Mărturii pentru Comunitate Vol. 8 | 900

Solia către biserica Filadelfia

“Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: Iată ce zice Cel sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide: ‘Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, că ai puțină putere, și ai păzit Cuvântul Meu, și n-ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, și să știe că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe toți locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou’.” (Apocalipsa 3, 7-12.)

-304-

Solia către Laodicea

“Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: ‘Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: “Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.

Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să șadă pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.’” (Apocalipsa 3, 14-22.) Domnul vine curând. Străjerii de pe zidurile Sionului sunt îndemnați să ia aminte la răspunderea dată lor de Dumnezeu. Dumnezeu caută străjeri, care, în puterea Spiritului, sunt dispuși să dea lumii ultima solie de avertizare; care să anunțe timpul din noapte. El caută străjeri dispuși să ridice bărbați și femei din letargia lor, ca nu cumva să fie prinși de somnul morții.

-305-

Minciuna și adevărul în educație

Mintea care domină confederația răului este continuu la lucru, ca să ia dinaintea ochilor noștri cuvintele lui Dumnezeu și să pună în lumină din plin părerile oamenilor. Satana urmărește ca noi să nu auzim glasul lui Dumnezeu, zicând: “Iată, calea, mergeți pe ea”. Prin intermediul educației, el face tot ce-i stă în putere spre a întuneca lumina cerului.

Speculații filozofice

Speculația filozofică și cercetarea științifică, în care Dumnezeu nu este recunoscut, fac mii de sceptici dintre tineri. În școlile de azi, concluziile la care au ajuns învățații, ca rezultat al cercetărilor lor științifice, sunt predate cu grijă și pe deplin explicate, lăsându-se să se înțeleagă în mod lămurit că, dacă acești învățați au dreptate, atunci Biblia nu mai poate să aibă. Scepticismul este atrăgător pentru mintea omenească. Tinerii văd în el o independență ce captivează imaginația și sunt amăgiți. Satana triumfă; este exact ce dorește el să se întâmple. El hrănește fiecare sămânță de îndoială ce este semănată în inimile tinere. El o face să se dezvolte și să aducă rod și, în scurt timp, se seceră o îmbelșugată recoltă de necredincioșie.

Din pricină că inima omenească este înclinată spre rău, primejdia semănării semințelor scepticismului în mințile tinere este așa de mare. Acesta slăbește credința în Dumnezeu, jefuiește sufletul de puterea de a se împotrivi ispitei. El îndepărtează orice pavăză temeinică împotriva păcatului.

Nu avem nevoie să înființăm școli de filozofie scolastică sau pentru așa-numita “educație înaltă”. Superioritatea noastră constă în a-L onora pe Dumnezeu printr-o experiență simplă și practică în viața de fiecare zi. Avem nevoie să umblăm cu Dumnezeu, să-L aducem în inimile și în căminele noastre.

-306-

Autori necredincioși

Mulți consideră că, pentru a dobândi o educație, trebuie să studiezi lucrările scriitorilor care învață necredincioșia, deoarece lucrările lor cuprind strălucitoare perle ale gândirii. Însă cine a stat la originea acestor perle ale gândirii? Dumnezeu și numai Dumnezeu. El este izvorul oricărei lumini. De ce să ne facem cu greu drum prin mulțimea de rătăcire, cuprinsă în lucrările păgânismului și ale necredincioșilor, în căutarea câtorva adevăruri intelectuale, când ne stă la îndemână tot adevărul?

Există un motiv pentru care oamenii aceștia dau uneori pe față o înțelepciune deosebită. Satana a fost educat în curțile cerești și el cunoaște atât binele, cât și răul. El amestecă cele prețioase cu cele de rând și în aceasta stă puterea lui de a amăgi. Dar oare, fiindcă Satana s-a îmbrăcat în hainele strălucirii cerești, urmează să-l primim ca pe un înger de lumină? Ispititorul își are unelte educate după metodele lui, inspirate de spiritul lui și potrivite lucrării lui. Oare să conlucrăm cu ei? Să primim lucrările uneltelor sale ca fiind esențiale pentru dobândirea educației?

“Cine poate scoate un lucru curat din cel necurat? Nimeni.” (Iov 14, 4, în trd. engl..) Ne putem aștepta oare ca tinerii să dobândească principii creștine și să-și dezvolte caractere creștine, în vreme ce educația le este în mare măsură influențată de învățăturile păgânilor, ateilor și necredincioșilor?

Dacă timpul și strădania depuse în căutarea de a prinde ideile strălucite ale necredincioșilor ar fi depuse în vederea studierii lucrurilor prețioase din Cuvântul lui Dumnezeu, mulți care acum stau în întuneric și în umbra morții s-ar bucura de slava Luminii vieții.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment