pe Israel să plece. Consilierii și oamenii puternici ai Egiptului au încercat să caute justificări pentru pierderile lor grele. Ei nu admiteau că ceea ce s-a întâmplat sau că judecățile acelea erau de la Dumnezeu; de aceea au luat-o pe urma copiilor lui Israel.
-265-
Când israeliții au zărit armata egipteană pe urma lor, unii pe cai, iar alții în care și echipați de război, inimile li s-au înmuiat. Nu puteau vedea nici o cale de scăpare. Un strigăt de biruință a izbucnit din mijlocul egiptenilor, care socoteau că Israel este în mâna lor. Israeliții s-au înspăimântat grozav. Însă Domnul i-a poruncit lui Moise să le spună să meargă înainte, să-și ridice toiagul să-și întindă mâna asupra mării și să-i despartă apele. El a făcut astfel și, iată, marea s-a despărțit în două, iar copiii lui Israel au trecut cu piciorul pe loc uscat. Faraon se împotrivise atât de mult lui Dumnezeu și și-a împietrit inima împotriva lucrărilor Sale atotputernice, minunate, încât în orbirea sa a dat năvală pe drumul pe care Dumnezeu îl pregătise în mod miraculos pentru poporul Său. Din nou lui Moise i-a fost poruncit să-și întindă mâna asupra mării, iar “marea și-a luat iarăși repeziciunea cursului” (Exod 14, 27) și apele au acoperit oștirea egipteană, care s-a înecat.
-266-
Această scenă mi-a fost prezentată pentru a ilustra preocuparea egoistă pentru sclavie și măsurile disperate pe care le va adopta Sudul pentru a cultiva această instituție și măsura înspăimântătoare la care va ajunge înainte să cedeze. Sistemul sclaviei a redus și degradat ființele omenești la nivelul unor animale, iar majoritatea stăpânilor îi priveau pe sclavi în acest fel. Conștiința acestor stăpâni de sclavi se tocise și se împietrise, la fel ca a lui Faraon; și dacă au fost siliți să-și elibereze sclavii, principiile lor au rămas însă neschimbate și ei aveau să facă, dacă era posibil, ca sclavul să simtă puterea lor oprimantă. Mi se părea o imposibilitate ca în acel moment sclavia să fie îndepărtată. Numai Dumnezeu îl putea smulge pe sclav din mâna opresorului său, nesăbuită și neîndurătoare. Toată cruzimea și abuzul exercitate asupra sclavilor pot fi puse pe drept pe seama susținătorilor sistemului sclaviei, fie că aceștia erau din Sud, fie că erau din Nord.
Mi-au fost prezentate Nordul și Sudul. Nordul fusese amăgit cu privire la Sud. Ei erau mai bine pregătiți de război decât se știa. Majoritatea oamenilor lor sunt iscusiți în folosirea armelor, unii din ei în urma experienței dobândite pe câmpul de luptă, iar alții în urma exercițiilor curente. Ei au avantaje asupra Nordului în această privință, însă nu au, în general, valoarea și puterea de a rezista pe care o au oamenii din Nord.
Am putut să văd bătălia dezastruoasă de la Manassas, Virginia. A fost o scenă teribilă, groaznică. Armatele din Sud aveau totul în favoarea lor și erau pregătite pentru o luptă înspăimântătoare. Armata din Nord înainta cu triumf, neîndoindu-se de victorie. Mulți erau nepăsători și mărșăluiau înainte plini de mândrie, ca și când victoria le aparținea deja. Pe măsură ce se apropiau de câmpul de luptă, mulți erau aproape leșinați în urma istovirii și lipsei de odihnă. Ei nu se așteptau la o confruntare atât de violentă. S-au năpustit în luptă și au luptat cu vitejie, în disperare. Morții și muribunzii erau pretutindeni. Atât Nordul, cât și Sudul au suferit cumplit. Oamenii din Sud au resimțit bătălia și, în scurt timp, aveau să fie făcuți să se retragă tot mai mult. Cei din Nord înaintau degrabă, deși pierderile lor erau foarte mari. Chiar atunci un înger a coborât și a făcut semn cu mâna înapoi. Dintr-o dată a fost confuzie între rânduri. Celor din Nord li se părea că trupele lor se retrag, când, de fapt, în realitate nu se întâmpla așa, și atunci a început o retragere grăbită. Acest lucru mi s-a părut minunat.
-267-
Apoi mi s-a explicat că Dumnezeu are această națiune în mâinile Sale și că nu va îngădui să fie câștigată biruința înainte ca El să rânduiască acest lucru și că nu va îngădui ca Nordul să sufere mai multe pierderi decât socotea El de cuviință, pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor. Și că, dacă cei din Nord ar fi mers înainte în starea lor de istovire și sfârșeală, i-ar fi așteptat o confruntare și mai aprigă și distrugătoare, lucru care i-ar fi adus Sudului o mare biruință. Dumnezeu nu avea să permită acest lucru și de aceea a trimis un înger pentru a interveni. Retragerea neașteptată a trupelor Nordului constituie un mister pentru toți. Ei nu știau că acolo era mâna lui Dumnezeu.
Distrugerile suferite de cei din Sud erau atât de mari, încât ei nu aveau cu ce să se laude. Priveliștea celor morți, a celor muribunzi și a celor răniți le-a dat doar puțin curaj să triumfe. Această pierdere, care a avut loc în momentul în care ei aveau toate avantajele, iar Nordul un mare dezavantaj, i-a pus în mare încurcătură. Ei știu acum că, dacă Nordul are o șansă egală cu a lor, biruința este sigură pentru Nord. Singura lor nădejde este de a se plasa pe poziții dificil de ocupat, iar apoi să facă aranjamente formidabile pentru a semăna distrugerea pretutindeni.
Sudul și-a consolidat mult puterile de când a început prima dată răzvrătirea lor. Dacă ar fi fost luate măsuri prompte de către cei din Nord, atunci această rebeliune ar fi fost zdrobită cu repeziciune. Însă ceea ce a fost puțin la început a crescut în tărie și număr, până când a devenit atât de puternic. Și alte popoare privesc cu interes asupra acestei națiuni — cu ce scop, nu am fost informată — și fac mari pregătiri pentru un anume eveniment. Oamenii din poporul nostru sunt în încurcătură, foarte neliniștiți. Cei care sunt pentru sclavie și trădătorii sunt în mijlocul lor; și în timp ce aceștia susțin că sunt de partea Uniunii, ei au avut influență în luarea deciziilor, dintre care unele sunt în favoarea Sudului.
-268-
Mi-au fost arătați locuitorii pământului aflați în cea mai mare confuzie. Război, vărsare de sânge, lipsuri, nevoi, foamete și molime erau pretutindeni în țară. Pe măsură ce aceste lucruri înconjurau poporul lui Dumnezeu, ei au început să strângă rândurile și să lase deoparte micile lor greutăți. Preocuparea pentru sine nu îi mai stăpânea; adânca umilință i-a luat locul. Suferința, necazul și lipsurile au determinat rațiunea să-și reocupe locul pe tron, iar omul care înainte fusese pătimaș și fără judecată a devenit sănătos, întreg în ce privește facultățile mintale și acționa cu discreție și umilință.
Atenția mi-a fost îndreptată apoi spre altceva. Se părea că are să mai fie doar puțin timp de pace. Încă o dată mi-au fost prezentați locuitorii pământului; și din nou totul se afla în cea mai mare confuzie. Luptă, război, vărsare de sânge, foamete și molime, bântuiau pretutindeni. Și alte națiuni au fost implicate în acest război și în această încurcătură. Războiul a dus la foamete. Lipsurile și vărsarea de sânge au generat molime. Și apoi, oamenii își dădeau sufletul de groază “în așteptarea lucrurilor care aveau să se întâmple pe pământ.” (Luca 21, 26.)
Capitolul 56 — Vremuri primejdioase
Lumea necredincioasă trebuie să cugete curând și la alte lucruri, pe lângă felul cum se îmbracă și cum arată; și, cum mintea le este îndepărtată de la aceste lucruri prin necazuri și suferințe, ei nu vor mai avea la ce să se întoarcă. Ei nu sunt prizonieri ai speranței și de aceea nu se întorc spre Cetatea de scăpare. Își vor da sufletul de groază datorită fricii și a plânsului. Ei nu au făcut din Dumnezeu scăparea lor și atunci El nu le va putea fi mângâiere, ci va râde de nenorocirea lor și Își va bate joc atunci când vor fi cuprinși de teamă. Ei au disprețuit și au călcat în picioare adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Și-au îngăduit să se îmbrace extravagant și și-au petrecut viața în râsete și veselie. Au semănat vânt și vor secera furtună. În timpul de necaz și suferință a popoarelor, vor fi mulți care nu se vor supune influențelor întinate ale lumii și slujirii lui Satana, care se vor umili înaintea lui Dumnezeu și se vor îndrepta spre El cu toată inima lor și vor găsi acceptare și iertare.
-269-
Aceia dintre păzitorii Sabatului care nu au dorit să facă nici un sacrificiu, ci au cedat în fața influenței lumii, trebuie să fie încercați și puși la probă. Primejdiile timpului sfârșitului sunt asupra noastră, dar în fața tinerilor se află o încercare pe care ei nu au anticipat-o. Ei trebuie să fie aduși într-un mare necaz. Autenticitatea credinței lor va fi pusă la încercare. Ei susțin că așteaptă venirea în curând a Fiului omului și, cu toate acestea, mulți dintre ei au constituit un exemplu mizerabil pentru cei necredincioși. Ei nu au vrut să renunțe la lume, ci s-au unit cu cei din lume, au participat la petreceri și la alte întâlniri pentru plăceri, amăgindu-se pe ei înșiși că s-au angajat în distracții nevinovate. Totuși, mi-a fost arătat că tocmai aceste îngăduințe îi despart de Dumnezeu și fac din ei copii ai lumii. Dumnezeu nu recunoaște pe căutătorul de plăceri ca fiind urmașul Său. El nu ne-a dat nouă un asemenea exemplu. Numai aceia care se tăgăduiesc pe sine, a căror viață este serioasă, umilă și sfântă, sunt adevărați urmași ai lui Isus; și unii ca aceștia nu-și pot găsi plăcerea în conversațiile ușuratice, lipsite de sens ale iubitorilor lumii.
O zi de groază se află în fața noastră. Mi-a fost arătat că trebuie aduse mărturii pătrunzătoare și că aceia care se vor ridica în ajutorul Domnului vor primi binecuvântarea Sa. Însă păzitorii Sabatului au o lucrare de făcut. Mi-a fost arătat că inelele și brățările sunt o urâciune și influența fiecărui păzitor al Sabatului trebuie să constituie o mustrare față de această modă ridicolă, care a fost un paravan spre nelegiuire și care a luat naștere într-o casă de prost renume din Paris. Mi-au fost arătate persoane care vor disprețui sfatul, chiar dacă acesta vine din ceruri, vor găsi scuze pentru a evita cea mai pătrunzătoare mărturie și, sfidând toată lumina dată lor, vor purta inele și brățări pentru că așa este la modă, însă vor suporta consecințele.
-270-
Mi-a fost prezentată profeția din Isaia 3 ca aplicându-se acestor timpuri din urmă și sunt făcute mustrări fiicelor Sionului, care s-au gândit doar la înfățișarea lor și la etalare. Citiți versetul 25: “Bărbații tăi vor cădea uciși de sabie și vitejii tăi în luptă.” Mi-a fost arătat că această Scriptură se va împlini exact așa cum e scrisă. Tinerii și tinerele care susțin că sunt creștini, deși nu au nici o experiență creștină, care nu au purtat poveri și nu au avut nici o răspundere, trebuie să fie încercați. Ei vor fi doborâți la pământ și vor tânji după o experiență în ce privește lucrurile lui Dumnezeu, dar nu vor reuși acest lucru.
Războiul își pune coiful pe frunte; O, Doamne, îndură-Te de poporul Tău acum.