Cu Dumnezeu nu te poți juca. Poate fi îndelung răbdător cu oamenii, dar va pedepsi nelegiuirile lor și va răsplăti pe fiecare om după cum au fost faptele lui. Chiar dacă oamenii pot vorbi cu lăudăroșenie și se pot mândri cu înțelepciunea lor, o singură răsuflare de pe buzele lui Dumnezeu poate aduce în țărână toată cinstirea și slava de care se bucură aceștia. Mi s-a arătat că fratele B. va fi de neiertat în ziua lui Dumnezeu, când fiecare caz în parte este apreciat cu cântarul Sanctuarului. Cunoaște prea bine lucrurile ca să-și permită să facă ce a făcut. A avut dovezi suficiente pentru a hotărî ce caracter are lucrarea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu. Roadele acestei lucrări stau înaintea lui pentru a le putea vedea și înțelege, dacă voiește.
Cea mai grozavă este încrederea în sine a fratelui B., și aceasta este o cursă pentru el. Dacă nu o biruie, primejdioasa trăsătură din caracterul său îi va aduce ruina. El se simte în elementul lui natural când se luptă și combate punctele de doctrină; pune sub semnul întrebării, despică firul în patru și se contrazice cu frații, până când Satana îi stăpânește în așa măsură mintea, încât crede cu adevărat că el are adevărul, și frații lui sunt rătăciți. El nu stă în lumină și nu are binecuvântarea lui Dumnezeu; căci constituie o parte din religia sa faptul de a se opune punctelor de învățătură clare ale poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Să fie toți aceștia amăgiți? Și este fratele B. singurul om căruia Dumnezeu i-a dat adevărul corect? Nu este Dumnezeu dispus în aceeași măsură să dea slujitorilor Săi devotați, jertfitori de sine, o corectă înțelegere a Scripturilor asemenea fratelui B., pentru a fi nevoie ca acesta să le-o transmită?
Își pune fratele B. la probă calea pe care o urmează, folosind acest simplu test? “Mă trage mai aproape de Hristos această lumină și cunoaștere pe care le-am găsit și care mă aduc în discordie cu frații mei? Fac ele ca Mântuitorul să-mi fie mai scump, iar caracterul meu să semene tot mai mult cu al Său?” Există în caracterele noastre trăsătura firească, dar nu plăcută, de a fi observatori fini și de a ne aminti necurmat greșelile și lipsurile altora.
-445-
Fratele B. nu încearcă să fie în unitate cu frații săi; încrederea în sine l-a făcut să nu simtă o nevoie deosebită de a se afla în unitate. El are simțământul că mintea lor a fost concepută după o structură inferioară minții sale și că a primi părerile și sfatul lor ca fiind demne de atenție ar fi un act de mare bunăvoință. Această încredere în sine l-a despărțit de iubirea și simpatia fraților lui și de unirea cu ei. El are sentimentul că este prea înțelept și experimentat pentru a avea nevoie de precauțiile care sunt indispensabile multora. Are păreri atât de înalte față de calitățile sale și o asemenea încredere în propriile lui realizări, încât se crede pregătit pentru orice stare de urgență. Arătând către fratele B., îngerii cerești au spus: “Cel care crede că stă în picioare să ia aminte să nu cadă.” Încrederea în sine duce la neglijarea vegherii și a rugăciunii umile, în pocăință. Există ispite exterioare ce trebuie evitate și vrăjmași dinăuntru și nedumeriri ce trebuie biruite; căci Satana își adaptează ispitele în funcție de caracterele și temperamentele indivizilor.
Biserica lui Hristos se află într-un pericol continuu. Satana caută să nimicească poporul lui Dumnezeu și mintea, judecata unui singur om nu este de ajuns pentru a avea încredere în ea. Hristos dorește ca urmașii Săi să fie aduși împreună în plenul bisericii, păzind ordinea, având reguli și disciplină și fiind supuși toți unii altora, prețuindu-i pe alții mai mult decât propriile persoane. Unitatea și încrederea sunt esențiale pentru prosperitatea bisericii. Dacă fiecare membru al bisericii se simte liber să acționeze independent de ceilalți, urmând calea sa proprie, deosebită, cum se poate afla biserica în siguranță în ceasul de primejdie? Prosperitatea și însăși existența unei biserici depind de acțiunea promptă, unită și de încrederea reciprocă a membrilor ei. Când, într-un moment critic, cineva dă alarma, anunțând primejdia, este nevoie de o lucrare promptă, activă, fără opriri pentru a pune întrebări și a pune pe tapet întregul subiect amănunțit, lăsând astfel ca, prin amânare, vrăjmașul să câștige toate avantajele, când acțiunea unită ar fi putut salva multe suflete de la pieire.
-446-
Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie unit în cele mai strânse legături de părtășie creștină; încrederea în frații noștri este esențială pentru prosperitatea bisericii; unitatea de acțiune este importantă într-o criză religioasă. Un singur pas imprudent, o singură acțiune neatentă pot arunca biserica în dificultăți și încercări din care se poate să nu iasă ani de-a rândul. Un singur membru al bisericii care este umplut de necredință poate da marelui vrăjmaș un avantaj care va afecta prosperitatea întregii biserici, iar ca rezultat, multe suflete pot fi pierdute. Isus dorește ca urmașii Săi să fie supuși unii altora; atunci Dumnezeu îi poate folosi ca instrumente pentru a-i salva pe unii cu ajutorul altora; căci se poate ca unul să nu vadă primejdiile pe care ochiul altuia le vede cu repeziciune; dacă însă cei ce nu au această percepție se vor supune cu încredere avertizării, pot scăpa de multe încurcături și încercări.
Când Isus era tocmai pe punctul de a-și părăsi ucenicii, S-a rugat pentru ei în modul cel mai mișcător și solemn, “ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, — Eu în ei, și Tu în Mine; — pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”. Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni, îi îndeamnă fierbinte la unitate: “Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți în chip desăvârșit uniți într-un gând și o simțire.”
Dumnezeu călăuzește un popor afară din lume, ducându-l pe platforma înaltă a adevărului etern, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El Își va disciplina și pregăti poporul. Ei nu vor fi dezbinați, unul crezând ceva, iar altul având o credință și păreri total opuse, fiecare acționând independent de trup. Prin diversitatea darurilor și posturilor de conducere pe care le-a așezat în biserica Sa, ei vor ajunge toți la unirea credinței. Dacă un om își stabilește părerile despre adevărul Bibliei fără să țină seama de opiniile fraților săi și își îndreptățește purtarea, pretinzând că are dreptul la propriile lui concepții deosebite, iar apoi și le impune și altora, cum poate împlini el rugăciunea lui Hristos? Iar dacă un altul se ridică și apoi încă unul, fiecare invocându-și dreptul de a crede și vorbi tot ceea ce poftește, fără a reflecta credința trupului comunitar, unde va fi acea armonie existentă între Hristos și Tatăl Său și pentru care Hristos S-a rugat să existe între frații Săi?
-447-
Dumnezeu conduce un popor și îi statornicește, pe marea și unica platformă a credinței, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El a dat poporului Său o desfășurare corectă a adevărului biblic, care este clar și compact. Acest adevăr este de origine cerească și a fost căutat asemenea unei comori ascunse. A fost dezgropat printr-o cercetare atentă a Scripturilor și prin multă rugăciune.
Fratele B. pune la îndoială punctele credinței noastre, unul după altul. Dacă el are dreptate în noile lui teorii, corpul păzitorilor Sabatului se află în greșeală. Să renunțăm, ca fiind eronată, la credința fundamentată în punctele puternice ale poziției noastre, care ne-a condus afară din lume și ne-a unit ca popor distinct, deosebit? Să primim credința acestui singur om, împreună cu dovezile pe care ni le dă despre roadele caracterului său religios? Sau va renunța fratele B. la judecata și opiniile sale și se va alătura bisericii? Dacă nu și-ar fi orbit sufletul, îmbrățișând prejudecata și nutrind o împotrivire rea față de lucrarea lui Dumnezeu, nu ar fi fost lăsat în întuneric și amăgire.
El este un vorbitor priceput și își va susține cu perseverență părerile, fără să se încline înaintea greutății dovezilor ce-i stau împotrivă. Este o cruzime din partea lui să stea în calea prosperității bisericii, după cum a făcut-o. Lumea este mare; are toate privilegiile pe care le poate pretinde pentru a ieși printre necredincioși și a-i converti la teoriile sale; iar când va putea înfățișa un corp bine organizat, al cărui mijloc de convertire de la păcat la neprihănire a fost el, atunci, și nu înainte, să insiste cu concepțiile sale deosebite asupra bisericii lui Dumnezeu, care este îndurerată și deprimată din pricina întunericului și rătăcirii sale. Nu are nici un drept să zidească pe temelia pusă de altul, folosind lemnul, fânul și paiele sale, pentru a fi mistuite de focul zilei din urmă.
-448-
Mi-a fost arătat că singura poziție sigură pentru fratele B. este să stea la picioarele lui Isus și să învețe cum să viețuiască în mod desăvârșit. Învățătura Lui va cădea ca ploaia, iar cuvintele Sale se vor condensa ca roua asupra celor umili și dispuși să fie învățați. Fratele B. trebuie să obțină dispoziția de a se lăsa învățat. El nu trebuie să stea ca judecător, ci ca învățăcel; nu ca să critice, ci ca să creadă; nu ca să pună sub semnul îndoielii, să găsească vină și să se împotrivească, ci ca să asculte. Mândria trebuie să cedeze locul umilinței și prejudecata să fie schimbată cu imparțialitatea, căci altfel cuvintele pline de har ale lui Hristos vor fi în zadar pentru el. Fratele meu, poți raționa cu judecata ta oarbă și cu mintea ta nesfințită până în ziua lui Dumnezeu și să nu înaintezi nici un pas către cer; poți dezbate, studia și cerceta autori învățați și chiar Scripturile și să ajungi cu toate acestea tot mai amăgit de tine însuți, într-un întuneric tot mai mare, așa cum au ajuns evreii în ce-L privește pe Hristos. Care a fost vina lor? Au respins lumina pe care Dumnezeu le-o dăduse deja și căutau lumină nouă prin care să poată interpreta în așa fel Scripturile, încât să-și susțină faptele.
Tu faci același lucru: treci pe lângă lumina pe care Dumnezeu a considerat că este potrivit să ți-o dea în publicațiile despre adevărul prezent și în Cuvântul Său și cauți învățături proprii, teorii care nu pot fi susținute de Cuvântul lui Dumnezeu. Când vei deveni asemenea unui copilaș, dispus să fii călăuzit, și când priceperea ta va fi sfințită și îți vei preda voința și prejudecățile, o asemenea strălucire îți va umple inima, încât va lumina Scripturile și îți va arăta adevărul prezent în armonia sa minunată. Îți va apărea asemenea unui lanț de aur, verigile prinzându-se una de alta într-un tot desăvârșit. “Dacă nu vă veți întoarce și nu veți deveni asemenea unor copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor.” “Învățați de la Mine”, spune Hristos, “căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”
Dacă ai intrat într-adevăr în școala lui Hristos, El așteaptă de la tine să arăți în caracterul și comportamentul tău smerenia exemplificată atât de frumos în caracterul Său. Hristos nu va întreprinde nimic pentru a-i învăța pe cei mulțumiți de ei înșiși, înfumurați și îndărătnici. Dacă astfel de persoane vin la El cu întrebarea “ce este adevărul?”, El nu le dă nici un răspuns. Numai celor blânzi le va călăuzi judecata; pe cei blânzi îi va învăța calea Sa. Solomon era înzestrat din fire cu o judecată bună, cu mare pricepere, însă el s-a recunoscut ca fiind un copilaș înaintea lui Dumnezeu. A căutat înțelepciune cu umilință la Dumnezeu, și nu a căutat-o în zadar. Dacă ești într-adevăr în căutarea adevărului, pornind de la motivația corectă, vei veni la trup, căci acolo este adevărul. Dacă cercetezi Scripturile și diferiții autori pentru a putea descoperi învățături care să coincidă cu propriile tale păreri preconcepute și dacă ți-ai format deja credința, atunci vei fi lăudăros, încrezător în tine însuți și neînduplecat.