O lucrare a timpului de față
Din ce în ce mai mult, pe măsură ce zilele trec, devine neîndoios faptul că judecățile lui Dumnezeu sunt pe pământ. În foc, inundație și cutremur, El îi avertizează pe locuitorii acestui pământ de apropiata Lui venire. Se apropie timpul când marea criză din istoria lumii va fi venit, când orice mișcare din cârmuirea lui Dumnezeu va fi urmărită cu interes intens și cu o teamă care nu poate fi arătată în cuvinte. În succesiune rapidă, judecățile lui Dumnezeu vor urma una după alta — foc, inundație și cutremur, război și vărsare de sânge.
O, de ar ști oamenii timpul cercetării lor! Sunt mulți cei care încă nu au auzit adevărul cercetător pentru acest timp. Sunt mulți cu care Spiritul lui Dumnezeu se luptă. Timpul judecăților nimicitoare ale lui Dumnezeu este timpul harului pentru cei care nu au avut prilej să afle care este adevărul. Cu duioșie va privi Domnul asupra lor. Inima Lui plină de îndurare e mișcată; mâna Lui este încă întinsă pentru a mântui, în timp ce ușa e închisă pentru cei care nu vor să intre.
Îndurarea lui Dumnezeu e arătată în îndelunga răbdare. El reține judecățile Sale, așteptând ca solia de avertizare să fie trâmbițată. O, dacă poporul nostru ar simți așa cum ar trebui răspunderea care zace asupra lui, de a vesti lumii ultima solie de îndurare, ce lucrare minunată ar face!
Priviți orașele și nevoia lor de Evanghelie. Nevoia de lucrători zeloși în mijlocul mulțimilor orașelor a fost mereu ținută înaintea mea de peste douăzeci de ani. Cine poartă o povară pentru orașele cele mari? Câțiva au simțit povara, dar în comparație cu marea nevoie și multele prilejuri numai o slabă atenție a fost dată acestei lucrări.
-98-
În orașele din Est
Mi s-a dat instrucțiune că solia ar trebui din nou să meargă cu putere în orașele din statele din Est. În multe din orașele mari din Est, întâia și a doua solie îngerească au fost proclamate în cursul mișcării de la 1844. Nouă, ca servi ai lui Dumnezeu, ne-a fost încredințată solia îngerului al treilea, solie obligatorie, care trebuie să pregătească un popor pentru sosirea Împăratului. Noi trebuie să facem orice efort pentru a face cunoscut adevărul tuturor celor care vor să audă și sunt mulți care vor asculta. Prin toate marile orașe, Dumnezeu are suflete sincere, care sunt interesate în ceea ce este adevăr.
Timpul este scurt; Domnul dorește ca tot ce e legat de lucrarea Lui să fie pus în ordine. El dorește ca solia solemnă de avertizare și de invitație să fie proclamată atât de departe, cât pot să o ducă solii Lui. Nimic ce ar stingheri înaintarea soliei nu trebuie să fie îngăduit să vină în planurile noastre. “Repetați solia, repetați solia”, erau cuvintele care mi-au fost spuse iar și iar. “Spune poporului Meu să repete solia în locurile unde a fost predicată întâia dată, și unde biserică după biserică a luat poziție pentru adevăr, puterea lui Dumnezeu mărturisind pentru solie într-un chip remarcabil.”
Timp de ani de zile pionierii lucrării noastre s-au luptat împotriva sărăciei și a multelor greutăți pentru a așeza lucrarea adevărului prezent pe un teren avantajos. Cu mijloace sărăcăcioase, ei au lucrat neobosit și Domnul a binecuvântat umilele lor eforturi. Solia a mers cu putere în Est, și s-a extins spre Vest până când în multe locuri au fost stabilite centre de influență. Lucrătorii de astăzi s-ar putea să nu îndure toate greutățile acelor zile de început. Totuși, condițiile schimbate n-ar trebui să conducă la nici o relaxare a efortului. Acum, când Domnul ne îndeamnă să proclamăm solia încă o dată cu putere în Est, când El ne îndeamnă să mergem în orașele din Est și din Sud, și din Vest și din Nord, să nu răspundem noi ca un om și să împlinim îndemnul Lui? Să nu plănuim noi să trimitem solii noștri pretutindeni prin câmpurile acestea și să-i sprijinim cu mână largă? Să nu meargă slujitorii lui Dumnezeu în aceste centre aglomerate și acolo să-și înalțe glasul în avertizarea mulțimilor? Pentru ce sunt conferințele noastre dacă nu pentru ducerea mai departe chiar a acestei lucrări?
-99-
S-a făcut un început în proclamarea soliei îngerului al treilea în orașul Washington, și în alte orașe din Sud și din Est; dar pentru a satisface dorința Domnului, noi va trebui să plănuim în vederea săvârșirii unei lucrări vaste și sistematice. Trebuie să ne apucăm de lucrarea aceasta cu o stăruință care nu va îngădui nici o slăbire a eforturilor noastre până nu vom vedea mântuirea lui Dumnezeu.
În Portland, Maine, în Boston și în orașele din împrejurimi, în New York și orașele populate, vecine cu el, în Philadelphia și Baltimore și Washington, Domnul dorește ca noi să proclamăm solia îngerului al treilea cu putere. Noi nu putem exercita această putere; dar putem alege oameni capabili și să-i zorim să meargă pe aceste căi ale ocaziei, și acolo să proclame solia în puterea Duhului Sfânt. Trebuie să plănuim să așezăm în aceste orașe oameni capabili, care pot să prezinte solia îngerului al treilea într-un chip atât de energic, încât ea să miște inima. Noi nu putem îngădui ca pe oamenii care pot face lucrul acesta să-i adunăm într-un singur loc pentru a face o lucrare pe care o pot face alții.
-100-
Când acești lucrători expun adevărul în cuvinte, trăiesc adevărul și se roagă pentru progresul adevărului, Dumnezeu va lucra asupra inimilor lor. Când ei lucrează cu toată tăria pe care le-o dăruiește Dumnezeu și în smerenie de inimă pun toată încrederea lor în El, ostenelile lor nu vor fi fără de roade. Străduințele lor hotărâte de a aduce sufletele la cunoștința adevărului pentru acest timp, vor fi susținute de îngeri sfinți, și multe suflete vor fi mântuite.
Dărnicie în efortul misionar
Statele sudice urmează să aibă lumina adevărului prezent. Nu ziceți: “Tipografiile și comunitățile noastre au nevoie de mai mult ajutor. Avem nevoie de toate mijloacele pe care le putem obține pentru a săvârși lucrarea pe care o aducem la îndeplinire”. Unul după altul au închis ușa pentru anumite ramuri de efort misionar, de teamă că această lucrare va consuma mijloacele pe care ei le doreau pentru alte acțiuni. Fraților, voi aveți nevoie de o mai mare măsură din Spiritul lui Hristos. Standardul vostru să fie ridicat mai sus; apoi, cei care sunt proaspăt convertiți la adevăr vor înțelege că au o lucrare de făcut. În felul acesta, mijloacele pentru săvârșirea lucrării vor spori mereu.
Putem noi aștepta ca locuitorii acestor orașe să vină la noi și să ne spună: “Dacă veți veni la noi și ne veți predica, noi vă vom ajuta să faceți lucrul acesta și în chipul acesta?” Ce știu ei despre solia noastră? Să ne facem partea în avertizarea acestor oameni care sunt gata să piară neavertizați și nemântuiți. Domnul dorește ca noi să lăsăm lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor pentru ca Duhul Sfânt să poată comunica adevărul celor cu inima sinceră, care îl caută.
Când facem lucrul acesta, vom descoperi că mijloace vor curge în tezaurele noastre, și vom avea fonduri cu care să putem face o lucrare tot mai cuprinzătoare și în locuri tot mai îndepărtate. Suflete care au bogăție vor fi aduse la adevăr și vor da din mijloacele lor pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Am fost instruită că sunt multe mijloace în orașele care nu sunt lucrate. Dumnezeu are acolo oameni interesați. Mergeți la ei; învățați-i așa cum a învățat Hristos, dați-le adevărul. Ei îl vor primi. Și tot atât de sigur cum suflete oneste vor fi convertite, mijloacele lor vor fi consacrate în slujba Domnului și noi vom vedea o sporire de mijloace.
-101-
O, dacă am putea vedea nevoile acestor orașe așa cum le vede Dumnezeu! Într-un timp ca acesta, trebuie să fie pusă la lucru fiecare mână, Domnul vine; sfârșitul e aproape, da, se grăbește foarte! Peste un scurt timp, nu vom mai putea să lucrăm cu libertatea de care ne bucurăm acum. Scene teribile sunt înaintea noastră, și ceea ce facem trebuie să facem repede.
