“Mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.” (Filipeni 1, 9-11.)
“Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos … rămâneți tari în același duh, și luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei, fără să vă lăsați înspăimântați de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare și de mântuire a voastră, și aceasta de la Dumnezeu. Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.” (Filipeni 1, 27-29.)
În zilele acestea de pe urmă, sunt zugrăvite viziuni de glorie viitoare, scene realizate de mâna lui Dumnezeu, și acestea ar trebui să fie scumpe pentru biserica Sa. Ce L-a susținut pe Fiul lui Dumnezeu când a fost trădat și judecat? El a văzut rodul muncii sufletului Său și a fost mulțumit. El a prins o priveliște a întinderii veșniciei și a văzut fericirea acelora care, prin umilința Lui, aveau să primească iertarea și fericirea veșnică. El a fost rănit pentru vinovățiile lor și zdrobit pentru nelegiuirile lor. Pedeapsa care le aducea pace era asupra Lui, și prin loviturile primite de El ei au fost vindecați. Urechea Lui a prins strigătul celor răscumpărați. El i-a auzit pe cei răscumpărați, cântând cântarea lui Moise și a Mielului.
-44-
Noi trebuie să avem o viziune a viitorului și a fericirii Cerului. Stați pe pragul veșniciei și ascultați plăcutul salut de bun venit, dat acelora care în viața aceasta au conlucrat cu Hristos, socotind ca un privilegiu și o onoare să sufere pentru El. Când se unesc cu îngerii, ei își depun coroanele la picioarele Mântuitorului, exclamând: “Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda…. A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5, 12.13.)
Acolo, cei răscumpărați îi salută pe aceia care i-au îndrumat la Mântuitorul cel înălțat. Ei se unesc pentru a-L proslăvi pe Acela care a murit, pentru ca ființele omenești să poată avea viața care ține cât viața lui Dumnezeu. Lupta s-a terminat. Toate necazurile și luptele s-au sfârșit. Cântece de biruință umplu tot cerul, în timp ce cei răscumpărați stau în jurul tronului lui Dumnezeu. Toți prind cântarea voioasă: “Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat, și trăiește iarăși, ca un puternic biruitor”.
“M-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea să o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare, și ziceau: ‘Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!’” (Apocalipsa 7, 9.10.)
“Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, și-I slujesc zi și noapte în templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”. “și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 7, 14-17; 21, 4.)
-45-
Veți prinde inspirația viziunii? Veți lăsa mintea voastră să privească stăruitor tabloul? Vă veți pocăi într-adevăr, ca apoi să porniți într-un spirit cu totul deosebit de spiritul în care ați lucrat în trecut, răsturnându-l pe vrăjmaș, dărâmând orice barieră dinaintea înaintării Evangheliei, umplând inimile cu lumina, pacea și bucuria Domnului? Să nu fie oare îngropat mizerabilul spirit de găsire de greșeli și de murmurare, ca să nu mai aibă loc niciodată învierea lui? Să nu se înalțe tămâia laudei și mulțumirii din inimi curățite, sfințite și glorificate prin prezența lui Hristos? Să nu-i apucăm noi, în credință, pe păcătoși și să-i aducem la cruce?
Cine vrea să se consacre acum în slujba Domnului? Cine vrea să facă acum legământul de a nu se alipi de lume, ci de a ieși din lume, de a fi deosebit, refuzând să-și mânjească sufletul cu uneltiri și practici lumești, care au ținut biserica sub influența vrăjmașului?
Suntem în lumea aceasta pentru a înălța crucea lepădării de sine. Când noi înălțăm crucea aceasta, constatăm că și ea ne înalță pe noi. Fiecare creștin să stea la locul său, prinzând inspirația lucrării pe care Hristos a făcut-o pentru suflete pe când era în lumea aceasta. Avem nevoie de zelul eroului creștin, care poate să suporte priveliștea Celui nevăzut. Credința noastră trebuie să reînvie. Luptătorii crucii trebuie să exercite o influență pozitivă spre bine. Domnul Hristos zice: “Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu strânge cu Mine, risipește.” (Matei 12, 30.) Nepăsarea în viața de creștin este o fățișă tăgăduire a Mântuitorului.
N-ar trebui oare să vedem în lumea de azi creștini care, în toate privințele, sunt vrednici de numele pe care-l poartă, care aspiră să facă fapte vrednice de ostași viteji ai crucii? Trăim aproape de sfârșitul marii lupte, când multe suflete trebuie să fie scăpate din robia păcatului. Trăim într-un timp când urmașilor lui Hristos le aparține făgăduința: “Iată, Eu sunt cu voi, în toate zilele până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20.) Acela care a poruncit să se arate lumina din întuneric, Acela care ne-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată ne îndeamnă să lăsăm ca lumina noastră să strălucească cu putere înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele noastre bune și să-L mărească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Poporului lui Dumnezeu i s-a dat lumină în așa măsură, încât Hristos e îndreptățit să le spună că ei trebuie să fie lumina lumii.
-46-
Medicilor și pastorilor noștri le trimit mesajul: Apucați-vă de lucrarea Domnului ca unii care cred adevărul prezent. Misionarii medicali și lucrătorii din slujba predicării Evangheliei trebuie să fie legați împreună prin legături de nedesfăcut. Lucrarea lor trebuie să fie făcută cu prospețime și cu putere. Prin toate comunitățile noastre trebuie să aibă loc o reconvertire și o reconsacrare în slujire. Să nu fim noi, în lucrarea noastră viitoare și în adunările pe care le ținem, o inimă și un gând? Să nu ne luptăm noi cu Dumnezeu în rugăciune, cerând ca Duhul Sfânt să vină în fiecare inimă? Prezența lui Hristos, manifestată printre noi, ar vindeca lepra necredinței, care a făcut slujirea noastră atât de slabă și neroditoare. Avem nevoie ca suflul vieții divine să ne fie insuflat. Noi trebuie să fim canale prin care Domnul poate transmite lumii lumină și har. Cei căzuți de la credință trebuie să fie recâștigați. Noi trebuie să îndepărtăm păcatele, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu, prin mărturisire și pocăință, inimile noastre mândre. Valuri de putere spirituală trebuie să se reverse asupra acelora care sunt pregătiți să o primească.
Dacă măcar ne-am da seama cât de stăruitor a lucrat Isus pentru a semăna în lume sămânța Evangheliei, noi, trăind chiar la încheierea timpului de probă, am lucra neobosit pentru a duce pâinea vieții la sufletele care pier. De ce suntem atât de reci și nepăsători? De ce inimile noastre sunt atât de nesimțitoare? Pentru ce suntem atât de lipsiți de bunăvoință de a ne preda lucrării pentru care Hristos și-a consacrat viața? Ceva trebuie să se facă pentru a vindeca teribila nepăsare ce s-a lăsat asupra noastră. Să ne plecăm capetele în umilință, când vedem cât de puțin am făcut, față de cât am fi putut face în lucrarea de semănare a semințelor adevărului.
-47-
Frații mei și surorile mele, vă vorbesc în cuvinte de iubire și duioșie. Treziți-vă și consacrați-vă fără rezervă în lucrarea de a duce lumina adevărului prezent la cei care sunt în întuneric. Însușiți-vă spiritul marelui Lucrător și Stăpân. Învățați de la Prietenul păcătoșilor cum să slujiți sufletele bolnave de păcat. Amintiți-vă că în viața urmașilor Săi trebuie să se vadă aceeași devoțiune, aceeași subordonare față de lucrarea lui Dumnezeu, a oricărei cerințe sociale, a oricărei afecțiuni pământești, așa cum s-a văzut în viața Lui. Cerințele lui Dumnezeu trebuie să aibă totdeauna locul de frunte. Exemplul Domnului Hristos trebuie să ne inspire să depunem eforturi necontenite pentru binele altora.
Dumnezeu îl invită pe fiecare membru al bisericii să intre în slujba Sa. Adevărul care nu e trăit, care nu este împărtășit altora, își pierde puterea dătătoare de viață, puterea lui vindecătoare. Fiecare trebuie să se deprindă să lucreze și să stea la postul său ca purtător de poveri. Fiecare adăugire la biserică ar trebui să fie un nou instrument pentru realizarea marelui plan al mântuirii. Întreaga biserică, lucrând ca unul singur, contopindu-se în perfectă unire, trebuie să fie un instrument misionar, viu și activ, mânat și stăpânit de Duhul Sfânt.
Nu numai prin oamenii din înalte poziții de răspundere, nu numai prin oamenii care fac parte din consilii și comitete, nu numai prin administratorii sanatoriilor și editurilor noastre urmează să se facă lucrarea care va face ca pământul să fie plin de cunoașterea de Domnul, așa cum apele umplu marea. Lucrarea aceasta nu poate fi făcută decât de întreaga biserică, făcându-și fiecare partea, sub călăuzirea și prin puterea lui Hristos.