Legile naturii
Preocupându-se de legile materiei și ale naturii, mulți, chiar dacă nu tăgăduiesc, ajung să piardă din vedere puterea lui Dumnezeu. Ei exprimă ideea că natura acționează independent de Dumnezeu, având prin sine și de la sine propriile sale posibilități și puteri prin care să acționeze. În mintea lor, există o categorică deosebire între natural și supranatural. Naturalul este atribuit cauzelor obișnuite, neavând nici o legătură cu puterea lui Dumnezeu. Puterea vitală îi este atribuită materiei, și din natură se face o zeitate. Se presupune că materia este așezată în anumite corelații și lăsată să lucreze după legi fixe, în care nici Dumnezeu nu Se poate amesteca; că natura este dotată cu anumite proprietăți și pusă în ascultare față de legi, și apoi lăsată ca de la sine să asculte de aceste legi și să săvârșească lucrarea pe care de la început a determinat-o.
Aceasta este știință falsă. În Cuvântul lui Dumnezeu, nu există nimic care s-o sprijine. Dumnezeu nu-și desființează legile, ci lucrează continuu prin ele, folosindu-le drept unelte ale Sale. Ele nu lucrează prin ele însele. Dumnezeu este neîncetat la lucru în natură. Ea este servul Său, îndrumat după cum Îi place. În lucrarea sa, natura mărturisește despre prezența inteligentă și puterea activă a unei Ființe care Se găsește în toate lucrările Sale, așa cum Îi place. Nu datorită unei originare puteri inerente naturii, an după an își dă Pământul roadele și-și continuă drumul în jurul soarelui. Mâna puterii infinite este neîncetat la lucru, călăuzind această planetă. Puterea lui Dumnezeu, exercitată clipă de clipă, este aceea care îi menține poziția în cursul rotației ei.
-260-
Dumnezeul cerurilor este neîncetat la lucru. Prin puterea Sa apare vegetația, apare orice frunză și înflorește orice floare. Fiecare picătură de ploaie sau fulg de zăpadă, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, floare și pomișor mărturisește despre Dumnezeu. Aceste lucruri micuțe, atât de obișnuite în jurul nostru, ne învață că nimic nu rămâne neobservat de infinitul Dumnezeu, nimic nu este prea mic pentru atenția Sa.
Mecanismul corpului omenesc nu poate fi înțeles pe deplin; el prezintă taine care îl pun în încurcătură și pe cel mai priceput. Nu datorită unui mecanism, care o dată pus în mișcare își continuă lucrul, pulsul bate și respirație urmează după respirație. În Dumnezeu trăim, ne mișcăm și avem ființă. Fiecare respirație, fiecare bătaie a inimii este o continuă dovadă a puterii unui Dumnezeu prezent în orice clipă.
Dumnezeu face ca soarele să se înalțe pe cer. El deschide ferestrele cerului și dă ploaia. El face să crească iarba pe munți. “El dă zăpada ca lâna, El presară bruma ca cenușa.” (Psalmii 147, 16.) “La glasul tunetului Său, apele freamătă în cer! El sloboade fulgere pentru ploaie și scoate vânturile din vistieriile Sale.” (Ieremia 10, 13.)
Domnul este continuu la lucru, susținând și folosind drept servi ai Săi lucrurile pe care le-a făcut. Hristos spunea: “Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez.” (Ioan 5, 17.)
-261-
Tainele puterii divine
Bărbații cei mai învățați nu pot înțelege tainele lui Iehova așa cum sunt dezvăluite în natură. Inspirația divină pune o mulțime de întrebări la care nu poate răspunde nici cel mai iscusit învățat. Aceste întrebări nu au fost puse ca să putem răspunde la ele, ci pentru ca să ne atragă atenția la profunzimea tainelor lui Dumnezeu și să ne învețe că înțelepciunea noastră este mărginită; că în legătură cu viața noastră zilnică sunt multe lucruri care întrec puterea de cuprindere a minților mărginite; că judecata și gândurile lui Dumnezeu sunt cu neputință de priceput. Înțelepciunea Lui este de nepătruns.
Scepticii refuză să creadă în Dumnezeu, deoarece, cu mințile lor mărginite, nu pot pricepe puterea infinită prin care El li se descoperă oamenilor. Însă Dumnezeu urmează a fi recunoscut mai mult din ce ne descoperă El despre Sine decât din ce este dezvăluit mărginitei noastre priceperi. Atât în descoperirea divină, cât și în natură, Dumnezeu le-a dat oamenilor taine care să le insufle credință. Așa trebuie să fie. Chiar dacă cercetăm continuu, studiem și învățăm mereu, totuși mai rămâne încă un infinit dincolo de aceasta.
“Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, Și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul Și dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului, Și cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea, Și I-a făcut cunoscut calea priceperii! Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, Sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul n-ajunge pentru foc, Și dobitoacele lui nu ajung pentru ardere de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, Nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune.
-262-
Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului? El șade deasupra cercului pământului, Și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subțire, Și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. ‘Cu cine Mă veți asemăna, Ca să fiu deopotrivă cu el?’ zice Cel Sfânt. ‘Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut toate aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, În șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; Așa de mare e puterea și tăria Lui, Că una nu lipsește.’
‘Pentru ce zici tu, Iacove, Pentru ce zici tu, Israele: “Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, Și dreptul meu este trecut cu vederea Înaintea Dumnezeului meu?”’ Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeu cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; Priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, Și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, Chiar tinerii se clatină; Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, Ei zboară ca vulturii; Aleargă și nu obosesc, Umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40, 12-31.)