Apeluri pentru mijloace
Mi-a fost arătat că au existat rezultate nefericite în urma apelurilor urgente pentru mijloace la întâlnirile noastre de tabără. S-a pus prea mult accent pe această chestiune. Mulți cu dare de mână nu ar fi făcut nimic dacă inimile lor nu ar fi fost înmuiate și topite sub influența mărturiei ce li s-a dat. Dar cei săraci au fost profund afectați și, în sinceritatea sufletelor lor, ei au făgăduit mijloace materiale pe care aveau inima să le dea, dar pe care nu erau în stare să le achite. În cele mai multe cazuri, apelurile urgente pentru mijloace au lăsat o impresie rea asupra unor minți. Unii au gândit că banii reprezentau povara soliei noastre. Mulți au mers către casele lor binecuvântați, pentru că dăruiseră pentru cauza lui Dumnezeu. Dar există metode mai bune pentru a strânge mijloace materiale, prin daruri de bunăvoie, decât prin apeluri urgente în cadrul adunărilor noastre mari. Dacă toți respectă planul de dăruire sistematică și dacă lucrătorii noștri misionari și cei din colportaj sunt credincioși în ramura lor de lucru, vistieria va fi bine alimentată și fără aceste apeluri urgente din cadrul adunărilor noastre mari.
Însă a existat o mare neglijare a datoriei. Mulți au reținut mijloace pe care Dumnezeu le pretinde ca fiind ale Sale și, făcând astfel, s-au făcut vinovați de jaf față de Dumnezeu. Inimile lor egoiste nu au dat cea de-a zecea parte din tot venitul lor, pe care o pretinde Dumnezeu. Și nici la adunările anuale nu s-au înfățișat cu darurile lor de bunăvoie, cu darurile lor de mulțumire și cu jertfele lor pentru păcat. Mulți au venit înaintea Domnului cu mâinile goale. “Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum mă înșelați voi? Dar voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să mă înșelați, tot poporul, în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.”
Păcatul va rămâne asupra noastră ca popor dacă nu vom face cele mai serioase eforturi de a-i feri pe cei care au dăruit pentru diferitele proiecte și care sunt prea săraci pentru a da ceva. Tot ceea ce, în generozitatea sufletelor lor, au dăruit, ar trebui să li se dea înapoi împreună cu un dar suplimentar care să le ușureze din nevoi. Strângerea banilor a fost dusă în extreme. A lăsat o impresie proastă asupra multor minți. A face apeluri urgente nu este planul cel mai bun pentru a strânge mijloace. S-a manifestat indiferență pentru cercetarea cazurilor celor săraci și efectuarea de restituiri față de aceștia, pentru a nu suferi din lipsa celor necesare traiului. O neglijare a datoriei noastre în această privință, de a cunoaște care sunt necesitățile celor nevoiași și de a-i elibera de necesitățile cele mai presante înapoindu-le mijloace care au fost date pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, ar fi din partea noastră o neglijare a Mântuitorului nostru în persoana sfinților Săi.
-511-
Datoria față de cei nenorociți
Mi-au fost arătate unele lucruri în legătură cu obligația noastră față de cei nenorociți, despre care simt că este de datoria mea să scriu în acest timp.
Am văzut că prin providența lui Dumnezeu au fost aduși în strânsă legătură cu biserica Sa văduvele și orfanii, cei orbi, cei surzi, cei schilozi și cei afectați în diferite moduri; aceasta pentru a-i încerca pe cei din poporul Său și a-i face să-și dea în vileag adevăratul lor caracter. Îngerii lui Dumnezeu privesc pentru a vedea cum tratăm aceste persoane care au nevoie de compasiunea, iubirea și dărnicia noastră dezinteresată. Acesta este testul pe care-l are Dumnezeu pentru caracterele noastre. Dacă avem adevărata religie a Bibliei, vom simți că-i datorăm lui Hristos iubire, bunătate și interes, pe care să le manifestăm față de frații Săi; iar pentru a ne arăta recunoștința față de iubirea Sa de necuprins pe care o avea pentru noi pe când eram păcătoși nevrednici de harul Său, nu putem face nimic mai prejos decât să ne manifestăm interesul profund și iubirea altruistă față de aceia care ne sunt frați și care sunt mai puțin norocoși decât noi.
Cele două mari principii ale Legii lui Dumnezeu sunt dragostea supremă față de Dumnezeu și dragoste altruistă față de aproapele nostru. Primele patru porunci cât și ultimele șase depind de, sau descind din aceste două principii. Hristos a explicat învățătorului Legii cine era aproapele lui prin ilustrația omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și care a nimerit între tâlhari, a fost jefuit, bătut și lăsat pe jumătate mort. Preotul și levitul l-au văzut pe acest om suferind, dar inimile lor nu au răspuns la nevoile lui. L-au evitat trecând pe partea cealaltă. A trecut și samariteanul pe acolo, și când a văzut nevoia de ajutor a străinului, el nu a întrebat dacă-i era rudă, dacă era din țara lui sau de aceeași credință cu el; ci a trecut la treabă, să-l ajute pe cel suferind, întrucât era o lucrare ce trebuia făcută. L-a îngrijit cum a putut mai bine, l-a pus în spatele propriului său animal, l-a dus la un han și a asigurat nevoile acestuia pe cheltuiala sa. Acest samaritean, a spus Hristos, era aproapele celor care căzuse între tâlhari. Levitul și preotul reprezintă în biserică o categorie care manifestă indiferență tocmai față de aceia care au nevoie de compasiunea și ajutorul lor. Cei din această clasă, în ciuda poziției lor, sunt călcători ai poruncilor. Samariteanul reprezintă categoria acelora care sunt cu adevărat ajutoare ale lui Hristos și care imită exemplul Său în facerea de bine.
-512-
Pe aceia care au milă de cei nenorociți, de cei orbi, de ologi, de cei năpăstuiți, de văduve, de orfani și de cei nevoiași Hristos îi reprezintă ca fiind păzitori ai poruncilor, care vor avea viața veșnică. În _____ este o mare lipsă de religie personală și a unui simțământ de obligație individuală de a avea compasiune față de nefericirile altora și de a lucra cu o bunăvoință dezinteresată pentru bunăstarea celor nenorociți și năpăstuiți. Unii nu au nici o experiență în aceste datorii. Toată viața lor au fost asemenea levitului și preotului, care au trecut mai departe pe partea cealaltă. Biserica are de înfăptuit o lucrare care, dacă este lăsată nefăcută, va aduce întunecime asupra sa. Biserica în ansamblu și fiecare în mod individual ar trebui să-și aducă motivațiile sub o cercetare credincioasă și să-și compare viețile cu viața și învățăturile singurului Model corect. Hristos privește toate faptele de milă, bunăvoință și considerație față de cei nenorociți, cei orbi, ologi, bolnavi, față de văduvă și orfan ca fiind făcute pentru Sine; iar aceste fapte sunt păstrate în cărțile de aducere aminte ale cerului și vor fi răsplătite. Pe de altă parte, se va păstra în cărți un raport împotriva acelora care manifestă indiferența preotului și levitului față de cei nenorociți și împotriva acelora care profită în orice fel de nenorocirile altora și le sporesc suferințele spre avantajul lor egoist. Dumnezeu va răsplăti cu siguranță fiecare faptă de nedreptate și fiecare manifestare a unei indiferențe nepăsătoare față de cei năpăstuiți dintre noi și a neglijării acestora. Fiecare va fi răsplătit la final după cum au fost faptele sale.
-513-
Mi s-a arătat, în privința fratelui E, că frații lui nu s-au purtat corect cu el. Frații F, G și alții au avut o atitudine față de el care era neplăcută înaintea lui Dumnezeu. Fratele F nu a avut vreun interes deosebit în fratele E, în afară de avantajul pe care se gândea să și-l creeze prin el. Mi s-a arătat că unii îl priveau pe fratele E ca fiind zgârcit și necinstit. Dumnezeu este nemulțumit de această judecată. Fratele E nu ar fi avut nici o bătaie de cap și ar fi avut din belșug mijloace de trai dacă nu ar fi fost calea egoistă a fraților săi, care aveau vedere și avere și care au lucrat împotriva lui, căutând să se folosească de calitățile sale în propriul lor interes egoist. Cei care profită de studiul făcut cu sudoare de către un orb și caută să câștige ei înșiși prin invențiile sale comit jaf și sunt practic încălcători ai poruncilor.
În biserică sunt unii care mărturisesc că păzesc Legea lui Iehova, dar care sunt călcători ai acelei Legi. Sunt oameni care nu-și văd defectele. Ei au un duh egoist, de avariție, și își orbesc singuri ochii față de păcatul pe care îl au, acela al lăcomiei, pe care Biblia îl numește idolatrie. Se poate ca oamenii de acest gen să fi fost prețuiți de frații lor ca fiind creștini exemplari; dar ochiul lui Dumnezeu citește inima și deosebește motivațiile. Dânsul vede ceea ce omul nu poate vedea în gânduri și caracter. În providența Sa, el aduce aceste persoane în poziții care vor descoperi în timp defectele din caracterul lor, pentru ca, dacă doresc să le vadă și să le corecteze, să o poată face. Sunt unii care toată viața lor nu au căutat decât propriul interes și au fost absorbiți de planurile lor egoiste; și care au fost nerăbdători să-și creeze avantaje proprii fără să se gândească prea mult dacă alții vor fi nenorociți sau încurcați de vreun plan sau acțiune de-a lor. Interesul egoist biruie mila și iubirea lui Dumnezeu. Uneori Domnul îngăduie oamenilor de acest tip să-și urmeze calea egoistă în orbire spirituală până când defectele lor sunt evidente pentru toți care au discernământ spiritual, până când dau mărturie prin faptele lor că nu sunt creștini autentici.
-514-
Oamenii care au avere și ceva sănătate și care se bucură de binecuvântarea inestimabilă a vederii au toate avantajele față de un orb. În cariera lor de afaceri le sunt deschise multe uși care sunt închise înaintea unuia care și-a pierdut vederea. Persoanele care se bucură de folosirea tuturor facultăților nu ar trebui să se uite la propriul lor interes egoist și să priveze pe un frate orb de chiar și cea mai mică ocazie de a-și câștiga mijloace de trai. Fratele E este un om sărac. Este un om firav; este și orb. A avut dorința sinceră de a se descurca singur; și chiar dacă a trăit sub povara unor infirmități descurajante, nenorocirea lui nu a secătuit pornirile generoase ale sufletului său. În împrejurările limitate în care s-a aflat a avut inima să facă și a făcut mai mult în fața lui Dumnezeu pentru cei care aveau nevoie de ajutor decât mulți frați de-ai săi care sunt binecuvântați cu darul vederii și care au o avere bună. Capitalul fratelui E constă în spiritul calculat în afaceri și în calitatea de a fi inventiv. El a lucrat cu seriozitate, având mari speranțe de a descoperi o afacere prin care să se întrețină și să nu depindă de frații săi.
Îmi doresc ca toți să putem vedea așa cum vede Dumnezeu. Îmi doresc ca toți să-și dea seama cum îi privește Dumnezeu pe acei oameni care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos, care au de partea lor binecuvântarea vederii și avantajul mijloacelor materiale și care invidiază totuși firava prosperitate de care se bucură un biet orb și ar profita ei înșiși, sporindu-și numărul de bunuri spre dezavantajul fratelui lor năpăstuit. Acest lucru este privit de Dumnezeu ca fiind egoismul și jaful cel mai criminal și un păcat agravant pe care-l va pedepsi cu siguranță. Dumnezeu nu uită niciodată. El nu privește asupra acestor lucruri cu ochi omenești și cu o judecată rece, nesimțitoare, omenească. El privește lucrurile nu din punctul de vedere al celor lumești, ci din acela al milei, îndurării și iubirii nesfârșite.
-515-
Fratele H a încercat să-l ajute pe fratele E, dar nu din motive altruiste. La început, i-a fost stârnită mila. A văzut că fratele E avea nevoie de ajutor. Dar curând și-a pierdut interesul și simțăminte egoiste au căpătat putere, până când calea aleasă de frați a ajuns să fie mai degrabă în defavoarea fratelui E decât spre folosul său. Aceste lucruri l-au descurajat mult pe fratele E și au avut tendința să-i zdruncine încrederea în frații lui. Au ajuns să-l implice în datorii pe care nu le putea plăti. Când și-a dat seama de sentimentele egoiste manifestate față de el de către unii din frații săi, aceasta l-a îndurerat și l-a iritat uneori. Câteodată, simțămintele lui au fost aproape ieșite de sub orice control, când și-a dat seama de situația sa disperată — lipsit de vedere, lipsit de mijloace, de sănătate și cu unii din frații săi lucrând împotriva lui. Acest lucru a sporit mult nefericirea lui și s-a făcut simțit înfricoșător asupra sănătății sale.
Mi-a fost arătat că fratele E are unele calități ale minții care ar fi mai bine apreciate dacă ar avea o mai mare putere de stăpânire de sine și nu s-ar lăsa în voia emoției. Fiecare manifestare de nerăbdare și nervozitate se întoarce împotriva lui și este folosită la maximum de unii care se fac vinovați înaintea lui Dumnezeu de păcate mult mai mari. Principiile fratelui E sunt bune. El are integritate de caracter. Nu este un om necinstit. Nu ar escroca pe nimeni cu bună știință. Însă el are greșeli și păcate care trebuie biruite. Și el, asemenea multor altora, are de-a face cu firea omenească. Este prea adesea nerăbdător și uneori autoritar. Ar trebui să nutrească un spirit mai blând, mai politicos și să cultive recunoștința inimii față de aceia care au simțit un interes față de cazul său. Din fire are un temperament impulsiv când este stârnit brusc sau provocat într-un mod irațional. În ciuda acestor lucruri însă el are inima de a face ce este drept și simte o pocăință sinceră față de Dumnezeu când reflectează asupra greșelilor lui.
Dacă își vede frații înclinați să-i facă dreptate, este generos pentru a ierta și suficient de umil pentru a dori pacea, chiar dacă trebuie să facă mari sacrificii pentru a o obține. Dar el se emoționează ușor; are un temperament neliniștit. Are nevoie de influența calmantă a Duhului lui Dumnezeu. Dacă aceia care sunt gata să-l critice ar vrea să țină seama de propriile nedreptăți și ar trece cu vederea într-un spirit de blândețe greșelile lui, cu generozitate, după cum ar trebui s-o facă, ei ar manifesta spiritul lui Hristos. Fratele E are de făcut o lucrare pentru a birui. Comportamentul și cuvintele sale față de alții ar trebui să fie blânde, delicate și plăcute. Ar trebui să se păzească în mod strict de orice ar aduce a spirit dictatorial sau a purtări sau cuvinte autoritare.