Secțiunea 3 — Scrisori către medici
“Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleași lucruri, iar vouă vă este de folos.” Filipeni 3, 1.
-123-
Valoarea încercărilor
În drum spre Copenhaga,
16 Iulie 1886
Către Directorul medical al Sanatoriului Battle Creek
Iubitul meu frate,
Am cea mai duioasă iubire pentru tine și aș dori ca aceia care se țin de tine cu ocări să te lase în pace. Dar, iubitul meu frate, trebuie să-ți aduci aminte că aceste frământări și necazuri sunt cuprinse în acele “toate lucrurile” care lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Ochiul Domnului este îndreptat spre tine și îi urmărește pe aceia care te prezintă sub o falsă înfățișare și te sfâșie în bucăți. Dar, dacă vei fi plin de curaj, dacă-ți vei sprijini sufletul pe Dumnezeu, dacă te vei încrede în Părintele tău ceresc, așa cum se încrede un copil în tatăl său, dacă vei lucra cu dreptate și vei iubi îndurarea, Dumnezeu poate și va lucra prin tine. Făgăduința Lui e sigură: “Voi cinsti pe cine Mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.) Adu-ți aminte că experiența ta nu este prima de felul acesta. Cunoști istoria lui Iosif și a lui Daniel. Domnul nu a oprit comploturile oamenilor nelegiuiți; dar a făcut ca uneltirile lor să lucreze spre binele celor care, în mijlocul încercărilor și luptei, și-au păstrat credința și supunerea.
Flăcările cuptorului n-au rostul să distrugă, ci să curețe, să înnobileze, să sfințească. Dacă n-ar veni necazuri, n-am simți atât de mult nevoia de Dumnezeu și de ajutorul Lui și am ajunge mândri și încrezuți. În necazurile ce se abat peste tine, văd dovada că ochiul lui Dumnezeu este îndreptat spre tine și că El vrea să Te atragă la Sine. Nu cei sănătoși, ci cei răniți, au nevoie de medic; aceia care sunt apăsați până la limita puterii lor de a suporta au nevoie de ajutor. Întoarce-te la cetățuie. Învață lecția prețioasă: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” (Matei 11, 28-30.) Isus te iubește, și-mi pare bine când citesc experiența prin care treci, nu pentru că suferi, ci pentru că aceasta e o dovadă pentru mine că Domnul Isus te pune la probă și te încearcă, să vadă dacă vei veni la El, să vadă dacă îți vei pune încrederea în El, ca să găsești pace și odihnă în iubirea Lui. Mă rog pentru tine, ca să vii la El, la Fântâna apelor vii. Aceasta este experiența prin care trebuie să treacă fiecare dintre noi, dacă e să ajungem vreodată să locuim cu Hristos, în locașurile pe care El a mers să le pregătească. Ai de învățat lecții de cea mai mare valoare în școala lui Hristos, lecții care te vor mâna să-ți lucrezi propria ta mântuire cu frică și cutremur.
-124-
Când totul îți merge bine, când toți te vorbesc de bine, atunci ești în primejdie. Fii atent, căci vei fi pus la probă. Cea mai mare temere pe care am avut-o cu privire la tine a fost că vei avea o prea mare prosperitate și că nu vei izbuti să înveți că trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Ai fost așezat într-o poziție de mare răspundere și onoare, și a fost primejdia să fii apucat de amețeală și să-ți pierzi dependența de Dumnezeu. Ai fost pus într-un loc de unde poți exercita o întinsă influență spre bine, dacă țintești numai la gloria lui Dumnezeu. Tatăl tău ceresc te iubește și te va atrage la Sine prin încercările acelea care ți se par prea severe.
-125-
Am cea mai mare dorință ca tu să intri în cetatea lui Dumnezeu, nu ca un vinovat cu greu iertat, ci ca un biruitor. Iubitul meu frate, te vei gândi la aceasta? Dacă ești sincer, smerit și credincios în viața aceasta, ți se va da o intrare îmbelșugată în Împărăția lui Dumnezeu. Atunci vei avea parte la pomul vieții; deoarece vei fi un biruitor asupra păcatului; și cetatea al cărei meșter ziditor este Dumnezeu va fi a ta. Lasă imaginația să vadă lucrurile nevăzute. Lasă ca gândurile tale să fie purtate la dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru tine. Contemplând obiectul pe care-l urmărești, vei pierde senzația durerii adusă de ușoarele suferințe care durează numai o clipă.
Experiența lui Pavel
Copenhaga,
17 iulie 1886
Pavel era un om care știa ce înseamnă a fi părtaș la suferințele lui Hristos. N-ai nevoie să repet istoria încercărilor lui. Viața lui a fost o viață de muncă neîntreruptă, cu toate că era lovit de multe slăbiciuni. El era fără încetare urmărit de ura și răutatea iudeilor. Ei erau peste măsură de înfuriați pe el și făceau tot ce puteau ca să-l împiedice în lucrarea lui. Și, cu toate acestea, auzim glasul lui răsunând de-a lungul veacurilor, până în zilele noastre: “Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd; … căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” “Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” (2 Corinteni 4, 17.18; Romani 8, 18.) Pavel nu exagerează în aprecierea pe care o face cu privire la privilegiile și avantajele vieții creștine. Nu vorbesc cu ezitare despre lucrurile acestea; deoarece știu din propria mea experiență că ceea ce spune el e adevărat.
-126-
Rămânând în dragostea lui Dumnezeu
Pavel spune mai departe: “Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ‘Ava, adică: Tată!’” (Romani 8, 14.15.) Una dintre lecțiile pe care urmează să le învățăm în școala lui Hristos este că iubirea Domnului pentru noi este mult mai mare decât aceea a părinților noștri pământești. Trebuie să avem o credință neclintită și o încredere deplină în El. “Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.” (Romani 8, 16.17.) Domnul să te ajute, ca pe un elev sârguincios în școala lui Hristos, să înveți să lași poverile tale asupra lui Isus. Și, dacă ești liber în iubirea Lui, vei privi pe deasupra, dincolo de aceste încercări sâcâitoare. Gândește-te la tot ce a suferit Isus pentru tine și nu uita că a fi părtași cu El la suferințele Lui, pentru ca să putem fi părtași și la slava Lui, e o parte din moștenirea pe care am primit-o, fiind creștini.
Primejdia încrederii în sine
Studiază visul lui Nebucadnețar, așa cum e redat în capitolul patru din Daniel. Împăratul a văzut un copac înalt, înrădăcinat în pământ. Turme și cirezi de pe munți și de pe dealuri se bucurau la adăpostul lui, iar păsările cerului își făceau cuiburile în ramurile lui. În felul acesta erau reprezentate mărirea și prosperitatea lui Nebucadnețar. Neamuri erau adunate sub suveranitatea lui. Împărăția lui era adânc înfiptă în inima supușilor lui loiali.
Împăratul și-a văzut prosperitatea și, din cauza aceasta, s-a îngâmfat. Fără a ține seama de avertismentele pe care i le dăduse Dumnezeu, el a făcut chiar lucrurile acelea pe care Domnul i-a spus să nu le facă. El a privit la împărăția sa cu mândrie și a exclamat: “Nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” (Daniel 4, 30.) În clipa când cuvintele au fost rostite, s-a pronunțat sentința judecății. Împăratului i s-au luat mințile. Puterea de judecată pe care el o socotise atât de desăvârșită și înțelepciunea cu care se mândrise i-au fost luate. Comoara inteligenței, care îl înalță pe om deasupra animalelor, dispăruse.
-127-
Sceptrul nu mai e în mâna mândrului și puternicului monarh. Marele cârmuitor este un nebun. Stă în cireadă cu vitele, păscând ca ele. E în tovărășia fiarelor câmpului. Fruntea care mai înainte purtase o coroană e desfigurată de lipsa rațiunii și a inteligenței. Se dăduse sentința: “Tăiați copacul, și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele.” (Daniel 4, 14.) Așa Se preamărește Dumnezeu ca viul și adevăratul Dumnezeu. Pe bună dreptate, David putea să exclame: “Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.” (Psalmii 37, 35.36.) Să se îngâmfe și să se mândrească oamenii, și Domnul nu-i va mai susține și nu-i va feri de cădere. Să se mândrească și să se fălească o biserică, nemaidepinzând de Dumnezeu, și nemaiproslăvind puterea Lui, și biserica aceea, fără îndoială, va fi părăsită de Domnul, lăsată să cadă la pământ. Să se laude un popor cu bogăție, inteligență, știință și orice altceva în afară de Hristos, și curând va ajunge la confuzie.