Dăruirea sistematică
Dacă toți cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu bogățiile pământului ar împlini planul Său de a dărui cu credincioșie a zecea parte din toate veniturile lor și dacă n-ar ține pentru ei jertfele pentru păcat și cele pentru mulțumire, vistieria ar fi în mod constant împrospătată. Simplitatea planului de dăruire sistematică nu-i micșorează valoarea, ci preamărește înțelepciunea lui Dumnezeu prin modul în care a fost acesta conceput. Tot ceea ce poartă pecetea divină unește simplitatea cu utilul. Dacă dăruirea sistematică ar fi adoptată de către toți după planul lui Dumnezeu, iar sistemul zecimii respectat cu tot atâta credincioșie de către cei bogați, precum este onorat de categoriile sociale mai sărace, nu ar mai fi nevoie de apeluri urgente și repetate pentru mijloace la adunările noastre mari. În comunități a existat o neglijență în privința aplicării planului de dăruire sistematică, iar rezultatul a fost o vistierie sărăcită și o biserică apostaziată.
-409-
“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi? Și voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerului și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel care mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului și vița nu își va lepăda roadele înainte de timp în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor. Și toate popoarele vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor.”
Dumnezeu a fost jefuit de zecimi și daruri. Este un lucru înfricoșător să fii vinovat de faptul că ai reținut ceea ce trebuia să pui în vistierie sau că L-ai jefuit pe Dumnezeu. Pastorii care predică Cuvântul la marile noastre adunări simt păcătoșenia neglijării de a da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Ei știu că Dumnezeu nu-și va binecuvânta poporul atâta timp cât ei nesocotesc planul Său de dăruire. Ei încearcă să trezească poporul la conștiența datoriei lor prin cuvântări directe, practice, arătând primejdia și păcătoșenia egoismului și lăcomiei. Convingerea cuprinde mintea și gheața egoismului este spartă. Iar când se face apel la donații pentru cauza lui Dumnezeu, sub influența puternică a întâlnirilor, unii, care în alte împrejurări n-ar mișca un deget, sunt acum dornici să dea. S-au obținut bune rezultate în ce privește această categorie.
Sub presiunea apelurilor însă, simțirea cea mai adâncă o au cei ale căror inimi nu au înghețat din pricina egoismului. Ei au lăsat cu conștiinciozitate ca mijloacele lor să curgă pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Întreaga lor făptură este mișcată de apelurile puternice care se fac și aceste persoane răspund, persoane care au dăruit tot ceea ce împrejurările vieții lor i-ar fi îndreptățit să păstreze pentru ei.
-410-
Însă acești credincioși cu inima neîmpărțită, îndemnați de o iubire aprinsă pentru cauza lui Dumnezeu și de dorința de a acționa prompt, se consideră în stare să facă mai mult decât le cere Dumnezeu, și astfel utilitatea lor este paralizată pentru alte direcții. Acești oameni deschiși se angajează să facă rost de bani când nu știu din ce sursă vor veni, și unii, pentru a-și ține promisiunile, sunt puși în împrejurări grele. Alții sunt obligați să-și vândă produsele în mod foarte dezavantajos, iar unii au suferit chiar din pricina lipsei confortului și a nesatisfacerii nevoilor vieții, pentru a-și împlini făgăduințele.
A existat un timp la începutul lucrării noastre când asemenea sacrificiu ar fi fost justificat, când Dumnezeu i-ar fi binecuvântat pe toți care s-ar fi aventurat astfel pentru cauza Sa. Prietenii adevărului erau puțini și mijloacele lor financiare foarte limitate. Însă lucrarea s-a răspândit și s-a întărit până când s-a ajuns să fie resurse suficiente în mâinile credincioșilor pentru a susține din plin lucrarea în toate departamentele ei, fără a pune pe nimeni într-o situație grea, dacă toți ar fi vrut să suporte în mod proporțional partea ce le revenea. Cauza lui Dumnezeu nu trebuie făcută să sufere nici în cea mai neînsemnată măsură. Adevărul prețios a fost expus cu atâta claritate, încât a fost îmbrățișat de mulți dintre aceia care au în mâini bunuri pe care li le-a încredințat Dumnezeu pentru a le folosi spre înaintarea intereselor adevărului. Dacă acești oameni cu dare de mână își fac datoria, nu trebuie adusă nici o povară asupra fraților mai săraci.
Ne aflăm într-o lume a belșugului. Dacă darurile și jertfele ar fi proporționale cu mijloacele pe care le-a primit fiecare de la Dumnezeu, nu ar fi nevoie de apeluri urgente pentru ajutoare materiale la întâlnirile noastre de tabără. Bărbați și femei care iubesc cauza lui Dumnezeu așa cum își iubesc propriile vieți își vor lua angajamente cu aceste ocazii, urmând ca familiile lor să sufere tocmai din lipsa mijloacelor pe care au promis să le dea pentru înaintarea cauzei. Dumnezeul nostru nu este un perceptor și nu pretinde celui sărac să dea pentru cauză mijloacele care aparțin familiei sale și care ar trebui folosite pentru păstrarea membrilor în confort și deasupra lipsurilor strâmtorării.
-411-
Apelurile pentru mijloace la întrunirile noastre mari de tabără au fost însoțite până acum de evidente rezultate bune în ceea ce-i privește pe cei bogați. Însă ne temem de urmarea unui efort prelungit pentru a umple din nou vistieria. Ne temem că va avea loc o reacție. Ar trebui ca oamenii cu răspundere din diferitele comunități să depună un efort mai mare pentru a-i determina pe toți să urmeze planul conceput de Dumnezeu. Dacă se respectă dăruirea sistematică, apelurile urgente pentru mijloace care se fac la întâlnirile de tabără pentru diferite proiecte nu vor fi necesare.
Dumnezeu a făcut un plan după care fiecare poate da după cum a fost binecuvântat de El și care va face ca dăruirea să devină un obicei, fără a mai aștepta invitații speciale. Cei care pot face aceasta, dar n-o fac din cauza egoismului, Îl jefuiesc pe Creatorul lor, care a revărsat asupra lor mijloace pe care să le investească în cauza Sa, pentru a-i face cunoscute interesele. Până nu vor împlini toți planul dăruirii sistematice, va exista un eșec în ce privește satisfacerea regulii apostolice. Cei care lucrează în cuvânt și învățătură trebuie să fie persoane cu discernământ. În timp ce fac apeluri generale, ar trebui să cunoască puterile celor care răspund la apelurile lor și nu ar trebui să le îngăduie celor săraci să plătească sume mari, la care se angajează. După ce un om I-a consacrat Domnului o anumită sumă de bani, simte că aceasta este sfințită pentru un scop sacru. Acest lucru este adevărat și de aceea ar trebui ca frații noștri predicatori să fie bine informați de la cine acceptă sumele care urmează să fie date.
Fiecare membru al diferitelor familii din comunitățile noastre, dintre cei care cred adevărul, poate juca un rol în înaintarea lui, adoptând cu inima deschisă principiul dăruirii sistematice. “Fiecare din voi să pună deoparte [fiecare singur, acasă], … ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” Povara de a-i îndemna și a-i stimula pe oameni să dea din mijloacele lor nu a fost lucrarea pe care Dumnezeu a avut-o în vedere pentru pastorii Săi. Responsabilitatea ar trebui să apese asupra fiecărui om care se bucură de credința în adevăr. “Fiecare din voi să pună deoparte ce va putea, după cum a prosperat.” Fiecare membru al familiei, de la cel mai vârstnic până la cel mai tânăr, poate lua parte la această lucrare de dăruire.
-412-
Jertfele copiilor mici pot fi primite de Dumnezeu și plăcute Lui. Valoarea jertfei este hotărâtă de spiritul în care sunt făcute darurile. Cei săraci, urmând regula apostolului și punând deoparte o mică sumă în fiecare săptămână, ajută la îmbogățirea vistieriei, iar darurile lor sunt pe deplin acceptate de Dumnezeu; căci ei fac sacrificii la fel de mari, ba chiar mai mari decât frații lor mai bogați. Planul de dăruire sistematică se va dovedi un mijloc de apărare al fiecărei familii împotriva ispitelor de a cheltui bani pentru lucruri nefolositoare; și se va dovedi o binecuvântare mai ales pentru cei bogați, păzindu-i de a-și îngădui extravaganța.
În fiecare săptămână, pretențiile lui Dumnezeu de la fiecare familie sunt reamintite de fiecare membru al ei care împlinește în întregime planul; și, refuzându-și vreun lucru de prisos pentru a avea mijloace pe care să le pună în vistierie, asupra inimii se imprimă lecții valoroase despre tăgăduirea de sine pentru slava lui Dumnezeu. O dată pe săptămână, fiecare este adus față în față cu rezultatele din săptămâna care a trecut, venitul pe care l-ar fi putut avea dacă ar fi fost econom și mijloacele pe care nu le are din cauza îngăduinței față de propriile slăbiciuni. Conștiința lui este strunită, ca să spunem așa, înaintea lui Dumnezeu, și aceasta fie că-l va lăuda, fie că-l va acuza. El învață că, dacă se bucură în continuare de pace sufletească și de favoarea lui Dumnezeu, trebuie să mănânce, să bea și să se îmbrace spre slava Sa.
A da sistematic și cu generozitate conform planului este un lucru care ține deschisă ușa inimii. Ne punem în legătură cu Dumnezeu pentru ca El să ne poată folosi ca pe niște canale prin care darurile Lui să se poată revărsa către toți. Cei săraci nu se vor plânge de planul dăruirii sistematice, deoarece acesta nu-i va solicita prea tare. Ei nu sunt neglijați și trecuți cu vederea, ci favorizați prin aceea că joacă un rol, fiind împreună lucrători cu Hristos, și vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu la fel ca și cei bogați. În procesul de a pune deoparte puținul de care se pot lipsi, ei își tăgăduiesc eul și cultivă generozitatea inimii. Ei se educă pentru a face fapte bune și împlinesc cu tot atât de multă eficiență intenția lui Dumnezeu în planul de dăruire sistematică precum cei mai avuți, care dau din prisosul lor.
-413-
În zilele apostolilor, oamenii mergeau pretutindeni predicând adevărul. Erau ridicate noi comunități. Dragostea și zelul lor pentru Hristos i-au împins la fapte caracterizate de mari renunțări și sacrificii. Multe comunități ale celor veniți dintre neamuri erau foarte sărace; cu toate acestea, apostolul declară că sărăcia lor lucie a dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Darurile lor se revărsau dincolo de capacitatea lor de a dărui. Oamenii și-au pus viețile în primejdie și au suferit pierderea tuturor lucrurilor de dragul adevărului.
Apostolul sugerează că prima zi a săptămânii ar fi momentul potrivit de a analiza căile providenței și prosperitatea căpătată și, în frică de Dumnezeu, cu adevărată recunoștință a inimii pentru binecuvântările revărsate de El, de a hotărî, conform planului conceput de El, cât Îi va fi dat înapoi.
Dumnezeu intenționează ca exercitarea generozității să se facă absolut voluntar, nefiind influențată nici măcar de apelurile elocvente menite să trezească compasiunea. “Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” El nu are plăcere să-și împrospăteze trezoreria cu valori dăruite cu de-a sila. Inimile loiale ale poporului Său, bucurându-se în adevărul mântuitor pentru acest timp, prin iubirea și recunoștința față de El pentru această lumină prețioasă, vor fi deschise și nerăbdătoare să ajute cu mijloacele lor la trimiterea adevărului către alții. Cea mai potrivită cale de a ne arăta dragostea față de Răscumpărătorul nostru este de a oferi daruri pentru a aduce suflete la cunoștința adevărului. Planul de răscumpărare a fost aplicat absolut de bunăvoie de către Mântuitorul nostru, și scopul lui Hristos este ca întreaga noastră generozitate să se arate prin daruri de bunăvoie.