Dumnezeu dorește în lucrarea Sa din Battle Creek bărbați a căror judecată este rapidă, ale căror minți să funcționeze ca fulgerul când este necesar. În ceasul de primejdie și amenințare este absolut nevoie de cea mai mare promptitudine. Este posibil ca fiecare plan să fie bine pus la punct pentru a aduce anumite rezultate, și totuși o amânare de foarte scurt timp poate lăsa lucrurile să ia o turnură cu totul diferită, iar marile obiective care ar fi putut fi atinse sunt pierdute prin lipsa unei previziuni rapide și unei mari expeditivități. Se poate face mult pentru educarea minții să biruie indolența. Sunt momente în care este nevoie de prevedere și o lungă deliberare; graba ar fi o nebunie. Dar chiar și în această situație, mult s-a pierdut printr-o ezitare prea mare. Prevederea, până la un anumit punct, este necesară; în anumite ocazii însă ezitarea și diplomația au fost mai dezastruoase decât ar fi fost un eșec datorat grabei.
Fratele meu, trebuie să cultivi promptitudinea. Scapă de felul tău ezitant de-a fi. Ești încet și neglijezi să te apuci de lucrare și s-o duci la bun sfârșit. Trebuie să te scuturi de această manieră îngustă de lucru; căci ea nu este în firea lucrurilor. Când neîncrederea îți cuprinde sufletul, lucrarea ta este așa de ezitantă, cu împleticiri și oscilații, încât nu reușești nici tu să realizezi ceva, și îi împiedici și pe alții să facă. Preocuparea ta se manifestă numai atât cât să vezi dificultăți și să dai glas îndoielilor, dar nu ai nici interesul, nici curajul să învingi dificultățile sau să risipești îndoielile. În asemenea momente, trebuie să te predai lui Dumnezeu. Ai nevoie de tărie de caracter și de mai puțină încăpățânare. Această încetineală, această tărăgănare a acțiunii este unul din cele mai mari defecte din caracterul tău și stă în calea folosului pe care l-ai putea aduce.
-499-
Încetineala cu care iei hotărâri în legătură cu cauza și lucrarea lui Dumnezeu este uneori dureroasă. Acest lucru nu este absolut deloc necesar. Acțiunea promptă și decisivă la momentul potrivit poate aduce rezultate mari. În general ești dispus să lucrezi când ai chef , gata să faci ceva când vezi clar ce este de făcut; dar nu reușești să aduci cauzei acel folos pe care l-ai putea aduce dacă ai fi prompt și hotărât în momentele critice și ai birui obiceiul de a ezita și a amâna, care ți-a marcat caracterul și a întârziat mult lucrarea lui Dumnezeu. Acest defect, dacă nu este biruit, se va dovedi dezastruos pentru cauză, în situații de crize majore, și fatal pentru propriul tău suflet. Punctualitatea și acțiunea hotărâtă la momentul potrivit sunt lucruri care trebuie dobândite; căci tu nu ești în posesia acestor calități. În războaiele și luptele națiunilor, se câștigă adesea mai mult printr-o bună conducere în acțiune promptă decât printr-o încleștare puternică pe viață și pe moarte cu inamicul.
Capacitatea de a încheia afaceri cu expeditivitate și totuși ținând cont de toate amănuntele este un mare câștig. Fratele meu, tu ai avut cu adevărat simțământul că drumul prudent, ezitant pe care mergi era demn de încredere, mai degrabă o virtute decât un rău. Dar din ceea ce mi-a arătat Domnul în această chestiune, mișcările tărăgănate din partea ta au împiedicat mult lucrarea lui Dumnezeu și au făcut ca multe lucruri să fie lăsate nefăcute, lucruri care în mod normal ar fi trebuit împlinite cu promptitudine. Îți va fi dificil acum să faci schimbările din caracterul tău pe care le pretinde Dumnezeu de la tine, pentru că ți-a fost greu să fii punctual și prompt în acțiuni în tinerețe. Când caracterul este format, obiceiurile fixate și facultățile mentale și morale au devenit stabile, este extrem de dificil să te dezveți de obiceiurile rele, să fii prompt în acțiune. Ar trebui să-ți dai seama de valoarea timpului. Nu ești scuzabil pentru părăsirea celei mai importante lucrări chiar dacă este neplăcută cu speranța de a scăpa complet de împlinirea ei sau gândindu-te că va deveni poate mai puțin dezagreabilă, în timp ce-ți ocupi timpul cu lucruri plăcute, care nu te solicită prea mult. Ar trebui să faci mai întâi lucrarea ce trebuie făcută și care implică interesele vitale ale cauzei și abia după ce au fost împlinite punctele esențiale să te ocupi de chestiunile mai puțin importante. Punctualitatea și hotărârea în lucrarea și cauza lui Dumnezeu sunt deosebit de importante. Întârzierile sunt practic înfrângeri. Minutele sunt de aur și ar trebui folosite pentru a obține cele mai bune rezultate. Legăturile pământești și interesele personale ar trebui să fie întotdeauna secundare. Cauza lui Dumnezeu nu ar trebui lăsată niciodată să sufere, în nici o privință, din cauza prietenilor noștri pământești sau a celor mai dragi rude.
-500-
“Altuia i-a zis: ‘Vino după Mine!’ ‘Doamne’, I-a răspuns el, ‘lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.’ Dar Isus i-a zis: ‘Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește împărăția lui Dumnezeu.’ Un altul a zis: ‘Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.’ Isus i-a răspuns: ‘Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru împărăția lui Dumnezeu.’”
Nici o legătură pământească, nici un fel de considerente pământești nu ar trebui să cântărească un moment măcar mai greu decât datoria față de cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Isus a rupt legăturile cu orice lucru pentru a salva o lume pierdută; și El ne cere o consacrare deplină. Trebuie făcute sacrificii pentru interesele cauzei lui Dumnezeu. Sacrificarea simțămintelor este cea mai dureroasă jertfă care ni se cere; și cu toate acestea este un sacrificiu mic. Ai o mulțime de prieteni și, dacă îți sunt sfințite sentimentele, nu trebuie să simți că faci un sacrificiu foarte mare. Nu-ți părăsești soția printre păgâni. Nu ești chemat să bați deșertul african arzător sau să înfrunți perspectiva închisorilor și să dai de încercări la fiecare pas. Fii atent cum îți controlezi emoțiile și în ce fel lași sentimentele omenești și considerentele personale să se amestece cu eforturile și lucrările tale pentru cauza lui Dumnezeu. Dânsul pretinde o slujire de bunăvoie și lipsită de egoism. Poți da acest lucru și împlini totodată îndatoririle față de familia ta; dar să privești aceasta ca o chestiune secundară.
Soțul meu și cu mine am făcut greșeli consimțind să ne asumăm răspunderile pe care ar trebui să le ducă alții. La începutul acestei lucrări, era nevoie de un om care să propună, să împlinească într-un mod hotărât și să conducă, luptându-se cu rătăcirea și obstacole ce puteau fi depășite. Soțul meu a purtat cea mai grea povară și a întâmpinat cea mai hotărâtă împotrivire. Când am devenit însă un corp perfect organizat și au fost aleși mai mulți bărbați să acționeze în poziții de răspundere, atunci a fost timpul potrivit pentru soțul meu să înceteze să mai fie presat de răspunderi de unul singur și să poarte poveri grele. Această muncă revenea mai multor persoane, nu unuia singur. Aici a fost făcută greșeala de către frații săi, că l-au îndemnat, și de către el, că a consimțit să rămână sub poverile și responsabilitățile pe care le purtase singur ani de zile. Ar fi trebuit să lase jos aceste poveri cu ani în urmă, și acestea să fie împărțite cu alți bărbați aleși să acționeze în numele poporului. Satan ar fi mulțumit ca mintea și judecata unui singur om să controleze mințile și judecățile celor ce cred adevărul prezent.
-501-
Soțul meu a fost lăsat în mod frecvent aproape singur să vadă, să resimtă nevoile cauzei lui Dumnezeu și să acționeze prompt. Frații săi care aveau de asemenea funcții de răspundere nu aveau un intelect redus, ci le lipsea dispoziția de a sta în poziția pe care a ocupat-o soțul meu. Ei au permis, cu ușurătate, ca un paralitic să poarte poverile și responsabilitățile acestei lucrări pe care n-o putea purta nici unul dintre ei de unul singur , fie și cu nervi tari și musculatură puternică, cum aveau ei. Uneori a folosit o aparentă severitate și a rostit cuvinte parcă pentru a jigni. Când a văzut că aceia care ar fi putut lua din poverile lui evită responsabilitățile, a fost îndurerat până în adâncul inimii și a vorbit impulsiv. El nu a fost pus de către Domnul în această poziție exagerat de grea, ci de către frații săi. Viața sa a fost doar cu puțin mai bună decât un gen de sclavie. Încercările sale neîntrerupte, grijile hărțuitoare și munca intelectuală epuizantă nu au fost prețuite de frații lui. El a dus o viață lipsită de bucurii; și-a mărit apoi nefericirea plângându-se de frații săi slujbași care au neglijat să facă ceea ce ar fi putut. Firea omenească a fost stârnită iarăși și iarăși. În timp ce frații săi l-au găsit vinovat pentru faptul că făcea atât de mult, nu au venit să-și preia partea de responsabilitate, ci au fost mai degrabă dispuși să-l facă răspunzător pentru tot. Tu ai venit cu noblețe pentru a purta răspunderi când nu mai era nimeni care să vrea să le ridice. Dacă frații săi de slujbă ar fi cultivat dispoziția de a ridica poverile pe care ar fi trebuit să le poarte, soțul meu nu ar fi văzut și înfăptuit atât de multă muncă ce trebuia făcută și despre care a crezut că nu se cuvine să fie neglijată.
-502-
Dumnezeu nu a acceptat ca viața soțului meu să se sfârșească atât de penibil. Dânsul l-a susținut. Dar bărbatul care face o muncă dublă și concentrează lucrarea a doi ani într-unul singur își irosește forțele. Soțul meu mai are încă o lucrare de împlinit, pe care cu ani în urmă ar fi trebuit s-o înfăptuiască. El ar trebui acum să aibă parte mai puțin de zbuciumul, încurcăturile și responsabilitățile vieții și să lucreze pentru maturarea roadelor, pentru îmblânzirea și elevarea caracterului în vederea ultimei sale schimbări. Acum ar trebui să-și cruțe puterile. Să nu îngăduie ca răspunderile cauzei să apese cu atâta putere asupra sa, ci să stea liber, acolo unde prejudecățile și suspiciunile fraților săi nu-i vor tulbura pacea.
Dumnezeu a permis ca lumina prețioasă a adevărului să strălucească asupra Cuvântului Său și să lumineze mintea soțului meu. El poate reflecta razele de lumină din prezența lui Isus asupra altora prin predicile și scrierile sale. Dar în timp ce a slujit la mese, făcând treburile legate de cauză, a fost privat într-o mare măsură de a-și folosi tocul și de a predica poporului.
El a simțit că a fost chemat de Dumnezeu să stea în apărarea adevărului și să-i mustre, uneori sever, pe cei ce nu făceau cinste lucrării. Presiunea grijilor și suferința datorată bolii l-au aruncat adesea în brațele descurajării și a privit uneori lucrurile într-o lumină exagerată. Frații lui au profitat de cuvintele sale și de modul său rapid de a acționa, în contrast evident cu lucrarea lor apatică și planurile lor înguste de acțiune. Ei i-au pus în seamă motivații și sentimente ce nu s-ar fi cuvenit să-i fie atribuite. Contrastul mare dintre ei și soțul meu părea asemenea unei prăpăstii; peste aceasta se putea însă întinde cu ușurință o punte dacă acești bărbați inteligenți și-ar fi dat tot interesul și inimile pentru lucrarea de zidire și înaintare a prețioasei cauze a lui Dumnezeu.
-503-
Am putea exercita o influență constantă în acest loc, la conducerea lucrării, care ar spori prosperitatea instituțiilor noastre. Dar felul de-a fi al altora, care nu fac ceea ce ar putea, care sunt supuși ispitei și care, dacă li s-ar tăia calea, ar afecta eforturile noastre cele mai susținute pentru prosperitatea cauzei lui Dumnezeu, ne silește să căutăm refugiu în altă parte, unde putem lucra cu mai mult folos, amenințați mai puțin de primejdia de a fi striviți sub poveri. Dumnezeu ne-a dat o mare putere și libertate în ce privește poporul său aflat în Battle Creek. Când am ajuns în acest loc în vara trecută, lucrarea noastră a început cu seriozitate și a continuat astfel. Încurcăturile și dificultățile se țineau lanț, aceasta reclamând o muncă istovitoare pentru a pune lucrurile la punct.
Când Domnul a arătat că fratele D ar putea fi omul potrivit pentru acel loc dacă rămânea umil și încrezător în tăria Sa, El nu a făcut o mare greșeală, alegând persoana nepotrivită. O vreme, fratele D. a avut un interes real și s-a purtat ca un adevărat tată la Institutul Sanitar. Însă a devenit independent și înfumurat. A urmat o cale greșită. A cedat ispitei. Scuzele pe care le-au adus directorii pentru neglijarea datoriei lor sunt toate incorecte. Faptul că și-au transferat responsabilitățile asupra fratelui și sorei White este consemnat împotriva lor. Pur și simplu și-au neglijat datoria pentru că era neplăcută.
Am văzut că era nevoie de ajutor pe coasta Pacificului. Dar Dumnezeu nu dorește ca noi să ridicăm răspunderile sau să suportăm încurcăturile care aparțin altora. Putem sluji drept consilieri și ajuta cu influența și judecata noastră. Putem face mult dacă nu vom fi determinați să ajungem sub povară și să ducem greutatea pe care alții ar trebui s-o poarte, greutate pe care este chiar important s-o ducă pentru a câștiga o experiență necesară. Avem de scris despre subiecte importante, de care poporul are mare nevoie. Avem o lumină prețioasă asupra adevărului biblic, despre care trebuie să spunem poporului.
Mi-a fost arătat că nu era în planul lui Dumnezeu ca soțul meu să poarte poverile pe care le-a dus în ultimele cinci luni. Partea de lucrare ce trebuia efectiv săvârșită, legată de cauză, a fost lăsată să cadă asupra lui. Acest lucru i-a provocat greutăți, oboseală și o slăbiciune nervoasă, care au avut ca efect descurajarea și deprimarea sa. De la începutul lucrării a existat o lipsă de acțiune armonioasă din partea fraților săi. Frații săi de slujire au iubit libertatea. Nu au purtat responsabilitățile pe care le-ar fi putut împlini și nu au căpătat experiența pe care ar fi putut-o avea, care să-i facă în stare să ocupe pozițiile de cea mai înaltă răspundere în ce privește interesele cauzei lui Dumnezeu din timpul prezent. Ei s-au scuzat pentru neglijarea de a purta răspunderi prin motivul că se temeau să nu fie vorbiți de rău după aceea.