Mărturii pentru Comunitate – Ziua 327

Moise a câștigat. Dumnezeu i-a satisfăcut rugămintea fierbinte de a nu-și nimici poporul. Moise a luat tablele legământului, Legea Celor Zece Porunci, și a coborât de pe munte. Orgia zgomotoasă a copiilor lui Israel, aflată sub semnul beției, a ajuns la urechile lui cu mult înainte să ajungă la tabără. Când a văzut idolatria lor și faptul că încălcaseră fără putință de tăgadă cuvintele legământului, a fost copleșit de durere și indignare față de josnica lor idolatrie. Sentimentele de confuzie și rușine pentru ei puseseră stăpânire pe el și aruncă acolo tablele, spărgându-le. Așa cum ei rupseseră legământul lor cu Dumnezeu, Moise, spărgând tablele, le arătase că și Dumnezeu rupsese legământul pe care-l făcuse cu ei. Tablele pe care era scrisă Legea lui Dumnezeu erau sparte.

Aaron, cu firea sa amabilă, atât de blândă și atrăgătoare, a căutat să-l împace pe Moise, ca și cum poporul nu făcuse cine știe ce mare păcat, pentru care să fie atât de pornit. Moise a întrebat cu mânie: “Ce ți-a făcut poporul acesta de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” Și Aaron a spus: “Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău. Ei mi-au zis. ‘Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut’. Eu le-am zis: ‘Cine are aur, să-l scoată!’ Și mi l-au dat; l-am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta.” Aaron voia ca Moise să creadă că un miracol transformase podoabele lor de aur într-un vițel. Nu i-a spus lui Moise că el, împreună cu alți meșteșugari, realizase acest chip.

Aaron gândea că Moise fusese prea neîngăduitor față de dorințele poporului. El credea că, dacă Moise ar fi fost mai puțin hotărât și, în răstimpuri, mai ușor de înduplecat, și dacă ar fi făcut un compromis cu poporul și le-ar fi satisfăcut dorințele, ar fi avut mai puține necazuri și ar fi fost mai multă pace și armonie în tabăra lui Israel. De aceea încercase el această nouă politică. S-a lăsat în voia dispoziției sale firești, cedând la dorințele poporului, pentru a evita neplăcerile și a nu pierde bunăvoința lor, ca să prevină astfel o răzvrătire care, gândea el, avea să vină cu siguranță, dacă nu ceda dorințelor lor. Dacă însă Aaron ar fi luat poziție fără să șovăie alături de Dumnezeu; dacă, la cererea poporului de a le face dumnezei care să meargă înaintea lor spre Egipt, s-ar fi opus cu indignarea și oroarea pe care le presupunea propunerea lor; dacă le-ar fi amintit de spaima pe care o încercaseră înaintea Sinaiului, unde Dumnezeu rostise Legea Sa cu atâta slavă și splendoare; dacă le-ar fi reamintit de legământul solemn pe care-l făcuseră cu Dumnezeu, de a se supune oricărui lucru pe care îl va porunci; dacă le-ar fi spus că nu va ceda, cu prețul vieții sale, rugăminților lor, ar fi avut asupra poporului influența necesară prevenirii unei apostazii îngrozitoare. Însă când, în absența lui Moise, a fost necesară influența sa pentru a fi folosită în direcția cea bună, când ar fi trebuit să stea tot atât de neînduplecat și hotărât ca și Moise, pentru a opri poporul să meargă pe calea păcatului, influența lui a fost exercitată într-o direcție greșită. El era neputincios să-și facă simțită influența în apărarea onoarei lui Dumnezeu în ce privește păzirea Legii Sale sfinte. În schimb, a avut o înrâurire puternică spre rău. El a poruncit, iar poporul s-a supus.

-299-

Când Aaron a făcut primul pas în direcția greșită, spiritul care influențase poporul a pus stăpânire asupra lui și el a preluat conducerea, comandând ca un general, iar poporul s-a supus întocmai. Aici Aaron a aprobat fără crâcnire cele mai grave păcate, pentru că era mai puțin dificil decât să apere ceea ce este drept. Când s-a abătut de la integritatea sa morală, îndreptățind poporul în păcatele lui, el a apărut inspirat cu o hotărâre, sinceritate și un zel noi pentru el. Păru că timiditatea îl părăsește brusc. Cu o râvnă pe care nu o manifestase niciodată, apărând onoarea lui Dumnezeu pentru dreptate, el luă uneltele pentru a lucra aurul în forma unui vițel. Porunci să se zidească un altar și, cu o siguranță vrednică de o cauză bună, anunță poporul că în ziua următoare avea să fie o sărbătoare pentru Domnul. Trâmbițașii au preluat cuvântul din gura lui Aaron și au sunat vestea, de la o ceată la alta, în toată oștirea lui Israel.

-300-

Siguranța liniștită pe care o avea Aaron pe calea greșită urmată de el a influențat poporul mai mult decât ar fi făcut-o Moise, conducându-i pe calea cea bună și reprimându-le răzvrătirea. Ce orbire spirituală îngrozitoare venise asupra lui Aaron, dacă a pus lumina în locul întunericului și întunericul în locul luminii! Ce încumetare, ca el să vestească o sărbătoare pentru Domnul cu ocazia închinării lor idolatre înaintea unui chip de aur! Aici se vede puterea pe care o are Satana asupra minților care nu sunt pe deplin controlate de Duhul lui Dumnezeu. Satana își ridicase stindardul în mijlocul lui Israel, și acesta era înălțat ca stindard al lui Dumnezeu.

“Aceștia”, a zis Aaron fără ezitare sau rușine, “să fie dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului, o, Israele.” Aaron i-a influențat pe copiii lui Israel să meargă mai departe cu idolatria decât avuseseră ei în minte. Ei nu mai erau neliniștiți de teama ca, pe munte, slava arzătoare asemenea unui foc dezlănțuit să nu-l fi mistuit pe conducătorul lor. Ei gândeau că aveau un general potrivit pentru ei și erau gata să facă orice le-ar fi sugerat. Au adus jertfe dumnezeului lor de aur; au adus jertfe de mulțumire și s-au dedat la plăceri, dezmăț și beție. Erau atunci convinși în mintea lor că avuseseră parte de atâtea necazuri în pustie nu pentru că greșiseră; problema, în definitiv, era cu conducătorul lor. Nu era omul potrivit. Era prea neînduplecat și le punea neîncetat înainte păcatele, avertizându-i, mustrându-i și amenințându-i că aveau să-și atragă asupră-le neplăcerea lui Dumnezeu. Venise o nouă stare de lucruri, fiind mulțumiți de Aaron și mulțumiți de ei înșiși. Gândeau așa: Dacă ar fi fost și Moise plăcut și blând ca Aaron, ce pace și armonie s-ar fi așternut în tabăra lui Israel! Nu le păsa dacă Moise avea să mai coboare sau nu de pe munte.

Când Moise a văzut idolatria lui Israel, iar indignarea lui a crescut într-atât, văzând modul rușinos în care uitaseră de Dumnezeu, încât aruncase tablele de piatră și le spărsese, Aaron a stat cu umilință deoparte, suportând acuzarea din partea lui Moise cu o răbdare lăudabilă. Oamenii erau încântați de spiritul atrăgător al lui Aaron și erau dezgustați de asprimea lui Moise. Însă Dumnezeu nu vede lucrurile așa cum le vede omul. El nu a condamnat ardoarea și indignarea lui Moise față de josnica apostazie a lui Israel.

-301-

Atunci, adevăratul general ia atitudine în favoarea lui Dumnezeu. El a venit chiar din prezența Domnului, unde s-a rugat fierbinte ca El să-și întoarcă mânia de la poporul Său nelegiuit. Acum el are de făcut o altă lucrare, ca slujitor al lui Dumnezeu, aceea de a-I apăra onoarea înaintea poporului și de a-i face pe oameni să vadă că păcatul este păcat și dreptatea este dreptate. El are de făcut o lucrare pentru a risipi îngrozitoarea influență a lui Aaron. “Și Moise s-a așezat la ușa taberei și a zis: ‘Cine este pentru Domnul, să vină la mine!’ Și toți fiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: Fiecare dintre voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta, și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa.’ Și fiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. Moise a zis: ‘Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!’”

Aici Moise definește consacrarea veritabilă ca fiind ascultarea de Dumnezeu; a sta în apărarea a ceea ce este drept și a arăta zel în împlinirea scopului lui Dumnezeu în cele mai neplăcute îndatoriri, arătând că cerințele lui Dumnezeu sunt mai presus de pretențiile prietenilor sau decât viețile celor mai apropiate rude. Fiii lui Levi se consacraseră lui Dumnezeu pentru a împlini dreptatea Sa împotriva crimei și păcatului.

Aaron și Moise păcătuiseră amândoi când nu au dat slavă și cinstire lui Dumnezeu la apele de la Meriba. Erau amândoi obosiți și provocați de plângerile neîncetate ale lui Israel și într-un moment în care Dumnezeu, milostiv, avea să-și arate slava înaintea poporului, pentru a le înmuia și supune inimile și a-i conduce la pocăință, Moise și Aaron au pretins că puterea de a deschide stânca le aparține. “Ascultați, răzvrătiților, vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” Atunci a fost o ocazie de aur de a-L sfinți pe Domnul în mijlocul lor, de a le arăta îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și mila Sa duioasă față de ei. Evreii murmurau împotriva lui Moise și Aaron pentru că nu au putut găsi apă. Moise și Aaron luaseră aceste vociferări ca pe o mare încercare și dezonoare pentru ei înșiși, uitând că Dumnezeu era Acela pe care Îl jignea poporul. Dumnezeu era Acela împotriva căruia păcătuiau și pe care Îl dezonorau, nu aceia care erau rânduiți de Dumnezeu să-I împlinească scopurile. Ei Îl insultau pe cel mai bun Prieten al lor, punându-și nenorocirile pe seama lui Moise și Aaron; ei vociferau la adresa providenței lui Dumnezeu.

-302-

Păcatul acestor nobili conducători era mare. Viețile lor ar fi putut avea un sfârșit strălucit. Ei fuseseră mult înălțați și onorați; cu toate acestea, Dumnezeu nu scuză păcatul în cei aflați în poziții înalte, așa cum nu-l scuză în cei ce ocupă poziții mai umile. Mulți creștini declarați îi privesc pe oamenii care nu mustră și nu condamnă răul ca fiind bărbați evlavioși și creștini adevărați, în timp ce despre cei ce stau cu curaj în apărarea dreptății și nu vor să-și jefuiască integritatea morală, lăsându-se pradă influențelor nesfinte, cred că le lipsesc pietatea și spiritul creștinesc.

Cei care stau în apărarea onoarei lui Dumnezeu și păstrează cu orice preț puritatea adevărului vor avea tot felul de încercări, așa cum a avut Mântuitorul nostru în pustia ispitei. Câtă vreme aceia care au dispoziția de a ceda, care nu au curajul de a condamna răul, ci păstrează tăcerea atunci când este nevoie de influența lor pentru a sta sub orice presiuni în apărarea a ceea ce este drept, câtă vreme se comportă astfel, ei pot evita multe necazuri și scăpa de multe încurcături, dar vor pierde și o răsplată foarte bogată, dacă nu chiar propriile suflete. Cei care sunt în armonie cu Dumnezeu și care, prin credința în El, primesc tăria de a se împotrivi răului și de a sta în apărarea a ceea ce este drept vor avea întotdeauna conflicte severe și vor fi nevoiți adesea să rămână aproape singuri. Însă, în timp ce fac din Dumnezeu singurul lor sprijin, vor avea parte de biruințe prețioase. Harul Său va fi tăria lor. Simțul lor moral va fi clar și pătrunzător, iar puterile lor morale vor putea face față influențelor rele. Integritatea lor, ca și a lui Moise, se va arăta într-un caracter de cea mai desăvârșită puritate.

-303-

Spiritul blând al lui Aaron și dorința sa de a fi pe placul poporului l-au făcut orb față de păcatele lor și monstruozitatea crimei pe care o aproba. Calea pe care o urmase, încurajând răul și păcatul în Israel, i-a costat viața pe trei mii de oameni. În ce contrast se află calea lui Moise! După ce le arătase israeliților că nu pot glumi cu Dumnezeu și scăpa nepedepsiți; după ce le arătase neplăcerea îndreptățită a lui Dumnezeu din cauza păcatelor lor, dând teribila poruncă a înjunghierii prietenilor sau rudelor care au rămas în apostazia lor; după lucrarea de împlinire a dreptății care să abată mânia lui Dumnezeu, indiferent de simțămintele de milă pe care le încercau față de prietenii și rudele care s-au încăpățânat să rămână mai departe în răzvrătirea lor, după toate acestea, Moise era gata pentru o altă lucrare. El a dovedit cine era adevăratul prieten al lui Dumnezeu și al poporului.

“A doua zi, Moise a zis poporului: ‘Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul; poate că voi face ispășire pentru păcatul vostru.’ Și Moise s-a întors la Domnul și a zis: ‘Ah! poporul acesta a făcut un păcat mare, și-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum, dacă vrei, păcatul! Dacă nu, atunci, te rog, șterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!’ Și Domnul a zis lui Moise: ‘Pe cel care a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea. Du-te acum și condu poporul unde ți-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar, în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor.’ Și Domnul a lovit poporul pentru că făcuse vițelul făurit de Aaron.”

Moise L-a implorat pe Dumnezeu, mijlocind pentru Israelul care păcătuise. El nu a încercat să micșoreze păcatul lor înaintea lui Dumnezeu; nu i-a scuzat în starea de păcat. A recunoscut direct că făcuseră un mare păcat și își făuriseră un dumnezeu de aur. Apoi el își pierde timiditatea, iar interesul Israelului se întrepătrunde atât de intim cu viața lui, încât vine cu îndrăzneală la Dumnezeu și se roagă să-i ierte poporul. Dacă păcatul lor, imploră el, este atât de mare, încât Dumnezeu nu-i poate ierta, dacă numele lor trebuie șterse din cartea Sa, atunci Domnul să-i șteargă și lui numele. Când Domnul și-a înnoit făgăduința făcută lui Moise, că Îngerul Său va merge înaintea lui, călăuzind poporul către țara făgăduită, Moise a știut că cererea lui a fost ascultată. Însă Domnul l-a asigurat pe Moise că, dacă era provocat să pedepsească poporul pentru fărădelegile lor, cu siguranță avea să-i pedepsească și pentru acest păcat îngrozitor. Dacă ar fi fost însă ascultători de atunci înainte, le-ar fi șters din cartea Sa acest mare păcat.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment