Felul de lucrători necesari
Lucrarea dată nouă e mare și importantă și în ea sunt necesari oameni înțelepți, oameni neegoiști, oameni care înțeleg ce înseamnă a te consacra unui efort neegoist de a mântui suflete. Dar pentru serviciu, nu e nevoie de oameni care sunt încropiți, căci pe asemenea oameni Hristos nu-i poate folosi. Sunt necesari bărbați și femei a căror inimă este mișcată de suferința omenească și a căror viață dă dovadă că primesc și dau lumină, viață și har.
Poporul lui Dumnezeu trebuie să-L ajungă de aproape pe Hristos în lepădare de sine și sacrificiu, unica lui țintă fiind aceea de a da lumii întregi solia de har. Unii vor lucra într-un fel, alții în altul, așa cum îi va chema și îi va conduce Domnul. Dar ei toți trebuie să depună eforturi comune, căutând să facă lucrarea un tot desăvârșit. Cu pana și cu glasul, ei trebuie să lucreze pentru El. Cuvântul tipărit al adevărului trebuie să fie tradus în diferite limbi și să fie dus până la marginile pământului.
Inima mea este adesea împovărată, deoarece atât de mulți, care ar putea lucra, nu fac nimic. Ei sunt jucăria ispitelor lui Satana. Fiecare membru al bisericii, care cunoaște adevărul, e așteptat să lucreze cât mai e ziuă, deoarece vine noapte, când nimeni nu poate să lucreze. Peste scurt timp, vom înțelege ce înseamnă noaptea aceea. Duhul lui Dumnezeu e întristat și Se retrage de pe pământ. Națiunile sunt mâniate una pe alta. Se fac intense pregătiri pentru război. Noaptea s-a apropiat. Biserica trebuie să se trezească și să pornească să-și facă lucrarea încredințată. Fiecare credincios, educat sau nu, poate să ducă solia.
Veșnicia se întinde înaintea noastră. Perdeaua e gata să se ridice. La ce ne gândim noi când ne agățăm de egoista noastră plăcere de viață tihnită, în timp ce pretutindeni în jurul nostru pier suflete? Au devenit inimile noastre cu totul dure? Nu putem noi vedea și înțelege că avem o lucrare de făcut în folosul altora? Fraților și surorilor, sunteți voi printre aceia care, deși au ochi, nu văd și, deși au urechi, nu aud? Este oare în zadar că Dumnezeu v-a dat o cunoaștere a voinței Sale? E în zadar că El v-a trimis avertizare după avertizare cu privire la apropierea sfârșitului? Credeți voi declarațiile Cuvântului Său cu privire la ceea ce stă să vină asupra lumii? Credeți voi că judecățile lui Dumnezeu atârnă asupra locuitorilor pământului? Atunci cum puteți sta comozi, fără grijă și indiferenți?
-27-
Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de sfârșit. Ne apropie de sfârșit. Ne apropie și de Dumnezeu? Veghem noi în vederea rugăciunii? Cei cu care avem de-a face zi după zi au nevoie de ajutorul și de îndrumarea noastră. Ei s-ar putea să fie într-o așa stare sufletească, încât un cuvânt spus la timp va fi înfipt de Duhul Sfânt ca un cui într-un loc sigur. Mâine unele dintre sufletele acestea s-ar putea să fie acolo unde să nu mai ajungem la ele niciodată. Care este influența noastră asupra acestor împreună călători? Ce efort facem noi pentru a-i câștiga la Hristos?
Timpul e scurt și forțele noastre trebuie să fie organizate pentru a face o lucrare mai mare. Sunt necesari lucrători care înțeleg mărimea lucrării și care se angajează în ea, nu pentru salariile pe care le primesc, ci din înțelegerea apropierii sfârșitului. Timpul cere o mai mare eficiență și o mai profundă consacrare. O, sunt atât de plină de subiectul acesta, încât strig către Dumnezeu: “Ridică-Te și trimite soli plini de simțul răspunderii lor, soli în ale căror inimi idolatria de sine, care stă la temelia oricărui păcat, a fost crucificată”.
-28-
O scenă impresionantă
În viziunile de noapte mi-a trecut pe dinainte o scenă foarte impresionantă. Am văzut un imens glob de foc căzând peste unele clădiri frumoase, pricinuind nimicirea lor instantanee. Am auzit pe cineva spunând: “Noi știam că judecățile lui Dumnezeu vin asupra pământului, dar n-am știut că vor veni atât de curând”. Alții, cu glasuri jalnice, spuneau: “Ați știut! Atunci de ce nu ne-ați spus? Noi n-am știut”. De fiecare parte, auzeam rostite cuvinte asemănătoare de reproș.
M-am trezit într-o mare mâhnire. Din nou am adormit și se părea că sunt într-o mare adunare. Cineva cu autoritate vorbea adunării, înaintea căreia era întinsă o hartă a lumii. El spunea că harta descria via lui Dumnezeu, care trebuia să fie cultivată. Când lumina din cer strălucea asupra cuiva, acela trebuia să reflecte lumina și asupra altora. Lumini urmau să fie aprinse în multe locuri și de la luminile acestea și alte lumini urmau să fie aprinse.
Se repetau cuvintele: “Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca să o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. (Matei 5, 13-16.)
Am văzut raze de lumină strălucind din orașe și sate, și din locurile de sus și cele de jos ale pământului. Cuvântul lui Dumnezeu a fost ascultat, și drept urmare, erau monumente pentru El în fiecare oraș și sat. Adevărul Lui era proclamat pretutindeni în lume.
-29-
Apoi, harta acesta a fost îndepărtată și o alta pusă în locul ei. Pe ea, lumina strălucea numai din puține locuri. Restul lumii era în întuneric, numai cu o licărire de lumină ici și colo. Călăuza noastră spunea: “Întunericul acesta este rezultatul faptului că oamenii urmau propria lor cale. Ei au nutrit tendințe spre rău, moștenite sau cultivate. Ei au făcut din punerea la îndoială și căutarea de greșeli ocupația principală a vieții lor. Inima lor nu stă bine cu Dumnezeu. Ei au ascuns lumina lor sub obroc.”
Dacă fiecare ostaș al lui Hristos și-ar fi făcut datoria, dacă fiecare străjer de pe zidurile Sionului ar fi dat cu trâmbița un sunet lămurit, lumea ar fi putut să audă mai de mult solia de avertizare. Dar lucrarea noastră este cu ani în urmă. În timp ce oameni dormeau, Satana a făcut pe furiș un marș asupra noastră.
Punându-ne încrederea în Dumnezeu, noi trebuie să înaintăm, făcând lucrarea Lui fără egoism, în smerită dependență de El, predându-ne pe noi, prezentul și viitorul nostru, înțeleptei Lui providențe, ținând începutul încrederii noastre cu tărie până la sfârșit, aducându-ne aminte că nu din cauza vredniciei noastre primim noi binecuvântările cerului, ci din cauza vredniciei lui Hristos și a primirii din partea noastră, prin credința în el, a harului îmbelșugat al lui Dumnezeu.
-30-
Lucrarea misionară internă
Dumnezeu așteaptă serviciu personal de la fiecare dintre aceia cărora El le-a încredințat o cunoaștere a adevărului pentru acest timp. Nu toți pot merge ca misionari în țări străine, dar toți pot fi misionari în patrie, în familiile lor și în vecinătățile lor. Sunt multe căi prin care membrii bisericii pot transmite solia celor din jurul lor. Una dintre cele mai cu succes este trăirea unei vieți serviabile, neegoiste, creștine. Aceia care luptă lupta vieții din greu pot fi înviorați și întăriți prin mici atenții care nu costă nimic. Cuvinte amabile spuse simplu, mici atenții oferite, vor alunga norii ispitei și ai îndoielii, care se adună asupra sufletului. Adevărata simpatie creștină, exprimată din inimă, făcută cu simplitate, are putere să deschidă inimile care au nevoie de atingerea simplă, delicată, a spiritului lui Hristos.
Hristos primește, și cât de bucuros, orice ființă omenească ce I se predă. El aduce ceea ce este omenesc în unire cu ceea ce este divin, pentru ca să poată comunica lumii tainele iubirii întrupate. Vorbiți despre ea, rugați-vă pentru ea, cântați-o, umpleți lumea cu solia adevărului Său, și stăruiți în înaintare în regiunile mai îndepărtate.
Ființe inteligente cerești așteaptă să conlucreze cu unelte omenești, pentru ca să poată descoperi lumii ce pot deveni ființele omenești și ce pot, prin influența lor, realiza pentru salvarea de suflete care sunt gata să piară. Acela care este cu adevărat convertit va fi atât de plin de iubirea lui Dumnezeu, încât va dori să împărtășească altora bucuria pe care el însuși o posedă. Domnul dorește ca biserica Sa să arate lumii frumusețea sfințeniei. Ea trebuie să demonstreze puterea religiei creștine. Cerul trebuie să se reflecte în caracterul creștinului. Cântarea de recunoștință și laudă trebuie să fie auzită de cei din întuneric. Pentru vestea cea bună a Evangheliei, pentru făgăduințele și asigurările ei, noi trebuie să ne exprimăm recunoștința, căutând să facem bine altora. Săvârșirea acestei lucrări va aduce raze de dreptate cerească sufletelor obosite, descumpănite și suferinde. Ea e ca un izvor deschis pentru călătorul istovit de drum, însetat. La fiecare lucrare de îndurare, la fiecare lucrare de iubire, îngeri ai lui Dumnezeu sunt de față.