Capitolul 28 — Încercările Bisericii
Următoarea viziune a fost dată la Ulysses, Pennsylvania, la 6 iulie 1857. Are în vedere lucruri care au avut loc în _____ și în alte locuri din statul New York.
Au fost multe încercări ale bisericii, printre frații din New York, cu care Dumnezeu nu are nimic de-a face. Biserica și-a pierdut tăria și credincioșii nu știu acum să o redobândească. Iubirea față de semeni a dispărut și a predominat un spirit acuzator, de căutare de greșeli. Se socotea o virtute a vâna orice e legat de altul, care părea a fi un lucru rău, și făcea ca acesta să pară într-adevăr rău. Inima plină de compasiune, care să nutrească iubire și milă față de frați, nu există. Religia unora a constat din căutări de greșeli, culese din orice părea a fi rău, până ce sentimentele nobile ale sufletului s-au veștejit. Mintea trebuie înnobilată, pentru a zăbovi asupra scenelor veșnice, asupra cerului, a comorilor sale, a gloriei sale, și trebuie să-și găsească adevărata și plăcuta satisfacție în adevărurile Bibliei. Ar trebui să-i placă să se hrănească cu făgăduințele prețioase pe care le deține Cuvântul lui Dumnezeu, să-și găsească mângâiere în ele, să se înalțe deasupra lucrurilor mărunte, să tindă către cele veșnice.
Însă, oh, cât de diferit de aceasta a fost folosită mintea! Pentru lucruri de nimic! Adunările, așa cum au fost ținute, au fost un adevărat blestem pentru mulți din New York. Aceste încercări fabricate au oferit deplină libertate în vederea presupunerilor rele. S-a nutrit gelozie. A existat ură, însă ei nu au știut de ea. Unii au avut mentalitatea greșită de a mustra fără iubire, de a-i amenința pe alții cu ideile lor despre ceea ce este bine și de a nu cruța, ci de a dărâma, zdrobind.
-165-
Am văzut că mulți din New York aveau așa multă grijă de frații lor, să fie cum trebuie, încât ei își neglijau inimile. Le este atât de teamă că frații lor nu sunt plini de zel și nu se pocăiesc, încât uită că au rele care trebuie corectate. Cu inimile lor nesfințite, ei caută să-i corecteze pe frații lor. Acum, singura cale ca frații și surorile din New York să se ridice este ca fiecare să se ocupe de persoana lui, să-și pună inima lui în rânduială. Dacă păcatul este văzut la un frate, nu sufla acest lucru altuia, ci, cu iubire pentru sufletul acelui frate, cu o inimă la fel de simțitoare, plină de îndurare, spune-i lui ceea ce a greșit și apoi lasă acel lucru pe seama lui și a Domnului. Te-ai despovărat de datoria ta. Nu ești cel care trebuie să dea sentințe.
S-a ajuns prea ușor la a-i ține pe frați din scurt, a-i condamna și a-i ține sub condamnare. A existat zel pentru Dumnezeu, dar nu acel zel care este în acord cu conștiința noastră. Dacă fiecare și-ar pune inima în rânduială, când frații se adună laolaltă, mărturia lor ar fi promptă și ar veni dintr-un suflet plin, iar oamenii din jur care nu cred în adevăr ar fi mișcați. Manifestarea Duhului lui Dumnezeu ar spune inimilor lor că voi sunteți copii ai lui Dumnezeu. Iubirea voastră unii față de alții ar fi văzută de toți. Ea va vorbi. Va avea influență.
Am văzut că biserica din New York ar putea să se ridice. Apucați-vă de lucru fiecare, în mod individual, fiți plini de râvnă și pocăiți-vă; și după ce toate relele cunoscute au fost îndepărtate, să credeți că Dumnezeu vă acceptă. Nu vă văicăriți, ci credeți-L pe Dumnezeu pe cuvânt. Căutați-L cu stăruință și credeți că vă primește. O parte din lucrare este aceea de a crede că El este credincios în ceea ce a făgăduit. Ridicați-vă prin credință.
Frații se pot ridica din starea în care se află, în New York și în oricare alt loc; ei se pot îndestula din mântuirea lui Dumnezeu. Ei pot acționa în mod înțelept și fiecare poate avea o experiență a lui însuși în cadrul acestei solii a Martorului Credincios către Laodicea. Membrii bisericii își dau seama că sunt într-o stare decăzută, însă nu știu cum să se ridice. Intențiile unora pot fi foarte bune; s-ar putea ca ei să facă mărturisiri; dar, cu toate acestea, au văzut că sunt urmăriți cu suspiciune, sunt socotiți infractori pentru un singur cuvânt, astfel încât nu mai au libertate, nu se mai bucură de mântuire. Ei nu îndrăznesc să acționeze așa cum le spune, simplu, inima lor, pentru că sunt suspectați. Dumnezeu are plăcere ca poporul Său să se teamă de El și să aibă încredere unul în altul.
-166-
Am văzut că mulți au tras foloase din ceea ce a arătat Dumnezeu cu privire la păcatele și greșelile altora. Ei au accentuat atât de mult doar o extremă a ceea ce a fost arătat în viziune, încât aceasta a avut tendința de a slăbi credința multora în ceea ce a arătat Dumnezeu și, de asemenea, de a descuraja și a înmuia inimile celor din biserică. Cu împreună simțire plină de duioșie, ar trebui ca fratele să trateze cu fratele lui. Cu sentimentele trebuie să lucrăm delicat. Este o lucrare sensibilă, de cea mai mare importanță, aceea de a ști cum să te atingi de greșelile altora. Fratele care face această lucrare trebuie să o facă în cea mai mare umilință, având în vedere propria sa slăbiciune, pentru ca nu cumva el însuși să fie ispitit.
Am văzut marele sacrificiu pe care l-a făcut Isus pentru a-l răscumpăra pe om. El nu Și-a considerat viața prea scumpă pentru a o sacrifica. Isus a spus: “Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15, 12.) Simți tu, atunci când un frate greșește, că ți-ai putea da viața pentru a-l salva? Dacă simți acest lucru, atunci te poți apropia de el și te poți atinge de inima lui; tu ești în măsură să-i faci o vizită acelui frate. Însă este jalnic faptul că mulți dintre cei care pretind că sunt frați nu sunt gata să sacrifice nici una dintre părerile lor sau judecata lor pentru a-l salva pe un frate. Nu există decât puțină dragoste pentru alții! Se dă pe față un spirit egoist.
Descurajarea a venit asupra bisericii. Ei au iubit lumea, și-au iubit fermele, vitele etc. Acum, Domnul Isus îi cheamă să se elibereze de aceste lucruri, să-și facă o comoară în ceruri, să cumpere aur, haine albe și alifie pentru ochi. Acestea sunt comori prețioase. Posesorul lor va avea dreptul să intre în Împărăția lui Dumnezeu.
-167-
Poporul lui Dumnezeu trebuie să acționeze înțelept. Ei nu trebuie să fie mulțumiți, până când fiecare păcat cunoscut nu este mărturisit; apoi, este privilegiul și datoria lor să creadă că Domnul Isus îi acceptă. Ei nu trebuie să aștepte ca alții să-i împingă de la spate ca să obțină biruința de care să se bucure apoi. O astfel de bucurie va dura doar până la încheierea adunării. Dumnezeu trebuie slujit din principiu, și nu din sentiment. Dimineața și seara, nu vă lăsați până nu obțineți biruința pentru voi înșivă, în familia voastră. Nu lăsați ca lucrul zilnic să vă lipsească de aceasta. Luați-vă timp să vă rugați și, în timp ce vă rugați, să credeți că Dumnezeu vă ascultă. Amestecați credința cu rugăciunile voastre. S-ar putea să nu simțiți întotdeauna răspunsul imediat; însă, în acel timp credința este pusă la încercare. Voi sunteți încercați pentru a vedea dacă vă veți încrede în Dumnezeu, dacă aveți o credință vie, de durată. “Credincios este Cel ce v-a chemat și El va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5, 24.) Umblați pe calea cea strâmtă a credinței. Încredeți-vă cu toții în făgăduințele Domnului. Încredeți-vă în Dumnezeu în vreme de negură. Acesta este timpul când trebuie dovedită credința. Însă voi lăsați adeseori ca simțămintele să vă stăpânească. Voi căutați merite în voi înșivă atunci când nu vă simțiți mângâiați de Duhul lui Dumnezeu și sunteți disperați pentru că nu Îl puteți găsi. Nu vă încredeți suficient în Isus, scumpul Domn Isus. Voi nu lăsați totul pe seama meritelor Lui, da, totul. Cel mai mare bine pe care îl puteți face nu poate merita favoarea lui Dumnezeu. Numai prin meritele lui Isus veți fi mântuiți, sângele Lui este singurul care vă va curăți. Însă și voi trebuie să faceți ceva. Trebuie să faceți ceea ce puteți în dreptul vostru. Fiți plini de râvnă și pocăiți-vă, apoi credeți.
Nu confundați credința cu sentimentul. Acestea sunt distincte. Credința trebuie să fie exercitată. Noi trebuie să punem această credință continuu la lucru. Să credem, să credem. Credința voastră să aducă binecuvântarea, și aceasta va fi a voastră. Sentimentele voastre nu au nimic de-a face cu această credință. Când credința aduce binecuvântare inimii voastre și voi vă bucurați de această binecuvântare, bucuria aceasta pe care o simțiți nu mai este credință, ci sentiment.
Poporul lui Dumnezeu din New York trebuie să se trezească în mod serios, să iasă din întuneric și să lase lumina lor să strălucească. Ei stau drept în calea lucrării lui Dumnezeu. Ei trebuie să lase ca solia îngerului al treilea să-și facă lucrarea asupra inimilor lor. Fraților, Dumnezeu este dezonorat prin rugăciunile voastre lungi, lipsite de credință. Nu mai priviți la eul vostru, căci nu merită, ci înălțați-L pe Isus. Vorbiți despre credință, despre lumină, despre ceruri, și veți avea credință, lumină, iubire pace și bucurie în Duhul Sfânt.