Binefacerea lui Dumnezeu
Dumnezeu ne dă regulat, fără plată, din belșug. Orice binecuvântare pământească e din mâna Lui. Ce ar fi dacă Domnul ar înceta să reverse darurile Sale asupra noastră? Ce strigăt de nenorocire, suferință și lipsă s-ar înălța de pe pământ! Noi avem nevoie zilnic de revărsarea nesecată a bunătății lui Iehova.
-50-
Lumea aceasta a fost înființată și e susținută de iubirea miloasă a Creatorului. Dumnezeu e Dătătorul a tot ceea ce avem. El ne invită să-I înapoiem o parte din belșugul pe care El l-a revărsat asupra noastră. Gândiți-vă la grija pe care o dă pământului, trimițând ploaie și lumină la timpul lor, pentru a face vegetația să prospere. El revarsă bunătățile Sale peste cei drepți și peste cei nedrepți. N-ar trebui ca primitorii binecuvântărilor Lui să-și arate recunoștința dând din mijloacele lor pentru a ajuta omenirii suferinde?
Sunt multe suflete care trebuie să fie aduse la cunoașterea mântuitoare a adevărului. Fiul risipitor e departe de casa Tatălui său, pierind de foame. El trebuie să fie obiectul milei noastre. Întrebați: “Cum îi privește Dumnezeu pe cei care pier în păcatele lor?” Priviți spre Calvar. Dumnezeu “a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) Gândiți-vă la iubirea fără egal a Mântuitorului. Pe când noi eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru a ne scăpa de moarte veșnică. În schimb, pentru marea iubirea cu care v-a iubit Hristos, voi trebuie să-I aduceți darul vostru de recunoștință. Trebuie să faceți din voi înșivă darul de recunoștință. Timpul vostru, talentele voastre, banii voștri — toate trebuie să se reverse spre lume într-un val de iubire pentru salvarea celor pierduți. Isus a făcut cu putință ca voi să primiți iubirea Lui și, în fericită conlucrarea cu El, să lucrați sub influența ei înmiresmată. El cere ca voi să folosiți ceea ce aveți în serviciu neegoist, ca planul Lui pentru salvarea sufletelor să fie dus mai departe cu putere. El așteaptă ca voi să dați lucrării Lui puterile voastre neîmpărțite.
Vreți să vă asigurați proprietatea? Așezați-o în mâna care poartă urmele cuielor crucificării. Păstrată în posesia voastră, ea va fi spre paguba voastră veșnică. Dați-o lui Dumnezeu, și din clipa aceea ea poartă inscripția Lui. Este sigilată cu neschimbarea Lui. Vreți să vă bucurați de averea voastră? Atunci folosiți-o pentru binecuvântarea celor suferinzi.
-51-
Nevoia de ajutor a omenirii
Mărimea lucrării noastre cere dărnicia binevoitoare din partea poporului lui Dumnezeu. În Africa, în China, în India, sunt mii, ba chiar milioane, care nu au auzit solia adevărului pentru acest timp. Ei trebuie să fie avertizați. Insulele mării așteaptă după cunoașterea de Dumnezeu. În insulele acestea trebuie să se înființeze școli, pentru a pregăti elevi să meargă la școlile misionare din apropierea lor, ca acolo să fie învățați, pregătiți și trimiși înapoi în patriile lor insulare pentru a da altora lumina pe care ei au primit-o.
În propria noastră țară e mult de făcut. Sunt multe orașe mari, în care trebuie să se meargă și să fie avertizate. Evangheliștii ar trebui să-și pregătească intrarea în toate locurile unde mintea oamenilor e frământată cu privire la chestiunea legislației duminicale și la predarea religiei în școlile publice. E o neglijență a adventiștilor de ziua a șaptea de a nu profita de aceste ocazii providențiale ceea ce împiedică înaintarea lucrării.
Domnul a făcut din noi administratori a Săi. El a pus mijloacele Sale în mâinile noastre pentru o credincioasă distribuire. El ne cere să-I dăm ceea ce este al Lui. El a rezervat zecimea ca parte a Sa sfântă, spre a fi folosită la ducerea Evangheliei în toate părțile lumii. Fraților și surorilor, mărturisiți și părăsiți egoismul vostru și aduceți Domnului darurile și contribuțiile voastre. Aduceți-I și zecimea pe care ați reținut-o. Veniți mărturisind neglijența voastră.
-52-
Puneți pe Domnul la încercare așa cum v-a invitat El să o faceți. “Voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă, și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare, în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor”. (Maleahi 3, 11.)
Egoismul nostru, o piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu
Mi-a fost dată instrucțiunea că există o reținere a zecimii care ar trebui să fie adusă cu credincioșie în tezaurul Domnului pentru sprijinirea deservenților cultici și a misionarilor care deschid Scripturile înaintea oamenilor și lucrează din casă în casă. Lucrarea de evanghelizare a lumii a fost foarte mult stânjenită de egoism personal. Unii, chiar printre creștinii declarați, nu sunt în stare să vadă că lucrarea Evangheliei trebuie să fie susținută prin mijloacele pe care Hristos li le-a dat. E nevoie de bani pentru ca lucrarea făcută în lumea întreagă să fie dusă mai departe. Mii și mii pier în păcat, și o lipsă de mijloace împiedică proclamarea adevărului care trebuie să fie dus la toate națiunile, neamurile, limbile și popoarele. Sunt oameni gata să meargă în calitate de soli ai Domnului, dar din lipsă de mijloace în tezaur ei nu pot să fie trimiși în locurile de unde oamenii cer cu rugăminte ca cineva să vină și să-i învețe adevărul.
Sunt mulți în lumea noastră care tânjesc de dorul de a auzi cuvântul vieții. Dar cum pot auzi fără un propovăduitor? Și cum pot cei trimiși să-i învețe să trăiască lipsiți de sprijin? Dumnezeu vrea ca viața lucrătorilor Săi să fie susținută cu grijă. Ei sunt proprietatea Sa, și El este dezonorat când ei sunt constrânși să muncească într-un fel care le dăunează sănătății. El, de asemenea, este dezonorat, când din lipsă de mijloace nu pot fi trimiși lucrători în câmpurile lipsite.
-53-
În loc de a se plânge de slujbașii Conferinței Generale, pentru că nu pot răspunde la multiplele cereri pentru oameni și mijloace, membrii bisericii trebuie să aducă o mărturie vie în ceea ce privește puterea adevărului, tăgăduindu-se pe sine și dând cu mână largă pentru înaintarea lucrării. Surorile noastre să economisească, refuzând de a pune podoabe costisitoare pe hainele lor. Orice cheltuială nenecesară să fie tăiată. Fiecare familie să-și aducă zecimea și darurile la Domnul.
Distribuitori de milostenii ai lui Dumnezeu
Aceia care sunt cu adevărat convertiți se vor considera distribuitori de milostenii ai lui Dumnezeu și vor distribui pentru înaintarea lucrării mijloacele pe care El le-a pus în mâinile lor. Dacă cuvintele lui Hristos ar fi ascultate, ar fi mijloace îndestulătoare în tezaurul Său pentru nevoile lucrării Sale. El le-a încredințat bărbaților și femeilor o abundență de mijloace pentru ducerea mai departe a planului Său de îndurare și binefacere. El îi invită pe administratorii Săi de mijloace să-și investească banii în lucrarea de hrănire a celor flămânzi, îmbrăcarea celor goi și predicarea Evangheliei la cei săraci. Desăvârșirea de caracter nu este posibilă de atins fără sacrificiu de sine.
Niciodată nu a fost un timp mai important în istoria lucrării noastre ca în prezent. Solia din capitolul al treilea din Maleahi vine la noi, punându-ne în față nevoia de cinste în legăturile noastre cu Domnul și cu lucrarea Lui. Fraților, banii pe care-i folosiți pentru ca să cumpărați, să vindeți și să trageți foloase vor fi un blestem pentru voi, dacă rețineți de la Domnul ceea ce este al Lui. Mijloacele încredințate vouă pentru înaintarea lucrării Domnului trebuie să fie folosite pentru ducerea Evangheliei în toate părțile lumii.
Noi suntem martorii lui Hristos și nu trebuie să îngăduim ca interese și planuri lumești să ne absoarbă timpul și atenția. Sunt în joc interese superioare. “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui”. (Matei 6, 33.) Hristos S-a dat pe Sine de bunăvoie și cu bucurie pentru împlinirea voinței lui Dumnezeu. El S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Văzând tot ce a făcut El, să socotim noi o greutate de a ne tăgădui pe noi înșine? Să ne tragem înapoi de la a fi părtași la suferințele lui Hristos? Moartea Lui ar trebui să miște fiecare fibră a ființei noastre, făcându-ne gata de a consacra lucrării Sale tot ceea ce avem și suntem. Când ne gândim la tot ceea ce El a făcut pentru noi, inima noastră ar trebui să fie umplută de recunoștință și de iubire, și ar trebui să renunțăm la orice iubire de noi înșine. Ce datorie ar putea să refuze inima de a îndeplini sub influența constrângătoare a iubirii lui Hristos?
-54-
N-ar trebui ca, prin tăgăduire de noi înșine, să facem tot ce putem pentru a face să înainteze lucrarea plină de îndurare a lui Dumnezeu? Putem noi primi mila divină, suferința pe care a îndurat-o Fiul lui Dumnezeu, fără de a fi umpluți de o dorință de a ni se îngădui să sacrificăm ceva pentru El? Nu e o cinste înaltă aceea de a ni se îngădui să conlucrăm cu El? El a părăsit patria sa cerească pentru a ne căuta pe noi. N-ar trebui să devenim noi subpăstorii Lui, pentru a căuta pe cei pierduți și rătăciți? Să nu descoperim noi în viața noastră duioșia și compătimirea Lui divină?
Domnul dorește ca poporul Său să ia aminte și să fie grijuliu. El dorește ca ei să practice economia în toate. Dacă lucrătorii din câmpurile misionare ar putea să aibă mijloacele folosite în mobilări costisitoare și în împodobire de sine, triumfurile crucii lui Hristos ar putea fi mult extinse.
Nu toți pot să dea daruri mari, nu toți pot face lucruri mari, foarte mărețe, dar toți pot să practice lepădarea de sine, toți pot să dea pe față altruismul Mântuitorului. Unii pot aduce daruri mari în tezaurul Domnului, alții pot aduce numai leptale; dar orice dar adus cu sinceritate e primit de Domnul.