Mărturii pentru Comunitate – Ziua 170

Mi s-a arătat că iubirea de lume L-au despărțit pe Isus de biserică, în mare măsură. Dumnezeu cheamă la o schimbare, o predare a tuturor față de El. Dacă mintea nu este educată să stăruie asupra subiectelor religioase, ea va fi, în acest domeniu de activitate, slabă și plăpândă. Dar în acest timp, stăruind asupra întreprinderilor lumești ea va fi puternică; pentru că în acest domeniu a fost cultivată și s-a întărit prin exercițiu. Cauza pentru care este atât de greu pentru bărbați și femei să trăiască o viață religioasă este aceea că ei nu-și exersează mintea în ceea ce privește evlavia. Ea este educată să acționeze în direcție opusă. Dacă mintea nu este exersată în mod continuu, spre a obține cunoștință spirituală și să caute să înțeleagă taina evlaviei, ea este incapabilă să aprecieze lucrurile veșnice, pentru că ea nu are experiență în privința aceasta. Aceasta este cauza pentru care aproape toți consideră grea lucrarea de a-I sluji Domnului.

Când inima ta este împărțită, stăruind, în principal, asupra lucrurilor lumii, și numai puțin asupra lucrurilor lui Dumnezeu, acolo nu poate fi o creștere a puterii spirituale. Întreprinderile lumești reclamă participarea cea mai mare a minții, care solicită exersarea puterilor ei, de aceea, în această privință, există tărie și putere spre a revendica din ce în ce mai mult interesul și atașamentul, în timp ce este rezervat din ce în ce mai puțin timp pentru a ne consacra lui Dumnezeu. Este imposibil ca sufletul să prospere, în timp ce rugăciunea nu este exercițiul special al minții. Numai rugăciunea familială sau publică nu este suficientă. Rugăciunea în taină este foarte importantă; în singurătate, sufletul este dezvăluit pentru ochiul cercetător al lui Dumnezeu, și fiecare motiv este cercetat îndeaproape. Rugăciune tainică! Ce prețioasă este! Sufletul, comunicând cu Dumnezeu! Rugăciunea în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Auzitorul de rugăciune. Nici o ureche curioasă nu trebuie să primească povara unor astfel de cereri. În rugăciunea în taină, sufletul este liber de influența din jur, liber de emoție. Liniștită, dar fierbinte, ea se va înălța tinzând după Dumnezeu. Rugăciunea în taină este adesea denaturată, și scopul ei plăcut este pierdut prin rugăciune cu voce tare. În loc de încredere calmă, liniștită și credință în Dumnezeu, în loc ca sufletul să se prezinte cu glas încet și smerit, vocea este ridicată la mare înălțime, excitarea este încurajată și rugăciunea în taină își pierde sacra ei influență. Există o furtună de simțăminte, o furtună de cuvinte, ceea ce face imposibil să se discearnă vocea slabă și liniștită, care vorbește sufletului, în timp ce este angajat în adevărată consacrare tainică și sinceră. Rugăciunea în taină, îndeplinită cum trebuie, aduce mult bine. Dar rugăciunea care este făcută în public pentru familia întreagă și pentru vecinătate nu este rugăciunea în taină, chiar dacă se crede a fi, și prin ea nu se primește putere divină. Dulce și constantă va fi influența care emană de la El, care vede în ascuns și a Cărui ureche este deschisă să răspundă rugăciunii care se înalță din inimă. Prin credință calmă și simplă, sufletul ține legătura cu Dumnezeu și adună pentru sine raze de lumină spre a-l întări și sprijini, ca să reziste luptelor lui Satana. Dumnezeu este turnul tăriei noastre.

-190-

Isus ne-a lăsat Cuvântul: “Vegheați, dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei, sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântarea cocoșilor, sau dimineața. Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheați!’” (Marcu 13, 35-37.) Noi veghem și așteptăm revenirea Stăpânului, care trebuie să aducă dimineața, ca nu cumva, venind pe neașteptate, să ne găsească dormind. La ce timp se face referire aici? Nu la arătarea lui Hristos pe norii cerului spre a găsi pe poporul Lui adormit. Nu, ci la revenirea Lui de la slujirea Sa în locul prea sfânt al Sanctuarului ceresc, când Se dezbracă de îmbrăcămintea Sa preoțească, și Se îmbracă cu hainele răzbunării, și când se dă porunca: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22, 11.)

-191-

Când Isus încetează să mai mijlocească pentru om, cazurile tuturor sunt hotărâte pentru totdeauna. Acesta este timpul socotelii cu slujitorii Săi. Pentru cei care au neglijat pregătirea curăției și sfințeniei, care-i face în stare să fie cei care așteaptă să spună bun venit Domnului lor, soarele apune mohorât în întuneric și nu mai răsare din nou. Punerea la probă se încheie; mijlocirea lui Hristos din ceruri încetează. În final, timpul acesta vine pe neașteptate asupra tuturor, și cei care au neglijat să-și curețe sufletele, prin ascultare de adevăr, sunt găsiți dormind. Ei au obosit, așteptând și veghind, au ajuns nepăsători cu privire la venirea Stăpânului lor. Ei nu mai doreau arătarea Lui și credeau că nu mai era nevoie de o astfel de continuă și stăruitoare veghere. Au fost dezamăgiți în așteptările lor și ar putea să fie din nou. Ei au conchis că mai era suficient timp spre a se trezi. Voiau să fie siguri că nu pierd ocazia spre a-și asigura o comoară pământească. Ar fi mai ușor să se obțină tot ce se poate de la această lume. și asigurându-și acest obiectiv, ei au pierdut orice dorință fierbinte și interes față de arătarea Stăpânului lor. Au devenit indiferenți și fără grijă, ca și cum venirea Lui ar fi încă în depărtare. Dar, în timp ce interesul lor este adâncit în câștigurile lor lumești, lucrarea din Sanctuarul ceresc este încheiată, și ei sunt nepregătiți.

Dacă aceștia ar fi știut că lucrarea lui Hristos din Sanctuarul ceresc se va încheia în curând, cât de diferit s-ar fi comportat și cât de serioși ar fi vegheat! Stăpânul, anticipând toate acestea, le dă la timp avertizarea, poruncindu-le să vegheze. El vorbește deslușit despre caracterul neașteptat al revenirii Sale. El nu măsoară timpul, ca nu cumva noi să neglijăm pregătirea de fiecare clipă și, în indolența noastră, să privim înainte spre timpul când credem că El va veni și să amânăm pregătirea. “Vegheați, deci; pentru că nu știți.” (Marcu 13, 35.) Totuși, această nesiguranță și neașteptare prezisă nu reușește să ne trezească, în sfârșit, din amorțeală la veghere serioasă și să ne stimuleze vegherea, pentru Stăpânul cel așteptat. Cei care n-au fost găsiți așteptând și veghind, în cele din urmă, sunt surprinși în necredincioșia lor. Stăpânul vine și, în loc ca ei să fie gata să-I deschidă imediat, sunt cuprinși de ațipeală lumească și, în cele din urmă sunt pierduți.

-192-

Mi-a fost prezentată o grupă în contrast cu cea descrisă. Ei așteptau și vegheau. Privirea lor era îndreptată spre ceruri și cuvintele Stăpânului erau pe buzele lor: “Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheați!’” (Marcu 13, 37.) “Vegheați dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei, sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața. Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.” (Marcu 13, 35-37.) Domnul sugerează o amânare înainte ca, în cele din urmă, să se arate zorii dimineții. Dar El n-avea să le dea cale liberă pentru oboseală, nici să slăbească în vegherea lor serioasă, pentru că dimineața nu s-a arătat așa de curând cum o așteptau ei. Unii dintre așteptători mi-au fost arătați ca privind în sus. Ei se încurajau unul pe altul, repetând aceste cuvinte: “Prima și a doua strajă au trecut. Suntem în straja a treia, așteptând și veghind pentru revenirea Stăpânului. Acum mai rămâne doar o mică perioadă de veghere.” Pe unii i-am văzut că oboseau; privirea lor era îndreptată în jos, și erau absorbiți de lucrurile pământești, și au fost necredincioși în veghere. Ei spuneau: “Am așteptat Stăpânul în prima strajă, dar am fost dezamăgiți. Am crezut că, cu siguranță, El va veni în straja a doua, dar ea a trecut și El n-a venit. Noi putem fi dezamăgiți din nou. Nu trebuie să fim atât de meticuloși. El poate să nu vină în straja următoare. Noi suntem în straja a treia, și acum credem că cel mai bine este să strângem comoara noastră pe pământ, ca să putem fi siguri în caz de lipsă.” Mulți dormeau, amorțiți de îngrijorările acestei vieți și ademeniți de înșelăciunea bogățiilor din poziția lor de așteptare și veghere.

-193-

Mi-au fost prezentați îngeri care priveau cu deosebit interes să observe cu grijă înfățișarea celor obosiți, dar veghetori credincioși, ca nu cumva să fie prea greu încercați și să se prăpădească sub povara și greutățile dublate puternic din cauză că frații lor s-au abătut de la vegherea lor și au ajuns îmbibați de grijile lumești și ispitiți de prosperitatea lumească. Îngerii cerești sunt îndurerați de faptul că cei care mai înainte vegheau, prin indolența și necredincioșia lor, măreau necazul și poverile celor care se străduiau, în mod serios și stăruitor, să-și păstreze poziția de așteptare și veghere.

Am văzut că era imposibil să ai sentimentele și interesele absorbite de grijile lumești spre a fi înmulțite bogățiile pământești și totuși să fii în poziția de așteptare și veghere, așa cum a poruncit Mântuitorul nostru. Îngerul a spus: “Ei își pot asigura numai o singură lume. Pentru ca să dobândească comoara cerească, ei trebuie s-o sacrifice pe cea pământească. Ei nu pot avea amândouă lumile.” Am văzut cât de necesară era continuarea vegherii credincioase pentru a scăpa de cursele amăgitoare ale lui Satana. El îi conduce pe cei care trebuie să aștepte și să vegheze, să înainteze un pas spre lume; ei n-au intenția să meargă mai departe, dar acel singur pas i-a îndepărtat mult de Isus și a făcut să fie mai ușor de făcut pasul următor; și astfel se face spre lume pas după pas, până când deosebirea dintre ei și lume este doar o mărturisire, numai cu numele. Ei și-au pierdut specificul lor, caracterul sfânt, și nu mai este nimic de așteptat ca mărturisirea să-i deosebească de iubitorii de lume din jurul lor.

Am văzut că veghere după veghere aparțineau trecutului. Să existe din cauza aceasta o lipsă de vigilență? O, nu! Este mare nevoie de veghere continuă, pentru că acum clipele sunt mai puține decât înainte de trecerea primei străji. Acum, perioada de așteptare este în mod necesar mai scurtă decât la început. Dacă am vegheat atunci cu vigilență neabătută, cu cât mai mult este nevoie de o îndoită veghere în cea de a doua strajă. Trecerea de a doua strajă ne-a adus la a treia, și acum este de neiertat ca vegherea noastră să slăbească. Straja a treia ne cheamă la o întreită seriozitate. A deveni acum nerăbdători ar însemna să ne pierdem toată vegherea serioasă și stăruitoare de mai înainte. Îndelunga noapte întunecoasă este apăsătoare; dar dimineața este amânată din îndurare, pentru că, dacă Stăpânul ar veni, atât de mulți ar fi găsiți nepregătiți. Dorința lui Dumnezeu ca poporul Lui să nu piară este cauza pentru o amânare atât de îndelungată. Dar venirea dimineții pentru cei credincioși sau a nopții pentru cei necredincioși este gata să se arate. Prin așteptare și veghere, poporul lui Dumnezeu trebuie să-și arate caracterul lui deosebit, despărțirea lui de lume. Prin poziția noastră de așteptare, trebuie să arătăm că suntem, într-adevăr, străini și călători pe pământ. Deosebirea dintre cei care iubesc lumea și cei care-L iubesc pe Hristos este atât de clară, încât este evidentă. În timp ce cei din lume au cu toții dorința și ambiția de a-și asigura comori pământești, copiii lui Dumnezeu nu se conformează lumii, ci, prin poziția lor de serioși veghetori și așteptători, dovedesc că ei sunt schimbați. Deoarece căminul lor nu este în această lume, ei sunt în căutarea unei patrii mai bune, chiar a celei cerești.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment