În smerenia lui Hristos
Nici o ființă omenească nu trebuie să caute să lege alte ființe omenești de sine, ca și cum ar trebui să-i stăpânească, spunându-le să facă aceasta și interzicându-le să facă aceea, poruncind, dictând, procedând ca un ofițer peste o companie de soldați. Așa făceau preoții și conducătorii în vremea lui Hristos, dar nu aceasta este calea cea mai bună. După ce adevărul a făcut impresie asupra inimilor, și bărbații și femeile au acceptat învățăturile lui, ei urmează să fie tratați ca proprietate a lui Hristos, nu ca proprietate a omului. Prin fixarea minții altora de voi, îi siliți să se desfacă de izvorul înțelepciunii și îndestulării lor. Dependența lor trebuie să fie totală de Dumnezeu; numai în felul acesta ei pot să crească în har.
Oricât de mare ar fi pretenția unui om, în ceea ce privește cunoștințele și înțelepciunea, dacă nu este sub învățătura Duhului Sfânt, este peste măsură de ignorant în cele spirituale. El are nevoie să-și dea seama de primejdia și de ineficiența sa, și să-și pună întreaga dependență de Acela care sigur poate să păstreze sufletele încredințate grijii Sale, care este în stare să-i umple cu Duhul Său, și poate să-i umple cu iubire neegoistă unul pentru altul, făcându-i în stare să dea mărturie că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, ca să-i mântuiască pe păcătoși. Cei care sunt cu adevărat convertiți se vor strânge în unitate creștină. Să nu fie nici o dezbinare în biserica lui Dumnezeu, nici o autoritate neînțeleaptă, exercitată asupra acelora care primesc adevărul. Blândețea lui Hristos trebuie să se vadă în tot ceea ce spun și fac.
-147-
Hristos este temelia oricărei adevărate biserici. Avem făgăduința Lui de neschimbat că prezența și protecția Sa vor fi acordate celor credincioși ai Săi, care umblă în armonie cu sfatul Său. Până la sfârșitul timpului, Hristos trebuie să fie cel dintâi. El e izvorul vieții și tăriei, al neprihănirii și sfințeniei. Și El este toate acestea, pentru că cei care poartă jugul Său învață de la El să fie blânzi și umili.
Datoria și plăcerea oricărei slujiri este de a-L înălța pe Hristos înaintea oamenilor. Acesta este scopul oricărei lucrări. Faceți să apară Hristos; faceți ca eul să fie ascuns înapoia Lui. Aceasta este jertfirea de sine, care are valoare. O astfel de jertfire de sine, Dumnezeu o primește. “Așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: ‘Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite’.” (Isaia 57, 15.)
Întâmpinarea opoziției
Adesea, când căutați să prezentați adevărul, se va isca opoziție, dar, dacă încercați să întâmpinați opoziția cu discuție, doar o veți spori, și lucrul acesta nu vă puteți îngădui să-l faceți. Rămâneți de partea afirmativă. Îngeri de la Dumnezeu veghează asupra voastră, și ei se pricep cum să-i impresioneze pe aceia a căror opoziție voi refuzați s-o întâmpinați cu discuție. Nu stăruiți asupra părților negative ale problemelor care s-ar ivi și adunați în mintea voastră adevăruri pozitive și fixați-le acolo prin mult studiu, multă rugăciune zeloasă și consacrare a inimii. Păstrați candelele voastre în rânduială și aprinse, și lăsați ca raze strălucitoare să lumineze, pentru ca oamenii, văzând faptele voastre bune, să fie făcuți să-L proslăvească pe Tatăl nostru care e în ceruri.
-148-
Dacă Hristos nu S-ar fi ținut de partea afirmativă în pustiul ispitirii Sale, El ar fi pierdut tot ce dorea să câștige. Calea lui Hristos este calea cea mai bună de a-i întâmpina pe împotrivitorii noștri. Noi le întărim argumentele când repetăm ceea ce ei spun. Țineți-vă totdeauna de partea pozitivă. S-ar putea ca tocmai omul care vi se împotrivește să ia cu el cuvintele voastre și să fie convertit la adevărul rațional care a ajuns la priceperea lui.
Am spus adesea fraților noștri: “Oponenții voștri vor face afirmații neadevărate cu privire la lucrarea voastră. Nu repetați afirmațiile lor, ci țineți-vă de susținerea din partea voastră a viului adevăr; și îngeri de la Dumnezeu vor deschide calea înaintea voastră. Avem o mare lucrarea de făcut, și noi trebuie să o facem în mod conștient. Niciodată să nu ne îngăduim să stârnim sau să îngăduim unor sentimente rele să se ivească. Hristos n-a făcut așa ceva și El este exemplul nostru în toate. Pentru lucrarea dată nouă să o facem, avem nevoie mult mai mult de înțelepciune cerească sfințită, umilă, și mult mai puțin de eu personal. Avem nevoie să ne prindem puternic de puterea divină.”
Aceia care s-au depărtat de la credință vor veni la adunările noastre pentru a ne abate atenția de la lucrarea pe care Dumnezeu ar vrea să o facem. Voi nu vă puteți îngădui să vă întoarceți urechile de la adevăr la fabule. Nu vă opriți pentru a încerca să-l convertiți pe cel care vorbește cuvinte de ocară împotriva lucrării voastre, ci faceți să fie văzut că sunteți inspirați de Duhul lui Isus Hristos, și îngeri de la Dumnezeu vor pune pe buzele voastre cuvinte care vor atinge inimile împotrivitorilor voștri. Dacă oamenii aceștia persistă în a-și impune vederile, cei cu minte chibzuită din adunare vor înțelege că standardul vostru este cel superior. Vorbiți în așa fel, încât să fie cunoscut faptul că Isus Hristos vorbește prin voi.
Nevoia de muncă zeloasă din toată inima
Dacă pastorii noștri și-ar da seama cât de curând locuitorii lumii vor fi aduși la judecată înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu, pentru a răspunde de faptele lor făcute în trup, cât de zelos ar lucra ei împreună cu Dumnezeu pentru a prezenta adevărul! Cât de neobosiți ar lucra ei pentru a face să înainteze lucrarea lui Dumnezeu în lume, proclamând în cuvânt și faptă: “Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape!” (1 Petru 4, 7.)
“Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău” e solia pe care trebuie să o vestim pretutindeni. Trâmbița trebuie să dea un sunet lămurit. Clar și lămurit trebuie să răsune avertizarea: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare…. Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei”. (Apocalipsa 18, 2-4.) Cuvintele acestui text biblic trebuie să fie împlinite. În curând cea din urmă încercare trebuie să vină peste toți locuitorii pământului. La data aceea trebuie să se ia hotărâri prompte. Aceia care au fost convinși prin prezentarea Cuvântului, se vor rândui sub steagul stropit cu sânge al Prințului Emanuel. Ei vor vedea și vor înțelege ca niciodată mai înainte că au pierdut multe ocazii de a face binele pe care ar fi trebuit să-l facă. Ei își vor da seama că nu au lucrat atât de zelos cum ar fi trebuit, ca să caute și să mântuiască ce era pierdut, să-i smulgă, ca să zicem așa, din foc.
-150-
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie ca, în sârguință, “să fie fără preget”; să fie “plini de râvnă cu spiritul”; “să slujească Domnului”. Apatia și ineficiența nu sunt evlavie. Când ne dăm seama că lucrăm pentru Dumnezeu, vom avea atunci un simțământ mai înalt de cum am avut vreodată în fața sfințeniei serviciului spiritual. Această înțelegere pune viață, atenție și energie stăruitoare în împlinirea fiecărei datorii.
Religia curată și neîntinată este cu totul practică. Nimic altceva nu va izbuti în salvarea de suflete decât o muncă zeloasă, din toată inima. Noi trebuie să facem din datoriile de toate zilele acte de devoțiune, sporind continuu în capacitatea de a fi de folos, deoarece noi ne vedem lucrarea în lumina veșniciei.
Lucrarea noastră ne-a fost trasată de Părintele nostru ceresc. Noi trebuie să ne luăm Bibliile și să mergem să avertizăm lumea. Trebuie să fim mâinile ajutătoare ale lui Dumnezeu în lucrarea de salvare de suflete, canale prin care zi de zi iubirea Lui se revarsă către o lume ce piere. Înțelegerea marii lucrări la care are privilegiul de a lua parte îl înnobilează și sfințește pe lucrătorul adevărat. El este umplut cu credința care lucrează prin iubire și curățește sufletul. Nimic nu e muncă grea și plicticoasă pentru cel care-și supune voința lui Dumnezeu. “O fac pentru Domnul” e un gând care întinde un farmec peste orice lucru pe care i-l dă Dumnezeu să-l facă.
Îndepliniți-vă toată lucrarea pe temeiul unor principii strict religioase. Întrebarea voastră să fie: “Ce pot face pentru a place Domnului?” Vizitați locurile unde credincioșii au nevoie de încurajare și ajutor. La fiecare pas, întrebați: “E aceasta calea Domnului? Sunt eu în spirit, cuvânt, acțiune și armonie cu voia Lui?” Dacă lucrați pentru Dumnezeu cu gândul numai la slava Lui, lucrarea voastră va purta atunci amprenta divină, și voi veți aduce la îndeplinire scopurile Domnului.
-151-
În studierea de către noi a Cuvântului lui Dumnezeu, pătrundeți mai adânc și tot mai adânc dincolo de suprafață. Prindeți-vă bine prin credință de puterea divină, și sondați adâncurile inspirației. Aduceți în lucrarea voastră puterea lui Dumnezeu, amintindu-vă că Domnul este în spatele vostru. Lăsați ca iubirea Lui să strălucească prin ceea ce voi faceți și spuneți. Lăsați ca adevărul, adevărul scump și simplu al Cuvântului lui Dumnezeu, să lumineze în deplină strălucire. Smeriți-vă înaintea lui Dumnezeu. Hristos va fi eficiența voastră. El v-a pus cârmuitori peste casnicii Lui, pentru a le da hrană la timp. Lucrătorii lui Hristos sunt foarte aproape de inima Lui plină de iubire. El dorește să-i desăvârșească pe cei din casa Sa prin desăvârșirea slujitorilor Săi.
Hristos este Răscumpărătorul plin de simpatie și compasiune. În puterea sa susținătoare, bărbații și femeile devin puternici pentru a rezista răului. Când păcătosul osândit privește la păcat, el devine pentru el peste măsură de păcătos. Se miră că nu a venit la Hristos mai înainte. El vede că defectele sale trebuie să fie biruite, că apetitul și pasiunile lui trebuie să fie supuse voinței lui Dumnezeu, că trebuie să fie părtaș de natură dumnezeiască după ce va fi fugit de stricăciunea care e în lume prin poftă. După ce s-a pocăit de călcarea, din partea sa, a Legii lui Dumnezeu, el se străduiește sârguincios să biruie păcatul. Caută să dea la iveală puterea harului lui Hristos și este adus în legătură personală cu Mântuitorul. Neîntrerupt, el ține pe Hristos în fața sa. Rugându-se, crezând, primind binecuvântările de care are nevoie, el se apropie din ce în ce mai mult de standardul lui Dumnezeu pentru el.
Noi virtuți se descoperă în caracterul lui pe măsură ce se leapădă de sine și înalță crucea, mergând pe drumul care-l conduce Hristos. El iubește pe Domnul Isus cu toată inima sa, și Hristos devine înțelepciunea, neprihănirea, sfințirea și răscumpărarea sa.
-152-
Hristos este exemplul nostru, inspirația noastră, răsplătirea noastră cea peste măsură de mare. “Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) Dumnezeu este Constructorul-șef, dar omul are o parte de făcut. El trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) Să nu uitați niciodată cuvintele: “împreună cu Dumnezeu”. “Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” (Filipeni 2, 12-13.) Puterea lucrătoare de minuni a harului lui Hristos se dă pe față în crearea în om a unei inimi noi, a unei vieți la o treaptă înaltă, a unui entuziasm mai sfânt. Dumnezeu zice: “Vă voi da o inimă nouă.” (Ezechiel 36, 26.) Nu e aceasta, înnoirea omului, cea mai mare minune care poate să fie săvârșită? Ce nu poate face unealta omenească, aceea care prin credință se prinde de puterea divină?
Amintiți-vă că în lucrarea lui Hristos, ca Mântuitor al vostru personal, se află tăria și biruința voastră. Aceasta este partea pe care toți trebuie să o îndeplinească. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. El declară: “Fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5.) Și sufletul care se pocăiește și crede, răspunde: “Pot totul prin Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4, 13.) Acelora care fac lucrul acesta li se dă asigurarea: “Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat puterea să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 12.)