Noi stăruim în ce privește banii care sunt cheltuiți pentru lucrări care nu sunt necesare. Fraților și surorilor, nu irosiți banii voștri în cumpărarea de lucruri care nu sunt trebuincioase. Poate gândiți că aceste sume mici nu însumează prea mult, dar multe sume mici fac un total mare. Tăiați orice cheltuială extravagantă. Nu vă permiteți nimic ce e doar pentru paradă. Banii voștri înseamnă mântuirea sufletelor. Să aibă loc o dăruire sistematică din partea tuturor. Unii poate nu vor fi în stare să dea o sumă mare, dar toți pot pune în fiecare săptămână ceva deoparte pentru Domnul. Și copiii să-și facă partea lor. Părinții să învețe pe copiii lor să-și economisească bănuții pentru a-i da Domnului. Lucrarea Evangheliei trebuie să fie susținută prin tăgăduire de sine și prin sacrificiu. Prin eforturile pline de tăgăduire de sine ale poporului lui Dumnezeu, alții vor fi aduși la credință, și aceștia la rândul lor vor ajuta să sporească darurile prezentate pentru ducerea mai departe a lucrării Domnului.
Dovezi fără greș atrag atenția la apropierea sfârșitului. Trebuie să fie pregătită calea pentru venirea Domnului Păcii. Membrii comunităților noastre să nu se plângă pentru faptul că sunt atât de des invitați să dea. Ce este ceea ce face să fie o necesitate această repetată cerere? Nu e rapida creștere a planurilor și acțiunilor misionare? Să întârziem noi dezvoltarea acestor planuri și acțiuni prin refuzul de a da? Să uităm noi că suntem împreună lucrători cu Dumnezeu? Din fiecare comunitatea să se înalțe rugăciuni la Dumnezeu pentru o creștere a devoțiunii și a dărniciei. Fraților și surorilor, nu cereți să aibă loc o reducere a cheltuielilor în lucrarea Evangheliei. Câtă vreme sunt suflete de mântuit, interesul nostru față de salvarea de suflete nu trebuie să cunoască reducere. Biserica nu poate să-și reducă sarcina fără a tăgădui pe Domnul ei. Nu toți pot merge ca misionari în țări străine, dar toți pot da din mijloacele lor pentru ducerea mai departe a misiunilor externe.
-56-
Sunt câmpuri noi în care trebuie să se pătrundă, și noi trebuie să avem ajutorul vostru. Să trecem cu vederea însărcinarea dată nouă, și astfel să pierdem dreptul la împlinirea făgăduinței care însoțește însărcinarea? Să devină poporul lui Dumnezeu lipsit de grijă și nepăsător, și să refuze de a da din mijloacele lui pentru înaintarea lucrării Lui? Pot ei face aceasta fără ca să rupă legătura lor cu El? Ei și-ar putea închipui că fac economie, dar e groaznică economia aceea care-i așează în situația de a fi separați de Dumnezeu.
Fraților și surorilor, e prea târziu pentru a devota timpul și tăria voastră la servirea de sine. Nu lăsați ca ziua din urmă să vă afle lipsiți de comoara cerească. Căutați să împingeți înainte triumful crucii, căutați să luminați suflete, lucrați pentru mântuirea semenilor voștri și osteneala voastră va rezista la încercarea examinatoare a focului.
Fiecare lucrător pentru Dumnezeu, sincer și plin de jertfire de sine e gata să cheltuiască și să se cheltuiască în favoarea altora. Hristos zice: “Cine își iubește viața o va pierde, și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică”. (Ioan 12, 25.) Prin eforturi zeloase, precaute, de a ajuta acolo unde e nevoie de ajutor, creștinul dovedește iubirea lui pentru Dumnezeu și pentru semenii săi. S-ar putea să-și piardă viața în serviciu; dar când Hristos vine să-și adune pietrele Sale prețioase și să le ia la Sine, el o va găsi iarăși.
Fraților și surorilor, nu cheltuiți o mare cantitate de timp și de bani pe voi înșivă, de dragul aparenței. Cei care fac aceasta sunt obligați să lase nefăcute multe lucruri care ar fi mângâiat pe alții, trimițând o înviorare caldă spiritelor lor obosite. Noi toți avem nevoie să învățăm cum să folosim cu credincioșie prilejurile care adesea ne vin pentru a aduce lumină și nădejde în viața altora. Cum putem noi folosi aceste prilejuri dacă gândurile sunt concentrate la noi înșine? Cel care are gândurile concentrate la sine pierde nenumărate prilejuri de a face ceea ce ar fi adus binecuvântarea pentru sine și pentru alții. E datoria servului lui Hristos, ca în orice împrejurare să se întrebe pe sine: ce pot face pentru a ajuta altora? După ce a făcut ce a putut mai bine, el trebuie să lase urmările pe seama lui Dumnezeu.
-57-
Dumnezeu a prevăzut pentru oricine o plăcere de care poate să se bucure și bogat și sărac la fel — plăcerea găsită în cultivarea curăției în gândire și în fapte neegoiste, plăcerea care vine pe urma rostirii de cuvinte de simpatie și din săvârșirea de fapte de amabilitate. De la aceia care săvârșesc un atare serviciu, lumina lui Hristos strălucește pentru a face luminoase vieți întunecate de multe necazuri.
Vă poate veni ispita de a vă investi banii în pământ. Poate copii voștri vă vor sfătui să faceți lucrul acesta. Dar nu puteți arăta o cale mai bună? Nu v-au fost încredințați banii pentru a fi negustoriți înțelepțește, și puși cu dobândă, ca atunci când va veni Domnul vostru, El să găsească talanții dublați? Nu puteți vedea că El dorește ca voi să folosiți mijloacele voastre pentru a ajuta la construirea de case de adunare și la înființarea de sanatorii?
Avem nevoie acum să prețuim suflete mai mult decât banii. Dacă cunoașteți o lucrare mai presus de lumea aceasta decât lucrarea de salvare de suflete, o lucrare care va aduce câștiguri mai bune pentru investirea de mijloace, n-ați vrea să ne-o spuneți și nouă, ca să-i măsurăm valoarea?
Mă tem că mulți dintre ai noștri nu-și dau seama de importanța lucrării lui Dumnezeu. Cineva căruia i-am scris solicitându-i banii a răspuns astfel: “Am primit scrisoarea dvs. prin care mă rugați să vă împrumut ceva bani. Dar era o bucată de pământ pe care copiii mei credeau că e bine să o cumpăr, și mi-am investit economiile în acest pământ”. Cât de mult mai bine ar fi fost ca acest frate să-și fi investit banii în înființarea de sanatorii, în care se dă mărturie pentru adevărul prezent, sau în școli, care vor procura tineretului nostru cele mai bune influențe, și în care ei pot fi educați să devină misionari pentru Dumnezeu.
-58-
Fraților și surorilor, investiți-vă mijloacele în înființarea de misiuni creștine, din care lumina adevărului să strălucească atrăgând suflete la Dumnezeu. Un suflet, cu adevărat convertit, devenind misionar pentru Dumnezeu, va câștiga alte suflete la Mântuitorul.
Dumnezeu Însuși a trasat planuri pentru înaintarea lucrării Sale și El a dotat poporul Său cu un surplus de mijloace pentru ca atunci când cere ajutor, ei să poată răspunde zicând: “Doamne, polul Tău a mai a dus alți poli”.
Dacă aceia cărora le-au fost încredințați banii lui Dumnezeu vor fi credincioși în a aduce mijloacele împrumutate lor în tezaurul Domnului, lucrarea Lui ar face progres rapid. Multe suflete vor fi câștigate pentru cauza adevărului, și ziua venirii lui Hristos ar fi grăbită. Bărbați și femei trebuie să fie aduși sub influența unor lucrători sinceri, zeloși cu toată inima, care lucrează pentru suflete ca unii care au să dea socoteală. Toți cei care sunt botezați cu o măsură a spiritului apostolic vor fi constrânși să devină misionari ai lui Dumnezeu. Dacă ar fi sinceri, tari în credință, dacă nu vor vinde pe Domnul lor pentru câștig, ci pururea vor recunoaște supremația și conducerea divină, Dumnezeu va pregăti calea dinaintea lor, și îi va binecuvânta în mare măsură. El îi va ajuta să reprezinte bunăstarea, iubirea și îndurarea Lui. Și slava Domnului va fi coada armiei lor. Va fi o bucurie în curțile cerești și bucurie curată, bucurie cerească, va umple inima lucrătorilor. Pentru a salva suflete care pier, ei vor fi gata să cheltuiască și să fie cheltuiți și inima lor va fi plină de iubire și de recunoștință. Conștiența prezenței lui Dumnezeu va purifica și înnobila experiența lor, îmbogățindu-i și întărindu-i. Harul lui Dumnezeu va fi descoperit în lucrarea lor, în cuceririle realizate în câștigarea de suflete la Hristos.
-59-
În felul acesta, lucrarea lui Dumnezeu din lumea noastră urmează să fie dusă mai departe. Administratorii credincioși trebuie să pună banii Domnului în tezaurul Lui, pentru ca lucrătorii să poată fi trimiși în toate părțile lumii. Biserica de aici de jos trebuie să-L servească pe Dumnezeu cu tăgăduire și jertfire de sine. În felul acesta, lucrarea urmează să fie dusă mai departe și biruințele cele mai glorioase să fie câștigate.
Iubirea pentru sufletele pierdute L-a adus pe Hristos la crucea Golgotei. Iubirea pentru suflete ne va mâna la tăgăduire de noi înșine și la sacrificiu, pentru mântuirea a ceea ce e pierdut. Și când urmașii lui Hristos dau înapoi Domnului ce era al Lui, ei își adună o comoară pe care o vor primi când vor auzi cuvintele: “Bine rob bun și credincios … intră în bucuria Stăpânului tău”, “care pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. (Matei 25, 21; Evrei 12, 2.) Bucuria de a vedea suflete mântuite pentru veșnicie va fi răsplata tuturor acelora care calcă pe urmele Mântuitorului lor.
“El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8, 32.)
Scump a fost sacrificiul pe care l-a făcut Domnul cerului. Îndurarea dumnezeiască a fost mișcată până în adâncurile ei de nepătruns; era cu neputință ca Dumnezeu să dea mai mult. El “atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) Pentru ce recunoștința noastră este atât de mărginită? Ea e numai ca o mică cută la suprafață, în comparație cu marea revărsare a iubirii care curge spre noi de la Tatăl.
-60-
Semnele care prevestesc a doua venire a lui Hristos se împlinesc cu grăbire. Să fie lăsați oamenii în necunoștință să dea piept cu ziua aceea îngrozitoare, nepregătiți? Cerul a adus o jertfă deplină pentru mântuirea lumii. Oare aceia care zic că iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui, să fie nepăsători față de sufletele oamenilor? Nu, nu! Ei nu pot să fie nepăsători.
Cu zel neobosit, aceia care au primit lumina adevărului prezent va trebui să meargă să ducă lumina aceasta la aceia care stau în întuneric. Cu eforturi consacrate, prin tăgăduire de sine și sacrificiu de sine, ei trebuie să lucreze în puterea Dumnezeului lui Israel. Solia aceasta trebuie să fie dusă în țări străine, ea trebuie să fie vestită în orașele și târgurile țării noastre. Cei obosiți și împovărați tânjesc după solia adevărului care le va da odihnă și pace în Hristos. Cine va duce solia la aceia care n-au auzit-o? Cine va căuta bucuria și slava lui Dumnezeu, atrăgând păcătoși la picioarele Acelui care și-a dat viața ca sacrificiu pentru fiecare suflet? Cine va înălța pe Mântuitorul înaintea oamenilor, ca “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii?” (Ioan 1, 29.)