Trebuie să-L lăsăm pe Hristos în inimile și căminele noastre dacă vrem să umblăm în lumină. Trebuie să facem din cămin tot ceea ce presupune acest cuvânt. Ar trebui să fie un mic Cer pe pământ, un loc în care sentimentele de afecțiune sunt cultivate, în loc să fie în mod intenționat reprimate. Fericirea noastră depinde de cultivarea iubirii, compasiunii și adevăratei politeți unul față de altul. Motivul pentru care se găsesc în lume atât de mulți bărbați și femei cu inimi de piatră este că afecțiunea adevărată a fost privită ca slăbiciune și a fost descurajată și reprimată. Cea mai bună parte a firii persoanelor care aparțin acestei categorii a fost stricată și pipernicită în copilărie, iar dacă razele de lumină divină nu vor reuși să le topească răceala și egoismul împietrit, fericirea unor astfel de oameni este îngropată pe veci. Dacă vrem să avem inimi sensibile, așa cum a avut Isus când a fost pe pământ, și compasiune sfințită, așa cum au îngerii față de muritorii păcătoși, trebuie să cultivăm sentimentele de simpatie manifestate de un copil și care sunt marcate de simplitatea însăși. Atunci vom fi rafinați, superiori și călăuziți de principii divine.
Un intelect cultivat este o mare comoară; dar fără influența liniștitoare a compasiunii și a iubirii sfințite, acesta nu este de cea mai înaltă valoare. Ar trebui să avem cuvinte și fapte de considerație atentă față de alții. Putem arăta o mie de mici atenții prin cuvinte prietenoase și priviri plăcute, care se vor reflecta înapoi asupra noastră. Prin neglijarea celorlalți, creștinii egoiști descoperă că nu sunt în armonie cu Hristos. Este cu neputință să fii în armonie cu Hristos și să fii totuși lipsit de bunătate față de alții și să le ignori drepturile. Mulți tânjesc îndelung după simpatie prietenoasă. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o identitate proprie, care nu se poate topi în a altuia; dar caracteristicile noastre individuale vor fi mult mai puțin evidente dacă suntem cu adevărat ai lui Hristos și dacă voința Sa este a noastră. Viețile noastre ar trebui să fie consacrate binelui și fericirii altora, așa cum a fost a Mântuitorului nostru. Ar trebui să fim lipsiți de egoism, căutând continuu ocazii, chiar și în lucrurile mici, de a ne arăta recunoștința pentru favorurile primite din partea altora, fiind atenți la ocaziile de a-i încuraja pe alții, de a le ușura și îndepărta întristările și poverile prin fapte de bunătate gingașă și mici dovezi de iubire. Aceste atenții binevoitoare care, începând în familiile noastre, se răspândesc în afara cercului familial ajută la rotunjirea fericirii vieții; iar neglijarea acestor lucruri mărunte umple paharul amărăciunii și tristeții.
-540-
Lucrarea pe care o înfăptuim sau pe care nu o înfăptuim este aceea care se reflectă asupra vieților și destinelor noastre. Dumnezeu ne cere să folosim orice ocazie de a fi folositori. Neglijarea de a face aceasta este primejdioasă pentru creșterea noastră spirituală. Avem de făcut o mare lucrare. Să nu petrecem în lenevie ceasurile prețioase pe care ni le-a dat Dumnezeu, în care să ne desăvârșim caractere pentru Cer. Nu trebuie să fim inactivi sau leneși în lucrarea aceasta; căci nu putem petrece nici o clipă fără a avea un scop sau un obiectiv. Dumnezeu ne va ajuta să ne îndreptăm greșelile, dacă ne vom ruga și vom crede în El. Putem fi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Când viața scurtă din această lume se va sfârși și vom vedea cum suntem văzuți și vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți, cât de scurte ca durată și cât de mărunte ne vor părea lucrurile acestei lumi în comparație cu slava lumii celei bune! Hristos nu ar fi lăsat niciodată curțile împărătești și n-ar fi luat firea omenească asupră-I, devenind un fiu al neamului omenesc, dacă n-ar fi văzut că omul ar putea deveni, cu ajutorul Său, infinit de fericit și ar obține bogățiile nepieritoare și o viață care s-ar desfășura în paralel cu viața lui Dumnezeu. El a știut că, fără ajutorul Său omul păcătos nu ar putea atinge aceste lucruri.
Ar trebui să avem un spirit al înaintării. Trebuie să luptăm continuu împotriva unui fixism în părerile, sentimentele și acțiunile noastre. Lucrarea lui Dumnezeu înseamnă înaintare. Reformele trebuie duse la capăt și trebuie să punem mâna și să ajutăm carul reformei să meargă înainte. Energia, temperată prin răbdare și ambiție și echilibrată prin înțelepciune, este lucrul de care are nevoie acum orice creștin. Lucrarea de salvare a sufletelor este încă lăsată în seama noastră, ucenicii lui Hristos. Nici unul dintre noi nu este scuzat. Mulți au devenit piperniciți și nedezvoltați în viața lor creștină din pricina inactivității. Ar trebui să ne folosim timpul cu sârguință cât suntem în această lume. Cu câtă seriozitate ar trebui să folosim fiecare ocazie de a face bine, de a-i aduce pe alții la o cunoaștere a adevărului! Motoul nostru ar trebui să fie mereu: “Înainte, mai sus”, înainte, cu siguranță și statornicie spre datorie și victorie.
-541-
Mi-a fost arătat, în legătură cu persoanele menționate, că Dumnezeu le iubește și vrea să le salveze, dacă vor să fie salvate în modul hotărât de El. “El va ședea, va topi și va curăți argintului; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.” Acesta este procedeul, procesul de rafinare ce trebuie să fie împlinit de Domnul oștirilor. Lucrarea este extrem de dureroasă pentru suflet, dar numai prin acest proces pot fi îndepărtate gunoaiele și murdăriile. Încercările noastre sunt toate necesare pentru a ne aduce mai aproape de Tatăl nostru ceresc, în supunere față de voia Lui, pentru a putea aduce Domnului o jertfă neprihănită. Fiecăreia din cele al căror nume sunt amintite aici Dumnezeu i-a dat calități, talente pe care să le folosească. Aveți fiecare nevoie de o experiență nouă și vie în viața divină, pentru a face voia lui Dumnezeu. Oricâte experiențe vom fi avut în trecut, nu sunt suficiente pentru prezent și nici nu ne vor întări să învingem dificultățile de pe cărarea noastră. Trebuie să avem zilnic har nou și tărie proaspătă pentru a fi biruitori.
În orice privință, suntem rareori puși în aceleași împrejurări de două ori. Avraam, Moise, Ilie, Daniel și mulți alții au fost toți foarte greu încercați, dar nu în același fel. Fiecare își are propriile teste și încercări în drama vieții, dar rareori vin de două ori aceleași încercări. Fiecare are o experiență proprie, aparte în caracterul și circumstanțele ei, pentru a împlini o anumită lucrare. Dumnezeu are o lucrare, un scop în viața fiecăruia dintre noi. Fiecare fapt, oricât de mărunt, își are locul în experiența vieții noastre. Trebuie să avem lumina și experiența continuă care vin de la Dumnezeu. Cu toții avem nevoie de acestea, iar Dumnezeu este mai mult decât dornic să le avem, dacă vrem să le primim. El nu a închis ferestrele Cerului la rugăciunile voastre, dar voi v-ați simțit mulțumite să treceți mai departe fără ajutorul divin de care aveți atâta nevoie.
-542-
Cât de puțin cunoașteți efectul pe care-l au faptele voastre asupra istoriei vieții altora! V-ați putea gândi că ceea ce faceți sau spuneți nu are consecințe notabile, când, de fapt, cele mai importante rezultate pentru bine sau rău sunt consecințele cuvintelor și acțiunilor noastre. Cuvintele și acțiunile considerate atât de mici și neînsemnate sunt verigi în lanțul cel lung al evenimentelor vieții omenești. Nu ați simțit nevoia ca Dumnezeu să-și manifeste voința față de noi în toate actele vieții noastre zilnice. La primii noștri părinți, dorința unei singure satisfaceri a poftei a deschis ușa unui potop de păcat și nenorocire asupra lumii. Nu vreți voi, dragele mele surori, să puteți simți că fiecare pas pe care îl faceți are o influență statornică și de durată asupra propriilor voastre vieți și asupra caracterelor altora? Ah, atunci cât de mare este nevoia de comuniune cu Dumnezeu! Câtă nevoie avem de har divin pentru a ne călăuzi fiecare pas și a ne arăta cum să ne desăvârșim caractere creștine!
Creștinii vor avea de trecut prin scene și încercări noi, pentru care experiența din trecut nu poate fi o călăuză suficientă. Avem acum o nevoie mai mare de a învăța de la Învățătorul divin decât am avut în oricare altă perioadă a vieții noastre. Și cu cât avem mai multă experiență, cu atât venim mai aproape de lumina curată a Cerului și vom observa ce trebuie transformat în noi înșine. Putem face cu toții o lucrare bună în binecuvântarea altora, dacă vom căuta sfat de la Dumnezeu și vom merge mai departe în ascultare și credință. Poteca celor drepți este progresivă, din tărie în tărie, din har în har, din slavă în slavă. Luminarea divină va crește din ce în ce mai mult, corespunzător mișcărilor noastre de înaintare, calificându-ne pentru a da piept cu răspunderile și urgențele dinaintea noastră.
Când încercările vă apasă, când disperarea și necredința neagră vă stăpânesc gândurile, când egoismul vă modelează acțiunile, nu vedeți nevoia voastră de Dumnezeu și de cunoaștere adâncă și amănunțită a voinței Sale. Nu cunoașteți voia lui Dumnezeu și nici n-o veți putea cunoaște atâta vreme cât trăiți pentru voi înșivă. Vă bizuiți pe intențiile și hotărârile voastre bune, iar suma principală a vieții se compune din hotărâri luate și hotărâri călcate. Lucrul de care aveți toate nevoie este acela de a muri față de eu, de a înceta să vă lipiți de eu și de a vă preda lui Dumnezeu. V-aș mângâia cu bucurie dacă aș putea. Cu bucurie aș prețui calitățile voastre, intențiile și faptele voastre bune; dar Dumnezeu nu a avut plăcerea să-mi arate aceste lucruri. El mi-a pus înainte ceea ce vă împiedică să câștigați caracterul nobil și înălțat al sfințeniei, de care aveți nevoie pentru a nu pierde odihna cerească și slava nemuritoare pe care El dorește să le dobândiți. Nu mai priviți la voi însevă, priviți la Isus. El este totul în toate. Meritele sângelui unui Răscumpărător răstignit și înviat va reuși să curățe și cel mai mic, și cel mai mare păcat. Cu credință nețărmurită, încredințați lui Dumnezeu spre păstrare sufletele voastre ca unui Creator credincios. Nu fiți neîncetat sub imperiul neîncrederii și fricii că Dumnezeu vă va părăsi. El nu vă va părăsi niciodată, decât dacă vă îndepărtați voi de El. Hristos va intra și va locui cu voi dacă Îi veți deschide ușa inimii voastre. Între voi, Tatăl și Fiul poate fi o armonie perfectă dacă veți muri față de eu și veți trăi pentru Dumnezeu.
-543-
Cât de puțini sunt conștienți că au idoli scumpi, că au îndrăgit păcate! Dumnezeu vede aceste păcate, față de care voi puteți fi oarbe, și lucrează cu cuțitul Său de curățat pentru a tăia adânc și a îndepărta de la voi aceste păcate îndrăgite. Toate vreți să vă alegeți singure procesul de curățire. Cât de greu vă este să vă supuneți răstignirii eului; dar când lucrarea este încredințată în întregime lui Dumnezeu, Lui, care cunoaște slăbiciunea și păcătoșenia noastră, El alege calea cea mai bună pentru a obține rezultatele dorite. Enoh a umblat cu Dumnezeu în conflict neîncetat și credință simplă. Puteți toate face la fel. Puteți fi convertite și preschimbate total și să fiți cu adevărat copilele lui Dumnezeu, nu numai bucurându-vă de cunoașterea voinței Sale, ci, prin exemplul vostru, călăuzindu-i pe alții pe aceeași potecă a consacrării și supunerii umile. Adevărata evlavie este transmisibilă și comunicativă. Psalmistul spune: “Nu am ascuns dreptatea Ta în inima mea; am vestit credincioșia și mântuirea Ta și n-am ascuns bunătatea Ta și adevărul Tău de adunarea cea mare.” Oriunde există iubirea lui Dumnezeu, există întotdeauna o dorință de a o exprima.
-544-
Fie ca Dumnezeu să vă ajute pe toate să faceți eforturi hotărâte pentru a câștiga viața veșnică și a-i conduce și pe alții pe cărarea sfințeniei.