Mărturii pentru Comunitate – Ziua 355

Am văzut că sora B. avea din plin pentru ce să fie mâhnită, ca urmare a purtării soțului față de ea; viața ei fusese foarte tristă, când el ar fi putut s-o facă fericită. Părea deprimată și că simte profund că este neglijată și neiubită de soțul ei. În lipsa lui, părea uneori în pragul nebuniei și a devenit geloasă și neîncrezătoare în el. Satana era prezent cu ispitele lui, iar ea privea anumite lucruri într-o lumină exagerată. Toate acestea ar fi putut lipsi dacă fratele B. și-ar fi păstrat consacrarea față de Dumnezeu. Am fost dusă încă și mai departe și am văzut că el umbla în necredință și întuneric, în timp ce îi plăcea să creadă că numai el avea lumina adevărată. Cu cât se îndepărta mai mult de Dumnezeu, cu atât avea mai puțină iubire pentru frații săi și pentru adevăr.

Mi-a fost arătat fratele B. punând sub semnul întrebării, unul după altul, punctele credinței noastre, care ne-au scos afară din lume și ne-au făcut un popor deosebit, distinct, aflat în căutarea fericitei nădejdi și a venirii în slavă a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Necredința și întunecimea lui nu au mișcat stâlpii de bază ai credinței noastre. El nu a anulat complet adevărul lui Dumnezeu. Rămâne totuși același adevăr; dar el a avut o oarecare influență asupra minții fraților săi. Declarațiile buzelor mincinoase despre mine și soțul meu, pe care el le-a adus din est, au creat suspiciuni și îndoieli în mintea altora. Cei care nu ne cunoșteau n-au putut să stea de partea noastră și să ne ia apărarea. Comunitatea din _____, după cum am văzut eu, ar fi putut avea de trei ori mai mulți membri decât numără acum și ar fi putut avea o tărie de zece ori mai mare, dacă fratele B. nu ar fi făcut jocul vrăjmașului. În necredința lui oarbă, a făcut tot ce a putut ca să-i descurajeze și să-i dezbine pe cei ce cred adevărul. În orbirea sa, nu și-a dat seama că drumul pe care îl apucase era grav înaintea lui Dumnezeu. Descurajarea și întunericul pe care le-a provocat au făcut lucrările fratelui C. de două ori mai grele; căci influența sa nu a fost resimțită numai de comunitatea din _____, ci și de alte comunități.

-440-

Fratele B. are o necredință întărită și o influență împotrivitoare, cărora fratele C. a trebuit să le facă față. Am văzut că și noi aveam să ne confruntăm cu aceleași lucruri și că avea să dureze până la smulgerea vechii rădăcini a amărăciunii, prin care mulți au fost afectați; că este un timp pentru a vorbi și un timp pentru a tăcea; că atunci când Dumnezeu va pune asupra noastră povara de a vorbi, va trebui să nu ezităm, fie că poporul va asculta, fie că se va abține; și că va trebui să insistăm asupra chestiunii, chiar dacă aceasta ar aduce pe unii în afara bisericii și în afara adevărului. Dumnezeu are o lucrare de făcut în _____, și aceasta va fi împlinită la timpul cuvenit, iar adevărul va triumfa.

Aceia dintre frații noștri care nu au obținut o experiență personală în adevărul prezent n-au putut răspunde argumentelor fratelui B. și, chiar dacă n-au putut primi concepțiile susținute de acesta, au fost mai mult sau mai puțin afectați de vorbirea și raționamentele sale. Unii n-au simțit deloc spiritul de libertate când se întâlneau pentru închinare. În Sabat, le era frică să-și declare în mod deschis adevăratele lor simțăminte și credința, așteptându-se ca el să critice ceea ce aveau să spună. Un spirit morbid a fost prezent la adunări și a existat doar puțină libertate.

Fratele B. dorește ca alții să-l respecte ca fiind unul care poate explica Scripturile; dar mi s-a arătat că este amăgit și nu le înțelege. El a pornit pe o pistă greșită, căutând să ridice o nouă credință, o teorie originală a credinței. El ar vrea să dezrădăcineze și să plaseze greșit toți stâlpii indicatori care ne arată direcțiile corecte, că ne aflăm aproape de încheierea istoriei acestui pământ. El se poate măguli la gândul că este condus de Domnul, dar cu siguranță că acesta este un alt duh. Dacă nu își schimbă întru totul felul de a umbla și nu este dispus să fie călăuzit și să învețe, va fi lăsat să meargă pe căile alese de el și să eșueze total în credință.

-441-

Unii au fost atât de orbiți de necredința lui, încât n-au putut să-și dea seama de spiritul fratelui B. El ar fi putut să-i ajute, dacă ar fi rămas sub călăuzirea lui Dumnezeu. I-ar fi putut conduce către lumină, în loc să le sporească nedumeririle și confuzia în privința credinței. Însă el a fost o piatră de poticnire, o călăuză oarbă a celor orbi. Dacă ar fi făcut cărări drepte pentru picioarele sale, cei care șchiopătează nu ar fi fost îndepărtați de pe cale, ci ar fi fost vindecați. El a refuzat să umble în lumina adevărului pe care l-a dat Dumnezeu poporului Său, iar pe cei care voiau să umble în lumină i-a împiedicat.

El are simțământul că este o onoare să sugerezi îndoieli și neîncredere în ce privește credința întemeiată a poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Adevărul de care s-a bucurat odată este acum întuneric pentru el și, dacă nu își schimbă calea, va aluneca înapoi într-un amestec de concepții ale diferitelor denominațiuni, dar nu va fi total de acord cu nici una dintre ele; va fi o biserică distinctă, a lui însuși, dar nu sub controlul marelui Cap al bisericii. Aducându-și concepțiile în opoziție cu credința trupului, el demoralizează și descurajează biserica. Își dă seama că, dacă acești păzitori ai Sabatului au adevărul, el se află în întuneric, iar lucrul acesta nu-l poate admite. Adevărul îl condamnă, iar el, în loc să-și aducă sufletul în armonie cu acesta, plecându-se înaintea cerințelor lui și murind față de eu, caută o poziție în care să nu se afle sub condamnare.

Mi s-a arătat că, dacă va continua să meargă pe aceeași cale, orb față de starea reală în care se află, după un timp va fi bucuros să găsească vreun pretext pentru a renunța la Sabat. Așa cum i-a condus pe mulți alții, Satana îl conduce sigur departe de corpul bisericii, pe o cale a amăgirii și rătăcirii. Cu cât mai sigur ar fi pentru fratele B. să-și aducă sufletul în armonie cu adevărul decât să interpreteze greșit Scripturile pentru a le aduce în armonie cu ideile și acțiunile sale! Dacă ar vrea să-și aducă acțiunile în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu, are în mâinile sale o însărcinare la care nici n-a visat. Inima firească este în vrăjmășie cu Dumnezeu. Ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.

-442-

Insinuările și discursurile deschise ale celor care ne sunt dușmani în Battle Creek au fost primite de fratele B. în timpul călătoriei sale în Est, întorcându-se cu simțăminte rele în inima sa împotriva celor din centrul lucrării, în special împotriva mea și a lucrării mele. Nu a avut nici un motiv întemeiat pentru simțămintele pe care le nutrea și pentru părerile pe care le-a exprimat în privința lucrărilor și mărturiilor mele. El a căutat să insufle în mintea altora neîncrederea și prejudecata care îi stricaseră propriul suflet. A făcut aceasta cu un efect apreciabil. La început, mulți au fost influențați de sofistica și întunericul său; căci el poate face presupuneri și trage concluzii ca și cum ar mânui fapte reale. Știe cum să pună problema și se exprimă cu ușurință. Cuvintele sale au avut influență asupra unora care nu erau consacrați și care își doreau să fie exact în lumina în care reprezentase el lucrarea și chemarea noastră. El a avut influență și a incitat prejudecata în mintea unora pe care ar fi putut să-i ajute dacă nu ne-ar fi închis calea, așa încât să nu avem trecere înaintea lor. Din această categorie făceau parte fratele și sora D.

În aceasta, fratele B. poate vedea roadele căii pe care a urmat-o; și au fost și alții influențați în același mod, cu aceleași rezultate în ce privește credința și încrederea lor în adevăr. Când fratele B. sau oricare alții hotărăsc că aceia care au avut cel mai mult de făcut pentru aducerea cauzei adevărului prezent în starea în care se află acum nu sunt conduși de Dumnezeu, ci sunt oameni ascunși și uneltitori, înșelând poporul, atunci calea pe care trebuie s-o urmeze pentru a fi consecvenți este de a renunța la întreaga lucrare ca fiind o amăgire, o înșelătorie. Pentru a fi consecvenți, trebuie să arunce totul peste bord. În ce-l privește, fratele B. a făcut acest lucru într-un mod abia perceptibil, și au mai făcut-o și alții. Cândva în viitor, dacă nu chiar acum, își va privi lucrarea cu sentimente diferite de cele pe care le are acum. Își va vedea lucrarea pe care a făcut-o în ultimii ani așa cum o vede Dumnezeu și nu o va contempla cu satisfacția pe care o simte acum. Când va vedea lucrarea nenorocită în care a fost angajat de câțiva ani încoace, lăudăroșenia cu înțelepciunea și cunoștințele sale superioare se va sfârși și se va pocăi cu sufletul plin de amărăciune, căci sângele sufletelor se află pe veșmintele lui.

-443-

Dacă fratele B. ar fi dorit să privească lucrurile în mod corect și ar fi simțit că putea exista alternativa ca el să fie amăgit, ar fi venit la fratele și sora White cu acele relatări dăunătoare pentru reputația lor și le-ar fi dat ocazia să se apere. Zvonurile pe care le-a adus cu sine până pe coasta Pacificului sunt mărturii mincinoase, încălcând astfel Legea lui Dumnezeu. Se va întâlni într-o zi cu cuvintele grele care, asemenea sofismelor amăgitoare inspirate de Satana, au fost întipărite în mintea oamenilor ca să strice influența mea și a soțului meu. Această chestiune nu este între mine și el, ci între el și Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a încredințat lucrarea pe care o avem; iar dacă El ne-a dat o solie pe care s-o ducem poporului Său, cei ce ne vor împiedica în lucrare și vor slăbi credința poporului în faptul că este adevărată nu luptă împotriva instrumentului, ci împotriva lui Dumnezeu, și trebuie să-I dea socoteală pentru efectul pe care l-au avut cuvintele și faptele lor. Toți cei ce au discernământ spiritual pot judeca pomul după roadele sale. Fratele B. a luat poziția unuia care este luminat de Dumnezeu să atenționeze poporul să nu se lase amăgit în privința lucrării și misiunii noastre. Dacă vor, toți pot vedea roada pe care o aduce acest pom. Frate B., este aceasta pentru viață veșnică sau pentru moarte?

După ce fratele B. a primit din Battle Creek aceste informații deosebite care l-au făcut să apuce pe calea denigrării lucrării și misiunii noastre, el s-a simțit liber să se alăture celor necredincioși în viața de plăceri, iar prin această ușurătate a comportamentului a adus rușine asupra cauzei lui Hristos și mare suferință soției sale. Era el într-atât de orbit încât să nu-și dea câtuși de puțin seama că demola ceea ce Dumnezeu construia? Nu i-a trecut deloc prin cap că lupta, poate, împotriva lui Dumnezeu? Îngerii au consemnat în ceruri lucrarea pe care a făcut-o, iar el va trebui să răspundă pentru aceasta, când fiecare faptă va fi adusă la judecată pentru a fi cercetată de Dumnezeul cel nesfârșit. În orbirea lui, fratele B. și-a ridicat brațul bicisnic pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu, în timp ce își măgulea sufletul amăgit că Îi slujea lui Dumnezeu. Lucrarea fiecărui om urmează să fie încercată în focul ultimei zile și numai aurul, argintul și pietrele prețioase vor trece testul.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment