Mărturii pentru comunitate — Numărul 26
Biografii biblice
Viețile raportate în Biblie sunt istorisiri autentice ale persoanelor reale. De la Adam și, succesiv, pe parcursul generațiilor, până la vremea apostolilor, avem un raport clar și simplu despre ce s-a întâmplat în realitate și experiența veritabilă a personajelor reale. Pentru mulți este un subiect de mirare ca istoria inspirată să relateze din viața oamenilor buni fapte care pătează caracterul lor moral. Necredincioșii sesizează cu mare satisfacție aceste păcate și îi iau în bătaie de joc pe cei care le-au săvârșit. Scriitorii inspirați nu mărturisesc neadevăruri pentru a preveni ca paginile istoriei sacre să fie întunecate de informații despre slăbiciunile și greșelile omenești. Scribii lui Dumnezeu au scris cum le-a dictat Duhul Sfânt, neavând ei înșiși controlul asupra lucrării. Ei au scris adevărul literal și sunt descoperite fapte sumbre și respingătoare din motive pe care mintea noastră mărginită nu le poate pricepe pe deplin.
Aceasta este una dintre cele mai bune dovezi despre autenticitatea Scripturilor, că adevărul nu este răuvoitor comentat și nici păcatele personajelor principale nu sunt suprimate. Mulți vor susține că este o problemă ușoară să relatezi ce s-a întâmplat într-o viață obișnuită. Dar s-a dovedit faptul că este imposibil din punct de vedere omenesc să redai o istorisire nepărtinitoare despre un contemporan; și este tot atât de dificil să povestești, fără să te abați de la adevăr, istoria unei persoane sau a unui popor cu ale căror fapte am devenit familiarizați. Mintea umană este atât de supusă față de prejudecată, încât este aproape imposibil să trateze subiectul fără părtinire. Fie că greșelile persoanei în cauză sunt scoase în evidență ca fiind bătătoare la ochi, fie virtuțile ei strălucesc cu o strălucire neîntunecată, întocmai după cum are scriitorul prejudecată pentru ea sau împotriva ei. Oricât ar intenționa istoricul să fie nepărtinitor, toți criticii vor fi de acord că este o problemă foarte grea să fie într-adevăr așa.
-10-
Dar ungerea divină, ridicată mai presus de slăbiciunile naturii omenești, spune adevărul gol-goluț. Cât de multe biografii au fost scrise despre creștini fără greșeli, care în viața lor de cămin și în relațiile cu biserica au strălucit ca exemple de evlavie imaculată! Nici un cusur n-a pătat frumusețea sfințeniei lor, nici o greșeală nu este raportată spre a ne aminti că ei erau lut obișnuit, fiind supuși ispitelor comune ale naturii omenești. Totuși, dacă pana inspirată ar fi scris istoria vieții lor, cât de diferită ar fi apărut! S-ar fi descoperit slăbiciune omenească, egoism, bigotism și mândrie, poate păcate ascunse și continua luptă dintre spirit și firea pământească. Nici chiar jurnalele personale nu descoperă pe paginile lor faptele păcătoase ale scriitorului. Uneori, conflictele cu cel rău sunt raportate, dar numai când cel drept a câștigat biruința. Dar ele pot conține un raport fidel despre fapte de laudă și străduințe nobile; aceasta, de asemenea, când scriitorul intenționează în mod cinstit să păstreze un jurnal fidel al vieții lui. Este aproape o imposibilitate umană să ne descoperim greșelile pentru posibila lor cercetare de către prietenii noștri.
Dacă buna noastră Biblie ar fi fost scrisă de persoane neinspirate, ea ar fi avut o cu totul altă înfățișare și ar fi fost un studiu descurajant pentru ființele omenești, care se luptă cu slăbiciuni naturale și ispitirile unui vrăjmaș viclean. Dar așa cum este ea, noi avem un raport corect al experiențelor religioase ale personajelor de seamă din istoria biblică. Bărbați pe care i-a favorizat Dumnezeu, și cărora le-a încredințat responsabilități mari, au fost biruiți uneori de ispită și au comis păcate, întocmai cum și noi, în zilele de astăzi, ne luptăm, șovăim și greșim adesea. Dar este încurajator pentru inima noastră descurajată să știm că, prin harul lui Dumnezeu, ea poate câștiga vigoare spre a se ridica din nou deasupra naturii ei rele; și, amintindu-ne acest lucru, suntem gata să reînnoim lupta.
-11-
Murmurările israeliților și nemulțumirea lor rebelă, ca și puternicele minuni făcute în favoarea lor și pedeapsa pentru idolatria și nerecunoștința lor sunt raportate pentru folosul nostru. Pilda vechiului Israel este dată ca o avertizare pentru poporul lui Dumnezeu, pentru ca ei să evite necredința și să scape de mânia Lui. Dacă nelegiuirile evreilor ar fi fost omise din Raportul Sacru, și ar fi fost raportate numai virtuțile, istoria lor n-ar fi reușit să ne învețe lecția pe care ne-o prezintă.
Necredincioșii și iubitorii de păcate se scuză, citând păcatele bărbaților cărora Dumnezeu le-a dat autoritate în vremurile vechi. Ei susțin că, dacă acești bărbați sfinți au cedat ispitei și au comis păcate, nu trebuie să fim mirați dacă și ei vor fi vinovați de fapte rele; și lasă să se înțeleagă că, la urma urmei, nu sunt așa de răi, dat fiind faptul că au în fața lor exemple de păcătoșenie atât de ilustre.
Principiul dreptății cere o istorisire fidelă a faptelor pentru folosul tuturor celor care vor citi vreodată Raportul Sacru. Aici vedem dovezile înțelepciunii divine. Nouă ni se cere să ascultăm de Legea lui Dumnezeu și nu suntem doar informați cu privire la pedeapsa neascultării, ci avem povestite, spre folosul și avertizarea noastră, istoria lui Adam și a Evei din Paradis și tristele rezultate ale neascultării lor de poruncile lui Dumnezeu. Raportul este complet și explicit. Legea dată omului în Eden este relatată împreună cu pedeapsa care urmează în caz de neascultare față de ea. Apoi urmează istorisirea ispitei și a căderii și pedeapsa aplicată părinților noștri care au greșit. Exemplul lor ne este dat ca avertizare împotriva neascultării, pentru ca noi să putem fi siguri că plata păcatului este moartea, că dreptatea lui Dumnezeu, care pedepsește, nu greșește niciodată și că El pretinde de la ființele pe care le-a creat o strictă considerație pentru poruncile Sale. Când a fost proclamată Legea la Sinai, cât de precisă a fost pedeapsa anunțată, cât de sigur avea să urmeze pedeapsa după călcarea acelei Legi și cât de clare sunt raportate cazurile ca dovadă a acelui fapt!
-12-
Pana inspirației, credincioasă față de sarcina ei, ne vorbește despre păcatele care i-au învins pe Noe, Lot, Moise, Avraam, David și Solomon și că până și spiritul puternic al lui Ilie a slăbit în fața ispitei din timpul încercării lui de groază. Neascultarea lui Iona și idolatria lui Israel sunt raportate fidel. Lepădarea de Hristos a lui Petru, controversa aspră a lui Pavel și Barnaba, slăbiciunile și defectele profeților și ale apostolilor, toate sunt arătate de Duhul Sfânt, care ridică cortina de pe inima umană. Acolo se află în fața noastră viețile credincioșilor, cu toate greșelile și nebuniile lor, care sunt intenționate ca o lecție pentru toate generațiile care vor urma. Dacă ar fi fost fără cusur, ei ar fi fost mai mult decât oameni, și natura noastră păcătoasă ar pierde orice nădejde să ajungă vreodată la acel punct de desăvârșire. Dar văzând unde au luptat și au căzut, unde au prins curaj din nou și, prin harul lui Dumnezeu, au câștigat, noi suntem încurajați să trecem peste obstacolele pe care ni le pune în cale natura noastră degenerată.
Dumnezeu a fost întotdeauna fidel să pedepsească păcatul. El i-a trimis pe profeții Săi să-i avertizeze pe cei vinovați, să le denunțe păcatele și să rostească pedeapsa asupra lor. Cei care întreabă de ce prezintă Cuvântul lui Dumnezeu păcatele poporului Său într-o manieră atât de lămurită, pentru ca batjocoritorii să-i ia în derâdere pe sfinți și să-i compătimească, trebuie să ia în considerare faptul că toate au fost scrise pentru informarea lor, ca să poată evita relele raportate și să imite numai neprihănirea celor care I-au slujit Domnului.
Noi avem nevoie tocmai de astfel de lecții ca cele date de Biblie, deoarece, o dată cu descoperirea păcatului, este raportată pedeapsa care urmează. Mâhnirea și căința celor vinovați și tânguirea sufletului bolnav de păcat vin la noi din trecut și ne spun că omul avea nevoie, atunci ca și acum, de îndurarea iertătoare a lui Dumnezeu. Ea ne învață că, în timp ce El pedepsește păcatul, Se îndură și iartă pe păcătosul care se pocăiește.
În providența Sa, Domnul a văzut că este potrivit să învețe și să avertizeze pe poporul Său în diferite feluri. Prin poruncă directă, scrieri sfinte și prin Spiritul Profeției, El le face cunoscută voința Sa. Lucrarea mea este să spun lămurit poporului lui Dumnezeu greșelile și erorile lui. Pentru că păcatele unor anumite persoane au fost scoase la lumină, nu este nici o dramă că ei stau mai rău înaintea Domnului decât mulți dintre cei ale căror defecte nu sunt descoperite. Dar am arătat că eu nu îmi aleg lucrarea, ci în umilință ascult de voința lui Dumnezeu. Greșelile și faptele rele din viața pretinșilor creștini sunt arătate pentru informarea celor care sunt expuși să cadă în aceleași ispite. Experiența unuia servește ca un semnal luminos spre a-i avertiza pe alții despre pericolul stâncilor.
-13-
În felul acesta sunt descoperite cursele și planurile lui Satana, importanța desăvârșirii caracterului creștin și mijloacele prin care se poate obține acest rezultat. Dumnezeu arată în felul acesta ce este necesar pentru asigurarea binecuvântării Lui. Există o predispoziție din partea multora să lase să se trezească simțăminte de răzvrătire, dacă sunt mustrate păcatele lor personale. Spiritul acestor generații este: “Spuneți-ne lucruri măgulitoare.” Dar Spiritul Profeției spune numai adevărul. Nelegiuirea abundă, și iubirea multora care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos devine rece. Ei sunt orbi față de păcătoșenia inimii lor și nu-și simt starea slabă și neajutorată. Dumnezeul cel îndurător ridică cortina și arată că în spatele scenei există un ochi care vede vinovăția lor ascunsă și motivele acțiunilor lor.
Păcatele bisericilor populare sunt mascate. Mulți membri își satisfac viciile cele mai grosolane și sunt cufundați în nelegiuire. Babilonul este căzut și a ajuns o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte. Păcatele cele mai revoltătoare ale veacului găsesc adăpost sub pelerina creștinătății. Mulți vestesc că Legea lui Dumnezeu a fost desființată și, desigur, că viața lor este conformă cu credința. Dacă nu există lege, atunci nu există nici călcare de lege și nici păcat, pentru că păcatul este călcarea legii.
Firea pământească este vrăjmașă împotriva lui Dumnezeu și se răzvrătește contra voinței Lui. Lasă să renunți o dată la jugul ascultării și inconștient se alunecă în nelegiuirea păcatului. Nelegiuirea abundă printre cei care vorbesc minunat despre libertatea religioasă curată și desăvârșită. Purtarea lor este contrară Domnului și ei sunt conlucrători cu vrăjmașul sufletelor. Lumina adevărului descoperit este abătută din fața lor și frumusețile sfințeniei sunt numai niște umbre pentru ei.
-14-
Este uimitor să vezi pe ce temelii slabe clădesc foarte mulți speranțele lor pentru cer. Ei rostesc invective împotriva Legii Celui Nemărginit ca și când ar vrea să-L sfideze și să anuleze Cuvântul Lui. Nici chiar Satana, cu cunoștința lui despre Legea divină, n-ar îndrăzni să țină cuvântările pe care unii pastori disprețuitori ai Legii le țin de la amvon. Totuși, el jubilează la blasfemia lor.
Mi-a fost arătat ce este omul fără cunoașterea voinței lui Dumnezeu. Păcate și nelegiuire umplu măsura vieții lor. Dar când Duhul lui Dumnezeu îi descoperă deplina însemnătate a Legii, ce schimbare are loc în inima lui! Ca și Belșațar, el citește conștient scrierea de mână a Celui Atotputernic și condamnarea pune stăpânire pe suflet. Tunetele Cuvântului lui Dumnezeu îl trezesc din letargie și el cere îndurare în Numele lui Isus. Și Dumnezeu ascultă totdeauna cu o ureche binevoitoare acea cerere umilă. El niciodată nu îl îndepărtează fără mângâiere pe cel care se căiește.
Dumnezeu a văzut că este bine să-mi descopere nevoile și greșelile poporului Său. Oricât a fost de dureros, eu le-am prezentat fidel celor care s-au abătut, greșelile și mijloacele de remediere, după porunca Duhului lui Dumnezeu. În multe cazuri, aceasta a ațâțat limba clevetitorilor și i-a înveninat împotriva mea pe cei pentru care am lucrat și am suferit. Dar, din această cauză, eu nu m-am abătut de la calea mea. Dumnezeu mi-a dat lucrarea mea și, sprijinită de puterea Lui, mi-am îndeplinit dureroasele sarcini pe care le-a pus asupra mea. În felul acesta, Duhul lui Dumnezeu a pronunțat avertizări și judecăți, nerefuzând, totuși, făgăduința cea plăcută a îndurării.
Dacă ar recunoaște și ar accepta învățăturile Sale, poporul lui Dumnezeu ar găsi o cale dreaptă pe care să meargă și o lumină călăuzitoare prin întuneric și descurajare. David a învățat înțelepciunea din procedeele lui Dumnezeu cu el și s-a plecat în umilință sub pedeapsa Celui Prea Înalt. Descrierea fidelă a adevăratei lui stări, făcută de profetul Natan, l-a determinat pe David să-și recunoască păcatele și l-a ajutat să se despartă de ele. El a acceptat sfatul cu umilință și s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. “Legea Domnului”, exclamă el, “este desăvârșită și înviorează sufletul”.
-15-
Păcătoșii pocăiți n-au motiv să ajungă la disperare pentru că li se amintesc călcările de lege și sunt avertizați de pericolele în care se află. Chiar eforturile acestea făcute în favoarea lor arată cât de mult îi iubește Dumnezeu și dorește să-i salveze. Ei n-au decât să-I urmeze sfatul și să facă voia Lui, spre a moșteni viața veșnică. Dumnezeu descoperă păcatele, iar copiii Lui care au greșit le pot vedea în toată enormitatea lor în lumina adevărului divin. Apoi au datoria să renunțe la ele pentru totdeauna.
Dumnezeu este tot atât de puternic să salveze din păcat astăzi cum a fost în timpul patriarhilor, al lui David, al profeților și apostolilor. Mulțimea cazurilor raportate în istoria sacră, unde Dumnezeu și-a eliberat poporul de nelegiuirile lui, ar trebui să facă pe creștinul acestui timp dornic să primească informație divină și, zelos, să-și desăvârșească un caracter care va suporta amănunțita cercetare a judecății.
Istoria biblică întărește inima slăbită cu nădejdea îndurării lui Dumnezeu. Nu trebuie să disperăm când vedem că alții au de luptat cu descurajări ca ale noastre, au căzut în ispite exact cum am căzut și noi și totuși au recâștigat terenul și au fost binecuvântați de Dumnezeu. Cuvintele inspirației mângâie și înveselesc sufletul greșit. Cu toate că patriarhii și apostolii au fost supuși slăbiciunilor umane, totuși, prin credință, au obținut o reputație bună, și-au dus luptele în puterea Domnului și au biruit în mod strălucitor. Astfel, noi ne putem încrede în virtutea sacrificiului ispășitor și să fim biruitori în Numele lui Isus. Natura omenească este natură omenească peste tot în lume, de pe vremea lui Adam până la generația de astăzi, și iubirea lui Dumnezeu în toate veacurile este fără egal.