Răzvrătirea nu a fost vindecată
După ce a fost arătată această îngrozitoare judecată a lui Dumnezeu, oamenii s-au întors la corturile lor. Erau înfricoșați, dar nu smeriți. Fuseseră profund influențați de spiritul de răzvrătire și fuseseră amăgiți prin lingușire de către Core și ceata lui să creadă că erau un popor foarte bun și că fuseseră nedreptățiți și oprimați de către Moise. Mintea lor era impregnată în asemenea măsură cu spiritul celor care pieriseră, încât le era foarte greu să se elibereze de prejudecata lor oarbă. Dacă admiteau că atât Core, cât și ceata lui erau nelegiuiți, iar Moise neprihănit, atunci erau constrânși să primească drept cuvânt al lui Dumnezeu ceea ce nu erau dispuși să creadă — că vor muri sigur cu toții în pustie. Nu erau dispuși să accepte acest lucru și încercau să creadă că totul se datora imposturii, că Moise îi înșelase. Bărbații care pieriseră le adresaseră cuvinte plăcute și manifestaseră un interes deosebit și iubire față de ei; și credeau că Moise este un intrigant. Ei au hotărât că nu puteau fi greșiți și, în definitiv, bărbații care pieriseră au fost oameni buni și că Moise, prin cine știe ce mijloc, fusese motivul nimicirii lor.
Satana poate conduce sufletele amăgite mult mai departe. Le poate altera judecata, văzul și auzul. Așa a fost și în cazul israeliților: “A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, zicând: ‘Voi ați omorât pe poporul Domnului!’” Poporul era dezamăgit că lucrurile se desfășuraseră în favoarea lui Moise și Aaron. Înfățișarea lui Core și a celor din ceata lui, toți exercitând cu nerușinare slujba preoțească, folosindu-și cădelnițele, a umplut poporul de admirație. Ei nu vedeau că acești bărbați se încumetau să aducă un afront Maiestății divine. Când aceștia au fost nimiciți, poporul a fost îngrozit; după un scurt timp însă, veniră cu toții la Moise și la Aaron, puși pe răzmeriță, și îi acuzară de sângele celor care pieriseră de mâna lui Dumnezeu.
-352-
“Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și pe când își îndreptau privirile spre cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul și s-a arătat slava Domnului. Atunci Moise și Aaron au venit înaintea cortului întâlnirii. Și Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ‘Dați-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, și-i voi topi într-o clipă!’ Ei au căzut cu fețele la pământ.” În ciuda răzvrătirii lui Israel și a comportamentului lor plin de cruzime față de Moise, el încă manifesta pentru ei același interes ca înainte. Căzând cu fața la pământ înaintea Domnului, L-a implorat să cruțe poporul. În timp ce se ruga astfel Domnului să ierte păcatele poporului, Moise i-a cerut lui Aaron să facă ispășire pentru păcatul lor, în timp ce el a rămas înaintea Domnului, pentru ca rugăciunile sale să se poată înălța o dată cu fumul de tămâie, fiind astfel primite de Dumnezeu, iar adunarea să nu piară în răzvrătirea ei.
“Și Moise a zis lui Aaron: ‘Ia cădelnița, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare și fă ispășire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului și a început urgia’. Aaron a luat cădelnița, cum zisese Moise, și a alergat în mijlocul adunării; și iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat și a făcut ispășire pentru norod. S-a așezat între cei morți și între cei vii, și urgia a încetat. Paisprezece mii șapte sute de inși au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core. Și Aaron s-a întors la Moise, la ușa cortului întâlnirii. Urgia încetase.”
-353-
O lecție pentru timpul nostru
În cazul lui Core, Datan și Abiram, avem o lecție de avertizare, ca să nu urmăm exemplul lor. “Să nu ispitim pe Domnul cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care a venit sfârșitul veacurilor”.
Avem dovezi în Cuvântul lui Dumnezeu despre dispoziția poporului Său de a fi îngrozitor de amăgit. Există multe cazuri în care ceea ce poate părea un zel sincer pentru onoarea lui Dumnezeu își are izvorul în faptul de a fi lăsat sufletul neapărat, pentru ca vrăjmașul să-l ispitească și să impresioneze mintea cu o înțelegere pervertită a stării reale de lucruri. Și ne putem aștepta exact la astfel de lucruri în aceste zile din urmă; căci Satana este tot atât de activ acum, pe cât a fost în adunarea lui Israel. Cruzimea și puterea prejudecății nu sunt înțelese. După ce adunarea a avut înaintea ochilor dovada nimicirii acestor conducători ai răzvrătirii, puterea suspiciunii și neîncrederii care fusese lăsată în sufletul lor nu era îndepărtată încă. Ei au văzut pământul căscându-se și pe conducătorii răzvrătiți dispărând în măruntaiele adâncului. Această demonstrație înfricoșătoare ar fi trebuit să-i vindece și să-i aducă la cea mai adâncă pocăință pentru suferințele pe care i le provocaseră lui Moise.
În acest punct, Dumnezeu a dat întregului Israel ocazia de a vedea și de a simți păcătoșenia căii lor, lucru care ar fi trebuit să-i ducă la pocăință și mărturisire. El a dat celor amăgiți dovezi copleșitoare că erau păcătoși și că servul Său, Moise, era drept. Au avut ocazia să petreacă o noapte reflectând asupra pedepsei înfricoșătoare trimise de cer, la care fuseseră martori. Dar rațiunea le era pervertită. Core instigase la răzvrătire și două sute cincizeci de conducători îl ajutaseră la răspândirea nemulțumirii. Toți membrii adunării erau, într-o măsură mai mare sau mai mică, afectați de prea marea gelozie, de îndoielile și ura împotriva lui Moise, care aduseseră neplăcere lui Dumnezeu într-o manieră înfricoșătoare, greu de trecut cu vederea. Cu toate acestea, milostivul nostru Dumnezeu Se arată a fi un Dumnezeu al dreptății și îndurării. El a făcut distincție între instigatori — conducătorii răzvrătirii — și cei care fuseseră amăgiți sau conduși de ei. El a deplâns ignoranța și nebunia celor care fuseseră amăgiți.
-354-
Dumnezeu i-a vorbit lui Moise pentru a îndemna adunarea să plece de lângă corturile bărbaților pe care ei îi aleseseră în locul lui Moise. Înșiși bărbații a căror nimicire o premeditaseră au fost în mâinile lui Dumnezeu unelte de salvare a vieților lor în acea ocazie. Moise a spus: “Dați-vă la o parte din preajma cortului lui Core.” și ei erau într-o mare primejdie de a fi nimiciți în păcatele lor, de către mânia lui Dumnezeu; căci erau părtași la crimele bărbaților cărora le acordaseră simpatia și cu care se însoțiseră.
Dacă, în timp ce Moise punea această probă înaintea adunării lui Israel, cei care începuseră răzvrătirea s-ar fi pocăit și ar fi căutat să obțină iertarea lui Dumnezeu și a servului Său nedreptățit, răzbunarea lui Dumnezeu s-ar fi oprit chiar atunci. Însă chiar acolo, lângă corturile lor, stăteau cutezători Core, instigatorul la răzvrătire, și simpatizanții lui, ca și cum sfidau mânia lui Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu nu lucrase niciodată prin robul Său, Moise. Și încă și mai puțin se comportă acești răzvrătiți ca unii care au fost atât de curând onorați de Dumnezeu prin faptul că au fost aduși cu Moise aproape direct în prezența Sa și au privit slava Lui neîntrecută. Acești bărbați l-au văzut pe Moise coborând de pe munte după ce primise celelalte table de piatră, în timp ce fața lui era atât de strălucitoare de slava lui Dumnezeu, încât israeliții nu au vrut să se apropie, ci au fugit. El i-a strigat, însă ei păreau îngroziți. Le-a arătat tablele de piatră și a zis: M-am rugat pentru voi și am întors de la voi mânia lui Dumnezeu. Am insistat ca, dacă Dumnezeu trebuie să părăsească și să distrugă adunarea, și numele meu să fie șters din cartea Sa. Iată că mi-a răspuns și aceste table de piatră pe care le țin în mână sunt legământul care mi-a fost dat, al împăcării Sale cu poporul Lui.
Poporul înțelege că este vocea lui Moise; că, deși transformat și glorificat, tot Moise este. Îi spun că nu-i pot privi fața, deoarece lumina strălucitoare a înfățișării lui este extrem de dureroasă pentru ei. Fața lui este ca soarele; nu poate fi privită. Când Moise descoperă dificultatea, își acoperă fața cu un văl. El nu susține că lumina și slava de pe fața lui reflectă slava lui Dumnezeu, pe care El a pus-o asupra lui, și că poporul trebuie s-o suporte; în schimb, își acoperă slava. Păcătoșenia poporului face ca privirea feței sale glorioase să fie dureroasă. Așa va fi și când sfinții lui Dumnezeu vor fi slăviți, chiar înainte de cea de-a doua apariție a Domnului nostru. Cei răi se vor retrage, se vor feri de această priveliște, căci slava de pe înfățișările sfinților le va produce durere. Însă toată această slavă care vine de la Moise, această pecete divină care se observă pe umilul rob al lui Dumnezeu, este uitată.