Credinciosul Avraam
Mintea mea se întoarce la credinciosul Avraam, care, în supunere față de porunca divină ce i-a fost dată într-o viziune de noapte la Beer-șeba, pornește la drum însoțit de Isaac. Vede în fața sa muntele pe care Dumnezeu îi spusese că i-l va indica drept locul hotărât unde trebuia să aducă jertfa. Ia lemnele de pe umerii slujitorului său și le pune asupra lui Isaac, cel care urma să fie jertfit. Își încinge sufletul cu hotărâre și asprime agonizantă, gata pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a cerut s-o înfăptuiască. Cu inima sfâșiată și cu mâna tremurând ia foc, în timp ce Isaac întreabă: “Tată, iată focul și lemnele, dar unde este jertfa?” Însă, ah, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl și fiul zideau altarul și vine momentul îngrozitor ca Avraam să-i spună lui Isaac ceea ce i-a chinuit sufletul toată călătoria, cât a fost de lungă, că Isaac însuși este victima. Isaac nu este un băiețel; este un tânăr în toată puterea cuvântului. Putea să refuze să se supună intenției pe care o avea tatăl său, dacă ar fi vrut. Nu-și acuză tatăl de nebunie și nici măcar nu caută să-l facă să se răzgândească. Se supune. El crede în dragostea tatălui său și că acesta nu ar aduce jertfa îngrozitoare a singurului său fiu dacă nu i-ar fi spus Dumnezeu s-o facă. Isaac este legat de mâinile tremurătoare și iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că Dumnezeu a spus așa. Fiul se supune jertfirii, căci el crede în integritatea tatălui său. Însă când totul este gata, când credința tatălui și supunerea fiului sunt pe deplin probate, îngerul lui Dumnezeu oprește mâna ridicată a lui Avraam, care este pe punctul să-și înjunghie fiul, și îi spune că este de ajuns. “Știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine”.
Această faptă de credință a lui Avraam este raportată pentru folosul nostru. Ea ne învață marea lecție a încrederii în cerințele lui Dumnezeu, oricât de aprige și dureroase ar putea fi; și îi învață pe copii supunerea desăvârșită față de părinții lor și față de Dumnezeu. Prin ascultarea lui Avraam, suntem învățați că nu avem nimic prea scump pentru a-l da lui Dumnezeu.
-369-
Isaac a fost o reprezentare a Fiului lui Dumnezeu, care a fost adus ca jertfă pentru păcatele lumii. Dumnezeu a vrut să-i întipărească lui Avraam Evanghelia mântuirii pentru om. Pentru a realiza acest lucru și a face ca adevărul să devină ceva real pentru el și de asemenea pentru a-i testa credința, El i-a cerut să-l înjunghie pe scumpul său Isaac. Toată suferința și agonia pe care le-a îndurat Avraam în acea întunecată și înfricoșătoare încercare au avut drept scop ca înțelegerea lui să fie profund impresionată de planul de răscumpărare pentru omul căzut. El a fost determinat să înțeleagă prin propria lui experiență cât de mare era tăgăduirea de sine a Veșnicului Dumnezeu prin actul de a-și da propriul Fiu la moarte pentru salvarea omului de la ruină sigură. Pentru Avraam, nici o tortură psihică nu o putea egala pe aceea pe care a îndurat-o, supunându-se poruncii divine de a-și sacrifica fiul.
Dumnezeu și-a sortit Fiul la o viață de umilință, tăgăduire de sine, sărăcie, trudă, rușine și moarte agonizantă prin răstignire. Însă atunci nu a fost nici un înger care să poarte fericita solie: “De-ajuns; nu este nevoie să mori, preaiubitul Meu Fiu.” Legiuni de îngeri așteptau întristați, sperând că, așa cum a fost și în cazul lui Isaac, în ultimul moment Dumnezeu va împiedica moartea Sa rușinoasă. Însă îngerilor nu li s-a îngăduit să ducă un asemenea mesaj Fiului drag al lui Dumnezeu. Umilirea din sala de judecată și pe drumul Calvarului a continuat. A fost batjocorit, luat în râs și scuipat. El a îndurat batjocura, insultele și sarcasmul celor care-L urau, până când, pe cruce, și-a plecat capul și a murit.
Ne putea Dumnezeu da vreo dovadă mai mare a iubirii Sale decât lăsând astfel ca Fiul Său să treacă prin această scenă a suferinței? Și, după cum darul lui Dumnezeu către om a fost fără plată, dragostea Sa infinită, tot astfel pretențiile Sale asupra încrederii și supunerii noastre, asupra întregii inimi și a tezaurului afecțiunii noastre sunt infinite. El cere tot ceea ce omului îi este cu putință să dea. Supunerea noastră trebuie să fie proporțională cu darul lui Dumnezeu; trebuie să fie deplină și să nu lase de dorit în nimic. Îi suntem cu toții datori lui Dumnezeu. El are pretenții asupra noastră, pe care nu le putem satisface fără a ne da pe noi înșine ca jertfă deplină și de bună voie. Pretinde supunere promptă și fără rezerve și nu va accepta nimic mai puțin decât acest lucru. Avem acum ocazia de a dobândi dragostea și bunăvoința lui Dumnezeu. Acest an poate fi ultimul din viața unora care citesc aceste rânduri. Există cineva dintre tinerii care citesc acest apel care ar alege mai degrabă plăcerile lumii decât acea pace pe care o dă Hristos cercetătorului sincer și împlinitorului voios al voinței Lui?
-370-
Dumnezeu cântărește caracterele, comportamentul și motivațiile noastre cu cumpăna Sanctuarului. Va fi un lucru înfricoșător să fii declarat prea ușor în iubire și supunere de către Răscumpărătorul nostru, care a murit pe cruce pentru a atrage inima noastră la El. Dumnezeu a revărsat asupra noastră daruri mari și prețioase. El ne-a dat lumină și cunoașterea voinței Sale, astfel încât să nu fim nevoiți să greșim sau să umblăm în întuneric. Faptul de a fi cântărit în cumpănă și a fi găsit ușor în ziua răsplătirii finale va fi un lucru înfricoșător, în urma unei greșeli îngrozitoare care nu va putea fi îndreptată niciodată. Tineri prieteni, vor fi căutate în van numele voastre în cartea lui Dumnezeu?
Dumnezeu v-a dat de făcut o lucrare pentru El care vă va transforma în împreună lucrători cu El. Pretutindeni în jurul vostru există suflete de salvat. Sunt cei pe care îi puteți încuraja și binecuvânta prin eforturile voastre susținute. Puteți întoarce suflete de la păcat la neprihănire. Când vă dați seama de faptul că aveți de dat socoteală lui Dumnezeu, veți simți nevoia credincioșiei în rugăciune și în vegherea împotriva ispitelor lui Satana. Dacă sunteți cu adevărat creștini, veți simți mai degrabă nevoia de a deplânge întunecimea morală din lume decât de a vă complace în frivolitate și orgoliu pentru îmbrăcăminte. Veți fi printre cei care suspină și plâng din pricina urâciunilor care se înfăptuiesc în țară. Veți ține piept ispitelor lui Satana, acelea de a vă îngădui deșertăciunea, gătelile și podoabele în scopul etalării. Mintea care poate fi satisfăcută cu aceste lucruri frivole cu prețul neglijării înaltelor responsabilități este îngustată, iar intelectul se pipernicește.
Tinerii din zilele noastre pot fi împreună lucrători cu Hristos dacă vor și, lucrând, credința li se va întări, iar cunoștința în ce privește voința divină va spori. Fiecare țel nobil și fiecare faptă bună va fi înregistrată în cartea vieții. Îmi doresc să pot trezi tineretul pentru a putea vedea și simți păcătoșenia faptului de a trăi pentru satisfacerea poftelor lor și de a-și micșora intelectul cu lucrurile ieftine, deșarte ale acestei vieți. Dacă vor binevoi să-și înalțe gândurile și cuvintele deasupra atracțiilor frivole ale aceste lumi și să-și propună ca țel slăvirea lui Dumnezeu, atunci pacea Sa, care întrece orice pricepere, va fi a lor.
-371-
Umilința lui Hristos
Nu a umblat Exemplul nostru pentru noi pe cărarea grea a tăgăduirii și jertfirii de sine și a umilinței pentru a ne salva? El a întâmpinat dificultăți, a trecut prin dezamăgiri și a răbdat batjocura și suferința în lucrarea Sa de a ne mântui. Și noi să refuzăm să mergem pe cărarea deschisă de Împăratul slavei? Să ne plângem de greutăți și încercări întâmpinate în lucrarea de a birui fiecare pentru propria persoană, când ne amintim de suferințele pe care le-a avut Răscumpărătorul nostru în pustia ispitei, în grădina Ghetsemani și pe Calvar? A suferit toate acestea pentru a ne arăta calea și pentru a ne aduce ajutorul divin, pe care trebuie să-l primim sau să pierim. Dacă tinerii doresc să dobândească viața veșnică, să nu se aștepte că își pot urma propriile înclinații. Premiul îi va costa ceva, chiar totul. Îl pot avea acum pe Isus sau lumea. Dragi tineri, cât de mulți sunt aceia care acceptă să suporte privațiunile, oboseala, truda și neliniștile pentru a se sluji pe ei înșiși și a câștiga un anumit lucru în această viață! Ei nici nu se gândesc să se plângă de greutățile și dificultățile pe care le întâlnesc pentru a-și sluji propriului interes. Și atunci de ce să refuze conflictul, tăgăduirea de sine sau orice sacrificiu pentru a obține viața veșnică?
Hristos a venit din curțile slavei în această lume poluată de păcat și S-a umilit, luând asupra-I natura omenească. El S-a identificat cu slăbiciunile noastre și a fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă. Hristos și-a desăvârșit un caracter drept aici pe pământ, nu pentru Sine Însuși, căci caracterul Său era curat și fără pată, ci pentru omul căzut. El oferă omului caracterul Său, dacă acesta îl acceptă. Păcătosului, prin pocăință de păcatele lui, credința în Hristos și supunerea față de Legea desăvârșită a lui Dumnezeu, i se atribuie neprihănirea lui Hristos; aceasta devine neprihănirea lui, iar numele său este înregistrat în cartea vieții Mielului. El devine un copil al lui Dumnezeu, un membru al familiei regale.
-372-
Isus a plătit un preț infinit pentru răscumpărarea lumii, iar neamul omenesc a fost dat în mâinile Sale; a devenit proprietatea Sa. El și-a jertfit onoarea, bogățiile și căminul slăvit din curțile regale și a devenit fiul lui Iosif și al Mariei. Iosif era unul dintre cei mai umili lucrători cu ziua. Isus, de asemenea, muncea; El a dus o viață de trudă și greutăți. Când și-a început lucrarea, după botezul Său, El a îndurat un post agonizant de aproape șase săptămâni. Nu doar durerile sfâșietoare ale foamei Îi făceau suferințele nespus de mari, ci și vina păcatelor lumii, care apăsau atât de tare asupra Lui. El, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi. Având această oribilă greutate a vinei asupra Sa, datorată păcatelor noastre, El a trecut cu bine îngrozitorul test al înfrânării poftei, al iubirii de lume și al gloriei obținute ușor, precum și cel al orgoliului etalării ostentative, care duce la încumetare. Hristos a îndurat aceste trei mari ispite de căpetenie și a biruit în contul omului, împlinind pentru acesta un caracter neprihănit, pentru că știa că omul nu putea face aceasta singur. El știa că în aceste trei puncte avea să asalteze Satana neamul omenesc. Diavolul îl biruise pe Adam și intenționa să-și continue lucrarea până la ruina completă a omului. Hristos a intrat în locul omului pe teritoriul lui Satana pentru a-l birui, întrucât a văzut că omul nu poate birui pentru el însuși. Hristos a pregătit calea pentru răscumpărarea omului prin propria Sa viață de suferință, de tăgăduire și sacrificiu de sine, prin umilința și, în final, moartea Sa. Hristos a adus omului ajutor, pentru ca acesta, urmând exemplul Lui, să poată birui pentru el însuși,așa cum Hristos a biruit pentru el.
“Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” “Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi”. “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu’. De aceea: ‘Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei’, zice Domnul; ‘nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic’.”
-373-
Cu câtă îndurare și blândețe se poartă Tatăl nostru ceresc cu copiii Săi! El îi păzește de o mie de pericole nevăzute pentru ei și îi apără de șireteniile ingenioase ale lui Satana, pentru a nu fi nimiciți. Pentru că nu putem observa grija protectoare a lui Dumnezeu prin îngerii Săi cu vederea noastră slabă, noi nu încercăm să contemplăm și să apreciem interesul arătat prin atenția necurmată pe care o are milostivul și binevoitorul Creator față de lucrarea mâinilor Sale și nu suntem recunoscători pentru mulțimea îndurărilor pe care le revarsă zilnic asupra noastră.
Cei tineri nu realizează la cât de multe primejdii sunt expuși zilnic. Nu le vor putea cunoaște niciodată deplin pe toate; dacă însă vor fi atenți și se vor ruga, Dumnezeu va menține sensibilitatea conștiințelor lor și ne va ține simțurile treze, pentru a putea sesiza lucrările vrăjmașului și a fi întăriți împotriva atacurilor lui. Însă mulți tineri și-au urmat atâta timp propriile înclinații, încât “datorie” este pentru ei un cuvânt fără sens. Ei nu-și dau seama de datoriile înalte și sfinte pe care le-ar putea avea de împlinit pentru folosul altora și pentru slava lui Dumnezeu; și neglijează total îndeplinirea lor.
Dacă ar putea tinerii să se trezească și să simtă că într-adevăr au nevoie de tărie de la Dumnezeu pentru a rezista ispitelor lui Satana, atunci ar câștiga biruințe prețioase și ar obține o experiență valoroasă în lupta creștină. Cât de puțini tineri se gândesc la îndemnul inspiratului apostol Petru: “Fiți treji și vegheați. Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință!” În viziunea care i-a fost dată, Ioan a văzut puterea lui Satana asupra oamenilor și a exclamat: “Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”